Stiri Oradea intrat

Cautare:
Selectati ziarul: Bihoreanul, OradeaPress, Ghimpele de Bihor, Informatia de Vest, Bihon.ro, Primaria Oradea, eBihoreanul, Crisana, StiriOradea.com,
50 rezultate pentru intrat.
  • Despre somnul bun, de dinainte de examen


    [2017-07-27]
    ,,- Daca statia de tramvai de mers incolo este aici, statia de mers in cealalta parte aveti idee unde este?" - l-am intrebat. Habar n-avea. Mi-a spus dupa, credea ca vreau sa-l agat, cu un text cretin. Ne-am lamurit putin mai tarziu - dadeam amandoi examen la facultate la Cluj, si nu prea stiam pe […]
    The post Despre somnul bun, de dinainte de examen appeared first on Presa Oradea.
     ,,- Daca statia de tramvai de mers incolo este aici, statia de mers in cealalta parte aveti idee unde este?" - l-am intrebat. Habar n-avea. Mi-a spus dupa, credea ca vreau sa-l agat, cu un text cretin. Ne-am lamurit putin mai tarziu - dadeam amandoi examen la facultate la Cluj, si nu prea stiam pe ce lume ne aflam. Desi exact in momentele alea e destul de important sa stii pe ce lume te afli.
    Era putin dupa Revolutie, imi doream sa ajung studenta in Cluj, ca sa nu fac facultatea acasa, la Timisoara. Oricum, nici nu exista inca la Timisoara facultatea la care voiam sa dau examen. Eram pe undeva pe langa gara, sau, in orice caz, pe drumul ce duce la gara, iesisem de la inscriere si trebuia sa ajung in Gheorgheni, cartierul in care stateau rudele mele clujene. Si desi Teo nu m-a crezut, pe moment, chiar asa era in unele locuri din Cluj - statiile erau alandala.
    Nu e chiar asa usor, cind vii din alt oras, si ai de dat niste examene intr-un loc pe care nu-l stii bine. Sau nu-l stii aproape deloc, uneori. O groaza de lucruri se constituie in factori de stres.

    Nu am intrat atunci, in Cluj, si am venit, cu coada intre picioare, la Timisoara, unde am dat examen la Jurnalistica si Engleza, la Universitatea de Vest. Sub nici o forma nu as fi conceput sa merg la o facultate privata. Nici nu mai tin minte cate existau deja, acum 25 de ani, cand am intrat la UVT. Insa, in mod cert, imi pareau o treaba neserioasa. Cum imi par si acum, si cele private, si ciupercaria de universitati aparute in orasele mai mici. Dar despre altceva este vorba, acum. Despre cum e cand iesi din zona ta de confort, si vii sa dai examen la o universitate serioasa. Si, bonus, primesti si o mana intinsa, ca ajutor.
    Caminul 15
    E seara, peste cateva ore, dimineata, incep examenele la multe din facultatile Universitatii de Vest din Timisoara. Mai sunt cateva ore, de-un somn bun. Asta, daca nu ai emotii, sau daca ai gasit un loc rezonabil unde sa pui capul. Sunt in Complexul Studentesc - in Complex, mai simplu spus, asa cum stie toata lumea din Timisoara ca se cheama zona asta. Am venit la Caminul 15, pentru ca am citit ceva interesant. UVT-ul ofera cazare celor ce vor da examen, aici, gratuit. Oare e mult, oare e putin? Nu stiu. Vom vedea.
    E trecut de 10 seara cand ajung in fata Caminului 15. Atac povestea dinspre Parcul Copiilor, trecand micul pod si cautand scurtatura printre blocuri, ca mai demult. Au trecut exact 25 de ani de cand daceam examen ca sa ajung studenta in prima generatie care a ajuns la Jurnalistica, aici. Multe lucruri s-au schimbat. Complexul e plin de terase, de birturi, de magazine care aproape ma gatuiesc, cand trec pe acolo. Probabil e in firea lucrurilor...
    Stiu Complexul de cand eram in clasa a X-a, la un liceu din Arad. Sunt timisoreanca, dar ma crescusera bunicii, la Arad. Veneam, uneori, prin spitalele unde mergeau medicinistii. Uneori, mult mai rar, ajungeam serile in Complex. In camerele mici reuseam sa ne inghesuim cu cate o chitara, si era fascinant. Mai stiu si acum versurile de la ,,Ce nasoala esti" - dar nu-s de trecut aici. Toate s-au schimbat.
    Cred ca si saracia s-a schimbat, precum s-a schimbat si mancarea, si felul de a comunica, si hainele. Nu stiu daca un iaurt inseamna tot asa de mult ca pe vremea studentiei mele. Si nici cei care vor da, zilele astea, examen, inca nu stiu, probabil. Vor afla de acum inainte. Dar, inainte de toate, prima lor intalnire cu viata de camin e acum.
    Prima fata cu care vorbesc e deja in pantaloni de pijama, dar mai sta putin pe una din bancile din fata Caminului 15. O cheama Ana, e din Ramnicu Valcea si maine va avea examen, pentru a intra la Facultatea de Drept. S-a inscris si la noi, la UVT, dar si la Cluj. Nu prea inteleg cum e cu inscrierile astea in mai multe locuri, dar nici nu e timpul cel mai potrivit sa aflu. O intreb, insa, de i-a picat bine ca a primit cazarea aceasta in camin. Imi spune ca i-a picat foarte bine. Si ca ar fi apelat la o pensiune, de nu ar fi aparut cadoul acesta al Universitatii.
    S-a inscris pentru examen direct din Valcea, a plecat singura de acolo si nu stie de alti colegi care sa mai fi venit aici. Va avea examen a doua zi, de la 12, deci inca nu e asa de ingrijorata pentru orele de somn pe care trebuie sa le bifeze. O intreb de ce nu s-a dus la Bucuresti, spune ca nu ii place orasul.

    O intreb de stie Timisoara, imi povesteste ca a mai fost aici, cu un an inainte, intr-o tabara, vara. Si ca treaba cu cazarea, de acum, a venit numai bine - dupa ce s-a inscris, au sunat-o de aici si i-au spus de posibilitate asta. A primit o camera in Caminul 15, la parter, si deocamdata e singura in acea camera. Imi spune ca, de va intra la noi, planuieste sa stea tot la camin, ca studenta.
    In loc de dormit in masina
    Pe banca din fata noastra, doi baieti si o fata. Fata plange. Nu vad asta decat cand ajung langa ei. Incerc sa nu-l atrag in discutie decat pe baiatul din dreapta, ca sa-l las pe celalalt sa o conforteze pe fata pe care o tine in brate, dar, incet-incet, intervine si el in discutie.
    Cei doi sunt Claudiu si Adrian, din Targu Jiu. Si ei vor avea a doua zi examen, la Educatie Fizica si Sport. Spun ca au facultatea respective e si la ei in oras dar... au vrut ca studentia sa fie studentie, si sa nu o faca de acasa. Vorbim putin despre cum se calculeaza notele, despre cum e la Sport, in mai multe locuri din tara, adica daca exista si parte scrisa a examenului, si parte practica. Inteleg ca la Timisoara nu e cu scris. Ii intreb de ce au ales Timisoara, si nu alt oras. Imi spun ca pentru echipa de fotbal. Intreb daca vorbesc cumva de Poli Timisoara - imi spun ca da, dar echipa a doua. Sportul nu e lumea mea, asa ca nu insist.
    Cazarea. Cum e cu cazarea? Baietii sunt incantati. Imi spun ca s-au gandit sa doarma in masina, daca nu aparea oferta UVT-ului. Ca sunt mai multi colegi ce au venit din Targu Jiu, pentru examen, si s-ar fi gasit o solutie. Dar ca aceasta e cea mai buna. Totusi, imi spun ca vor intreba daca li se permite sa mai stea o zi peste cele trei oferite gratuit de UVT - pentru a isi putea primi rezultatele si a rezolva si confirmarea locului, de au intrat.
    Ultima candidata la studentie nu imi spune cum o cheama - adica nu mai apuc eu sa o intreb, pentru ca negociem prea mult timp ceva legat de niste poze. Nu vrea poze, si, cum da la Psihologie si la Drept (adica la Psihologie ar vrea sa intre, dar s-a inscris si la Drept), ii spun ca ar fi util sa aiba explicatii mai clare pentru ,,de ce nu". Totusi, nu vreau sa o stresez inainte de examen, asa ca o pozez pe amica ei, care a venit pentru o tabara, pe coridorul Caminului 15, unde e cazata si ea.
    Examenul la Psihologie va incepe a doua zi dimineata, de la ora 9. O intreb de unde e si spune ca din Arad. Apoi detaliaza - din Curtici. Aha, deci inca 25 de kilometri. Cum am locuit 19 ani in Arad, calculez repede timpi, trenuri, distante. Adaug si bucata pana la Curtici. O intreb ce ar fi facut daca nu ar fi primit aceasta cazare. Spune ca s-ar fi chinuit cu trezitul si ar fi venit de la Curtici, in noaptea/dimineata de dinainte de examen.
    A fost acum cateva zile pentru inscriere - totusi, nu e asa de departe, si nu a venit, ca baietii din Targu Jiu, in ultima zi de inscriere, cu ideea ca e mai bine sa ramana aici pana la examen. O treime din nota va fi ce face acum, doua treimi vin de la bacalaureat. Va reveni si pentru confirmare, de intra.

    E linistita, chiar de are examenul de la 9 dimineata. La inscriere a aflat de posibilitatea de a fi cazata gratuit, a acceptat, a venit sa doarma aici, sa nu piarda noaptea de dinainte de examen pe drumuri. Daca va intra, va stat tot la camin - a hotarat asta deja. Dar, la unul privat.
    ,,Sa fie!"
    Cum vad, toti tinerii cu care am vorbit au primit oferta Universitatii de Vest cu bucurie. Si ma gandesc putin despre cum este sa dai cel mai important examen, de pana atunci, odihnit. Sa vii de aproape, din Complex, pe jos, nestresat.  Sa nu iti fi pus familia sa suporte inca o cheltuiala, in afara de drum. Sa nu fi dormit in masina, sa nu vii botit si obosit, dupa un drum cu trenul si o noapte aproape nedormita. O bucata din capacitatea lor de concentrare sta si in asta. Vor putea sa arate mai bine ce pot. Vor pleca de la aceeasi linie de start cu cei care locuiesc in Timisoara, si care vin de acasa. E important.
    Imi aduc aminte de venitul cu trenul, de la Arad, in serile de dinainte de examene. De cele din timpul studentiei, nu cel mare, de inceput. De legendele pe care le creau studentii, spre amuzament, care, mai apoi, parca intrau cu adevarat in mitologia examenelor. Unul spunea ca, de e flacara pe cosul inalt si subtire de la Solventul, la intrarea in Timisoara, vei lua examenul. Alta zicala spunea ca, daca ti se spune ,,Bafta", inainte de examen, trebuie sa raspunzi neaparat cu ,,Sa fie", nu cu altceva. Ca sa nu pici.
    Ii intreb pe tinerii din fata Caminului 15, care a doua zi vor avea examen, cand ma ridic de langa ei, a plecare, de stiu ce se raspunde la ,,Bafta". Imi spun ,,Multumesc". Zic ca nu. Si le povestesc, zambind, despre traditia locala. Imi spun, fara nici o apasare cum ca ar putea cadea examenul, pentru ca nu au intuit raspunsul corect, ,,Sa fie". Razand. Linistiti si increzatori. A trecut un sfert de secol. Legendele lor vor fi altele, dupa cum le vor croi ei, in curand. Un somn bun, atata de important, si… dimineata va incepe totul. Tot ce tine de ei. Ce tinea de gazde, e pe rol, deja. Pentru un maine bun.
    Ramona Balutescu
    The post Despre somnul bun, de dinainte de examen appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Constructorul bavarez BMW a rupt definitiv legatura cu cei de la Mercedes-Benz


    [2017-07-27]
    BMW a suspendat orice intelegere cu cei de la Mercedes-Benz, dat fiind ca acestia din urma ar fi informat autoritatile despre asa-zisul cartel de manipulare a emisiilor de noxe. BMW a rupt orice intelegere cu conationalii de la Mercedes-Benz, dupa ce, cei din urma sunt banuiti ca au informat autoritatile despre asa-zisul cartel, care tine de […]
    Post-ul Constructorul bavarez BMW a rupt definitiv legatura cu cei de la Mercedes-Benz apare prima data in Stiri Oradea.
     BMW a suspendat orice intelegere cu cei de la Mercedes-Benz, dat fiind ca acestia din urma ar fi informat autoritatile despre asa-zisul cartel de manipulare a emisiilor de noxe.
    BMW a rupt orice intelegere cu conationalii de la Mercedes-Benz, dupa ce, cei din urma sunt banuiti ca au informat autoritatile despre asa-zisul cartel, care tine de o perioada prima pagina a ziarelor.

    Cei mai importanti constructori de automobile din Germania, respectiv BMW, Mercedes, Volkswagen, Audi si Porsche, au intrat in atentia autoritatilor dupa ce s-a aflat despre un ,,cartel" ce era format din cei 5 constructori germani.
    Din informatiile aparute in presa, acestia ar fi cazut de acord cu ce fel de convertori catalitici sa foloseasca pentru reducerea emisiilor.
    Prin aceasta modalitate, cei cinci constructori au influentat preturile acestor convertori, printre care inclusiv cele ale AdBlue si s-au inteles asupra marimii rezervoarelor pentru aceste tratamente.
    Oficialii de la BMW au recunoscut recent ca s-au purtat unele discutii in acest sens, dar ca obiectivul final era cu totul altul.
    In prima faza, se vehicula ca cei de la Volkswagen au alertat autoritatile, iar acum adevarul a iesit la iveala, iar cei care au pus cartile pe masa sunt cei de la Mercedes-Benz.

    Ca urmare, bavarezii de la BMW au suspendat orice intelegere pe care brand-ul din München o avea cu cei de la Mercedes-Benz. Cei doi giganti lucrau impreuna la dezvoltarea de statii de incarcare pentru vehiculele electrice, dar si la mai multe proiecte tehnice.

    Pana la acest moment, niciuna din cele doua companii nu au comentat ruptura, iar in egala masura, niciunul din cei cinci constructori nu au avut nimic de comentat cu privire la acuzatiile care li se aduc.

    Cu toate ca sustin ca sunt nevinovati, nemtii de la Mercedes-Benz, BMW si Audi au anuntat rechemari voluntare in service, care vizeaza masinile diesel din Europa.

    Uniunea Europeana impreuna cu autoritatile de reglementare antitrust din Germania, au anuntat ca au deschis o ancheta cu scopul de a clarifica intregul scandal dintre cei mai mari producatori de automobile din lume.

    Post-ul Constructorul bavarez BMW a rupt definitiv legatura cu cei de la Mercedes-Benz apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Un TIR a intrat pe contrasens si a lovit doua masini


    [2017-07-26]
     Marti dimineata, soferul unui campion a pierdut controlul directiei si a acrosat doua aututorisme, care circulau din sens opus. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Un TIR a intrat pe contrasens si a lovit doua masini
    Sursa: Bihon.ro
  • A condus fara pauza, din Londra: Soferul microbuzului facut zob in Biharkeresztes, retinut si acuzat de omor din culpa


    [2017-07-26]
    Barbatul din Neamt care se afla la volanul microbuzului distrus dupa ce a intrat, marti, intr-un TIR, in Biharkeresztes, a fost retinut de politistii maghiari, sub acuzatia de omor din culpa. Pasagerii din microbuz au povestit ca soferul a condus fara intrerupere din Londra. In urma accidentului, trei romani au murit si alti sase au fost raniti. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Accident grav pe DN79 langa Madaras: O masina a intrat sub un TIR, o victima adusa cu elicopterul la Oradea (FOTO)


    [2017-07-20]
    O persoana a fost ranita, joi dupa amiaza, dupa ce un autoturism a intrat frontal sub un autotren pe DN79 la iesirea din Madaras spre Inand. Victima, inconstienta, a fost preluata de un elicopter SMURD si transportata la Oradea. Circulatia pe DN 79 a fost blocata pana la decolarea elicopterului. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Gratie pe ring. Dansatori din 20 de tari si-au aratat talentele la Varadinum Dance Festival (FOTO/VIDEO)


    [2017-07-18]
    200 de perechi de dans sportiv din Azerbaijan, Belgia, Belarus, Cehia, Federatia Rusa, Germania, Italia, Israel, Lituania, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Serbia, San Marino, Slovenia, Spania, Turcia si Ungaria au intrat, marti, in ringul Varadinum Dance Festival, un eveniment organizat de Clubul Stephany, la Opera Hall Events. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Depasire pe interzis: Un tanar de 22 ani si-a bagat BMW-ul in sant


    [2017-07-17]
    Un tanar in varsta de 22 ani din Capalna a ajuns la spital, sambata, in urma unui accident produs pe drumul judetean 795, in comuna Holod. Aflat la volanul unui BMW, tanarul a intrat in depasire pe linie continua si a fost izbit de un VW condus de o soferita care nu s-a asigurat inainte sa vireze la stanga. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Smecheri: Gavella si Ritmoteh s-au asociat cu pietrarul italian de succes, pentru pietonalizarea strazii Vasile Alecsandri


    [2017-07-17]
    Firma Porfido Ed Arte Consorzio Stabile a intrat cu ,,tancul" in zona de lucrari publice din Oradea incepand cu proiectul de refacere din Piata Unirii. De atunci, mesterii din Italia au de lucru in prostie, mai ales ca au nimerit la fix: Primaria vrea tot mai multe zone pietonale. Si care sa fie in ton […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Cea mai buna clasare din cariera - Irina Bara a intrat in top 200 WTA


    [2017-07-17]
    Tenismena bihoreana Irina Bara ocupa cel mai bun loc din cariera in circuitul profesionist de tenis de camp. [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Jandarmii montani au salvat un tanar intrat in soc


    [2017-07-16]
    Inspectoratul de Jandarmi Bihor a fost solicitat ieri in jurul orei 11.00 de catre ISU ,,Crisana", in urma unui apel de urgenta 112, pentru a participa la cautarea unei persoane care a solicitat ajutor… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Ziua de 13 iulie in istorie


    [2017-07-13]
    Stiati ca pe data de 13 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante 982 – In Batalia de la Stilo in Calabria; 1793 – Jean Paul Marat este injunghiat de catre Charlotte Corday; 1841 – A fost semnata Conventia Internationala de la Londra privind regimul stramtorilor Bosfor si Dardanele; 1878 – Tratatul de la Berlin: Puterile europene redeseneaza harta Balcanilor. Serbia, Muntenegru si Romania devin […]
    Post-ul Ziua de 13 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
     Stiati ca pe data de 13 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante

    982 – In Batalia de la Stilo in Calabria;
    1793 – Jean Paul Marat este injunghiat de catre Charlotte Corday;
    1841 – A fost semnata Conventia Internationala de la Londra privind regimul stramtorilor Bosfor si Dardanele;
    1878 – Tratatul de la Berlin: Puterile europene redeseneaza harta Balcanilor. Serbia, Muntenegru si Romania devin complet independente de Imperiul Otoman;
    1897 – Dupa doar doua zile in aer, expeditia polara cu balonul cu gaz a cercetatorilor suedezi Salomon August Andrée, Nils Strindberg si Knut Fraenkel este fortata sa aterizeze. Abia dupa 30 de ani, in vara anului 1930 doi pescari de pe baleniera Bratvaag au descoperit corpurile celor trei expeditionari, perfect conservate in gheata, insa sefului expeditiei, inginerul Andrée, ii lipsea insa capul, care a fost mancat probabil de ursi;
    1908 – Femeile concureaza la Jocurile Olimpice moderne pentru prima data;
    1928 – La concursul automobilistic de la Monthelery din Franta, Matei Ghica stabileste 8 recorduri mondiale;
    1930 – Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay;
    1945 – A fost transportata prima bomba atomica in desertul din New Mexico, fiind pregatita pentru primul test al unei bombe atomice care a avut loc doua zile mai tarziu;
    1977 – O pana de curent de 25 de ore a cauzat panica si haos in New York;
    1985 – A avut loc simultan la Londra si Philadelphia, celebrul concert Live Aid, organizat de Bob Geldof;
    1990 – Liga Studentilor din Institutul Politehnic Bucuresti, Asociatia studentilor arhitecti si Grupul Independent pentru Democratie organizeaza un mars de solidaritate cu Marian Munteanu si cu ceilalti arestati, in zilele de 13-15 iunie;
    1995 – Republica Moldova a semnat documentele de aderare la Consiliul Europei, devenind, oficial, cel de-al 35-lea membru al organizatiei;
    1995 – Albania a intrat, in mod oficial, in Consiliul Europei, devenind cel de-al 36-lea membru al organizatiei;
    2000 – Istoricului american de origine romana Radu Florescu i s-a acordat titlul Honoris Causa al Academiei Romane;
    2000 – Guvernul bulgar a decis inchiderea definitiva a celor mai vechi doua reactoare de la centrala atomica de la Kozlodui pana la sfarsitul lui 2002, in deplin acord cu cerinta de aderare la Uniunea Europeana;
    2003 – A fost inaugurat primul guvern interimar in Irak.

    Post-ul Ziua de 13 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat


    [2017-07-13]
    Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa […]
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
     Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa vedem unde ajung ei, unde zbarnaie - metaforic - firul de telegraf de la posta, sa-i anunte, si cum se schimba viata unor copii din coada de Timis bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, in mana. Pentru ca bogatia si saracia se cuantifica altfel, pe drum de tara, decat in vreunul din mall-urile timisorene. Si se numara frumos, in lucruri importante: o carte, o hainuta, o vioara, mancare.
    Cristina sta sub copacul mare, din curte, si se joaca. E intr-o rochita roz mai speciala iar copacul e un Sophora japonica batran. Si rochita, si copacul sunt, parca, din alt film. Nimeni nu pune un astfel de copac la tara – nu aduce nimic, decat pastai nefolositoare, nu face nimic. Asa ca precis are o poveste, despre cum a ajuns aici, in varf de deal, intr-o margine de dupa Pischia, din Bencecul de Jos, cum urci spre cimitir si faci stanga pe un drum nepietruit, pe langa o bibilica alba si nevropata. Dar povestea copacului nu o mai stie nimeni. In schimb, rochita buna, de oras, roz, a Cristinei are o logica mai usor de patruns: bunica si fetitele au fost anuntate ca azi vine un reporter de la oras, sa scrie despre ele.
    Nu prea credeau ele treaba cu reporterul, si totusi… Suntem aici pentru ca am vrut sa vedem de se pierd undeva, pe drum, banii despre care se spunea ca pleaca din salariul de parlamentar al rectorului Universitatii de Vest din Timisoara, profesorul Marilen Pirtea. Sau daca a fost un enunt al unei minuni ce tine, ca la noi, trei zile.
    O carte de istorie stransa tare in brate
    Nu trei zile au trecut - am intrat deja in a treia luna de la comunicatul de presa despre donatia rectorului. Iar banii aceia "de Bucuresti", pentru care despre multi se spune ca au ales drumul Parlamentului, nu s-au incurcat la trecerea de la drumul judetean Timisoara - Lipova, apoi la dreapta, dupa Pischia, pe langa halta CFR, apoi prin padure, apoi pe dealuri, cu suisuri si coborasuri, apoi prin Bencec, si sa nu uitam de bibilica aia alba unde musai faci dreapta. Si ajung, regulat, la o pereche de bunici, ce au grija de nepotelele lor ramase dincolo de "familia traditionala", si de fata lor cu mai multe dizabilitati, matusa copilelor. O casuta cu flori de geata pe acoperis (o planta grasa), ce da semne ca nu vrea sa mai stea multa vreme in picioare, cu alta ce creste greu, langa, cu o gradinita unde anul asta nu a fost plantat nimic, cum bunica a mai umblat si prin spitale, la Timisoara, si cu cateva animale (catei, pisici) ce sunt si paznici, si jucarii, si tovarasi de trecere a zilei, pentru cei de aici. Si cu cei 300 de lei in plus, care, dupa atata drum, nu au foarte mult timp sa se odihneasca, pentru ca este nevoie mare de ei.

    Fetita care primeste, aici, bursa, a terminat clasa a III-a si are timp sa doarma ceva mai mult, acum, in vacanta. Este buna la invatatura, ne spune invatatoarea ei, nu lipseste, e un copil exemplar, vine cu temele facute intotdeauna. Cristina citeste bine, cauta cartile, ii e drag de ele, dar la scoala lor nu mai exista biblioteca folosibila, cartile s-au risipit, nu exista o frantura de norma de bibliotecar. Invatatoarea le mai da din cartile ei, si le vorbeste despre ele, sa-i deprinda pe copii sa fie curiosi fata de cuvantul scris. Cristina sta la bunica, impreuna cu sora ei mai mica - mama s-a recasatorit, sau asa ceva, e altundeva, tata mai trece pe la fetite uneori, "din Paste-n Craciun", spune bunica. E greu. Si trist. Un amestec de greu si trist, din care bunica impleteste zilele, sa nu cada greul pe copii.
    Plantele de gheata sunt pe casa de vreo sapte-opt ani - spune bunica. Sunt frumoase, vesele, au deja tije florale, unele dintre ele. Sub ele, casa tine pe cei cinci - bunic, bunica, fetite, fata ce nu merge, nu vorbeste. Din alt unghi, la numaratoare, exista niste pensiute - bunicul ia ceva de la CAP, bunica, nu. Doar ca insotitoare a fetei. Cu toate astea, bunica nu sta cu mainile incrucisate, vrea sa dea jos casa veche, pune caramida peste caramida la casuta noua, de cealalta parte de copacul bizar. O-ntreb de unde mai primeste ajutor. De la biserica, poate? Raspunde cu obida: "Poate in alte parti ajuta, la noi, nu". Bursa Cristinei vine cu ajutorul directoarei de la scoala, ce i-o aduce. Nu sunt o avere, banii astia, dar sunt foarte bine primiti: "Asa cum is, te servesti din ei, oamenii se multumesc si cu mult, si cu putin. Mai demult, toamna, ti-o fost podul plin de bucate. Acum nu mai e asa" – spune bunica. Alte vremuri.
    La Internet se gandesc pe cand s-o termina casa noua. Fetitele spun ca au avut tableta dar s-a spart, Cristina are si Facebook. Povestim putin. Spune ca i-ar placea sa se faca doctorita de copii. O intreb daca stie cati ani se face "scoala simpla". Incearca sa ghiceasca: "10?". "Nu, 12" - raspund. "Si stii ce vine dupa?" Fata raspunde logic: "13?" "Nu, facultatea". Si ii povestesc cate ceva despre cum e cu facultatile, si cu nenii care le conduc, si cum unul dintre ei, de acolo unde invata "copiii mari", i-a trimis ei bursa asta. Ochii bunicii se inoata in roua: "Cat as fi de bucuroasa sa vina sa spuna: Babi, ni, o pita din banii mei". Ii spun parerea mea: sa mai amane cu pita, si sa o lase pe Cristina sa duca scoala, cat poate.

    Bunica o tine in brate, de la spate, pe fata ei care nu poate sta singura in picioare. Cu maini muncite, care, si ele, spun o poveste. Pe una scrie "Nutu", un tatuaj de demult. O intreb daca Nutu e bunicul. Nu, e unul anterior lui, dar bunicul de acum n-a avut treaba cu asta. Aletele sunt daraverile. "Bunicul bea de la motorina in sus. Daca e sa plec undeva, nu am cu cine lasa fetele – chiar si rudele, pe care io i-am crescut, cer bani sa stea cu copiii. De faci ceva, se intreaba ca de unde or avut". In cel mai fitos judet din tara, de "frunce", banii se fac si din camata familiala.
    Intreb cat timp ii ia Cristinei sa-si pieptene parul lung si putintel carliontat. Imi aduc aminte cat m-au chinuit pe mine, bunicii, cu parul. Nu se piaptana ea. Inca. Si-i pare ca-i sta rau cu parul scurt. "Mie-mi plac fetele sa aiba parul lung, nu vreau sa le vad cioplite ca la baieti. Podoaba la femeie e parul, asa ne-o lasat Dumnezeu" - explica bunica.
    Cristina imi spune ca a fost "cu baba", la spital, la Timisoara, si i-au scos firele, dupa operatie. "M-am dus nu ca am vrut sa vad spitalul. Dar mi-a promis ca ne ia papuci si colanti. Si cum verisorul nostru s-a grabit, mi-a luat aici din sat. Da' macar am vazut Judeteanul". Cam asta e, deocamdata, povestea ei cu marele oras. Unde, daca ce spune invatatoarea se va adeveri, va avea drumul deschis spre Medicina.
    Bunica are ochii rosii si se vede ca ceva nu e bine cu ei. I-ar trebui un oftalmolog, s-o vada. Dar cu cine sa lase copiii? Pe bunic pare ca nu se poate baza. Asa ca lasa timpul sa treaca, poate o trece si boala. Pana vorbim, printre cateii mari ai locului si cei doi pui plini de capuse cu care se joaca, incantate, fetitele, mai apare unul. Ca la el acasa. Un caine imens, care nu da buna ziua ci purcede direct la a cauta ceva. E al vecinilor, dar vine aici sa mance - spune bunica. Si cauta apa, sa se scalde. I se pregateste o troaca si se pune sa se imbaieze, fericit. La atatea guri de hranit, mai e loc pentru inca una, de esti om bun.

    Banii din bursa ce vine de peste dealuri, de la rectorul Universitatii, merge pe multe lucruri mici si necesare, acelea ce te-ngrozesti ce balaur de lista stiu sa faca, atunci cand le numeri pe hartie. Era mancarea de pus la scoala, de numarat, erau niste datorii la butic, erau niste hainute de luat. Dar tot a ramas ceva din banuti si pentru o carte frumoasa. O rog pe Cristina sa mi-o arate. Vine cu ea in brate, cu ambele maini stranse bine peste ea, ca nu cumva sa cada. E o istorie a Romaniei. Mare si frumoasa. Si pentru care au bodoganit-o colegele de salon, de la spital, pe bunica, pentru ca e scumpa si ca de ce i-a luat-o fetitei.
    Ma pregatesc de plecare. Cel cu care sunt, pentru drumurile in judet, Morar Gabriel, si el din marea noastra familie de absolventi ai Universitatii, si doctorand, acum, se trasese mai intr-un colt. Imi spune ca a vorbit deja la telefon cu tatal lui, preot ortodox, sa vada de s-ar putea gasi un scaun cu rotile pentru fata cu probleme. Asa se leaga, uneori, sa rasara binele. O luam iar pe delusoare, in sus si in jos. Imi aduc aminte de anii mei de inceput, de la facultate, ani deloc avuti, si de ziua cand mi-am cumparat Enciclopedia Webster – din bursa mea sociala, de orfan – pentru care am avut destule de auzit de la maica-mea. Cum mergeam cu cartoaia imensa in brate, spre casa, si mi se parea ca tot universul ma va invidia pentru ea. Tineam bratele incrucisate strans pe ea, si o lipisem de rochita lunga, pe care mi-o cususem cu mana mea, fara masina de cusut, inclusiv volanul de jos. Era roz.
    Vulpita ce inca n-are carti...
    In alta zi plecam spre Brestovat, cum mergi spre Lugoj, si candva o faci la stanga. Si incep si aici dealurile, si mersul in sus si in jos, si, ca sa fie totul ok cu gasitul casei celor pe care urma sa ii vizitam, oprim mai intai la primarie, sa intrebam ce si cum. In prag, un catel, deloc sperios, deloc refractar la mangaieri. Semn de loc cu oameni buni.
    Intelesesem deja ca Narcisa, fata cu care urma sa ne intalnim, e dintr-o familie de romi, si ca parintii traiesc din ajutor social. Ca e cumintica, in zona de mijloc si putin peste, in clasa, ca invataura. Ca stie sa isi apere drepturile si ca nu se lasa batuta de alti copii. Iar mama e grijulie cu ei, cu copiii.

