URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Noiembrie 2015, 09:40

Baschetbaliştii orădeni întâlnesc, sâmbătă şi luni, Gaz Metan Mediaş pe teren propriu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor disputa în aceste zile două jocuri cu Gaz Metan Mediaş, sâmbătă şi luni, ambele la Arena Antonio Alexe. Mai întâi, sâmbătă seara, elevii antrenorului Cristian Achim vor întâlni echipa medieşeană în campionat, iar mai apoi, luni, se vor duela în cupă, în jocul rămas restant de la începutul sezonului, când mai mulţi componenţi ai lotului orădean au făcut toxiinfecţie alimentară.

După victoria în deplasare cu Dinamo, jucătorii de la CSM CSU Oradea vor aborda meciul de sâmbătă seara, programat cu începere de la ora 19, de pe poziţia secundă a clasamentului la zi, cu 6 victorii şi 2 înfrângeri, în timp ce adversarii vor veni la Oradea de pe ultimul loc, cu o singură victorie şi 8 înfrângeri. De aceea, cel puţin teoretic, bihorenii pornesc mari favoriţi în cele două dispute.

"Parcurgem o perioadă destul de bună din punct de vedere al activităţii sportive, al rezultatelor pe care echipa noastră le-a obţinut recent. Ne aflăm într-o ascensiune de formă atât ca randament, cât şi ca rezultate. Tratăm cu maximă seriozitate aceste confruntări şi vom încerca să obţinem maximum, adică două victorii. Nu va fi uşor pentru că echipa din Mediaş va veni să-şi vândă scump pielea şi este o echipă care nu are nimic de pierdut", a declarat Şerban Sere, managerul echipei orădene, la conferinţa de presă care a prefaţat disputele.

În aceeaşi conferinţă de presă, pivotul Salih Nuhanovic a vorbit despre importanţa apărării în aceste partide. "Avem nevoie de o apărare similară celei de până acum. În ofensivă consider că suntem în progres vizibil. Sunt de părere că avem armele necesare pentru a câştiga această partidă", a precizat Nuhanovic.

Şi extrama Rareş Paşca a opinat că CSM CSU Oradea este echipa favorită, dar oaspeţii nu trebuie subestimaţi. "Suntem într-o poziţie bună în clasament la această oră. Ne aşteaptă două meciuri grele, pentru că întâlnim o echipă periculoasă. Rezultatele nu o arată, cel puţin deocamdată, însă Mediaş ne poate surprinde dacă nu tratăm cum trebuie jocurile. E limpede că ne pot pune probleme foarte serioase", a punctat Paşca.

Dacă meciul de sâmbătă, din etapa a X-a a Ligii Naţionale, va debuta de la ora 19 şi nu va fi televizat, în schimb, cel de luni, din sferturile de finală ale Cupei României va avea ca oră de start ora 18 şi va fi transmis de Digi 24 Oradea şi Digi Sport. Indiferent de rezultatul meciului din manşa a II-a a Cupei României, CSM CSU Oradea este calificată în sferturile de finală a Cupei României.

Cu ocazia primului meci, cel de sâmbătă, clubul CSM Oradea va derula însă şi o acţiune caritabilă. "Andreas Dominic necesită sprijinul comunităţii. El a fost diagnosticat cu dipareză mixtă şi are nevoie de anumite tratamente care nu se pot face în orice condiţii. Apelăm şi de această dată la orădeni pentru a-l ajuta pe acest copil să beneficieze de o şansă în plus la o viaţă cât mai normală cu putinţă", a declarat preşedintele CSM CSU Oradea, Florin Birta.

Drept urmare, conducerea clubului a decis să lase intrarea liberă la meciul de sâmbătă, cu rugămintea ca fanii să doneze în schimb, la arenă, pentru micuţul Andreas Dominic.


Programul etapei a X-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Sâmbătă:

Ora 18:00 BC Mureş Tg Mureş - Phoenix Galaţi

Ora 18:00 BCM U Piteşti - BC Timişoara

Ora 19:00 CSM CSU Oradea - Gaz Metan Mediaş   

Ora 19:00 U-Banca Transilvania Cluj – SCM U Craiova

Ora 19:45 Energia Tg. Jiu - Steaua CSM Eximbank (Digi Sport)

Duminică:

Ora 19:45 CSU Atlassib Sibiu - Dinamo Bucureşti (Digi Sport)

Clasament:

1.

CSU Atlassib Sibiu

6/3

15

2.

CSM CSU Oradea

6/2

14

3.

Dinamo București

5/4

14

4.

SCM U Craiova

5/4

14

5.

Phoenix Galați

4/5

13

6.

Steaua CSM Eximbank

6/1

13

7.

U-Banca Transilvania Cluj

5/3

13

8.

BC Mureș Tg. Mureș    

5/3

13

9.

Energia Tg. Jiu

3/5

11

10.

BCM U Pitești

4/5

10

11.

BC Timișoara

1/8

10

12.

Gaz Metan Mediaș       

1/8

10

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON