URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Aprilie 2014, 17:36

Alegeri locale anticipate în Bihor: locuitorii Bunteştilor îşi vor alege un nou consiliu comunal odată cu eurodeputaţii

Alegeri locale anticipate în Bihor: locuitorii Bunteştilor îşi vor alege un nou consiliu comunal odată cu eurodeputaţii Primarul PDL Sorin Degău conduce singur Primăria Bunteşti de aproape doi ani, de când Consiliul Local a fost dizolvat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Este oficial. După ce aproape doi ani comuna Bunteşti a fost condusă doar de primarul PDL Sorin Degău, în condiţiile în care Consiliul Local - format, în urma alegerilor din iulie 2012, din 6 reprezentanţi USL, 6 democrat-liberali şi un PRM-ist - a fost dizolvat, un nou organ deliberativ va fi ales de localnici pe 25 mai, ziua când, alături de cetăţenii celorlalte ţări membre UE, românii îşi vor alege eurodeputaţii.

Prefectura Bihor a anunţat luni organizarea alegerilor locale parţiale anticipate la Bunteşti, în baza Hotărârii de Guvern 284/2014, prefectul Claudiu Pop emiţând deja în acest sens un ordin privind numerotarea circumscripţiei electorale comunale nr. 1 Bunteşti. Potrivit aceluiaşi ordin, Biroul Electoral al circumscripţiei va funcţiona în sediul Primăriei, desemnarea preşedintelui şi locţiitorului acestuia urmând să fie adusă la cunoştinţă publică ulterior, de către Tribunalul Bihor.

Pe 25 mai, în vederea desemnării reprezentanţilor în Parlamentul European, în Bihor vor funcţiona 651 secţii de votare, delimitarea şi numerotarea lor urmând să fie adusă la cunoştinţa publicului până cel târziu la 25 aprilie.

Consiliul Local Bunteşti a fost dizolvat, conform legii, întrucât cei 13 membri aleşi în 2012 au boicotat şedinţele acestuia. Motivul a fost cât se poate de politicianist: cei 6 consilieri USL voiau să constiuie o majoritate în Consiliu cu ajutorul unui consilier PDL căruia erau dispuşi să-i ofere funcţia de viceprimar, în timp ce ceilalţi 5 consilieri PDL ar fi vrut să facă majoritatea împreună cu reprezentantul PRM, pe care - de asemenea - voiau să-l voteze în aceeaşi funcţie de viceprimar.

Cum niciuna dintre tabere nu a reuşit să se impună, consilierii USL şi "disidentul" de la PDL au boicotat reuniunile Consiliului, în condiţiile în care potrivit legii, dacă în 90 de zile după alegeri acesta nu se reuneşte, trebuie desfiinţat şi e obligatorie declanşarea organizării de alegeri anticipate.

Citeşte pe această temă şi articolul "Votaţi să chiulească!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
TEPARUL DIN BUNTESTI
TEPARULUI PETI IOSIF ALIN zis si CONTY de BINS !!! , OMUL LUI POPA CORNEL ! CANDIDAT LA BUNTESTI !!? Zdreanta asta de PETI IOSIF ALIN ,asta-i un gunoi notoriu.care a comis toate infractiunile cuprinse in CODUL PENAL,de la trafic cu alcool,inselatorie,camatarie ,furtisaguri,o ingropat-o pe maica-sa cu dosare penale pe rol pentru trafic cu alcool,a luat asupra sa faptele \"fiului iubit\" ca sa-l scape de puscarie pe excrocul asta,.S-A spuna zdreanta cum a luat casa prin activitati de camatarie de la d-l BALACIU ,constructia unde a functionat localul EGUSSTO..ZDREANT-O CE ESTI de ce nu i-ti platesti datoriile treznite-ar dD-ZEU ,cand ai de gand s-a dai banii la d-l PETRE TOPOGRAFUL{aprox.20000 euro},la MATEI MUNTEANU {APROX60000 EURO},urmeaza datoria la DAN LIVIU (DANEZU),o datorie destul de consistenta (,aprox.11800 euro),dar la GHIULA (ISTOC REMUS) CAND AI DAI BANIICARE IAI CHELTUIT IN CAMPANIE PENTRU CUMPARARE DE VOTURI APROX 20000 EURO ,urmeaza datoria la DORU FOLTUT (DAM-u)=8000 ron ,Deasemenea ar trebui s-a achiti datoria catre DANU MOTU din DUMBRAVANI DE LA CARE AI LUAT TRACTORUL SI NU LA-I PLATIT, APROX 18000 R0N ,ai cumparat camionul de la LUCA din BRADET si nu ai mai dat banii pe el (aprox.6000 RON) ,atunci urmeaza TIRBAN GUSTI cu pensiunea din BRADET ,AI LUAT DE LA EL CHERESTEA si nu i-ai dat banii , GUNOIULE !!!!!
Postat 23 Aprilie 2014, 10:05 de poienar
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON