URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2016, 16:57

Poliţia de Frontieră scoate la concurs peste 750 de posturi vacante. 113 posturi sunt la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia de Frontieră a anunţat declanşarea procedurii de ocupare, prin concurs, a unor posturi vacante în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei, posturile fiind atât la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cât şi la nivelul tuturor structurilor teritoriale.

Potrivit unui comunicat, dintre cele 759 de posturi, 604 sunt de agenţi în structurile operative, în serviciile specializate în supravegherea și controlul frontierei, combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în compartimentele ture de serviciu ale Sectoarelor Poliţiei de Frontieră și în punctele de trecere aeroportuare. Aceste posturi se pot ocupa prin încadrare directă, adică din sursă externă. 

Totodată, 78 posturi - 46 ofiţeri şi 32 agenţi - sunt în structurile suport, specializate în diferite domenii de activitate - financiar, comunicaţii, logistică, administrativ, tehnic etc. De asemenea, vor mai fi scoase la concurs şi 71 posturi de ofiţeri, competiţie la care se vor putea înscrie agenţi cu studii superioare care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor respectiv 6 posturi de ofiţeri în domeniul operativ, prin procedura de reîncadrare, adică destinate persoanelor care au avut calitatea de poliţist.

De precizat că Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea are alocate 113 posturi - 109 agenţi în domeniul operativ prin încadrare directă (din sursă externă), 1 ofiţer şi 3 agenţi specialişti prin încadrare directă.

Depunerea cererilor de înscriere la concurs pentru posturile operative de agenţi scoase la concurs prin încadrare directă (din sursă externă), se face în perioada 27 septembrie - 4 octombrie, între orele 09.00-13.00 şi 14.00-16.00, inclusiv în zilele de sâmbătă (01.10.2016) şi duminică (02.10.2016), între orele 09.00-13.00, la sediul structurilor organizatoare.

Concursul de încadrare pentru posturile de agenţi din domeniul operativ (din sursă externă) se va susține în urma promovării probelor eliminatorii (testare psihologică, vizita medicală şi proba de evaluare a performanţei fizice). Pentru aceste posturi, subiectele vor fi elaborate de către o comisie centrală constituită la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi vor fi transmise simultan, în ziua concursurilor, la structurile teritoriale organizatoare. Testul scris de verificare a cunoștinţelor va fi de tip grilă.

Concursurile pentru ocuparea posturilor de specialişti din sursă externă şi cele pentru ocuparea posturilor prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare sunt în faza de constituire a comisiilor, informaţiile necesare urmând a fi publicate în perioada imediat următoare, pe paginile de internet ale structurilor organizatoare.

Informaţii complete privind modalităţile de înscriere şi participare la concurs, condiţii de recrutare, probe de selecţie şi criterii de departajare, precum şi tematica şi bibliografia necesare susţinerii concursului/examenului pentru post pot fi obținute de la structurile de resurse umane ale IGPF,  inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, Gărzii de Coasta, Bazei de Reparații Nave Brăila, Şcolii de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, avizierele de la sediile instituțiilor, precum şi de pe site-urile instituționale.

Informaţii complete despre posturile scoase la concurs, defalcate pe structuri, găsiţi pe pagina oficială a Poliţiei de Frontieră şi a structurilor teritoriale deci şi site-ul ITPF Oradea, www.itpforadea.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON