URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2017, 12:12

Baschet masculin: România a învins clar Malta, la Campionatul European U20 Divizia de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa României a obţinut, duminică seară, la Oradea, cel de-al doilea succes la Campionatul European U20 masculin Divizia B - ediţia 2017, competiţie care este găzduită de municipiul de pe Crişul Repede în această perioadă. Tricolorii au depăşit, la Arena Antonio Alexe, selecţionata Maltei, clar, cu scorul de 84-65.

Jocul a fost controlat de tricolori, care s-au desprins la 14 lungimi încă din primul sfert. Elevii lui Tudor Costescu au avut o cădere pe finalul secvenţei inaugurale, atunci când Malta a reuşit un parţial de 16-0.

Continuarea a aparţinut echipei României însă, care a găsit soluţii în ofensivă şi a beneficiat de multe realizări de pe semicerc. Adversarul nu a reuşit să replice, iar partida s-a terminat cu o victorie convingătoare a României.

Jucătorii români au marcat 12 coşuri de trei puncte, având, astfel, un procentaj de 32% la aruncările de pe semicerc. De asemenea, România a obţinut 20 recuperări ofensive, iar staff-ul tehnic a rotit întreg efectivul de jucători în acest meci.

Cu această ocazie, Georges Darwiche a marcat 18 puncte, Emi Caţe a adăugat 14 puncte, 10 recuperări, 4 pase decisive şi 4 intercepţii, iar alţi trei jucători au înscris cel puţin 10 puncte pentru România. Între aceştia s-a numărat şi baschetbalistul echipei CSM CSU Oradea, Bobe Nicolescu, autor a 11 puncte şi a 4 recuperări, iar Sebastian Ionescu a terminat cu 4 puncte.

În replică, Formosa şi Cassar au avut câte 23, respectiv 21 puncte pentru echipa Maltei.

În urma acestui succes, România are 2-0 la general şi se menţine ca unica echipă neînvinsă în Grupa C.

În cealaltă partidă de duminică din grupa României, Georgia a învins Macedonia cu scorul de 78-48.


Rezultatele complete de duminică de la Campionatul European U20 masculin Divizia B - ediţia 2017, de la Oradea:

Grupa A

Polonia - Belarus 76-45

Belgia - Finlanda 76-64

Grupa B

Marea Britania - Slovacia 67-53

Olanda - Rusia 48-67

Grupa C

Georgia - Macedonia 78-48

România - Malta 84-65

Grupa D

Moldova - Ungaria 42-91

Kosovo – Irlanda 76-69


Luni este zi liberă, competiţia urmând a se relua marţi cu următorul program:

Grupa A

Belarus - Belgia

Armenia - Polonia

Grupa B

Azerbaijan - Marea Britanie

Slovacia - Olanda

Grupa C

Macedonia - România (ora 18.30, la Arena Antonio Alexe)

Albania - Georgia

Grupa D

Ungaria - Kosovo

Portugalia – Moldova

Irlanda - Croaţia

După cum notează şi site-ul oficial al clubului CSM Oradea, meciul României cu Macedonia este extrem de important în ecuaţia calificării pentru sferturile de finală. De asemenea, "un eventual succes ar asigura tricolorilor prima poziţie în grupă, ceea ce va conduce, probabil, spre evitarea celei mai puternice şcoli de baschet prezentă la acest eveniment, Croaţia", după cum mai precizează sursa citată.

Intrarea spectatorilor la aceste jocuri este liberă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON