URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2018, 17:06

Salvamont: Anul trecut, în Bihor au avut loc 203 accidente montane, cei mai mulţi dintre răniţi erau echipaţi corespunzător (FOTO)

Salvamont: Anul trecut, în Bihor au avut loc 203 accidente montane, cei mai mulţi dintre răniţi erau echipaţi corespunzător (FOTO) foto: Salvamont-Salvaspeo Bihor

Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor a prezentat bilanţul activităţilor din 2017, arătând că salvatorii au intervenit la 203 accidente petrecute în munţii din judeţ. Dintre răniţi, 71 au fost persoane rătăcite în munţi.

În cele mai multe dintre cazuri, mai precis 136, turiştii erau echipaţi corespunzător. Ceilalţi 76 turişti răniţi erau îmbrăcaţi neadecvat pentru plimbările pe munte.

Accidente în cifre

Statisticile Salvamont Bihor mai arată că, din cei 203 de turişti asistaţi, 175 erau cetăţeni români şi 28 străini, 145 au fost bărbaţi, iar 58 femei. În privinţa vârstei răniţilor, cei mai mulţi – 115 la număr – au avut peste 30 de ani, în timp ce 51 aveau între 21 şi 30 de ani, câte 15 între 16 şi 20, respectiv 9 şi 15 ani, iar 5 răniţi au fost copii mai mici de 8 ani. Doi turişti nu şi-au declarat vârsta.

Cele mai multe dintre accidentele montane (127) s-au petrecut pe timpul verii, în timp ce numărul accidentărilor pe timp de iarnă este redus aproape la jumătate (76).

În privinţa locurilor în care s-au petrecut accidentele montane, Salvamont Bihor arată că 179 au fost în Munţii Bihor, 19 în Munţii Pădurea Craiului, iar 5 în Munţii Codru Moma.

Cel mai adesea, turiştii accidentaţi în munţi au fracturi la mâini şi picioare, entorse şi plăgi. 35 din totalul turiştilor pentru care au intervenit salvamontiştii au fost transportaţi de echipaje SMURD sau ale Ambulanţei la spitale.

La drumeţie cu QR

Pe de altă parte, Salvamont-Salvaspeo Bihor mai arată că, în 2017, angajaţii acesti serviciu au patrulat în principalele zone cu aflux turistic ridicat şi cu potenţial crescut de producere a accidentelor turistice montane, şi anume în Vârtop, Stâna de Vale, Vadu Crişului şi Padiş.

Tot în 2017, salvamontiştii bihoreni au instalat 166 de indicatoare bilingve cu QR Code (săgeţi direcţionale) pe traseele turistice din zonele Padiş-Glăvoi (74 săgeţi), Defileul Crişului Repede – Şuncuiuş (2 săgeţi), Stâna de Vale (13 săgeţi), Vârtop (43 săgeţi), Muntele Şeş (33 săgeţi), Codru-Moma (1 săgeată).

Ei au mai amenajat 3 trasee turistice în colaborare cu Parcul Natural Apuseni şi Primăria Aleşd, mai precis Traseul Vârtop–Vârful Tătăroaia-Varful Giunasu – Sat Chişcău, Masivul Bihor, Traseul Pădurea Neagră – Castelul Zichy – Cetatea Piatra Şoimului, Muntii Plopiş şi Circuitul Cetăţii Piatra Şoimului, Muntii Plopiş.

Totodată, anul trecut, opt salvamontişti bihoreni au participat la cursurile obligatorii ale Şcolii Naţionale Salvamont.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON