Stiri Oradea masina

Cautare:
Selectati ziarul: Bihoreanul, OradeaPress, Ghimpele de Bihor, Informatia de Vest, Bihon.ro, Primaria Oradea, eBihoreanul, Crisana, StiriOradea.com,
50 rezultate pentru masina.
  • Despre somnul bun, de dinainte de examen


    [2017-07-27]
    ,,- Daca statia de tramvai de mers incolo este aici, statia de mers in cealalta parte aveti idee unde este?" - l-am intrebat. Habar n-avea. Mi-a spus dupa, credea ca vreau sa-l agat, cu un text cretin. Ne-am lamurit putin mai tarziu - dadeam amandoi examen la facultate la Cluj, si nu prea stiam pe […]
    The post Despre somnul bun, de dinainte de examen appeared first on Presa Oradea.
     ,,- Daca statia de tramvai de mers incolo este aici, statia de mers in cealalta parte aveti idee unde este?" - l-am intrebat. Habar n-avea. Mi-a spus dupa, credea ca vreau sa-l agat, cu un text cretin. Ne-am lamurit putin mai tarziu - dadeam amandoi examen la facultate la Cluj, si nu prea stiam pe ce lume ne aflam. Desi exact in momentele alea e destul de important sa stii pe ce lume te afli.
    Era putin dupa Revolutie, imi doream sa ajung studenta in Cluj, ca sa nu fac facultatea acasa, la Timisoara. Oricum, nici nu exista inca la Timisoara facultatea la care voiam sa dau examen. Eram pe undeva pe langa gara, sau, in orice caz, pe drumul ce duce la gara, iesisem de la inscriere si trebuia sa ajung in Gheorgheni, cartierul in care stateau rudele mele clujene. Si desi Teo nu m-a crezut, pe moment, chiar asa era in unele locuri din Cluj - statiile erau alandala.
    Nu e chiar asa usor, cind vii din alt oras, si ai de dat niste examene intr-un loc pe care nu-l stii bine. Sau nu-l stii aproape deloc, uneori. O groaza de lucruri se constituie in factori de stres.

    Nu am intrat atunci, in Cluj, si am venit, cu coada intre picioare, la Timisoara, unde am dat examen la Jurnalistica si Engleza, la Universitatea de Vest. Sub nici o forma nu as fi conceput sa merg la o facultate privata. Nici nu mai tin minte cate existau deja, acum 25 de ani, cand am intrat la UVT. Insa, in mod cert, imi pareau o treaba neserioasa. Cum imi par si acum, si cele private, si ciupercaria de universitati aparute in orasele mai mici. Dar despre altceva este vorba, acum. Despre cum e cand iesi din zona ta de confort, si vii sa dai examen la o universitate serioasa. Si, bonus, primesti si o mana intinsa, ca ajutor.
    Caminul 15
    E seara, peste cateva ore, dimineata, incep examenele la multe din facultatile Universitatii de Vest din Timisoara. Mai sunt cateva ore, de-un somn bun. Asta, daca nu ai emotii, sau daca ai gasit un loc rezonabil unde sa pui capul. Sunt in Complexul Studentesc - in Complex, mai simplu spus, asa cum stie toata lumea din Timisoara ca se cheama zona asta. Am venit la Caminul 15, pentru ca am citit ceva interesant. UVT-ul ofera cazare celor ce vor da examen, aici, gratuit. Oare e mult, oare e putin? Nu stiu. Vom vedea.
    E trecut de 10 seara cand ajung in fata Caminului 15. Atac povestea dinspre Parcul Copiilor, trecand micul pod si cautand scurtatura printre blocuri, ca mai demult. Au trecut exact 25 de ani de cand daceam examen ca sa ajung studenta in prima generatie care a ajuns la Jurnalistica, aici. Multe lucruri s-au schimbat. Complexul e plin de terase, de birturi, de magazine care aproape ma gatuiesc, cand trec pe acolo. Probabil e in firea lucrurilor...
    Stiu Complexul de cand eram in clasa a X-a, la un liceu din Arad. Sunt timisoreanca, dar ma crescusera bunicii, la Arad. Veneam, uneori, prin spitalele unde mergeau medicinistii. Uneori, mult mai rar, ajungeam serile in Complex. In camerele mici reuseam sa ne inghesuim cu cate o chitara, si era fascinant. Mai stiu si acum versurile de la ,,Ce nasoala esti" - dar nu-s de trecut aici. Toate s-au schimbat.
    Cred ca si saracia s-a schimbat, precum s-a schimbat si mancarea, si felul de a comunica, si hainele. Nu stiu daca un iaurt inseamna tot asa de mult ca pe vremea studentiei mele. Si nici cei care vor da, zilele astea, examen, inca nu stiu, probabil. Vor afla de acum inainte. Dar, inainte de toate, prima lor intalnire cu viata de camin e acum.
    Prima fata cu care vorbesc e deja in pantaloni de pijama, dar mai sta putin pe una din bancile din fata Caminului 15. O cheama Ana, e din Ramnicu Valcea si maine va avea examen, pentru a intra la Facultatea de Drept. S-a inscris si la noi, la UVT, dar si la Cluj. Nu prea inteleg cum e cu inscrierile astea in mai multe locuri, dar nici nu e timpul cel mai potrivit sa aflu. O intreb, insa, de i-a picat bine ca a primit cazarea aceasta in camin. Imi spune ca i-a picat foarte bine. Si ca ar fi apelat la o pensiune, de nu ar fi aparut cadoul acesta al Universitatii.
    S-a inscris pentru examen direct din Valcea, a plecat singura de acolo si nu stie de alti colegi care sa mai fi venit aici. Va avea examen a doua zi, de la 12, deci inca nu e asa de ingrijorata pentru orele de somn pe care trebuie sa le bifeze. O intreb de ce nu s-a dus la Bucuresti, spune ca nu ii place orasul.

    O intreb de stie Timisoara, imi povesteste ca a mai fost aici, cu un an inainte, intr-o tabara, vara. Si ca treaba cu cazarea, de acum, a venit numai bine - dupa ce s-a inscris, au sunat-o de aici si i-au spus de posibilitate asta. A primit o camera in Caminul 15, la parter, si deocamdata e singura in acea camera. Imi spune ca, de va intra la noi, planuieste sa stea tot la camin, ca studenta.
    In loc de dormit in masina
    Pe banca din fata noastra, doi baieti si o fata. Fata plange. Nu vad asta decat cand ajung langa ei. Incerc sa nu-l atrag in discutie decat pe baiatul din dreapta, ca sa-l las pe celalalt sa o conforteze pe fata pe care o tine in brate, dar, incet-incet, intervine si el in discutie.
    Cei doi sunt Claudiu si Adrian, din Targu Jiu. Si ei vor avea a doua zi examen, la Educatie Fizica si Sport. Spun ca au facultatea respective e si la ei in oras dar... au vrut ca studentia sa fie studentie, si sa nu o faca de acasa. Vorbim putin despre cum se calculeaza notele, despre cum e la Sport, in mai multe locuri din tara, adica daca exista si parte scrisa a examenului, si parte practica. Inteleg ca la Timisoara nu e cu scris. Ii intreb de ce au ales Timisoara, si nu alt oras. Imi spun ca pentru echipa de fotbal. Intreb daca vorbesc cumva de Poli Timisoara - imi spun ca da, dar echipa a doua. Sportul nu e lumea mea, asa ca nu insist.
    Cazarea. Cum e cu cazarea? Baietii sunt incantati. Imi spun ca s-au gandit sa doarma in masina, daca nu aparea oferta UVT-ului. Ca sunt mai multi colegi ce au venit din Targu Jiu, pentru examen, si s-ar fi gasit o solutie. Dar ca aceasta e cea mai buna. Totusi, imi spun ca vor intreba daca li se permite sa mai stea o zi peste cele trei oferite gratuit de UVT - pentru a isi putea primi rezultatele si a rezolva si confirmarea locului, de au intrat.
    Ultima candidata la studentie nu imi spune cum o cheama - adica nu mai apuc eu sa o intreb, pentru ca negociem prea mult timp ceva legat de niste poze. Nu vrea poze, si, cum da la Psihologie si la Drept (adica la Psihologie ar vrea sa intre, dar s-a inscris si la Drept), ii spun ca ar fi util sa aiba explicatii mai clare pentru ,,de ce nu". Totusi, nu vreau sa o stresez inainte de examen, asa ca o pozez pe amica ei, care a venit pentru o tabara, pe coridorul Caminului 15, unde e cazata si ea.
    Examenul la Psihologie va incepe a doua zi dimineata, de la ora 9. O intreb de unde e si spune ca din Arad. Apoi detaliaza - din Curtici. Aha, deci inca 25 de kilometri. Cum am locuit 19 ani in Arad, calculez repede timpi, trenuri, distante. Adaug si bucata pana la Curtici. O intreb ce ar fi facut daca nu ar fi primit aceasta cazare. Spune ca s-ar fi chinuit cu trezitul si ar fi venit de la Curtici, in noaptea/dimineata de dinainte de examen.
    A fost acum cateva zile pentru inscriere - totusi, nu e asa de departe, si nu a venit, ca baietii din Targu Jiu, in ultima zi de inscriere, cu ideea ca e mai bine sa ramana aici pana la examen. O treime din nota va fi ce face acum, doua treimi vin de la bacalaureat. Va reveni si pentru confirmare, de intra.

    E linistita, chiar de are examenul de la 9 dimineata. La inscriere a aflat de posibilitatea de a fi cazata gratuit, a acceptat, a venit sa doarma aici, sa nu piarda noaptea de dinainte de examen pe drumuri. Daca va intra, va stat tot la camin - a hotarat asta deja. Dar, la unul privat.
    ,,Sa fie!"
    Cum vad, toti tinerii cu care am vorbit au primit oferta Universitatii de Vest cu bucurie. Si ma gandesc putin despre cum este sa dai cel mai important examen, de pana atunci, odihnit. Sa vii de aproape, din Complex, pe jos, nestresat. Sa nu iti fi pus familia sa suporte inca o cheltuiala, in afara de drum. Sa nu fi dormit in masina, sa nu vii botit si obosit, dupa un drum cu trenul si o noapte aproape nedormita. O bucata din capacitatea lor de concentrare sta si in asta. Vor putea sa arate mai bine ce pot. Vor pleca de la aceeasi linie de start cu cei care locuiesc in Timisoara, si care vin de acasa. E important.
    Imi aduc aminte de venitul cu trenul, de la Arad, in serile de dinainte de examene. De cele din timpul studentiei, nu cel mare, de inceput. De legendele pe care le creau studentii, spre amuzament, care, mai apoi, parca intrau cu adevarat in mitologia examenelor. Unul spunea ca, de e flacara pe cosul inalt si subtire de la Solventul, la intrarea in Timisoara, vei lua examenul. Alta zicala spunea ca, daca ti se spune ,,Bafta", inainte de examen, trebuie sa raspunzi neaparat cu ,,Sa fie", nu cu altceva. Ca sa nu pici.
    Ii intreb pe tinerii din fata Caminului 15, care a doua zi vor avea examen, cand ma ridic de langa ei, a plecare, de stiu ce se raspunde la ,,Bafta". Imi spun ,,Multumesc". Zic ca nu. Si le povestesc, zambind, despre traditia locala. Imi spun, fara nici o apasare cum ca ar putea cadea examenul, pentru ca nu au intuit raspunsul corect, ,,Sa fie". Razand. Linistiti si increzatori. A trecut un sfert de secol. Legendele lor vor fi altele, dupa cum le vor croi ei, in curand. Un somn bun, atata de important, si… dimineata va incepe totul. Tot ce tine de ei. Ce tinea de gazde, e pe rol, deja. Pentru un maine bun.
    Ramona Balutescu
    The post Despre somnul bun, de dinainte de examen appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Multiple traumatisme: Soferita care s-a izbit cu masina frontal de un TIR langa Madaras a murit


    [2017-07-27]
    Soferita autoturismului care, joia trecuta, s-a izbit frontal de un TIR pe DN79, langa Madaras, a murit la spital. Politistii nu au reusit sa stabileasca, inca, circumstantele in care masina oradencei a ajuns pe contrasens, in conditiile in care soseaua era goala si, deci, nu a avut motiv sa intre in depasire. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Pe youtube a fost batut cu ,,ranga", in comunicatul partidului cu ,,parul". Ce s-a intamplat in realitate? Candidat PMP: ,,Mi-a luat telelefonul si lantul de 38 de grame si a demarat in tromba"


    [2017-07-25]

    ,,Vulturestiul se remarca pe plan national si international printr-o serie de personalitati care au vazut lumina zilei si au copilarit pe malul Argeselului". Asa scrie pe site-ul primariei pentru care candidatii au inceput sa se bata la propriu, desi pana la campanie mai e aproape o luna. Prima victima e de la PMP, Relu Arsenescu, pe care un contact cu masina si un om al contracandidatului l-a trimis la spital.







    [...]Citeste mai departe
    Pe youtube a fost batut cu ,,ranga
    Sursa: Bihoreanul
  • Baut si fara permis, la plimbare cu masina pe bulevardul Dacia


    [2017-07-24]
     Politistii oradeni au prins un barbat, in varsta de 29 de ani, in timp ce conducea un autoturism fara a poseda permis de conducere dupa ce a consumat batuturi alcoolice.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Baut si fara permis, la plimbare cu masina pe bulevardul Dacia
    Sursa: Bihon.ro
  • Barbatul mort in urma furtunii din Bulz era un oradean de 37 de ani. Masina in care s-a adapostit, complet distrusa (FOTO)


    [2017-07-24]
    Barbatul care a murit duminica seara, strivit de un copac cazut peste masina in care se adapostea de furtuna era un oradean in varsta de 37 de ani. Acesta se afla in masina impreuna cu o femeie, care a fost descarcerata de pompieri si acum se afla in spital. De asemenea, un alt oradean de 23 de ani este internat in stare grava in Spitalul Judetean. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Se intampla in Romania! Jandarmi atacati de hotii de lemne


    [2017-07-23]
    Un echipaj de jandarmi care verifica actele unui transport de lemne suspect, intr-un sat din judetul Arges, a fost atacat de hotii prinsi. Soferul unui autoturism de teren a incercat sa treaca cu masina peste oamenii legii, in timp ce altii au chemat intariri. Ca sa-i potoleasca pe scandalagii, jandarmii au tras mai multe focuri de arma in aer. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors


    [2017-07-23]
    Politistii de frontiera din Vama Bors au descoperit, doua autoturisme BMW Seria 5, ce figurau ca fiind bunuri cautate pentru confiscare de autoritatile din Italia. Miercuri, 13 iulie, la Vama Bors s-a prezentat pentru intrarea in tara, cetateanul roman Mihail R., de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria […]
    Post-ul Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors apare prima data in Stiri Oradea.
     Politistii de frontiera din Vama Bors au descoperit, doua autoturisme BMW Seria 5, ce figurau ca fiind bunuri cautate pentru confiscare de autoritatile din Italia.
    Miercuri, 13 iulie, la Vama Bors s-a prezentat pentru intrarea in tara, cetateanul roman Mihail R., de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria 5 – 525d, an de fabricatie 2004.
    La controlul de frontiera, soferul a prezentat pentru mijlocul de transport in cauza un certificat de inmatriculare moldovenesc, iar la controlul fizic al autoturismului a fost descoperita o carte tehnica in care figureaza o alta serie de sasiu decat cea poansonata pe masina prezenta in punctul de trecere a frontierei.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    ,,Politistii de frontiera au efectuat verificari in baza de date si au constatat ca mijlocul de transport este semnalat ca fiind ,,bun cautat pentru confiscare", alerta introdusa de autoritatile din Italia, in data de 10 iulie a.c." a declarat purtatorul cuvant, comisarul-sef Laura Beatrice Bondar.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    ,,De asemenea, la controlul specific, pe langa documentele de calatorie, tanarul a prezentat si un permis de conducere eliberat de autoritatile din Republica Moldova. In urma verificarii documentului, politistii de frontiera au constatat ca nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unuia autentic, fiind fals" a mai adaugat comisarul-sef Bondar.
    La scurt timp dupa,la acelasi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat un altcetatean roman, Igor P. tot de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria 5 – 525d din 2007.
    ,,In urma verificarilor in baza de date, si in acest caz s-a constatat ca mijlocul de transport figureaza ca bun pentru cautat pentru confiscare, alerta introdusa de autoritatile din Italia in 04.07.2017."a declarat purtatorul cuvant, comisarul-sef Laura Beatrice Bondar.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    Purtatorul de cuvand al institutiei a mai adaugat ca ,,totodata, cu privire la cele constatate, ambii soferi au declarat ca au fost rugati de un conational din R.Moldova sa transporte vehiculele din Italia in R. Moldova, in schimbul sumei de 500 euro, fiecare, dar nu aveau cunostinta despre faptul ca sunt cautate de autoritatile din Italia".
    Ambele autoturisme,in valoare de 7.000, respectiv 4.000 euro, au fost indisponibilizate pana la finalizarea cercetarilor, politistii de frontiera intocmind in cele doua cazuri acte de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de tainuire la furt, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, pentru cei doi barbati.
    Post-ul Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Masina de politie, aflata in misiune, izbita in trafic


    [2017-07-22]
     Sambata dimineata a avut loc un accident rutier in care a fost implicata o masina de politie.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Masina de politie, aflata in misiune, izbita in trafic
    Sursa: Bihon.ro
  • Accident in Sanmartin: Un sofer cu Mercedes a lovit o tanara care traversa pe trecerea de pietoni (FOTO)


    [2017-07-22]
    O oradeanca in varsta de 28 de ani a ajuns, sambata seara, la spital, dupa ce a fost lovita de o masina, pe o trecere de pietoni din Sanmartin. Femeia se angajase in traversarea strazii, dar soferul unui Mercedes, un barbat de 30 de ani din Sanmartin, nu a vazut-o si a lovit-o din plin. Femeia a ajuns la spital cu mai multe rani, dar nu in stare grava. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • S-a busit cu politistii! Un sofer din Vadu Crisului a lovit o masina de Politie aflata in misiune


    [2017-07-22]
    Un barbat de 44 de ani, din satul bihorean Vadu Crisului, este cercetat dupa ce a lovit o masina a Politiei din Borod, aflata in misiune. In urma accidentului, cei doi politisti din autospeciala au ajuns la spital, dar cu rani usoare. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Autoutilitara furata si abandonata intre Toboliu si Cheresig, gasita de un jandarm


    [2017-07-21]
    Un jandarm aflat in timpul liber a gasit, joi seara, o autoutilitara Ford Transit, furata si abandonata pe marginea drumului care leaga satele Toboliu de Cheresig. Politistii fac acum cercetari, pentru a afla cine a furat masina. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Masina furata si abandonata descoperita de jandarmi


    [2017-07-21]
    Un subofiter in cadrul Detasamentului de Jandarmi Mobil Oradea isi trece in ,,CV" descoperirea unui autovehicul declarat furat. Jandarmul era in afara orelor de program cand, joi (20 iulie), in jurul orei 20:30, in timp ce se deplasa spre domiciliu, a observat o autoutilitara Ford abandonata pe marginea drumului comunal care leaga localitatile Toboliu de […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Accident grav pe DN79 langa Madaras: O masina a intrat sub un TIR, o victima adusa cu elicopterul la Oradea (FOTO)


    [2017-07-20]
    O persoana a fost ranita, joi dupa amiaza, dupa ce un autoturism a intrat frontal sub un autotren pe DN79 la iesirea din Madaras spre Inand. Victima, inconstienta, a fost preluata de un elicopter SMURD si transportata la Oradea. Circulatia pe DN 79 a fost blocata pana la decolarea elicopterului. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Nou accident in insulele de calmare pe DN1: Un sofer a "zburat" peste o alveola, in Osorhei, si a rupt un stalp de curent


    [2017-07-19]
    O buna parte din localitatea Osorhei a ramas fara curent miercuri dimineata, dupa ce un sofer din Harghita nu a putut ocoli una dintre insulele de calmare a traficului si a trecut peste ea, oprindu-se intr-un stalp de curent de pe marginea drumului. In urma impactului, stalpul din beton s-a rupt si a cazut peste o masina parcata. Din fericire, nu au existat victime. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Un tinerel din Osorhei s-a crezut Senna si a facut-o de oaie pe str. Depoului


    [2017-07-19]
    Accident in apropiere de ,,drumul expres" din Oradea. Un baiat de 20 de ani, cu domiciliul in Osorhei, in ciuda conditiilor de sosea ingusta, s-a aventurat intr-o depasire si s-a lovit frontal cu o masina condusa regulamentar de un oradean. Evenimentul rutier a avut loc marti, 18 iulie, cu cateva minute dupa ora 18, pe […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Din tantar, armasar: Masina care face dezinsectia in Oradea, subiect de conspiratii printre locuitori (FOTO/VIDEO)


    [2017-07-16]
    Asteptata cu nerabdare dupa o amanare cauzata de contestarea rezultatului licitatiei organizate de Primarie, operatiunea de dezinsectie a orasului a prilejuit unor oradeni lansarea unei noi teorii a conspiratiei, cum ca utilajul cu care s-au imprastiat substantele anti-tantari ar fi... suspect. Motivul l-a prezentat pe Facebook-ul primarului Bolojan un cetatean pe nume Marian Aurel care, comentand o postare, l-a intrebat pe edil "ce este masina aia cu un aparat mare care umbla noaptea si improasca un fel de fum/abur prin oras", de ce o face "in toiul noptii" si de ce este "ceva necurat la mijloc". [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Pe youtube a fost batut cu ,,ranga", in comunicatul partidului cu ,,parul". Ce s-a intamplat in realitate? Candidat PMP: ,,Mi-a luat telelefonul si lantul de 38 de grame si a demarat in tromba"


    [2017-07-16]

    ,,Vulturestiul se remarca pe plan national si international printr-o serie de personalitati care au vazut lumina zilei si au copilarit pe malul Argeselului". Asa scrie pe site-ul primariei pentru care candidatii au inceput sa se bata la propriu, desi pana la campanie mai e aproape o luna. Prima victima e de la PMP, Relu Arsenescu, pe care un contact cu masina si un om al contracandidatului l-a trimis la spital.







    [...]Citeste mai departe
    Pe youtube a fost batut cu ,,ranga
    Sursa: Bihoreanul
  • ,,Garderoba" RER Ecologic s-a marit cu o noua achizitie - Mini-masina electrica


    [2017-07-16]
    De la inceputul acestei luni, operatorul de salubritate RER Ecologic Service are in dotare o masina 100% electrica, pe care o folosesc muncitorii de la salubritatea stradala. Autoturismul, lung de 2,3… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Un sofer de autobuz din Oradea a fost gasit mort si dezbracat in masina cu care trebuia sa mearga in cursa


    [2017-07-14]
    Un oradean de 54 de ani, sofer pe autobuz, a fost gasit mort si dezbracat, vineri, la pranz, chiar in masina cu care trebuia sa mearga in cursa, pe care o parcase intr-o zona mai ferita a orasului, pe strada Rampei, unde a mers insotit de o tanara. Din primele date, soferul a facut atac de cord in timpul unei partide de sex. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ce se ascunde in spatele comentariilor rautacioase de pe Internet?


    [2017-07-14]
    In viata de zi cu zi fiecare persoana aduna frustrari: masina nu are destula benzina, vecinul porneste bormasina la ora 6 dimineata, iubita e rece de doua saptamani, la locul de munca salariul este mic, iar colegii letargici. Nu e de mirare ca unii oameni aleg mediul online drept teava de esapament a acestor frustrari. Internetul le confera anonimitate in conditiile in care, in viata reala, exprimarea libera a acestor frustrari ar atrage dupa sine ostracizare sociala. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Concediul verii 2017 e fara griji, alaturi de D&C! (P)


    [2017-07-14]
    Indiferent de anotimp, e bine sa te bucuri de cate o pauza. Acum ca vara e aici, mai toti ne gandim la concediu. Unde sa mergem, la munte sau la mare, si cum sa profitam la maxim de timpul liber. De detalii ocupa-te tu, iar masina las-o in grija D&C Oradea! In perioada 15 iunie […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors


    [2017-07-14]
    Politistii de frontiera din Vama Bors au descoperit, doua autoturisme BMW Seria 5, ce figurau ca fiind bunuri cautate pentru confiscare de autoritatile din Italia. Miercuri, 13 iulie, la Vama Bors s-a prezentat pentru intrarea in tara, cetateanul roman Mihail R., de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria […]
    Post-ul Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors apare prima data in Stiri Oradea.
     Politistii de frontiera din Vama Bors au descoperit, doua autoturisme BMW Seria 5, ce figurau ca fiind bunuri cautate pentru confiscare de autoritatile din Italia.
    Miercuri, 13 iulie, la Vama Bors s-a prezentat pentru intrarea in tara, cetateanul roman Mihail R., de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria 5 – 525d, an de fabricatie 2004.
    La controlul de frontiera, soferul a prezentat pentru mijlocul de transport in cauza un certificat de inmatriculare moldovenesc, iar la controlul fizic al autoturismului a fost descoperita o carte tehnica in care figureaza o alta serie de sasiu decat cea poansonata pe masina prezenta in punctul de trecere a frontierei.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    ,,Politistii de frontiera au efectuat verificari in baza de date si au constatat ca mijlocul de transport este semnalat ca fiind ,,bun cautat pentru confiscare", alerta introdusa de autoritatile din Italia, in data de 10 iulie a.c." a declarat purtatorul cuvant, comisarul-sef Laura Beatrice Bondar.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    ,,De asemenea, la controlul specific, pe langa documentele de calatorie, tanarul a prezentat si un permis de conducere eliberat de autoritatile din Republica Moldova. In urma verificarii documentului, politistii de frontiera au constatat ca nu indeplineste conditiile de forma si fond ale unuia autentic, fiind fals" a mai adaugat comisarul-sef Bondar.
    La scurt timp dupa,la acelasi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat un altcetatean roman, Igor P. tot de 29 de ani, cu domiciliul in Republica Moldova, conducand autoturismul marca BMW Seria 5 – 525d din 2007.
    ,,In urma verificarilor in baza de date, si in acest caz s-a constatat ca mijlocul de transport figureaza ca bun pentru cautat pentru confiscare, alerta introdusa de autoritatile din Italia in 04.07.2017."a declarat purtatorul cuvant, comisarul-sef Laura Beatrice Bondar.
    Sursa foto: politiadefrontiera.ro
    Purtatorul de cuvand al institutiei a mai adaugat ca ,,totodata, cu privire la cele constatate, ambii soferi au declarat ca au fost rugati de un conational din R.Moldova sa transporte vehiculele din Italia in R. Moldova, in schimbul sumei de 500 euro, fiecare, dar nu aveau cunostinta despre faptul ca sunt cautate de autoritatile din Italia".
    Ambele autoturisme,in valoare de 7.000, respectiv 4.000 euro, au fost indisponibilizate pana la finalizarea cercetarilor, politistii de frontiera intocmind in cele doua cazuri acte de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de tainuire la furt, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, pentru cei doi barbati.
    Post-ul Doua BMW-uri cautate de autoritatile italiene, au fost confiscate in Vama Bors apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Mort dupa (ce a facut) sex: Un sofer de autobuz a murit in timpul unei partide de amor, in masina de serviciu


    [2017-07-14]
    Caz total iesit din comun la Oradea. Politistii si medicii legisti lucreaza la elucidarea cauzelor mortii unui oradean in varsta de 54 de ani, angajat ca sofer de autobuz. Barbatul a decedat, aparent in timpul unei runde sex cu o prostituata. Decesul a survenit vineri, in jurul miezului zilei, pe str. Rampei din Oradea. Cei […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Oradean de 24 de ani, prins cu un Audi cu numere si acte false. Politistii i-au facut dosar penal si l-au lasat fara masina


    [2017-07-13]
    Un oradean in varsta de 24 de ani s-a ales cu dosar penal, dupa ce politistii l-au prins conducand un Audi A3, avand placute de inmatriculare si documente false. Masina a fost ridicata de agentii rutieri si va ramane ,,parcata" in curtea Inspectoratului de Politie Bihor pana la finalizarea anchetei. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat


    [2017-07-13]
    Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa […]
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
     Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa vedem unde ajung ei, unde zbarnaie - metaforic - firul de telegraf de la posta, sa-i anunte, si cum se schimba viata unor copii din coada de Timis bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, in mana. Pentru ca bogatia si saracia se cuantifica altfel, pe drum de tara, decat in vreunul din mall-urile timisorene. Si se numara frumos, in lucruri importante: o carte, o hainuta, o vioara, mancare.
    Cristina sta sub copacul mare, din curte, si se joaca. E intr-o rochita roz mai speciala iar copacul e un Sophora japonica batran. Si rochita, si copacul sunt, parca, din alt film. Nimeni nu pune un astfel de copac la tara – nu aduce nimic, decat pastai nefolositoare, nu face nimic. Asa ca precis are o poveste, despre cum a ajuns aici, in varf de deal, intr-o margine de dupa Pischia, din Bencecul de Jos, cum urci spre cimitir si faci stanga pe un drum nepietruit, pe langa o bibilica alba si nevropata. Dar povestea copacului nu o mai stie nimeni. In schimb, rochita buna, de oras, roz, a Cristinei are o logica mai usor de patruns: bunica si fetitele au fost anuntate ca azi vine un reporter de la oras, sa scrie despre ele.
    Nu prea credeau ele treaba cu reporterul, si totusi… Suntem aici pentru ca am vrut sa vedem de se pierd undeva, pe drum, banii despre care se spunea ca pleaca din salariul de parlamentar al rectorului Universitatii de Vest din Timisoara, profesorul Marilen Pirtea. Sau daca a fost un enunt al unei minuni ce tine, ca la noi, trei zile.
    O carte de istorie stransa tare in brate
    Nu trei zile au trecut - am intrat deja in a treia luna de la comunicatul de presa despre donatia rectorului. Iar banii aceia "de Bucuresti", pentru care despre multi se spune ca au ales drumul Parlamentului, nu s-au incurcat la trecerea de la drumul judetean Timisoara - Lipova, apoi la dreapta, dupa Pischia, pe langa halta CFR, apoi prin padure, apoi pe dealuri, cu suisuri si coborasuri, apoi prin Bencec, si sa nu uitam de bibilica aia alba unde musai faci dreapta. Si ajung, regulat, la o pereche de bunici, ce au grija de nepotelele lor ramase dincolo de "familia traditionala", si de fata lor cu mai multe dizabilitati, matusa copilelor. O casuta cu flori de geata pe acoperis (o planta grasa), ce da semne ca nu vrea sa mai stea multa vreme in picioare, cu alta ce creste greu, langa, cu o gradinita unde anul asta nu a fost plantat nimic, cum bunica a mai umblat si prin spitale, la Timisoara, si cu cateva animale (catei, pisici) ce sunt si paznici, si jucarii, si tovarasi de trecere a zilei, pentru cei de aici. Si cu cei 300 de lei in plus, care, dupa atata drum, nu au foarte mult timp sa se odihneasca, pentru ca este nevoie mare de ei.

    Fetita care primeste, aici, bursa, a terminat clasa a III-a si are timp sa doarma ceva mai mult, acum, in vacanta. Este buna la invatatura, ne spune invatatoarea ei, nu lipseste, e un copil exemplar, vine cu temele facute intotdeauna. Cristina citeste bine, cauta cartile, ii e drag de ele, dar la scoala lor nu mai exista biblioteca folosibila, cartile s-au risipit, nu exista o frantura de norma de bibliotecar. Invatatoarea le mai da din cartile ei, si le vorbeste despre ele, sa-i deprinda pe copii sa fie curiosi fata de cuvantul scris. Cristina sta la bunica, impreuna cu sora ei mai mica - mama s-a recasatorit, sau asa ceva, e altundeva, tata mai trece pe la fetite uneori, "din Paste-n Craciun", spune bunica. E greu. Si trist. Un amestec de greu si trist, din care bunica impleteste zilele, sa nu cada greul pe copii.
    Plantele de gheata sunt pe casa de vreo sapte-opt ani - spune bunica. Sunt frumoase, vesele, au deja tije florale, unele dintre ele. Sub ele, casa tine pe cei cinci - bunic, bunica, fetite, fata ce nu merge, nu vorbeste. Din alt unghi, la numaratoare, exista niste pensiute - bunicul ia ceva de la CAP, bunica, nu. Doar ca insotitoare a fetei. Cu toate astea, bunica nu sta cu mainile incrucisate, vrea sa dea jos casa veche, pune caramida peste caramida la casuta noua, de cealalta parte de copacul bizar. O-ntreb de unde mai primeste ajutor. De la biserica, poate? Raspunde cu obida: "Poate in alte parti ajuta, la noi, nu". Bursa Cristinei vine cu ajutorul directoarei de la scoala, ce i-o aduce. Nu sunt o avere, banii astia, dar sunt foarte bine primiti: "Asa cum is, te servesti din ei, oamenii se multumesc si cu mult, si cu putin. Mai demult, toamna, ti-o fost podul plin de bucate. Acum nu mai e asa" – spune bunica. Alte vremuri.
    La Internet se gandesc pe cand s-o termina casa noua. Fetitele spun ca au avut tableta dar s-a spart, Cristina are si Facebook. Povestim putin. Spune ca i-ar placea sa se faca doctorita de copii. O intreb daca stie cati ani se face "scoala simpla". Incearca sa ghiceasca: "10?". "Nu, 12" - raspund. "Si stii ce vine dupa?" Fata raspunde logic: "13?" "Nu, facultatea". Si ii povestesc cate ceva despre cum e cu facultatile, si cu nenii care le conduc, si cum unul dintre ei, de acolo unde invata "copiii mari", i-a trimis ei bursa asta. Ochii bunicii se inoata in roua: "Cat as fi de bucuroasa sa vina sa spuna: Babi, ni, o pita din banii mei". Ii spun parerea mea: sa mai amane cu pita, si sa o lase pe Cristina sa duca scoala, cat poate.

    Bunica o tine in brate, de la spate, pe fata ei care nu poate sta singura in picioare. Cu maini muncite, care, si ele, spun o poveste. Pe una scrie "Nutu", un tatuaj de demult. O intreb daca Nutu e bunicul. Nu, e unul anterior lui, dar bunicul de acum n-a avut treaba cu asta. Aletele sunt daraverile. "Bunicul bea de la motorina in sus. Daca e sa plec undeva, nu am cu cine lasa fetele – chiar si rudele, pe care io i-am crescut, cer bani sa stea cu copiii. De faci ceva, se intreaba ca de unde or avut". In cel mai fitos judet din tara, de "frunce", banii se fac si din camata familiala.
    Intreb cat timp ii ia Cristinei sa-si pieptene parul lung si putintel carliontat. Imi aduc aminte cat m-au chinuit pe mine, bunicii, cu parul. Nu se piaptana ea. Inca. Si-i pare ca-i sta rau cu parul scurt. "Mie-mi plac fetele sa aiba parul lung, nu vreau sa le vad cioplite ca la baieti. Podoaba la femeie e parul, asa ne-o lasat Dumnezeu" - explica bunica.
    Cristina imi spune ca a fost "cu baba", la spital, la Timisoara, si i-au scos firele, dupa operatie. "M-am dus nu ca am vrut sa vad spitalul. Dar mi-a promis ca ne ia papuci si colanti. Si cum verisorul nostru s-a grabit, mi-a luat aici din sat. Da' macar am vazut Judeteanul". Cam asta e, deocamdata, povestea ei cu marele oras. Unde, daca ce spune invatatoarea se va adeveri, va avea drumul deschis spre Medicina.
    Bunica are ochii rosii si se vede ca ceva nu e bine cu ei. I-ar trebui un oftalmolog, s-o vada. Dar cu cine sa lase copiii? Pe bunic pare ca nu se poate baza. Asa ca lasa timpul sa treaca, poate o trece si boala. Pana vorbim, printre cateii mari ai locului si cei doi pui plini de capuse cu care se joaca, incantate, fetitele, mai apare unul. Ca la el acasa. Un caine imens, care nu da buna ziua ci purcede direct la a cauta ceva. E al vecinilor, dar vine aici sa mance - spune bunica. Si cauta apa, sa se scalde. I se pregateste o troaca si se pune sa se imbaieze, fericit. La atatea guri de hranit, mai e loc pentru inca una, de esti om bun.

    Banii din bursa ce vine de peste dealuri, de la rectorul Universitatii, merge pe multe lucruri mici si necesare, acelea ce te-ngrozesti ce balaur de lista stiu sa faca, atunci cand le numeri pe hartie. Era mancarea de pus la scoala, de numarat, erau niste datorii la butic, erau niste hainute de luat. Dar tot a ramas ceva din banuti si pentru o carte frumoasa. O rog pe Cristina sa mi-o arate. Vine cu ea in brate, cu ambele maini stranse bine peste ea, ca nu cumva sa cada. E o istorie a Romaniei. Mare si frumoasa. Si pentru care au bodoganit-o colegele de salon, de la spital, pe bunica, pentru ca e scumpa si ca de ce i-a luat-o fetitei.
    Ma pregatesc de plecare. Cel cu care sunt, pentru drumurile in judet, Morar Gabriel, si el din marea noastra familie de absolventi ai Universitatii, si doctorand, acum, se trasese mai intr-un colt. Imi spune ca a vorbit deja la telefon cu tatal lui, preot ortodox, sa vada de s-ar putea gasi un scaun cu rotile pentru fata cu probleme. Asa se leaga, uneori, sa rasara binele. O luam iar pe delusoare, in sus si in jos. Imi aduc aminte de anii mei de inceput, de la facultate, ani deloc avuti, si de ziua cand mi-am cumparat Enciclopedia Webster – din bursa mea sociala, de orfan – pentru care am avut destule de auzit de la maica-mea. Cum mergeam cu cartoaia imensa in brate, spre casa, si mi se parea ca tot universul ma va invidia pentru ea. Tineam bratele incrucisate strans pe ea, si o lipisem de rochita lunga, pe care mi-o cususem cu mana mea, fara masina de cusut, inclusiv volanul de jos. Era roz.
    Vulpita ce inca n-are carti...
    In alta zi plecam spre Brestovat, cum mergi spre Lugoj, si candva o faci la stanga. Si incep si aici dealurile, si mersul in sus si in jos, si, ca sa fie totul ok cu gasitul casei celor pe care urma sa ii vizitam, oprim mai intai la primarie, sa intrebam ce si cum. In prag, un catel, deloc sperios, deloc refractar la mangaieri. Semn de loc cu oameni buni.
    Intelesesem deja ca Narcisa, fata cu care urma sa ne intalnim, e dintr-o familie de romi, si ca parintii traiesc din ajutor social. Ca e cumintica, in zona de mijloc si putin peste, in clasa, ca invataura. Ca stie sa isi apere drepturile si ca nu se lasa batuta de alti copii. Iar mama e grijulie cu ei, cu copiii.

    Vine cu noi, de la primarie, si asistenta sociala Tatiana Garjitzky, care ne povesteste ca sunt, in aceasta comuna, cinci localitati, si ca au 16 dosare de asistati sociali. O intreb daca le si gasesc cate ceva de munca oamenilor respectivi. "Ne-ar manca balaurii, aici, cu ierburile astea, de nu ar lucra" - spune insotitoarea noastra. Nu, nu au ambrozie, o intreb. Au alte buruieni. Si o plantatie de aluni au, pe raza comunei, la Cosari. Doar ca nu prea vrea nimeni sa lucreze acolo. O intreb pe doamna cum e saracia, in comuna lor. "Noi facem anchete sociale. Telefoane, televizoare au toti. Dar sunt nevoi".
    Mama Narcisei mai lucreaza cu ziua, din cate mi se spusese. Si mai au cate un animal pe langa casa, sa se ajute. Casa nu e, in acte, pe numele lor, si e pitita bine, intr-un grup de trei case, undeva mai departisor. Daca nu venea asistenta sociala nu noi, ne-ar fi fost greu sa o gasim. Dar familia nu isi face probleme ca va trebui sa plece din casa. Asa ca un lucru e sigur. Celelalte lucruri, insa, stau des sub semnul intrebarii.
    Vorbisem deja la telefon cu mama Narcisei, mi-a spus ca il voi gasi pe tata acasa, si ca fata e plecata la niste rude, si nu e foarte clar cand se intoarce. Totusi, cand ajungem sa batem in usa familiei, este si Narcisa, care ne priveste mai mult decat circumspect. Imi aleg un loc la o masuta, afara, unde tata taia mult-mult usturoi, si incerc sa explic ce facem acolo. Totusi, si Narcisa si fratele ei mai mic, un baiat cu niste ochi superbi, nu sunt foarte convinsi ca e "de bine" treaba cu vizita noastra.
    Tatal, insa, nu are vreo apasare, si ne povesteste despre familia lui. Are patru copii, o fata de 18 ani, una de 15 ani, apoi vine Narcisa, de 9 ani, si Ionut, de 5. Fata mare are 11 clase, vrea sa se angajeze, cealalta s-a oprit la 9 clase, e pe acasa, il intreb pe interlocutor daca va continua scoala, dupa vacanta, imi raspunde, cu o oarecare lehamite, ca "are un prieten". Genul acela de "are un prieten" care nu lasa loc pentru scoala. Nu mai intreb nimic, aici.
    Copiii inca nu par foarte deschisi la a socializa, asa ca merg mai departe in discutia cu tatal, acordand cuvenita atentie si uneia dintre pisicile familiei, ca oricare orasean care vede mamifere cu blana cel mai des la televizor. Omul spune ca problema ar fi cu munca, "nu prea gasim de lucru, avem un cal, gaini, copiii ar vrea computer". El ii duce dimineata la scoala, cand e scoala. Ionut merge la gradinita, peste drum de scoala. Narcisa, spune tatal, ar merge bine la matematica dar, la varsta ei, inca nu-s concursuri, sa vada ce si cum.
    Din discutia cu mama, de dinainte de a ajunge aici, inteleg ca bursa Narcisei a mers pe mancare, in primul rand. Dar spunea ca i-a luat si niste rechizite. Si ca o sa mi le puna e undeva, sa poata sa le scoata sotul, pe cand ii vizitam, sa pot sa le fotografiez. Dar sotul nu stie de ele. Nu le gaseste. Imi spune ca, oricum, rechizite au primit de la scoala. Pana arunca tata o privire prin casa, schimb, totusi, cateva cuvinte si cu Narcisa, care inca nu se simte confortabil sa ma priveasca in ochi. Dar raspunde. O intreb de carti. Nu are nici o carte in casa.
    Nu stie sa inoate, in vacanta sta la televizor, si doarme pana tarziu. O scormonesc putin pana gaseste un raspuns, dincolo de televizor, cu ce ii place sa faca. Ii place sa picteze. "Imi cumpara mama culori dar le pun undeva si nu mai stiu unde…" - imi spune. Doctorita ar vrea sa se faca, sa lucreze cu batrani. La Lugoj nu stie de a fost, la Timisoara, insa, da, cu mama. Porumbeii i-au placut, din tot orasul. In rest, a pierdut autobuzul la excursia scolara. Era de mers la gradina zoologica, dar a ajuns prea tarziu. Si a mai fost o excursie, in Moldova, dar spune ca doar elevii cei mari s-au dus, ca altfel mergea si ea.
    Narcisa are o rochita roz cu buline mari si o cordeluta cu niste urechi de vulpe sau de veverita, simpatica. Totusi imi ia un oarecare timp pana o ajut sa treaca de rusine, si sa ridice capul spre mine. Ma simt de parca as fi in postura sa ii fac ceva rau, sau sa ii iau bursa inapoi. Dar nu de asta am venit aici, ci sa vedem, si, iata, sa spunem mai departe ca banii aceia, bursa aceea oferita de rectorul de la UVT, chiar ajuta, si este extrem de binevenita, undeva departe, acolo unde copiii acestia iau ca pe un noroc rar faptul ca au ajuns sa vada Timisoara.

    Si imi vine o idee. Nu stiu daca buna sau rea, dar care in mod cert o pune in dificultate pe Narcisa. O rog sa citim ceva impreuna. Laptopul este deschis, net am, deschid primul articol din Oradea Press pe care imi pica ochii. E ceva despre niste tablouri din margele de sticla, si primul cuvant al titlului articolului este "Inedit". Fetita sta. Se chinuie. Tace. Se framanta. Spune prima litera. O citeste ca pe un "L". Ii explic. Linistit si cu multa rabdare, cu voce calda si asezata, cum e cu literele mici si cu cele mari. Reusim sa le citim pe primele trei, apoi pe ultimele trei. Incercam sa le si legam, sa auzim cum suna. E greu, foarte greu.
    Nu, bursele acestea nu au fost date doar celor mai straluciti copii din clase, ci acelora cu situatie materiala mai dificila, dar care se si descurca la scoala, si nu absenteaza. Si nici nu se pune problema sa se schimbe ceva. Dar sunt eu panicata, desi nu o arat. Incerc sa-mi aduc aminte cam ce trebuie sa stie un copil care a terminat clasa a II-a. Cititul e o cheie pentru tot ce va veni, ce trebuie sa vina… Ma gandesc la tomurile dupa care invatau prietenii mei, la Medicina. Da, stiu, mai e timp. Dar… startul?… Fetita aceasta inca nu a luat startul. Si ar fi trebuit sa-l ia deja…
    Poate e o clasa in care invatatoarea a luat-o mai incet, cu toti. Poate sunt si emotiile ca vine cineva necunoscut, iti pune o masinarie in fata, cu care, poate, nu te-ai mai intalnit, si atunci e mai greu in primul rand cu comunicarea. Fata are calificative bune la scoala…
    Ii explic, cu toata convingerea pe care o poti strecura in dialogul de cateva minute cu un copil pe care probabil nu il vei mai vedea niciodata in viata, dar caruia ai vrea sa-i fie bine, ca e extraordinar-de-fantastic-de-important sa invete sa citeasca bine. Si ca tot ce e in jurul nostru musteste de o groaza de lucruri de citit. Ca ar fi bine sa-si rupa cateva minute, macar, in fiecare zi, chiar si in vacanta, sa incerce sa citeasca ceva. Da, nu are carti in casa. Dar peste tot va fi ceva de citit. Incerc sa exemplific. Ii arat o plasa de supermarket ce sta agatata la soare, langa noi, in curte, si cele doua-trei randuri de informatii ce sunt trecute acolo. "Profiiiiiii!" - se bucura fata. "Da" - zambesc. "Dar treci de asta, ca asta stii deja. Citeste orice. Doar citeste".

    Cand ne conduc spre iesire, deja suntem ceva mai aproape, si Narciza zambeste, privindu-ma. Eu ma uit cald la ea, dar cu teama sa nu se vada ca sunt putin panicata. Iau totul ca pe o ecuatie in care nu stiu ce e de facut cu o necunoscuta. Oare am reusit sa explic bine cat de importanta e treaba cu cititul?… Sigur, familia are ceva mai multi bani pentru mancare, acum. Mancarea vine in pungi si cu etichete pe care sunt scrise multe lucruri. Dar…
    Plecam de langa casa fainuca, dar fara carti. Poate ar trebui sa nu o iau asa in tragic. Dar e ceva extrem de trist sa te gandesti ca o casa nu are carti. E ca o coaja de unde a plecat un duh bun. Sau poate ca inca nu a venit…
    Coconul cu mingea si cu matematica
    Trebuie sa ajungem si la Darova, in ziua asta torida, si incarcata cu multe altele. Alegem un drum, din cele trei posibile, nu stiu daca e cel mai bun dar imi impun sa nu imi bat prea mult capul, cum nu sunt eu la volanul masinii. Si atunci cand ne oprim intr-o localitate, la o intersectie cu multe tablite, care arata chestii legate de tot felul de locuri de care nu am habar, ma multumesc sa fac o poza in care sa incadrez bine toate elementele.
    Pornim mai departe, ajungem la un pod care e sau daramat, sau inca neconstruit, ideea e ca avem apa plus piloni, si nici o punte pe care sa trecem. Arat un vad, la dreapta, probabil animalele trec pe-acolo, seful masinii porneste intr-acolo, arunca o piatra sa vedem cat e apa, si… trece. Astept sa ne scufundam, nu ne scufundam. Cred ca m-am uitat prea mult la desene animate. E, totusi, o experienta inedita. Concluzia e ca urmatorul copil, Daniel, are o incercare in plus in drumul dinspre sat spre "civilizatie". E ca si cum custura, si piaptanul, si oglinda aruncate de… nu-mai-stiu-cine, din poveste, in spate, pentru a se distanta de o amenintare, au mai primit un frate - raul fara pod. Desi, cine stie, poate e chiar de bine sa stai departe, azi, de "civilizatie"…

    Ajungem in Darova, nimerim si la casa pe care o credem a familiei pe care o cautam, dar nu ajungem bine. Ei nu mai locuiesc aici. Nu au casa lor si au fost nevoiti sa plece de aici. Acum locuiesc in alta parte de sat, li s-a promis ca vor putea sa stea acolo macar 10 ani… Ajungem si acolo. Sefa casei, pe care o banuiam din Maramures, dupa nume, ne asteapta in capul strazii si ne duce in casa. Stiu despre Daniel ca are o inteligenta nativa, remarcata de invatatoarea lui, si ca, la cei sapte ani ai lui, citeste deja - citea inca din clasa pregatitoare. Nu scrie frumos, dar citeste. In rest, aflu de la mama.

    Sigur, familia este din Maramures, din Ieud, asa ca trecem in revista toti cei cu numele de Dunca si de Chindris pe care ii stim in comun de pe-acolo, si venirile si plecarile unora mai insemnati, si bisericile locului, si oamenii cu care m-am intersectat in drumurile mele de pe-acolo, si despre care am scris. Si se intampla ceva ciudat. Incep… aproape brusc, fara voie, si fara sa imi fie macar foarte clar de ce, sa vorbesc cu felul de a accentua al maramuresenilor, folosind cuvintele lor, necunoscute sau nefolosite in Banat. Probabil e o reactie a unui filolog la felul extrem de pitoresc de a vorbi si explica al interlocutoarei. Vorbim de "jazii" (evreii) la al caror cimitir am fost, in Ieud, despre Biserica din Deal si cea din Vale, despre coconi (copii). Si, la final, mama casei imi spune, imbratisandu-ma, ca nici n-ar zice ca nu-s din Maramures, dupa cum vorbesc, si ca ce mare lucru e sa stai o ora de vorba cu cineva si sa fie de parca-l stii de o viata.
    Doamna casei are 50 de ani, si noua copii. Tata (tatal lui Daniel) lucreaza in constructii, munca de trei anotimpuri, din care trebuie sa strangi si pentru al patrulea. E si acum undeva pe langa Timisoara, si vine la sfarsit de saptamana. Acum, mai patru dintre copii sunt in casa, iar Daniel e cel mai mic. Peste el, ca varsta, mai sunt o fata de 13 ani, un baiat de 15 si o fata de 17. Ceilalti sunt mari, sunt la casa lor, unii au si ei copii. O intreb pe femeie cum se s-a incumetat sa-l aiba si pe baiatul mic, asa tarziu. Se pune sa rada si-mi povesteste cum a fost la doctor si i-a spus ca are-un chist - dar "chistul" misca, adauga. Si nu s-a-ndurat sa nu-l lase sa vina pe lume: "Am zis ca ce dau la opt sa manance, dau si la noua, oi pune un pic de apa si iese. Fata ma mai intreaba cum m-am descurcat cu atatia, ca ea-si creste coarne si cu unul. Nu i-am alintat atata".

    Dar nu-i numai bucurie cu copiii… Una dintre nepoate i-a murit de cateva zile, la sapte ani, cu o tumoare la creier… Imi povesteste cate ceva despre fetita, despre cum a sunat-o din spital de ziua ei de nastere (doamna e nascuta de 1 iunie) si i-a spus ca ar vrea sa-i fi putut duce o floare… N-a mai fost sa fie…
    Nu-i usor de trait cand n-ai casa ta, chiar de ti-au plecat cei mai multi dintre coconi din casa. Si patru sunt de ajuns, si trebuie sa tragi de bani ca sa fie bine tuturor. Un frate i-a chemat din Maramures, sa lucreze, dar credea ca se vor ajunge altfel cu toate, aici, in Banat. De doua saptamani stau in casa unde ii gasesc acum, mare, de vaiuga, si aflu ca este a treia casa in care locuiesc de cand au venit aici. Doamna s-ar duce inapoi, dar nu vor copiii…
    Mama lui Daniel e femeie muncitoare, chiar daca a stat acasa, cu copiii. Imi spune ca si-a pus la vecina, pe o bucata de pamant, morcovi, patrunjel, pastai, cartofi, ceapa: "Am ceapa cum ii Dunarea de mandra si de verde. Io cred ca m-as beteji sa nu am pusa"- spune. Si tot nu ii e de ajuns, ca munca. Spune ca merge si-n sat, la lucru, atunci cand are timp. Imi arata si ce cuptor are in casa de acum. Si spune ca trebuie sa se puna sa faca pita. Ii povestesc despre masinuta mea de facut paine, arunci toate-n ea, apesi pe bumb si scoti painea peste o ora si jumatate. Se mira ca de minuni mari, si spune: "Oare ce-o mai aparea, masina de facut coconi?". Eh, e si de-aia, dar e cam lunga povestea.

    Imi povesteste despre Daniel, ca-i place matematica, dar mai mult ii place mingea. Cand il rog sa-mi arate ultima minge, ochelaristul nostru, cu dioptrii destul de mari, deja, sare bucuros sa o aduca. In timpul asta, mama-mi povesteste cum mergea ea cu opincile ude la scoala, cu straita peste umar.
    Cu banii din bursa spune ca l-a imbracat bibelou pe Daniel. Ca asa a vrut el. Si a spus ca fratiorii sa-si bata capul, pentru ca banii aceia sunt pentru el. Si mici a vrut. Mititei. E pofticios dupa mititei. Mama lui povesteste cum au fost in Joia Mare la Timisoara, si cineva din conducerea Universitatii i-a primit intr-un amfiteatru, si i-a spus celui mic ca pe locul lui a stat si presedintele Iohannis. Dar cel mic ar fi fost mai incantat daca i-ar fi spus de Messi.
    De o parte din bursa vor mai lipi ceva bani si-i vor lua lui Daniel ochelari noi, ca cei de acum au lentilele zgariate. Ca-s sapte milioane jumate, in bani vechi, si-s necesari. "Cand vi-i greu?" - intreb. "Iarna. S-o facut lemnele, doamna, mai scumpe ca graul si ca farina" - spune femeia. Macar un dram le va fi mai bine, acum, cu banii acestia. Pozez, la plecare, pantofii copiilor, frumos aliniati, afara. Pana-s coconi in casa, ai pentru ce te da peste cap. Chiar si tragand de bani ca de guma de mestecat…
    Noroc si nenoroc, dinspre primari...
    Treaba cu Dudestii Noi e putin mai speciala, pentru mine. Auzisem si despre celelalte locururi, pe unde am trecut deja, sau unde urmeaza sa mai ajungem, ca primarii, directorii de scoli, invatatorii si dirigintii s-au implicat in a gasi copii ce sa fie propusi pentru bursele lui Marilen Pirtea. Sau macar de primari care au spus "da, ok, facem" si au stiut unde sa dea mai departe, in lucru, propunerea venita din partea Fundatiei Universitatii. Alin Nica, primarul din Dudestii Noi, e unul dintre cei care s-au implicat ca povestea sa fie folosita, ca oportunitatea sa nu se piarda.
    Altii, multi, cei mai multi, in numar covarsitor de mare, nu s-au sinchisit sa faca ceva. Ma intreb de ce. Propunerea nu a venit conditionata de vreo adeziune de partid, nu a fost trimisa pe canale preferentiale, nu a insemnat, de tragi o linie, decat incercarea de a ajuta niste copii. Buni la scoala si cu o situatie familiala nu tocmai roz, ca finante. Pot intelege ca unora nu le place fata lui Pirtea, sau a PNL-ului, sau ca au fobie la unitati mai serioase de invatamant, cum e Universitatea de Vest din Timisoara. Dar imi pare o ticalosie sa rapesti unui copil sansa de a avea un pachetel pe masa, sau hainute mai bune, sau o carte...
    Am mai fost in Dudestii Noi acum niste ani, sa scriu despre cum sunt lucrurile aici. Nu ma intereseaza politica, in ciuda faptului ca primarii se aleg, macar aparent, in functie de partidele care ii sustin. Sau pe care le distrug, asa cum e la Timisoara, de ma intrebati pe mine. Ma intereseaza ca omul sa faca treaba in jurul lui. Iar Alin Nica facea - imi aduc aminte cu placere de cat de firesc erau asezate toate in jurul lui, in comuna. Si, de nu o fi dat vreo boala ciudata a maririi in el, ma astept ca asa sa fie si acum.

    N-a dat. Nu dupa faptul ca ne primeste neanuntati, desi nu ma astept sa mai stie cine sunt, dupa nume. Nici dupa firescul de a da relatii unui ziarist, chiar daca e zi topitoare de vara, si te puteai astepta sa gasesti, langa biroul unui primar de comuna, eternul "vin imediat", lipit pe pieptul vreunei secretare. Ci pentru ca explica implicat, si cu firesc, despre cum curg lucrurile, legat de initiative si de copii. Acolo, in primaria frumoasa ca o floare, cum era si acum vreo opt ani, cand am mai fost aici.
    Sunt suparata pe ceilalti primari. Asa, in bloc, fara vreo legatura cu partidele. Il intreb pe Alin Nica de ce la el se poate, si la altii nu. Dar nu e un model de professionalism, intrebarea. Asa ca spal putin supararea, si reformulez. De ce la el se poate sa se implice primarul ca treaba cu bursa lui Pirtea sa gaseasca un copil? Imi spune ca a reusit sa puna pe sine un proiect european pentru prevenirea abandonului scolar. Ca in comuna sunt 12% romi, dar nu dupa recensamantul oficial, ci situatia reala. Si ca, in general, populatia din comuna este saraca si cu nivel de educatie nu foarte mare. "Nu sunt oameni cu multi bani, au lucrat aici pe vremea Comtimului, venind in locul nemtilor, in agricultura sau zootehnie. Initiativa cetateneasca este redusa si este nevoie de un catalizator".
    Primarul e pe fuga, mai rezolva o chestie cu cineva, rapid, in timp ce ii fac si lui o poza, imi string lucrurile, a "da, nu va tinem mai mult" atunci cand pun ultimele intrebari. Daniel, Danielul de azi, de aici, din Dudesti, e jucator de sah, si nu a ramas un simplu jucator de sah pe computer exact pentru ca cei de la primaria de aici au avut initiativa de a forma un club de sah pentru copiii din comuna.
    Primarul vorbeste laudativ despre Daniel, despre suma de premii pe care le-a obtinut la concursuri, ne spune despre faptul ca primaria a gasit sponsorizari pentru excursiile educationale ale scolii si pentru deplasarile, la concursurile de sah, ale lui Daniel. Sunt in usa cand aud si de finantarea nerambursabila Proeducatia, Procultura. Aici ar mai fi de scris. N-a dat boala maririi in primar, doar timpul, putin. Nu mai e extrem de tanarul si entuziastul edil pe care l-am intalnit acum aproape un deceniu - acum e doar entuziast, un entuziasm de gradul doi, care stie mai mult despre obstacole. Cred ca nu e usor sa rezisti printre rechini.
    Si, apropo de "alti primari", la plecare (ca tot suntem la capitolul primari) intru si una din primariile ce-mi sar in ochi, in drum spre Gottlob, spre urmatoarea familie. As vrea sa inteleg de ce, spre exemplu, Sandra e asa faloasa ca nu s-a gasit un dosar care sa raspunda propunerii lui Pirtea.

    Habar n-am din ce partid e primarul de aici, nici numele nu i-l stiu. Caut pe net, in masina, inainte de a intra in primarie sa intreb ce si cum. Aha, Luchian Savu, Partidul National Liberal. Ca si Alin Nica, si ca si Marilen Pirtea. Pai bine, baieti, nici intre voi nu se poate?… Ceva mancatorie interna? Ceva polite de platit? Abia astept sa ma intersectez cu primarul, sa incerc sa inteleg, mai ales ca primul link pe care l-am gasit pe google, cautand informatii despre el, vorbeste si despre grija care este purtata, in jurul lui, persoanelor care necesita protectie sociala. Mi se confirma, de la Consiliul Judetean Timis, ca ce am gasit pe net este adevarat: fata lui Luchian Savu, care lucra anul trecut la Directia de Urbanism, la CJ Timis (acum nu mai e acolo), a primit, spre inchiriere, un apartament social. Induiosator.
    Si atunci cum de primarul acesta trece asa de repede peste un ajutor, venit pe linie educativ-sociala, ce poate face viata mai usoara unui copil din comuna lui? Nu stiu, nu e la primarie, secretara spune ca e la Timisoara, "la sedinta". Si cand mergem spre Gottlob, si cand venim, e tot "la sedinta". Si, desigur, nu imi poate da numarul lui de mobil. (Nu ca ar fi o problema sa fie aflat numarul, doar ca prefer sa o luam pe calea simpla, de om care are ceva de intrebat la primarie). A doua intrare in primarie, cu primarul care "nu a venit", ma face sa intreb si ce e cu Duster-ul de afara, care la prima intrare aici nu era. Mi se spune ca e al primariei, dar nu cu el e primarul. Ce bine - poate e masina cu care se ajuta primaria pentru a livra o supa la domiciliu celor saraci, sau vreo hainuta, copiilor cu nevoi!
    Sun si in ziua urmatoare, pe fixul primariei, de mai multe ori. Primarul e pe-acolo, din spusele secretarei, dar nu chiar acolo. Spre finele programului, totul devine simplu. O rog pe secretara ca, la urmatoarea intersectare a ei cu primarul, sa il intrebe pe el cand sa sun. A treia zi, nu prea devreme, sun iar si intreb daca a trecut primarul pe la munca. Mi se spune ca a trecut - cum sa mi se fi spus ca n-a trecut?… Asadar, intreb cand a spus sa il sun. "Aaaaaaa. N-a spus". Clar: omul nu vrea sa discute cu cei de la presa. Sfios, sfios, primarul Luchian Savu... Asa ca inca n-am aflat de ce a taiat sansa unui copil. Si s-ar putea ca Duster-ul ala cu 02PCS (probabil Primaria Comunei Sandra) sa nu fie teleguta pentru cei asistati social, ai comunei, cum speram.
    Trist. Ma bucur pentru primarul Alin Nica - a ramas acelasi om saritor, care isi sprijina locuitorii comunei. Ma bucur ca Marilen Pirtea da banutii astia pentru cei cinci copii din judet, alesi cat de bine s-a putut, si nu-i sparge pe artificii sau pe alte nimicuri. Dar vad ca PNL-ul are si nenorociti (nu ca n-am sti, deja, asta) - pentru ca cred ca e o mare lipsa de noroc sa poti sa ajuti un copil, fara sa-ti consume nimic, absolut nimic din substanta ta, si sa n-o faci.
    Sahistul din casa cu arbore de matase
    Sa revenim la Dudestii Noi. Primarul ne explica si cum gasim casa lui Daniel, sahistul de care vrem sa dam. Urc, din graba si neatentie, in masina viceprimarului, care avea usa neincuiata. Bine, oameni buni, dar nici hoti nu aveti pe aici? Zambim toti. Ce bine ar fi ca toate vizitele la o primarie din judet sa fie asa de eficiente ca cele de la Dudestii Noi, Gottlob sau Brestovat...
    Daniel a terminat opt clase si e in focurile de dinaintea intrarii la liceu. Bunica lui e si ea emotionata. E exact ziua cand trebuie sa vina rezultatele examenelor, dar mai sunt cateva ore. Asa ca ne primeste in casa lor mare si frumoasa, si putem admira si o curte bine pusa la punct, atat cu cele necesare pentru bucatarie precum si cu flori, o mare de flori. Se simte mana de om gospodar.
    Stiu atat de la Fundatia UVT, care a acordat bursele, cat si de la directoarea scolii din Dudesti, ca primarul de aici s-a implicat sa faca sa existe dosarele de aplicatii. Chiar el imi spunea, inainte sa ajungem la familia lui Daniel, ca ar fi fost pacat sa se piarda oportunitatea. Chiar daca in comuna mai exista proiecte ce sprijina scoala. Au fost trei dosare depuse, a fost ales cel al lui Daniel, chiar daca nu a fost primul elev din clasa - pentru rezultatele extrascolare si pentru ca familiei i-ar ajuta un strop de ajutor.

    In fapt, de ne-am lua dupa "Coalitia pentru Familie", care face furori sociale, mai nou, aceasta nu este o familie - patru din cele cinci familii vizitate nu implinesc "baremurile" talibanilor ortodocsi. Dar ce bine ca seful unei universitati importante, de stat, din Romania, nu gandeste in paradigma asta! Avem in fata o familie, un copil si o bunica ce are un venit mic, si e util sa fie sprijiniti.
    Ne asezam la racoare si Daniel imi spune ca sahul a aparut in viata lui de la finele gradinitei, cand se juca la computer. A invatat singur mutarile, iar explicatiile erau in engleza. Dupa un timp, a venit un profesor de sah, la gradinita, si a testat toi copiii, iar el a fost aproape de punctajul maxim. Nu prea inteleg. Ce e cu Dudestiul asta? A testat omul copii, la gradinita, in Dudesti, si a gasit mai multi care stiau deja sa joace sah? Daniel spune ca da. Ca erau vreo 16-20. Hmmm...
    Dupa treaba asta, s-a organizat un concurs, pe Dudesti. Daniel a facut cateva lectii cu profesorul respectiv, inainte. La concurs, a intrat la categoria de pana la opt ani. Clubul s-a format mai tarziu si, din copiii de la inceput, au ramas patru care s-au tinut de sah.
    Lectii de sah se tineau in fiecare saptamana, lunea, de la ora 4, primaria finantand existenta acestui club de sah. Doar ca Daniel a evoluat rapid, si spune ca de vreo doi ani simte ca a ajuns la pragul ca nu prea mai are de invatat in comuna. In schimb, s-ar putea sa ajunga sa invete el pe altii, in Dudesti. Insa si el mai are de crescut, in clasamente, in invatatura, in experienta. Asa ca ii vorbesc de clubul de sah de pe langa UVT. Oricum, cel mai degraba va ajunge sa invete in Timisoara, din toamna. Asa ca posibilitatile se vor mari. Dupa ce ajung la Timisoara aflu ca discutia despre clubul de la UVT fusese deschisa si cu alte persoane din Universitate, pentru Daniel. Foarte bine - pe lume exista mai mult decat fotbal.

    Vad o parte din medaliile pe care le-a obtinut Daniel la sah, si incerc sa fac astfel incat sa se simta cat mai putin stingher, cand il pozez in coltul acela. E important. E ce il va face pe el special, si pe viitor. Daca va trece de toate lucrurile care ii fac pe copii sa renunte la darurile pe care si le-au descoperit. Vorbim despre concursurile de sah la care a participat Daniel. Imi povesteste despre un turneu in Italia, la Spoleto, in cadrul caruia s-a clasat in primul sfert. Acolo n-a fost o grupa de varsta ci s-au luat in considerare punctele accumulate de fiecare jucator. Anul trecut ar fi trebuit sa mearga si in Grecia, dar au fost intorsi pentru ca profesorul sau nu a avut la el un cazier. Si existase si finantare pentru drumul respectiv...
    Discutiile despre scoala nu sunt tot asa de aprinse ca cele despre sah. Daniel invata bine, dar e loc si de mai bine. Imi spune ca nu s-a simtit prea motivat in primele clase dar ca si-a dat drumul mai apoi. Il intreb spre ce crede acum ca ar vrea sa se indrepte, ca meserie. Raspunde ca s-a gandit sa se faca asistent medical. Il iscodesc legat de optiunea lui: de ce nu medic? Pleaca ochii. Stie ca e nevoie de multa invatatura, c ear lua din timpul de sah. Cine stie, poate va fi loc si pentru asta.
    Bunica lui Daniel, ce ne povesteste si ea despre una-alta, pe subiectele pe care le discutam, este mama mamei lui Daniel. Parintii lui sunt despartiti si de la un an si cateva luni e la bunica. Mama e "dincolo", si trimite bani. Lucreaza intre martie si septembrie. Imi cer scuze lui Daniel ca intreb, dar e deja la varsta la care se prea poate sa aiba deja un raspuns: el ce ar prefera, de ar avea de ales intre o situatie materiala ceva mai buna, si prezenta mamei alaturi de el? Imi spune ca pe mama. Nu am intrebat tendentios. Nu aveam un raspuns pentru mine. Nu cred ca exista un raspuns stas. Dar stiu cum e sa fii printre putinii copii din clasa pentru care, la sedintele cu parintii, venea bunica. Sau matusa.

    Tata trimite si el cam 170 de lei pe luna. Bunica are o pensie de 700 de lei. Imi spune ca i-a luat nepotului hainele pentru festivitatile de la terminarea anului scolar, din bursa primita. "Camasa alba, pantofi - sa fie in rand cu copiii" - zice. E important. Si-mi arata, mandra, si frumosul album de la absolvire, in care Daniel e cu colegii. De dioptriile baiatului va trebui sa mai aiba grija. Au schimbat deja niste medici, incearca sa faca sa fie cat mai bine. Imi spune ca este vorba doar de strabism. E de tinut sub control si el.
    Iesim in curte. E fascinanta gradinita cu flori si cu legume, si fac cativa pasi cu Daniel. Ii spun: uite, pe planta asta o cheama Gypsophilla. Si acolo ai un arbore de matase, Albizia julibrissin. E putin uimit. Ii explic despre denumirile latinesti, dupa Linnaeus. Este o lume intreaga de informatii care se afla in fata lui, avida de a fi descoperita. Simt nevoia sa-i dau un sfat. Sa se increada in munca lui, in primul rand. Si sa nu renunte. E un truism, da. Dar un truism plin de incredere. Sa iscodeasca, sa gandeasca, sa judece. Ii arat ce scrie la el pe tricoul verde. E vorba despre o competitie de sah. Scrie anul, scrie numele turneului, dar nu si locul. Nu e logic. Il sfatuiesc pe Daniel sa caute logica din orice. Poate.
    Bunici in carje, langa vioara din Gottlob
    Ultima localitate din Timis unde trebuie sa ajungem este Gottlobul. Ar fi fost de-a dreptul amabil ca in Lovrin sa existe si un indicator cu locul unde s-o facem la stanga, spre Gottlob, dar pare ca e o idee prea stufoasa pentru un sat din Banat. Asa ca ratam drumul si ne declaram extreme de incantati ca GPS-ul de pe tableta ne scoate, totusi, la liman.
    Urmeaza sa vizitam o familie (in ciuda ficatului celor din CpF) unde copiii sunt crescuti de bunici, cu ajutorul unor rude, dat fiind ca ambii bunici au probleme de sanatate. Andra-Andreea, la care a ajuns bursa, aici, este plecata din tara, la mama ei. Dar stiam ca ne vor primi bunicii, si ca ne vor spune despre ce si cum, cu nepotii lor. Ne ajuta cei de la primarie sa gasim casa, la care trebuie sa ajungem amabili.

    Casa e mare, inalta, curtea e primitoare, totul are alura unei scoli de la sat. Dar nu e scoala, e doar casa de demult a unor nemti care stiusera cum sa-si inalte si tina gospodaria. Acum, doar casa din dreapta e mandra - cea din stanga e toata crapata si sta sa cada - nu sunt bani...
    De la diriginta fetei - care fata a terminat clasa a sasea - aflasem ca si Andra Andreea, si Alin Adelin, fratele ei ceva mai mare, sunt copii cuminti si ingrijiti, cu medii bune. Bunica, ce se misca mai greu, fiind in carje, ne primeste dupa ce ne conduce bunicul spre ea, si el fiind cu un picior paralizat. Cu toate astea, batranul se opreste cu bucurie, cand remarc randunicile care ies si intra nestingherite din grajd. Imi spune ca are acolo doua cuiburi de randunici, care se foiesc toata ziua prin curte, nestingherite.
    Tatal copiilor s-a stins in urma cu un an, iar copiii au o pensie dupa tata. Baiatul e diagnosticat cu distrofie musculara, si are dreptul la un insotitor. Dar ar putea sa-l piarda, cum diagnosticul lui pare ca inca ridica niste semne de intrebare medicilor. Mama lor e departe, are un fel de cheag de alta familie, acolo. Copiii au ramas cu bunicii, bunica are o pensie de sapte milioane (bani vechi), bunica nu are pensie. Mai e aici un unchi al copiilor, cu copiii lui. Sta aproape, deci ajuta si el familia cum poate.
    Ii rog pe cei prezenti sa-mi vorbeasca despre fetita. Imi spun ca invata bine, ca a luat mentiunea a treia din clasa ei. Ca viseaza sa se faca "advocat sau politista" - ceva cu dreptate, dupa cate imi dau seama. Intreb bunicii cand le este cel mai greu, si cu ce, si-mi spun ca la plata curentului si a lemnelor. Intreb ce au reusit sa faca din banii din bursa pe care a primit-o nepoata. Imi raspund ca si-a luat o vioara.

    Mi se pare un lucru nespus de frumos. Nu ca ar trebui sa fie asa la toata lumea, nu ca exista o formula tip pentru folosirea bursei asteia. Doar ca mie mi se pare extraordinar ca din bursa asta, pornita din Timisoara, de la rectorul UVT, care, printre altele, e si deputat, acum, niste bani s-au dus pentru o vioara. Ii rog pe cei din jur sa o aduca, sa pot sa o pozez. Nu ma pricep la viori, la obiectul vioara. Dar iubesc muzica, cea clasica in special.
    Poate pentru a nu parea ca vor sa ma puna pe o cale gresita a supozitiilor, prin tacere, bunica si unchiul imi spun ca fetita invata sa cante la vioara la Biserica Penticostala din Gottlob. Si ca deja canta la trombon, tot la ei. E optiunea lor. Daca acolo merge, acolo e bine ca invata. Unde ar fi problema? Muzica e muzica peste tot.
    Povestim despre analizele baiatului, despre moartea tatalui copiilor, despre problemele de sanatate ale bunicii. Ar avea si ea nevoie de un medic, dar concluzia e simpla: "De unde bani?" Imi spune si de o excursie care s-a facut la scoala, si ca unii copii au primit o sponsorizare pentru a participa, dar s-a considerat ca ei au un "barem mare" pentru acea sponsorizare, si n-au intrat in grila. Asa ca pentru fata ar fi trebuit sa plateasca, si... nu s-a dus...

    Batrana se gandeste cu ingrijorare la ziua de maine. Nu stie ce va fi. Cei doi copii se bazeaza pe ei, pe bunicii batrani si bolnavi. Si pentru sanatatea lor, a celor in varsta, nu sunt bani... Femeia incepe sa planga. O imbratisez si incerc s-o incurajez. Au facut treaba asa buna pana acum. Nu mai e mult, si-si vor vedea nepotii mari...
    Familiile se sparg si se intregesc, precum valurile, uneori. Oamenii vin, pleaca, mor. Urmele lor pot fi trecatoare, sau pot tine si uni, dincolo de prezenta, o viata. Ma gindesc la asta in timp ce pozez, iar, pantofii aliniati pe coridor, semnul celor de acum.
    *
    Fundatia Universitatii de Vest din Timisoara a facut o treaba buna solicitand colaborarea primariilor din judet, interactionand cu primarii si cu directorii de scoala, cu profesorii si invatatorii disputi a ajuta. Doamnele Flavia Barna si Nicoleta Ciama au fost deosebit de amabile sa-mi explice toate cele, legate de proiectul cu aceasta bursa, si m-au ajutat in a contacta familiile pe care urma sa le vizitez. Explicatii amanuntite am primit si legat de felul in care traiesc copiii care primesc bursa, de problemele mai vechi sau mai noi pe care le au.
    Am solicitat, dupa strangerea datelor si a fotografiilor de pe teren, si punctul de vedere al profesorului Marilen Pirtea, rector al UVT si deputat pentru Timis, legat de felul in care sunt folositi acesti bani din indemnizatia sa de parlamentar, precum si de colaborarea, proasta, pe alocuri, cu primarii din judet.
    ,,Trecand peste interentele sincope de la inceputul oricarui program social, pot afirma fara nicio retinere ca sunt foarte multumit pentru ca planul de a ajuta copii interesati de scoala, dar cu situatie materiala si familiala dificila, se realizeaza cu bine, in felul in care a fost gandit de Fundatia UVT.
    Pot spune, mai intai, ca simt o mare multumire datorita faptului ca bursele de sprijin pentru copiii din judetul Timis ajung luna de luna la copiii care merita cel mai mult acest sprijin, iar familiile lor simt si ele acest sprijin, astfel ca donatiile caritabile se transforma intr-un suport binevenit in viata grea a acestor copii.

    Mai apoi, chiar daca se mai intalnesc si contraexemple, apreciez ca edilii locali, primarii din comunele judetului, ne ajuta sa identificam cazuri speciale de familii aflate in situatii aproape fara iesire, pentru care este important sa venim cu un sprijin real si constant. Aici se vede si valoarea unui primar, indiferent de partidul din care face parte, caci acela ce isi iubeste si isi cunoaste comunitatea este bucuros sa dea un sfat prietenesc si sa ne indice cazurile de copii carora le place scoala, dar care nu au tot sprijinul necesar din partea familiei, adica exact acei copii spre care Fundatia UVT isi indreapta sprijinul prin acest program de burse pentru educatie in mediul rural.
    Sunt foarte multumit si pentru ca oamenii inimosi de la Fundatia UVT au inteles care este menirea acestor burse pe care am privilegiul de a le acorda lunar, si nu s-au multumit cu o selectie superficiala, cautand, alaturi de timisenii din comunitatile rurale spre care ne-am indreptat, cele mai relevante cazuri de copii care sa se bucure de burse si sa le merite.
    Cred ca prin astfel de gesturi deschise si concrete, indreptate catre unii dintre scolarii buni, dar cu o situatie sociala precara, contribuim putin si la conturarea viitorului unor elevi buni, cei care maine vor avea rezultatele pe care le doresc si care poate ca vor ajunge studenti si datorita suportului cu care noi i-am sustinut astazi. Le doresc din inima sa reuseasca!" - Marilen Pirtea
    Poate ar mai fi lucruri de spus, despre aceasta initiativa. Totusi, cel mai important imi pare acesta: in timp ce imi redactam articolul, de la Fundatia UVT mi s-a spus ca s-au anuntat deja si alte persoane, care au spus ca doresc sa contribuie cu burse, in aceleasi conditii si cu aceeasi valoare, pentru copii din sate din Timis. Cred ca e tot ce conteaza. Si daca, zilele urmatoare, in urma acestui material de presa, un alt om care isi permite va bate la usa Universitatii mele, spunand ca vrea sa urmeze exemplul de mai sus, toate aceste zile de munca au avut un rost. Pentru ca nu traim decat prin ce dam.
    Ramona Balutescu
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Jaf la minut: O banda de spargatori a facut ravagii in Bihor, ajutata de o "cartita" din Politie


    [2017-07-12]
    In doar cateva secunde, o banda de spargatori profesionisti a jefuit o casa de pariuri din Salonta si a trimis in decor o masina a Politiei, dupa o urmarire ca in filme. Dupa lovituri date in Bihor, Arad si Timis, de pe urma carora in doi ani austrans peste 2 milioane euro, hotii s-au facut nevazuti inainte sa fie saltati, cel mai probabil fiind avertizati de o "cartita" din randul anchetatorilor. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Culmea contrabandei: Aproape 2.500 kilograme de morcovi fara acte au fost confiscati dintr-o masina oprita pe centura


    [2017-07-12]
    Aproape 2.500 de kilograme de morcovi fara acte de provenienta au fost gasite de politistii oradeni intr-o masina pe care au oprit-o pe soseaua de centura a municipiului. Marfa a fost confiscata, iar soferul s-a ales cu o amenda. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ziua accidentelor DN19 B langa Suplac: Un sofer a ajuns intr-un cap de pod, altul a vrut sa vireze si s-a izbit frontal de o masina


    [2017-07-12]
    Trei persoane au fost ranite, marti, in doua accidente rutiere produse pe DN19B, intre Marghita si Suplacu de Barcau. Soferul unui Opel a iesit din neatentie de pe sosea, a izbit un autoturism oprit, de unde a fost proiectat intr-un cap de pod, iar un alt sofer a vrut sa vireze si s-a izbit frontal de o alta masina. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Beat la volan, un barbat s-a izbit cu tractorul de o masina de pe contrasens


    [2017-07-11]
     Un sofer beat crita a intrat, luni, cu tractorul pe un drum agricol din afara localitatii Vasad, judetul Bihor si s-a izbit de omasina condusa regulamentar de un sofer, pe sensul opus.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Beat la volan, un barbat s-a izbit cu tractorul de o masina de pe contrasens
    Sursa: Bihon.ro
  • Atentie la copii! Un baietel a ajuns la spital, dupa ce a fost lovit de masina in Nufarul


    [2017-07-11]
    Un baietel in varsta de 7 ani a ajuns la spital, cu fractura de gamba, dupa ce a fost acrosat de masina, pe Aleea Forajului, in cartierul Nufarul din Oradea. Baiatul se plimba cu bicicleta pe trotuar, cand, se pare, a vrut sa traverseze strada fara sa se asigure. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Copil biciclist accidentat grav in Nufarul


    [2017-07-11]
    Un nou caz de minor nesuopravegheat cum trebuie a fost facut public de politistii bihoreni. Copilul are 7 ani si se plimba cu bicicleta, in cursul zilei de luni. Potrivit datelor oferite de Biroul de Presa al IPJ Bihor, la ora 15:37, minorul a fost lovit de o masina condusa de un barbat oradean in […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Atentie la copii! Un baietel a ajuns la spital, dupa ce a fost lovit de o masina in Nufarul


    [2017-07-11]
    Un baietel in varsta de 7 ani a ajuns la spital, cu fractura de gamba, dupa ce a fost acrosat de o masina, pe Aleea Forajului, in cartierul Nufarul din Oradea. Baiatul se plimba cu bicicleta pe trotuar, cand, dupa cate se pare, a vrut sa traverseze strada fara sa se asigure. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Octogenarul dat disparut in Cihei a fost gasit in Alba


    [2017-07-10]
    Bihoreanul Ioan Jurj, in varsta de 80 de ani din Cihei, dat disparut de familie, dupa ce, joi, in jurul pranzului, a plecat de acasa cu masina si nu s-a mai intors, a fost gasit luni intr-o localitate din judetul Alba. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Gunoi intre gunoaie: Cum a fost pedepsit un sofer care si-a parcat masina in usa unui container


    [2017-07-09]
    O mana de localnici de pe strada Podului, din Rogerius, s-au razbunat saptamana trecuta pe un sofer care le-a blocat accesul la tarcul cu pubele amenajat de RER Ecologic Service intre blocuri. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • L-ati vazut? Un octogenar din Cihei a plecat cu masina spre Oradea, dar nu mai e de gasit


    [2017-07-08]
    Un bihorean in varsta de 80 de ani din Cihei este cautat de familie, cunoscuti si politisti, dupa ce, joi, in jurul pranzului, a plecat de acasa cu masina, iar de atunci nu mai este de gasit si telefonul mobil ii este inchis. Ioan Jurj se afla la volanul unui Opel Astra combi gri inchis cu numar de inmatriculare BH 10 CKI si purta camasa in carouri colorata. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Accident la Cauaceu: Un tanar a ajuns la spital dupa ce a intrat cu masina in depasire si s-a izbit de roata unei remorci


    [2017-07-07]
    Un tanar in varsta de 25 de ani din Spinus a fost ranit, joi dupa-amiaza, intr-un accident produs pe DN19E, in localitatea Cauaceu. Masina condusa de tanar a intrat in depasirea unui tractor cu remorca, dar pentru ca nu a pastrat o distanta laterala suficienta, a acrosat roata din stanga spate a remorcii, iar autoturismul sau a fost proiectat pe sensul opus. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Pe youtube a fost batut cu ,,ranga", in comunicatul partidului cu ,,parul". Ce s-a intamplat in realitate? Candidat PMP: ,,Mi-a luat telelefonul si lantul de 38 de grame si a demarat in tromba"


    [2017-07-07]

    ,,Vulturestiul se remarca pe plan national si international printr-o serie de personalitati care au vazut lumina zilei si au copilarit pe malul Argeselului". Asa scrie pe site-ul primariei pentru care candidatii au inceput sa se bata la propriu, desi pana la campanie mai e aproape o luna. Prima victima e de la PMP, Relu Arsenescu, pe care un contact cu masina si un om al contracandidatului l-a trimis la spital.







    [...]Citeste mai departe
    Pe youtube a fost batut cu ,,ranga
    Sursa: Bihoreanul
  • Accident langa podul Dacia. Un autoturism s-a rasturnat, iar o fetita a ajuns la spital


    [2017-07-06]
     O masina s-a rasturnat, iar alte doua au fost avariate, in urma unui accident petrecut miercuri seara, pe Bulevardul Magheru, langa Podul Dacia.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Accident langa podul Dacia. Un autoturism s-a rasturnat, iar o fetita a ajuns la spital
    Sursa: Bihon.ro
  • Accident pe DN 1: Sapte polonezi, intre care 4 copii, au ajuns la spital


    [2017-07-06]
    Sapte persoane au ajuns la spital, in urma unui accident produs in noaptea de miercuri spre joi, pe DN 1, in zona localitatii Sacadat. Cei sapte sunt cetateni polonezi, iar 4 dintre ei erau minori. Primele cercetari indica faptul ca soferul, singurul care nu a fost ranit, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, iar masina s-a rasturnat. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Inventie uimitoare a unor italieni


    [2017-07-05]
    O companie italiana a reusit sa dezvolte un model de garaj ,,invizibil" IdealPark este o companie italiana care ofera solutii inedite pentru parcarea masinilor. Printre ideile inovatoare ale acestora, se numara si un garaj ascuns in pamant, numit ,,The Invisible Parking", cedispune de un lift care ridica masinile, un sistem de supraveghere video si un […]
    Post-ul Inventie uimitoare a unor italieni apare prima data in Stiri Oradea.
     O companie italiana a reusit sa dezvolte un model de garaj ,,invizibil"
    IdealPark este o companie italiana care ofera solutii inedite pentru parcarea masinilor.
    Printre ideile inovatoare ale acestora, se numara si un garaj ascuns in pamant, numit ,,The Invisible Parking", cedispune de un lift care ridica masinile, un sistem de supraveghere video si un ecran tactil pentru comenzi.
    Sursa foto: idealpark.com
    Potrivit reprezentantilor companiei italiene, acest nou model de garaj salveaza spatiu pretios in curtile de dimensiuni mici.


    Sursa foto: idealpark.com

    Acoperisul poate fi acoperit cu orice tip de material, gazon, pietris, ciment sau asfalt, iar parcarea subterana poate fi realizata pentru o masina sau mai multe.


    Sursa foto: idealpark.com

    Post-ul Inventie uimitoare a unor italieni apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Accident spectaculos langa podul Dacia. Un autoturism s-a rasturnat, iar o fetita a ajuns la spital


    [2017-07-05]
     O masina s-a rasturnat, iar alte doua au fost avariate, in urma unui accident petrecut miercuri seara, pe Bulevardul Magheru, langa Podul Dacia.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Accident spectaculos langa podul Dacia. Un autoturism s-a rasturnat, iar o fetita a ajuns la spital
    Sursa: Bihon.ro
  • Accident cu 3 masini pe Magheru: Un Opel izbit de un altul s-a rasturnat peste un Audi! (FOTO / VIDEO)


    [2017-07-05]





    Opersoana a fost ranita si trei autoturisme au fost serios avariate intr-un accident spectaculos produs miercuri seara in Oradea, pe bulevardul Magheru, langa Podul Dacia. Din impact, o masina Opel Astra a fost proiectata cu rotile in sus peste un Audi.




    [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat


    [2017-07-04]
    Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa […]
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
     Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa vedem unde ajung ei, unde zbarnaie - metaforic - firul de telegraf de la posta, sa-i anunte, si cum se schimba viata unor copii din coada de Timis bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, in mana. Pentru ca bogatia si saracia se cuantifica altfel, pe drum de tara, decat in vreunul din mall-urile timisorene. Si se numara frumos, in lucruri importante: o carte, o hainuta, o vioara, mancare.
    Cristina sta sub copacul mare, din curte, si se joaca. E intr-o rochita roz mai speciala iar copacul e un Sophora japonica batran. Si rochita, si copacul sunt, parca, din alt film. Nimeni nu pune un astfel de copac la tara – nu aduce nimic, decat pastai nefolositoare, nu face nimic. Asa ca precis are o poveste, despre cum a ajuns aici, in varf de deal, intr-o margine de dupa Pischia, din Bencecul de Jos, cum urci spre cimitir si faci stanga pe un drum nepietruit, pe langa o bibilica alba si nevropata. Dar povestea copacului nu o mai stie nimeni. In schimb, rochita buna, de oras, roz, a Cristinei are o logica mai usor de patruns: bunica si fetitele au fost anuntate ca azi vine un reporter de la oras, sa scrie despre ele.
    Nu prea credeau ele treaba cu reporterul, si totusi… Suntem aici pentru ca am vrut sa vedem de se pierd undeva, pe drum, banii despre care se spunea ca pleaca din salariul de parlamentar al rectorului Universitatii de Vest din Timisoara, profesorul Marilen Pirtea. Sau daca a fost un enunt al unei minuni ce tine, ca la noi, trei zile.
    O carte de istorie stransa tare in brate
    Nu trei zile au trecut - am intrat deja in a treia luna de la comunicatul de presa despre donatia rectorului. Iar banii aceia "de Bucuresti", pentru care despre multi se spune ca au ales drumul Parlamentului, nu s-au incurcat la trecerea de la drumul judetean Timisoara - Lipova, apoi la dreapta, dupa Pischia, pe langa halta CFR, apoi prin padure, apoi pe dealuri, cu suisuri si coborasuri, apoi prin Bencec, si sa nu uitam de bibilica aia alba unde musai faci dreapta. Si ajung, regulat, la o pereche de bunici, ce au grija de nepotelele lor ramase dincolo de "familia traditionala", si de fata lor cu mai multe dizabilitati, matusa copilelor. O casuta cu flori de geata pe acoperis (o planta grasa), ce da semne ca nu vrea sa mai stea multa vreme in picioare, cu alta ce creste greu, langa, cu o gradinita unde anul asta nu a fost plantat nimic, cum bunica a mai umblat si prin spitale, la Timisoara, si cu cateva animale (catei, pisici) ce sunt si paznici, si jucarii, si tovarasi de trecere a zilei, pentru cei de aici. Si cu cei 300 de lei in plus, care, dupa atata drum, nu au foarte mult timp sa se odihneasca, pentru ca este nevoie mare de ei.

    Fetita care primeste, aici, bursa, a terminat clasa a III-a si are timp sa doarma ceva mai mult, acum, in vacanta. Este buna la invatatura, ne spune invatatoarea ei, nu lipseste, e un copil exemplar, vine cu temele facute intotdeauna. Cristina citeste bine, cauta cartile, ii e drag de ele, dar la scoala lor nu mai exista biblioteca folosibila, cartile s-au risipit, nu exista o frantura de norma de bibliotecar. Invatatoarea le mai da din cartile ei, si le vorbeste despre ele, sa-i deprinda pe copii sa fie curiosi fata de cuvantul scris. Cristina sta la bunica, impreuna cu sora ei mai mica - mama s-a recasatorit, sau asa ceva, e altundeva, tata mai trece pe la fetite uneori, "din Paste-n Craciun", spune bunica. E greu. Si trist. Un amestec de greu si trist, din care bunica impleteste zilele, sa nu cada greul pe copii.
    Plantele de gheata sunt pe casa de vreo sapte-opt ani - spune bunica. Sunt frumoase, vesele, au deja tije florale, unele dintre ele. Sub ele, casa tine pe cei cinci - bunic, bunica, fetite, fata ce nu merge, nu vorbeste. Din alt unghi, la numaratoare, exista niste pensiute - bunicul ia ceva de la CAP, bunica, nu. Doar ca insotitoare a fetei. Cu toate astea, bunica nu sta cu mainile incrucisate, vrea sa dea jos casa veche, pune caramida peste caramida la casuta noua, de cealalta parte de copacul bizar. O-ntreb de unde mai primeste ajutor. De la biserica, poate? Raspunde cu obida: "Poate in alte parti ajuta, la noi, nu". Bursa Cristinei vine cu ajutorul directoarei de la scoala, ce i-o aduce. Nu sunt o avere, banii astia, dar sunt foarte bine primiti: "Asa cum is, te servesti din ei, oamenii se multumesc si cu mult, si cu putin. Mai demult, toamna, ti-o fost podul plin de bucate. Acum nu mai e asa" – spune bunica. Alte vremuri.
    La Internet se gandesc pe cand s-o termina casa noua. Fetitele spun ca au avut tableta dar s-a spart, Cristina are si Facebook. Povestim putin. Spune ca i-ar placea sa se faca doctorita de copii. O intreb daca stie cati ani se face "scoala simpla". Incearca sa ghiceasca: "10?". "Nu, 12" - raspund. "Si stii ce vine dupa?" Fata raspunde logic: "13?" "Nu, facultatea". Si ii povestesc cate ceva despre cum e cu facultatile, si cu nenii care le conduc, si cum unul dintre ei, de acolo unde invata "copiii mari", i-a trimis ei bursa asta. Ochii bunicii se inoata in roua: "Cat as fi de bucuroasa sa vina sa spuna: Babi, ni, o pita din banii mei". Ii spun parerea mea: sa mai amane cu pita, si sa o lase pe Cristina sa duca scoala, cat poate.

    Bunica o tine in brate, de la spate, pe fata ei care nu poate sta singura in picioare. Cu maini muncite, care, si ele, spun o poveste. Pe una scrie "Nutu", un tatuaj de demult. O intreb daca Nutu e bunicul. Nu, e unul anterior lui, dar bunicul de acum n-a avut treaba cu asta. Aletele sunt daraverile. "Bunicul bea de la motorina in sus. Daca e sa plec undeva, nu am cu cine lasa fetele – chiar si rudele, pe care io i-am crescut, cer bani sa stea cu copiii. De faci ceva, se intreaba ca de unde or avut". In cel mai fitos judet din tara, de "frunce", banii se fac si din camata familiala.
    Intreb cat timp ii ia Cristinei sa-si pieptene parul lung si putintel carliontat. Imi aduc aminte cat m-au chinuit pe mine, bunicii, cu parul. Nu se piaptana ea. Inca. Si-i pare ca-i sta rau cu parul scurt. "Mie-mi plac fetele sa aiba parul lung, nu vreau sa le vad cioplite ca la baieti. Podoaba la femeie e parul, asa ne-o lasat Dumnezeu" - explica bunica.
    Cristina imi spune ca a fost "cu baba", la spital, la Timisoara, si i-au scos firele, dupa operatie. "M-am dus nu ca am vrut sa vad spitalul. Dar mi-a promis ca ne ia papuci si colanti. Si cum verisorul nostru s-a grabit, mi-a luat aici din sat. Da' macar am vazut Judeteanul". Cam asta e, deocamdata, povestea ei cu marele oras. Unde, daca ce spune invatatoarea se va adeveri, va avea drumul deschis spre Medicina.
    Bunica are ochii rosii si se vede ca ceva nu e bine cu ei. I-ar trebui un oftalmolog, s-o vada. Dar cu cine sa lase copiii? Pe bunic pare ca nu se poate baza. Asa ca lasa timpul sa treaca, poate o trece si boala. Pana vorbim, printre cateii mari ai locului si cei doi pui plini de capuse cu care se joaca, incantate, fetitele, mai apare unul. Ca la el acasa. Un caine imens, care nu da buna ziua ci purcede direct la a cauta ceva. E al vecinilor, dar vine aici sa mance - spune bunica. Si cauta apa, sa se scalde. I se pregateste o troaca si se pune sa se imbaieze, fericit. La atatea guri de hranit, mai e loc pentru inca una, de esti om bun.

    Banii din bursa ce vine de peste dealuri, de la rectorul Universitatii, merge pe multe lucruri mici si necesare, acelea ce te-ngrozesti ce balaur de lista stiu sa faca, atunci cand le numeri pe hartie. Era mancarea de pus la scoala, de numarat, erau niste datorii la butic, erau niste hainute de luat. Dar tot a ramas ceva din banuti si pentru o carte frumoasa. O rog pe Cristina sa mi-o arate. Vine cu ea in brate, cu ambele maini stranse bine peste ea, ca nu cumva sa cada. E o istorie a Romaniei. Mare si frumoasa. Si pentru care au bodoganit-o colegele de salon, de la spital, pe bunica, pentru ca e scumpa si ca de ce i-a luat-o fetitei.
    Ma pregatesc de plecare. Cel cu care sunt, pentru drumurile in judet, Morar Gabriel, si el din marea noastra familie de absolventi ai Universitatii, si doctorand, acum, se trasese mai intr-un colt. Imi spune ca a vorbit deja la telefon cu tatal lui, preot ortodox, sa vada de s-ar putea gasi un scaun cu rotile pentru fata cu probleme. Asa se leaga, uneori, sa rasara binele. O luam iar pe delusoare, in sus si in jos. Imi aduc aminte de anii mei de inceput, de la facultate, ani deloc avuti, si de ziua cand mi-am cumparat Enciclopedia Webster – din bursa mea sociala, de orfan – pentru care am avut destule de auzit de la maica-mea. Cum mergeam cu cartoaia imensa in brate, spre casa, si mi se parea ca tot universul ma va invidia pentru ea. Tineam bratele incrucisate strans pe ea, si o lipisem de rochita lunga, pe care mi-o cususem cu mana mea, fara masina de cusut, inclusiv volanul de jos. Era roz.
    Vulpita ce inca n-are carti...
    In alta zi plecam spre Brestovat, cum mergi spre Lugoj, si candva o faci la stanga. Si incep si aici dealurile, si mersul in sus si in jos, si, ca sa fie totul ok cu gasitul casei celor pe care urma sa ii vizitam, oprim mai intai la primarie, sa intrebam ce si cum. In prag, un catel, deloc sperios, deloc refractar la mangaieri. Semn de loc cu oameni buni.
    Intelesesem deja ca Narcisa, fata cu care urma sa ne intalnim, e dintr-o familie de romi, si ca parintii traiesc din ajutor social. Ca e cumintica, in zona de mijloc si putin peste, in clasa, ca invataura. Ca stie sa isi apere drepturile si ca nu se lasa batuta de alti copii. Iar mama e grijulie cu ei, cu copiii.

    Vine cu noi, de la primarie, si asistenta sociala Tatiana Garjitzky, care ne povesteste ca sunt, in aceasta comuna, cinci localitati, si ca au 16 dosare de asistati sociali. O intreb daca le si gasesc cate ceva de munca oamenilor respectivi. "Ne-ar manca balaurii, aici, cu ierburile astea, de nu ar lucra" - spune insotitoarea noastra. Nu, nu au ambrozie, o intreb. Au alte buruieni. Si o plantatie de aluni au, pe raza comunei, la Cosari. Doar ca nu prea vrea nimeni sa lucreze acolo. O intreb pe doamna cum e saracia, in comuna lor. "Noi facem anchete sociale. Telefoane, televizoare au toti. Dar sunt nevoi".
    Mama Narcisei mai lucreaza cu ziua, din cate mi se spusese. Si mai au cate un animal pe langa casa, sa se ajute. Casa nu e, in acte, pe numele lor, si e pitita bine, intr-un grup de trei case, undeva mai departisor. Daca nu venea asistenta sociala nu noi, ne-ar fi fost greu sa o gasim. Dar familia nu isi face probleme ca va trebui sa plece din casa. Asa ca un lucru e sigur. Celelalte lucruri, insa, stau des sub semnul intrebarii.
    Vorbisem deja la telefon cu mama Narcisei, mi-a spus ca il voi gasi pe tata acasa, si ca fata e plecata la niste rude, si nu e foarte clar cand se intoarce. Totusi, cand ajungem sa batem in usa familiei, este si Narcisa, care ne priveste mai mult decat circumspect. Imi aleg un loc la o masuta, afara, unde tata taia mult-mult usturoi, si incerc sa explic ce facem acolo. Totusi, si Narcisa si fratele ei mai mic, un baiat cu niste ochi superbi, nu sunt foarte convinsi ca e "de bine" treaba cu vizita noastra.
    Tatal, insa, nu are vreo apasare, si ne povesteste despre familia lui. Are patru copii, o fata de 18 ani, una de 15 ani, apoi vine Narcisa, de 9 ani, si Ionut, de 5. Fata mare are 11 clase, vrea sa se angajeze, cealalta s-a oprit la 9 clase, e pe acasa, il intreb pe interlocutor daca va continua scoala, dupa vacanta, imi raspunde, cu o oarecare lehamite, ca "are un prieten". Genul acela de "are un prieten" care nu lasa loc pentru scoala. Nu mai intreb nimic, aici.
    Copiii inca nu par foarte deschisi la a socializa, asa ca merg mai departe in discutia cu tatal, acordand cuvenita atentie si uneia dintre pisicile familiei, ca oricare orasean care vede mamifere cu blana cel mai des la televizor. Omul spune ca problema ar fi cu munca, "nu prea gasim de lucru, avem un cal, gaini, copiii ar vrea computer". El ii duce dimineata la scoala, cand e scoala. Ionut merge la gradinita, peste drum de scoala. Narcisa, spune tatal, ar merge bine la matematica dar, la varsta ei, inca nu-s concursuri, sa vada ce si cum.
    Din discutia cu mama, de dinainte de a ajunge aici, inteleg ca bursa Narcisei a mers pe mancare, in primul rand. Dar spunea ca i-a luat si niste rechizite. Si ca o sa mi le puna e undeva, sa poata sa le scoata sotul, pe cand ii vizitam, sa pot sa le fotografiez. Dar sotul nu stie de ele. Nu le gaseste. Imi spune ca, oricum, rechizite au primit de la scoala. Pana arunca tata o privire prin casa, schimb, totusi, cateva cuvinte si cu Narcisa, care inca nu se simte confortabil sa ma priveasca in ochi. Dar raspunde. O intreb de carti. Nu are nici o carte in casa.
    Nu stie sa inoate, in vacanta sta la televizor, si doarme pana tarziu. O scormonesc putin pana gaseste un raspuns, dincolo de televizor, cu ce ii place sa faca. Ii place sa picteze. "Imi cumpara mama culori dar le pun undeva si nu mai stiu unde…" - imi spune. Doctorita ar vrea sa se faca, sa lucreze cu batrani. La Lugoj nu stie de a fost, la Timisoara, insa, da, cu mama. Porumbeii i-au placut, din tot orasul. In rest, a pierdut autobuzul la excursia scolara. Era de mers la gradina zoologica, dar a ajuns prea tarziu. Si a mai fost o excursie, in Moldova, dar spune ca doar elevii cei mari s-au dus, ca altfel mergea si ea.
    Narcisa are o rochita roz cu buline mari si o cordeluta cu niste urechi de vulpe sau de veverita, simpatica. Totusi imi ia un oarecare timp pana o ajut sa treaca de rusine, si sa ridice capul spre mine. Ma simt de parca as fi in postura sa ii fac ceva rau, sau sa ii iau bursa inapoi. Dar nu de asta am venit aici, ci sa vedem, si, iata, sa spunem mai departe ca banii aceia, bursa aceea oferita de rectorul de la UVT, chiar ajuta, si este extrem de binevenita, undeva departe, acolo unde copiii acestia iau ca pe un noroc rar faptul ca au ajuns sa vada Timisoara.

    Si imi vine o idee. Nu stiu daca buna sau rea, dar care in mod cert o pune in dificultate pe Narcisa. O rog sa citim ceva impreuna. Laptopul este deschis, net am, deschid primul articol din Oradea Press pe care imi pica ochii. E ceva despre niste tablouri din margele de sticla, si primul cuvant al titlului articolului este "Inedit". Fetita sta. Se chinuie. Tace. Se framanta. Spune prima litera. O citeste ca pe un "L". Ii explic. Linistit si cu multa rabdare, cu voce calda si asezata, cum e cu literele mici si cu cele mari. Reusim sa le citim pe primele trei, apoi pe ultimele trei. Incercam sa le si legam, sa auzim cum suna. E greu, foarte greu.
    Nu, bursele acestea nu au fost date doar celor mai straluciti copii din clase, ci acelora cu situatie materiala mai dificila, dar care se si descurca la scoala, si nu absenteaza. Si nici nu se pune problema sa se schimbe ceva. Dar sunt eu panicata, desi nu o arat. Incerc sa-mi aduc aminte cam ce trebuie sa stie un copil care a terminat clasa a II-a. Cititul e o cheie pentru tot ce va veni, ce trebuie sa vina… Ma gandesc la tomurile dupa care invatau prietenii mei, la Medicina. Da, stiu, mai e timp. Dar… startul?… Fetita aceasta inca nu a luat startul. Si ar fi trebuit sa-l ia deja…
    Poate e o clasa in care invatatoarea a luat-o mai incet, cu toti. Poate sunt si emotiile ca vine cineva necunoscut, iti pune o masinarie in fata, cu care, poate, nu te-ai mai intalnit, si atunci e mai greu in primul rand cu comunicarea. Fata are calificative bune la scoala…
    Ii explic, cu toata convingerea pe care o poti strecura in dialogul de cateva minute cu un copil pe care probabil nu il vei mai vedea niciodata in viata, dar caruia ai vrea sa-i fie bine, ca e extraordinar-de-fantastic-de-important sa invete sa citeasca bine. Si ca tot ce e in jurul nostru musteste de o groaza de lucruri de citit. Ca ar fi bine sa-si rupa cateva minute, macar, in fiecare zi, chiar si in vacanta, sa incerce sa citeasca ceva. Da, nu are carti in casa. Dar peste tot va fi ceva de citit. Incerc sa exemplific. Ii arat o plasa de supermarket ce sta agatata la soare, langa noi, in curte, si cele doua-trei randuri de informatii ce sunt trecute acolo. "Profiiiiiii!" - se bucura fata. "Da" - zambesc. "Dar treci de asta, ca asta stii deja. Citeste orice. Doar citeste".

    Cand ne conduc spre iesire, deja suntem ceva mai aproape, si Narciza zambeste, privindu-ma. Eu ma uit cald la ea, dar cu teama sa nu se vada ca sunt putin panicata. Iau totul ca pe o ecuatie in care nu stiu ce e de facut cu o necunoscuta. Oare am reusit sa explic bine cat de importanta e treaba cu cititul?… Sigur, familia are ceva mai multi bani pentru mancare, acum. Mancarea vine in pungi si cu etichete pe care sunt scrise multe lucruri. Dar…
    Plecam de langa casa fainuca, dar fara carti. Poate ar trebui sa nu o iau asa in tragic. Dar e ceva extrem de trist sa te gandesti ca o casa nu are carti. E ca o coaja de unde a plecat un duh bun. Sau poate ca inca nu a venit…
    Coconul cu mingea si cu matematica
    Trebuie sa ajungem si la Darova, in ziua asta torida, si incarcata cu multe altele. Alegem un drum, din cele trei posibile, nu stiu daca e cel mai bun dar imi impun sa nu imi bat prea mult capul, cum nu sunt eu la volanul masinii. Si atunci cand ne oprim intr-o localitate, la o intersectie cu multe tablite, care arata chestii legate de tot felul de locuri de care nu am habar, ma multumesc sa fac o poza in care sa incadrez bine toate elementele.
    Pornim mai departe, ajungem la un pod care e sau daramat, sau inca neconstruit, ideea e ca avem apa plus piloni, si nici o punte pe care sa trecem. Arat un vad, la dreapta, probabil animalele trec pe-acolo, seful masinii porneste intr-acolo, arunca o piatra sa vedem cat e apa, si… trece. Astept sa ne scufundam, nu ne scufundam. Cred ca m-am uitat prea mult la desene animate. E, totusi, o experienta inedita. Concluzia e ca urmatorul copil, Daniel, are o incercare in plus in drumul dinspre sat spre "civilizatie". E ca si cum custura, si piaptanul, si oglinda aruncate de… nu-mai-stiu-cine, din poveste, in spate, pentru a se distanta de o amenintare, au mai primit un frate - raul fara pod. Desi, cine stie, poate e chiar de bine sa stai departe, azi, de "civilizatie"…

    Ajungem in Darova, nimerim si la casa pe care o credem a familiei pe care o cautam, dar nu ajungem bine. Ei nu mai locuiesc aici. Nu au casa lor si au fost nevoiti sa plece de aici. Acum locuiesc in alta parte de sat, li s-a promis ca vor putea sa stea acolo macar 10 ani… Ajungem si acolo. Sefa casei, pe care o banuiam din Maramures, dupa nume, ne asteapta in capul strazii si ne duce in casa. Stiu despre Daniel ca are o inteligenta nativa, remarcata de invatatoarea lui, si ca, la cei sapte ani ai lui, citeste deja - citea inca din clasa pregatitoare. Nu scrie frumos, dar citeste. In rest, aflu de la mama.

    Sigur, familia este din Maramures, din Ieud, asa ca trecem in revista toti cei cu numele de Dunca si de Chindris pe care ii stim in comun de pe-acolo, si venirile si plecarile unora mai insemnati, si bisericile locului, si oamenii cu care m-am intersectat in drumurile mele de pe-acolo, si despre care am scris. Si se intampla ceva ciudat. Incep… aproape brusc, fara voie, si fara sa imi fie macar foarte clar de ce, sa vorbesc cu felul de a accentua al maramuresenilor, folosind cuvintele lor, necunoscute sau nefolosite in Banat. Probabil e o reactie a unui filolog la felul extrem de pitoresc de a vorbi si explica al interlocutoarei. Vorbim de "jazii" (evreii) la al caror cimitir am fost, in Ieud, despre Biserica din Deal si cea din Vale, despre coconi (copii). Si, la final, mama casei imi spune, imbratisandu-ma, ca nici n-ar zice ca nu-s din Maramures, dupa cum vorbesc, si ca ce mare lucru e sa stai o ora de vorba cu cineva si sa fie de parca-l stii de o viata.
    Doamna casei are 50 de ani, si noua copii. Tata (tatal lui Daniel) lucreaza in constructii, munca de trei anotimpuri, din care trebuie sa strangi si pentru al patrulea. E si acum undeva pe langa Timisoara, si vine la sfarsit de saptamana. Acum, mai patru dintre copii sunt in casa, iar Daniel e cel mai mic. Peste el, ca varsta, mai sunt o fata de 13 ani, un baiat de 15 si o fata de 17. Ceilalti sunt mari, sunt la casa lor, unii au si ei copii. O intreb pe femeie cum se s-a incumetat sa-l aiba si pe baiatul mic, asa tarziu. Se pune sa rada si-mi povesteste cum a fost la doctor si i-a spus ca are-un chist - dar "chistul" misca, adauga. Si nu s-a-ndurat sa nu-l lase sa vina pe lume: "Am zis ca ce dau la opt sa manance, dau si la noua, oi pune un pic de apa si iese. Fata ma mai intreaba cum m-am descurcat cu atatia, ca ea-si creste coarne si cu unul. Nu i-am alintat atata".

    Dar nu-i numai bucurie cu copiii… Una dintre nepoate i-a murit de cateva zile, la sapte ani, cu o tumoare la creier… Imi povesteste cate ceva despre fetita, despre cum a sunat-o din spital de ziua ei de nastere (doamna e nascuta de 1 iunie) si i-a spus ca ar vrea sa-i fi putut duce o floare… N-a mai fost sa fie…
    Nu-i usor de trait cand n-ai casa ta, chiar de ti-au plecat cei mai multi dintre coconi din casa. Si patru sunt de ajuns, si trebuie sa tragi de bani ca sa fie bine tuturor. Un frate i-a chemat din Maramures, sa lucreze, dar credea ca se vor ajunge altfel cu toate, aici, in Banat. De doua saptamani stau in casa unde ii gasesc acum, mare, de vaiuga, si aflu ca este a treia casa in care locuiesc de cand au venit aici. Doamna s-ar duce inapoi, dar nu vor copiii…
    Mama lui Daniel e femeie muncitoare, chiar daca a stat acasa, cu copiii. Imi spune ca si-a pus la vecina, pe o bucata de pamant, morcovi, patrunjel, pastai, cartofi, ceapa: "Am ceapa cum ii Dunarea de mandra si de verde. Io cred ca m-as beteji sa nu am pusa"- spune. Si tot nu ii e de ajuns, ca munca. Spune ca merge si-n sat, la lucru, atunci cand are timp. Imi arata si ce cuptor are in casa de acum. Si spune ca trebuie sa se puna sa faca pita. Ii povestesc despre masinuta mea de facut paine, arunci toate-n ea, apesi pe bumb si scoti painea peste o ora si jumatate. Se mira ca de minuni mari, si spune: "Oare ce-o mai aparea, masina de facut coconi?". Eh, e si de-aia, dar e cam lunga povestea.

    Imi povesteste despre Daniel, ca-i place matematica, dar mai mult ii place mingea. Cand il rog sa-mi arate ultima minge, ochelaristul nostru, cu dioptrii destul de mari, deja, sare bucuros sa o aduca. In timpul asta, mama-mi povesteste cum mergea ea cu opincile ude la scoala, cu straita peste umar.
    Cu banii din bursa spune ca l-a imbracat bibelou pe Daniel. Ca asa a vrut el. Si a spus ca fratiorii sa-si bata capul, pentru ca banii aceia sunt pentru el. Si mici a vrut. Mititei. E pofticios dupa mititei. Mama lui povesteste cum au fost in Joia Mare la Timisoara, si cineva din conducerea Universitatii i-a primit intr-un amfiteatru, si i-a spus celui mic ca pe locul lui a stat si presedintele Iohannis. Dar cel mic ar fi fost mai incantat daca i-ar fi spus de Messi.
    De o parte din bursa vor mai lipi ceva bani si-i vor lua lui Daniel ochelari noi, ca cei de acum au lentilele zgariate. Ca-s sapte milioane jumate, in bani vechi, si-s necesari. "Cand vi-i greu?" - intreb. "Iarna. S-o facut lemnele, doamna, mai scumpe ca graul si ca farina" - spune femeia. Macar un dram le va fi mai bine, acum, cu banii acestia. Pozez, la plecare, pantofii copiilor, frumos aliniati, afara. Pana-s coconi in casa, ai pentru ce te da peste cap. Chiar si tragand de bani ca de guma de mestecat…
    Noroc si nenoroc, dinspre primari...
    Treaba cu Dudestii Noi e putin mai speciala, pentru mine. Auzisem si despre celelalte locururi, pe unde am trecut deja, sau unde urmeaza sa mai ajungem, ca primarii, directorii de scoli, invatatorii si dirigintii s-au implicat in a gasi copii ce sa fie propusi pentru bursele lui Marilen Pirtea. Sau macar de primari care au spus "da, ok, facem" si au stiut unde sa dea mai departe, in lucru, propunerea venita din partea Fundatiei Universitatii. Alin Nica, primarul din Dudestii Noi, e unul dintre cei care s-au implicat ca povestea sa fie folosita, ca oportunitatea sa nu se piarda.
    Altii, multi, cei mai multi, in numar covarsitor de mare, nu s-au sinchisit sa faca ceva. Ma intreb de ce. Propunerea nu a venit conditionata de vreo adeziune de partid, nu a fost trimisa pe canale preferentiale, nu a insemnat, de tragi o linie, decat incercarea de a ajuta niste copii. Buni la scoala si cu o situatie familiala nu tocmai roz, ca finante. Pot intelege ca unora nu le place fata lui Pirtea, sau a PNL-ului, sau ca au fobie la unitati mai serioase de invatamant, cum e Universitatea de Vest din Timisoara. Dar imi pare o ticalosie sa rapesti unui copil sansa de a avea un pachetel pe masa, sau hainute mai bune, sau o carte...
    Am mai fost in Dudestii Noi acum niste ani, sa scriu despre cum sunt lucrurile aici. Nu ma intereseaza politica, in ciuda faptului ca primarii se aleg, macar aparent, in functie de partidele care ii sustin. Sau pe care le distrug, asa cum e la Timisoara, de ma intrebati pe mine. Ma intereseaza ca omul sa faca treaba in jurul lui. Iar Alin Nica facea - imi aduc aminte cu placere de cat de firesc erau asezate toate in jurul lui, in comuna. Si, de nu o fi dat vreo boala ciudata a maririi in el, ma astept ca asa sa fie si acum.

    N-a dat. Nu dupa faptul ca ne primeste neanuntati, desi nu ma astept sa mai stie cine sunt, dupa nume. Nici dupa firescul de a da relatii unui ziarist, chiar daca e zi topitoare de vara, si te puteai astepta sa gasesti, langa biroul unui primar de comuna, eternul "vin imediat", lipit pe pieptul vreunei secretare. Ci pentru ca explica implicat, si cu firesc, despre cum curg lucrurile, legat de initiative si de copii. Acolo, in primaria frumoasa ca o floare, cum era si acum vreo opt ani, cand am mai fost aici.
    Sunt suparata pe ceilalti primari. Asa, in bloc, fara vreo legatura cu partidele. Il intreb pe Alin Nica de ce la el se poate, si la altii nu. Dar nu e un model de professionalism, intrebarea. Asa ca spal putin supararea, si reformulez. De ce la el se poate sa se implice primarul ca treaba cu bursa lui Pirtea sa gaseasca un copil? Imi spune ca a reusit sa puna pe sine un proiect european pentru prevenirea abandonului scolar. Ca in comuna sunt 12% romi, dar nu dupa recensamantul oficial, ci situatia reala. Si ca, in general, populatia din comuna este saraca si cu nivel de educatie nu foarte mare. "Nu sunt oameni cu multi bani, au lucrat aici pe vremea Comtimului, venind in locul nemtilor, in agricultura sau zootehnie. Initiativa cetateneasca este redusa si este nevoie de un catalizator".
    Primarul e pe fuga, mai rezolva o chestie cu cineva, rapid, in timp ce ii fac si lui o poza, imi string lucrurile, a "da, nu va tinem mai mult" atunci cand pun ultimele intrebari. Daniel, Danielul de azi, de aici, din Dudesti, e jucator de sah, si nu a ramas un simplu jucator de sah pe computer exact pentru ca cei de la primaria de aici au avut initiativa de a forma un club de sah pentru copiii din comuna.
    Primarul vorbeste laudativ despre Daniel, despre suma de premii pe care le-a obtinut la concursuri, ne spune despre faptul ca primaria a gasit sponsorizari pentru excursiile educationale ale scolii si pentru deplasarile, la concursurile de sah, ale lui Daniel. Sunt in usa cand aud si de finantarea nerambursabila Proeducatia, Procultura. Aici ar mai fi de scris. N-a dat boala maririi in primar, doar timpul, putin. Nu mai e extrem de tanarul si entuziastul edil pe care l-am intalnit acum aproape un deceniu - acum e doar entuziast, un entuziasm de gradul doi, care stie mai mult despre obstacole. Cred ca nu e usor sa rezisti printre rechini.
    Si, apropo de "alti primari", la plecare (ca tot suntem la capitolul primari) intru si una din primariile ce-mi sar in ochi, in drum spre Gottlob, spre urmatoarea familie. As vrea sa inteleg de ce, spre exemplu, Sandra e asa faloasa ca nu s-a gasit un dosar care sa raspunda propunerii lui Pirtea.

    Habar n-am din ce partid e primarul de aici, nici numele nu i-l stiu. Caut pe net, in masina, inainte de a intra in primarie sa intreb ce si cum. Aha, Luchian Savu, Partidul National Liberal. Ca si Alin Nica, si ca si Marilen Pirtea. Pai bine, baieti, nici intre voi nu se poate?… Ceva mancatorie interna? Ceva polite de platit? Abia astept sa ma intersectez cu primarul, sa incerc sa inteleg, mai ales ca primul link pe care l-am gasit pe google, cautand informatii despre el, vorbeste si despre grija care este purtata, in jurul lui, persoanelor care necesita protectie sociala. Mi se confirma, de la Consiliul Judetean Timis, ca ce am gasit pe net este adevarat: fata lui Luchian Savu, care lucra anul trecut la Directia de Urbanism, la CJ Timis (acum nu mai e acolo), a primit, spre inchiriere, un apartament social. Induiosator.
    Si atunci cum de primarul acesta trece asa de repede peste un ajutor, venit pe linie educativ-sociala, ce poate face viata mai usoara unui copil din comuna lui? Nu stiu, nu e la primarie, secretara spune ca e la Timisoara, "la sedinta". Si cand mergem spre Gottlob, si cand venim, e tot "la sedinta". Si, desigur, nu imi poate da numarul lui de mobil. (Nu ca ar fi o problema sa fie aflat numarul, doar ca prefer sa o luam pe calea simpla, de om care are ceva de intrebat la primarie). A doua intrare in primarie, cu primarul care "nu a venit", ma face sa intreb si ce e cu Duster-ul de afara, care la prima intrare aici nu era. Mi se spune ca e al primariei, dar nu cu el e primarul. Ce bine - poate e masina cu care se ajuta primaria pentru a livra o supa la domiciliu celor saraci, sau vreo hainuta, copiilor cu nevoi!
    Sun si in ziua urmatoare, pe fixul primariei, de mai multe ori. Primarul e pe-acolo, din spusele secretarei, dar nu chiar acolo. Spre finele programului, totul devine simplu. O rog pe secretara ca, la urmatoarea intersectare a ei cu primarul, sa il intrebe pe el cand sa sun. A treia zi, nu prea devreme, sun iar si intreb daca a trecut primarul pe la munca. Mi se spune ca a trecut - cum sa mi se fi spus ca n-a trecut?… Asadar, intreb cand a spus sa il sun. "Aaaaaaa. N-a spus". Clar: omul nu vrea sa discute cu cei de la presa. Sfios, sfios, primarul Luchian Savu... Asa ca inca n-am aflat de ce a taiat sansa unui copil. Si s-ar putea ca Duster-ul ala cu 02PCS (probabil Primaria Comunei Sandra) sa nu fie teleguta pentru cei asistati social, ai comunei, cum speram.
    Trist. Ma bucur pentru primarul Alin Nica - a ramas acelasi om saritor, care isi sprijina locuitorii comunei. Ma bucur ca Marilen Pirtea da banutii astia pentru cei cinci copii din judet, alesi cat de bine s-a putut, si nu-i sparge pe artificii sau pe alte nimicuri. Dar vad ca PNL-ul are si nenorociti (nu ca n-am sti, deja, asta) - pentru ca cred ca e o mare lipsa de noroc sa poti sa ajuti un copil, fara sa-ti consume nimic, absolut nimic din substanta ta, si sa n-o faci.
    *
    Sa revenim la Dudestii Noi. Primarul ne explica si cum gasim casa lui Daniel, sahistul de care vrem sa dam. Urc, din graba si neatentie, in masina viceprimarului, care avea usa neincuiata. Bine, oameni buni, dar nici hoti nu aveti pe aici? Zambim toti. Ce bine ar fi ca toate vizitele la o primarie din judet sa fie asa de eficiente ca cele de la Dudestii Noi, Gottlob sau Brestovat...
    Daniel a terminat opt clase si e in focurile de dinaintea intrarii la liceu. Bunica lui e si ea emotionata. E exact ziua cand trebuie sa vina rezultatele examenelor, dar mai sunt cateva ore. Asa ca ne primeste in casa lor mare si frumoasa, si putem admira si o curte bine pusa la punct, atat cu cele necesare pentru bucatarie precum si cu flori, o mare de flori. Se simte mana de om gospodar.
    Stiu atat de la Fundatia UVT, care a acordat bursele, cat si de la directoarea scolii din Dudesti, ca primarul de aici s-a implicat sa faca sa existe dosarele de aplicatii. Chiar el imi spunea, inainte sa ajungem la familia lui Daniel, ca ar fi fost pacat sa se piarda oportunitatea. Chiar daca in comuna mai exista proiecte ce sprijina scoala. Au fost trei dosare depuse, a fost ales cel al lui Daniel, chiar daca nu a fost primul elev din clasa - pentru rezultatele extrascolare si pentru ca familiei i-ar ajuta un strop de ajutor.
    Sahistul din casa cu arbore de matase
    In fapt, de ne-am lua dupa "Coalitia pentru Familie", care face furori sociale, mai nou, aceasta nu este o familie - patru din cele cinci familii vizitate nu implinesc "baremurile" talibanilor ortodocsi. Dar ce bine ca seful unei universitati importante, de stat, din Romania, nu gandeste in paradigma asta! Avem in fata o familie, un copil si o bunica ce are un venit mic, si e util sa fie sprijiniti.
    Ne asezam la racoare si Daniel imi spune ca sahul a aparut in viata lui de la finele gradinitei, cand se juca la computer. A invatat singur mutarile, iar explicatiile erau in engleza. Dupa un timp, a venit un profesor de sah, la gradinita, si a testat toi copiii, iar el a fost aproape de punctajul maxim. Nu prea inteleg. Ce e cu Dudestiul asta? A testat omul copii, la gradinita, in Dudesti, si a gasit mai multi care stiau deja sa joace sah? Daniel spune ca da. Ca erau vreo 16-20. Hmmm...
    Dupa treaba asta, s-a organizat un concurs, pe Dudesti. Daniel a facut cateva lectii cu profesorul respectiv, inainte. La concurs, a intrat la categoria de pana la opt ani. Clubul s-a format mai tarziu si, din copiii de la inceput, au ramas patru care s-au tinut de sah.
    Lectii de sah se tineau in fiecare saptamana, lunea, de la ora 4, primaria finantand existenta acestui club de sah. Doar ca Daniel a evoluat rapid, si spune ca de vreo doi ani simte ca a ajuns la pragul ca nu prea mai are de invatat in comuna. In schimb, s-ar putea sa ajunga sa invete el pe altii, in Dudesti. Insa si el mai are de crescut, in clasamente, in invatatura, in experienta. Asa ca ii vorbesc de clubul de sah de pe langa UVT. Oricum, cel mai degraba va ajunge sa invete in Timisoara, din toamna. Asa ca posibilitatile se vor mari. Dupa ce ajung la Timisoara aflu ca discutia despre clubul de la UVT fusese deschisa si cu alte persoane din Universitate, pentru Daniel. Foarte bine - pe lume exista mai mult decat fotbal.

    Vad o parte din medaliile pe care le-a obtinut Daniel la sah, si incerc sa fac astfel incat sa se simta cat mai putin stingher, cand il pozez in coltul acela. E important. E ce il va face pe el special, si pe viitor. Daca va trece de toate lucrurile care ii fac pe copii sa renunte la darurile pe care si le-au descoperit. Vorbim despre concursurile de sah la care a participat Daniel. Imi povesteste despre un turneu in Italia, la Spoleto, in cadrul caruia s-a clasat in primul sfert. Acolo n-a fost o grupa de varsta ci s-au luat in considerare punctele accumulate de fiecare jucator. Anul trecut ar fi trebuit sa mearga si in Grecia, dar au fost intorsi pentru ca profesorul sau nu a avut la el un cazier. Si existase si finantare pentru drumul respectiv...
    Discutiile despre scoala nu sunt tot asa de aprinse ca cele despre sah. Daniel invata bine, dar e loc si de mai bine. Imi spune ca nu s-a simtit prea motivat in primele clase dar ca si-a dat drumul mai apoi. Il intreb spre ce crede acum ca ar vrea sa se indrepte, ca meserie. Raspunde ca s-a gandit sa se faca asistent medical. Il iscodesc legat de optiunea lui: de ce nu medic? Pleaca ochii. Stie ca e nevoie de multa invatatura, c ear lua din timpul de sah. Cine stie, poate va fi loc si pentru asta.
    Bunica lui Daniel, ce ne povesteste si ea despre una-alta, pe subiectele pe care le discutam, este mama mamei lui Daniel. Parintii lui sunt despartiti si de la un an si cateva luni e la bunica. Mama e "dincolo", si trimite bani. Lucreaza intre martie si septembrie. Imi cer scuze lui Daniel ca intreb, dar e deja la varsta la care se prea poate sa aiba deja un raspuns: el ce ar prefera, de ar avea de ales intre o situatie materiala ceva mai buna, si prezenta mamei alaturi de el? Imi spune ca pe mama. Nu am intrebat tendentios. Nu aveam un raspuns pentru mine. Nu cred ca exista un raspuns stas. Dar stiu cum e sa fii printre putinii copii din clasa pentru care, la sedintele cu parintii, venea bunica. Sau matusa.

    Tata trimite si el cam 170 de lei pe luna. Bunica are o pensie de 700 de lei. Imi spune ca i-a luat nepotului hainele pentru festivitatile de la terminarea anului scolar, din bursa primita. "Camasa alba, pantofi - sa fie in rand cu copiii" - zice. E important. Si-mi arata, mandra, si frumosul album de la absolvire, in care Daniel e cu colegii. De dioptriile baiatului va trebui sa mai aiba grija. Au schimbat deja niste medici, incearca sa faca sa fie cat mai bine. Imi spune ca este vorba doar de strabism. E de tinut sub control si el.
    Iesim in curte. E fascinanta gradinita cu flori si cu legume, si fac cativa pasi cu Daniel. Ii spun: uite, pe planta asta o cheama Gypsophilla. Si acolo ai un arbore de matase, Albizia julibrissin. E putin uimit. Ii explic despre denumirile latinesti, dupa Linnaeus. Este o lume intreaga de informatii care se afla in fata lui, avida de a fi descoperita. Simt nevoia sa-i dau un sfat. Sa se increada in munca lui, in primul rand. Si sa nu renunte. E un truism, da. Dar un truism plin de incredere. Sa iscodeasca, sa gandeasca, sa judece. Ii arat ce scrie la el pe tricoul verde. E vorba despre o competitie de sah. Scrie anul, scrie numele turneului, dar nu si locul. Nu e logic. Il sfatuiesc pe Daniel sa caute logica din orice. Poate.
    Bunici in carje, langa vioara din Gottlob
    Ultima localitate din Timis unde trebuie sa ajungem este Gottlobul. Ar fi fost de-a dreptul amabil ca in Lovrin sa existe si un indicator cu locul unde s-o facem la stanga, spre Gottlob, dar pare ca e o idee prea stufoasa pentru un sat din Banat. Asa ca ratam drumul si ne declaram extreme de incantati ca GPS-ul de pe tableta ne scoate, totusi, la liman.
    Urmeaza sa vizitam o familie (in ciuda ficatului celor din CpF) unde copiii sunt crescuti de bunici, cu ajutorul unor rude, dat fiind ca ambii bunici au probleme de sanatate. Andra-Andreea, la care a ajuns bursa, aici, este plecata din tara, la mama ei. Dar stiam ca ne vor primi bunicii, si ca ne vor spune despre ce si cum, cu nepotii lor. Ne ajuta cei de la primarie sa gasim casa, la care trebuie sa ajungem amabili.

    Casa e mare, inalta, curtea e primitoare, totul are alura unei scoli de la sat. Dar nu e scoala, e doar casa de demult a unor nemti care stiusera cum sa-si inalte si tina gospodaria. Acum, doar casa din dreapta e mandra - cea din stanga e toata crapata si sta sa cada - nu sunt bani...
    De la diriginta fetei - care fata a terminat clasa a sasea - aflasem ca si Andra Andreea, si Alin Adelin, fratele ei ceva mai mare, sunt copii cuminti si ingrijiti, cu medii bune. Bunica, ce se misca mai greu, fiind in carje, ne primeste dupa ce ne conduce bunicul spre ea, si el fiind cu un picior paralizat. Cu toate astea, batranul se opreste cu bucurie, cand remarc randunicile care ies si intra nestingherite din grajd. Imi spune ca are acolo doua cuiburi de randunici, care se foiesc toata ziua prin curte, nestingherite.
    Tatal copiilor s-a stins in urma cu un an, iar copiii au o pensie dupa tata. Baiatul e diagnosticat cu distrofie musculara, si are dreptul la un insotitor. Dar ar putea sa-l piarda, cum diagnosticul lui pare ca inca ridica niste semne de intrebare medicilor. Mama lor e departe, are un fel de cheag de alta familie, acolo. Copiii au ramas cu bunicii, bunica are o pensie de sapte milioane (bani vechi), bunica nu are pensie. Mai e aici un unchi al copiilor, cu copiii lui. Sta aproape, deci ajuta si el familia cum poate.
    Ii rog pe cei prezenti sa-mi vorbeasca despre fetita. Imi spun ca invata bine, ca a luat mentiunea a treia din clasa ei. Ca viseaza sa se faca "advocat sau politista" - ceva cu dreptate, dupa cate imi dau seama. Intreb bunicii cand le este cel mai greu, si cu ce, si-mi spun ca la plata curentului si a lemnelor. Intreb ce au reusit sa faca din banii din bursa pe care a primit-o nepoata. Imi raspund ca si-a luat o vioara.

    Mi se pare un lucru nespus de frumos. Nu ca ar trebui sa fie asa la toata lumea, nu ca exista o formula tip pentru folosirea bursei asteia. Doar ca mie mi se pare extraordinar ca din bursa asta, pornita din Timisoara, de la rectorul UVT, care, printre altele, e si deputat, acum, niste bani s-au dus pentru o vioara. Ii rog pe cei din jur sa o aduca, sa pot sa o pozez. Nu ma pricep la viori, la obiectul vioara. Dar iubesc muzica, cea clasica in special.
    Poate pentru a nu parea ca vor sa ma puna pe o cale gresita a supozitiilor, prin tacere, bunica si unchiul imi spun ca fetita invata sa cante la vioara la Biserica Penticostala din Gottlob. Si ca deja canta la trombon, tot la ei. E optiunea lor. Daca acolo merge, acolo e bine ca invata. Unde ar fi problema? Muzica e muzica peste tot.
    Povestim despre analizele baiatului, despre moartea tatalui copiilor, despre problemele de sanatate ale bunicii. Ar avea si ea nevoie de un medic, dar concluzia e simpla: "De unde bani?" Imi spune si de o excursie care s-a facut la scoala, si ca unii copii au primit o sponsorizare pentru a participa, dar s-a considerat ca ei au un "barem mare" pentru acea sponsorizare, si n-au intrat in grila. Asa ca pentru fata ar fi trebuit sa plateasca, si... nu s-a dus...

    Batrana se gandeste cu ingrijorare la ziua de maine. Nu stie ce va fi. Cei doi copii se bazeaza pe ei, pe bunicii batrani si bolnavi. Si pentru sanatatea lor, a celor in varsta, nu sunt bani... Femeia incepe sa planga. O imbratisez si incerc s-o incurajez. Au facut treaba asa buna pana acum. Nu mai e mult, si-si vor vedea nepotii mari...
    Familiile se sparg si se intregesc, precum valurile, uneori. Oamenii vin, pleaca, mor. Urmele lor pot fi trecatoare, sau pot tine si uni, dincolo de prezenta, o viata. Ma gindesc la asta in timp ce pozez, iar, pantofii aliniati pe coridor, semnul celor de acum.
    *
    Fundatia Universitatii de Vest din Timisoara a facut o treaba buna solicitand colaborarea primariilor din judet, interactionand cu primarii si cu directorii de scoala, cu profesorii si invatatorii disputi a ajuta. Doamnele Flavia Barna si Nicoleta Ciama au fost deosebit de amabile sa-mi explice toate cele, legate de proiectul cu aceasta bursa, si m-au ajutat in a contacta familiile pe care urma sa le vizitez. Explicatii amanuntite am primit si legat de felul in care traiesc copiii care primesc bursa, de problemele mai vechi sau mai noi pe care le au.
    Am solicitat, dupa strangerea datelor si a fotografiilor de pe teren, si punctul de vedere al profesorului Marilen Pirtea, rector al UVT si deputat pentru Timis, legat de felul in care sunt folositi acesti bani din indemnizatia sa de parlamentar, precum si de colaborarea, proasta, pe alocuri, cu primarii din judet.
    ,,Trecand peste interentele sincope de la inceputul oricarui program social, pot afirma fara nicio retinere ca sunt foarte multumit pentru ca planul de a ajuta copii interesati de scoala, dar cu situatie materiala si familiala dificila, se realizeaza cu bine, in felul in care a fost gandit de Fundatia UVT.
    Pot spune, mai intai, ca simt o mare multumire datorita faptului ca bursele de sprijin pentru copiii din judetul Timis ajung luna de luna la copiii care merita cel mai mult acest sprijin, iar familiile lor simt si ele acest sprijin, astfel ca donatiile caritabile se transforma intr-un suport binevenit in viata grea a acestor copii.

    Mai apoi, chiar daca se mai intalnesc si contraexemple, apreciez ca edilii locali, primarii din comunele judetului, ne ajuta sa identificam cazuri speciale de familii aflate in situatii aproape fara iesire, pentru care este important sa venim cu un sprijin real si constant. Aici se vede si valoarea unui primar, indiferent de partidul din care face parte, caci acela ce isi iubeste si isi cunoaste comunitatea este bucuros sa dea un sfat prietenesc si sa ne indice cazurile de copii carora le place scoala, dar care nu au tot sprijinul necesar din partea familiei, adica exact acei copii spre care Fundatia UVT isi indreapta sprijinul prin acest program de burse pentru educatie in mediul rural.
    Sunt foarte multumit si pentru ca oamenii inimosi de la Fundatia UVT au inteles care este menirea acestor burse pe care am privilegiul de a le acorda lunar, si nu s-au multumit cu o selectie superficiala, cautand, alaturi de timisenii din comunitatile rurale spre care ne-am indreptat, cele mai relevante cazuri de copii care sa se bucure de burse si sa le merite.
    Cred ca prin astfel de gesturi deschise si concrete, indreptate catre unii dintre scolarii buni, dar cu o situatie sociala precara, contribuim putin si la conturarea viitorului unor elevi buni, cei care maine vor avea rezultatele pe care le doresc si care poate ca vor ajunge studenti si datorita suportului cu care noi i-am sustinut astazi. Le doresc din inima sa reuseasca!" - Marilen Pirtea
    Poate ar mai fi lucruri de spus, despre aceasta initiativa. Totusi, cel mai important imi pare acesta: in timp ce imi redactam articolul, de la Fundatia UVT mi s-a spus ca s-au anuntat deja si alte persoane, care au spus ca doresc sa contribuie cu burse, in aceleasi conditii si cu aceeasi valoare, pentru copii din sate din Timis. Cred ca e tot ce conteaza. Si daca, zilele urmatoare, in urma acestui material de presa, un alt om care isi permite va bate la usa Universitatii mele, spunand ca vrea sa urmeze exemplul de mai sus, toate aceste zile de munca au avut un rost. Pentru ca nu traim decat prin ce dam.
    Ramona Balutescu
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Motociclist pe post de bila de biliard intre Pietroasa si Padis


    [2017-07-04]
    Accident interesant si care se putea solda cu probleme medicale mari, luni (3 iulie), pe drumul judetean 763. Un motociclist ceh s-a transformat in bila de biliard, lovindu-se de o masina si apoi fiind lovit de un confrate biker, la iesire din Pietroasa. Cehul mentionat are 60 de ani si se deplasa pe directia Pietroasa […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Ametit de bautura, un sofer a lovit un pieton pe zebra, langa Piata Cetate


    [2017-07-04]
    Un nou caz de pieton accidentat in timp ce trecea strada pe zebra este in atentia politistilor. Mai grav este ca cel care conducea masina implicata era baut in momentul incidentului. Evenimentul rutier a avut loc vineri, 30 iunie, la ora 10:15. Conducatorul auto cu pricina are 56 de ani si se deplasa dinspre strada […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • RER in priza! Operatorul de salubritate din Oradea si-a imbogatit parcul auto cu o masina electrica (FOTO)


    [2017-07-04]
    RER nu poate curata orasul de noxele emanate de autoturismele care circula prin Oradea, dar poate face altceva: sa isi reduca propria contributie la aceasta poluare si sa ofere un exemplu de buna practica. Drept urmare, saptamana trecuta societatea si-a imbogatit parcul auto cu prima masina 100% electrica, folosita de muncitorii de la salubritatea stradala. Totodata, in aceasta luna, RER Ecologic Service va aduce in teste si o autogunoiera nepoluanta. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ametit de bautura, un sofr a lovit un pieton pe zebra, langa Piata Cetate


    [2017-07-03]
    Un nou caz de pieton accidentat in timp ce trecea strada pe zebra este in atentia politistilor. Mai grav este ca cel care conducea masina implicata era baut in momentul incidentului. Evenimentul rutier a avut loc vineri, 30 iunie, la ora 10:15. Conducatorul auto cu pricina are 56 de ani si se deplasa dinspre strada […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Furtuna, in Oradea: Un copac de pe strada Matei Basarab s-a prabusit peste o masina in mers (FOTO)


    [2017-06-29]
    Un copac de pe marginea strazii Matei Basarab s-a prabusit in timpul ploii de joi peste un autoturism in mers. Soferul a scapat doar cu o sperietura, dar masina are parbrizul, plafonul, luneta si alte parti ale caroseriei avariate. Copacul a rupt in cadere lampile a doi stalpi de iluminat si reteaua de fibra optica, lasand unitatile militare din zona fara transmisiuni prin cablu. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Pe youtube a fost batut cu ,,ranga", in comunicatul partidului cu ,,parul". Ce s-a intamplat in realitate? Candidat PMP: ,,Mi-a luat telelefonul si lantul de 38 de grame si a demarat in tromba"


    [2017-06-28]

    ,,Vulturestiul se remarca pe plan national si international printr-o serie de personalitati care au vazut lumina zilei si au copilarit pe malul Argeselului". Asa scrie pe site-ul primariei pentru care candidatii au inceput sa se bata la propriu, desi pana la campanie mai e aproape o luna. Prima victima e de la PMP, Relu Arsenescu, pe care un contact cu masina si un om al contracandidatului l-a trimis la spital.







    [...]Citeste mai departe
    Pe youtube a fost batut cu ,,ranga
    Sursa: Bihoreanul
  • Motociclist lovit de masina in Rogerius


    [2017-06-27]
    Saptamana a inceput nasol pentru un biker din Oradea. Luni, 26 iunie, la ora 6:41, motocicleta a fost lovita de o masina. Incidentul rutier a avut loc la intersectia strazii Lacul Rosu cu strada Stefan cel Mare din Oradea. Politia Rutiera relateaza ca la originea accidentului s-a aflat soferul aradean de 41 de ani al […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com