    Vine cu noi, de la primarie, si asistenta sociala Tatiana Garjitzky, care ne povesteste ca sunt, in aceasta comuna, cinci localitati, si ca au 16 dosare de asistati sociali. O intreb daca le si gasesc cate ceva de munca oamenilor respectivi. "Ne-ar manca balaurii, aici, cu ierburile astea, de nu ar lucra" - spune insotitoarea noastra. Nu, nu au ambrozie, o intreb. Au alte buruieni. Si o plantatie de aluni au, pe raza comunei, la Cosari. Doar ca nu prea vrea nimeni sa lucreze acolo. O intreb pe doamna cum e saracia, in comuna lor. "Noi facem anchete sociale. Telefoane, televizoare au toti. Dar sunt nevoi".
    Mama Narcisei mai lucreaza cu ziua, din cate mi se spusese. Si mai au cate un animal pe langa casa, sa se ajute. Casa nu e, in acte, pe numele lor, si e pitita bine, intr-un grup de trei case, undeva mai departisor. Daca nu venea asistenta sociala nu noi, ne-ar fi fost greu sa o gasim. Dar familia nu isi face probleme ca va trebui sa plece din casa. Asa ca un lucru e sigur. Celelalte lucruri, insa, stau des sub semnul intrebarii.
    Vorbisem deja la telefon cu mama Narcisei, mi-a spus ca il voi gasi pe tata acasa, si ca fata e plecata la niste rude, si nu e foarte clar cand se intoarce. Totusi, cand ajungem sa batem in usa familiei, este si Narcisa, care ne priveste mai mult decat circumspect. Imi aleg un loc la o masuta, afara, unde tata taia mult-mult usturoi, si incerc sa explic ce facem acolo. Totusi, si Narcisa si fratele ei mai mic, un baiat cu niste ochi superbi, nu sunt foarte convinsi ca e "de bine" treaba cu vizita noastra.
    Tatal, insa, nu are vreo apasare, si ne povesteste despre familia lui. Are patru copii, o fata de 18 ani, una de 15 ani, apoi vine Narcisa, de 9 ani, si Ionut, de 5. Fata mare are 11 clase, vrea sa se angajeze, cealalta s-a oprit la 9 clase, e pe acasa, il intreb pe interlocutor daca va continua scoala, dupa vacanta, imi raspunde, cu o oarecare lehamite, ca "are un prieten". Genul acela de "are un prieten" care nu lasa loc pentru scoala. Nu mai intreb nimic, aici.
    Copiii inca nu par foarte deschisi la a socializa, asa ca merg mai departe in discutia cu tatal, acordand cuvenita atentie si uneia dintre pisicile familiei, ca oricare orasean care vede mamifere cu blana cel mai des la televizor. Omul spune ca problema ar fi cu munca, "nu prea gasim de lucru, avem un cal, gaini, copiii ar vrea computer". El ii duce dimineata la scoala, cand e scoala. Ionut merge la gradinita, peste drum de scoala. Narcisa, spune tatal, ar merge bine la matematica dar, la varsta ei, inca nu-s concursuri, sa vada ce si cum.
    Din discutia cu mama, de dinainte de a ajunge aici, inteleg ca bursa Narcisei a mers pe mancare, in primul rand. Dar spunea ca i-a luat si niste rechizite. Si ca o sa mi le puna e undeva, sa poata sa le scoata sotul, pe cand ii vizitam, sa pot sa le fotografiez. Dar sotul nu stie de ele. Nu le gaseste. Imi spune ca, oricum, rechizite au primit de la scoala. Pana arunca tata o privire prin casa, schimb, totusi, cateva cuvinte si cu Narcisa, care inca nu se simte confortabil sa ma priveasca in ochi. Dar raspunde. O intreb de carti. Nu are nici o carte in casa.
    Nu stie sa inoate, in vacanta sta la televizor, si doarme pana tarziu. O scormonesc putin pana gaseste un raspuns, dincolo de televizor, cu ce ii place sa faca. Ii place sa picteze. "Imi cumpara mama culori dar le pun undeva si nu mai stiu unde…" - imi spune. Doctorita ar vrea sa se faca, sa lucreze cu batrani. La Lugoj nu stie de a fost, la Timisoara, insa, da, cu mama. Porumbeii i-au placut, din tot orasul. In rest, a pierdut autobuzul la excursia scolara. Era de mers la gradina zoologica, dar a ajuns prea tarziu. Si a mai fost o excursie, in Moldova, dar spune ca doar elevii cei mari s-au dus, ca altfel mergea si ea.
    Narcisa are o rochita roz cu buline mari si o cordeluta cu niste urechi de vulpe sau de veverita, simpatica. Totusi imi ia un oarecare timp pana o ajut sa treaca de rusine, si sa ridice capul spre mine. Ma simt de parca as fi in postura sa ii fac ceva rau, sau sa ii iau bursa inapoi. Dar nu de asta am venit aici, ci sa vedem, si, iata, sa spunem mai departe ca banii aceia, bursa aceea oferita de rectorul de la UVT, chiar ajuta, si este extrem de binevenita, undeva departe, acolo unde copiii acestia iau ca pe un noroc rar faptul ca au ajuns sa vada Timisoara.

    Si imi vine o idee. Nu stiu daca buna sau rea, dar care in mod cert o pune in dificultate pe Narcisa. O rog sa citim ceva impreuna. Laptopul este deschis, net am, deschid primul articol din Oradea Press pe care imi pica ochii. E ceva despre niste tablouri din margele de sticla, si primul cuvant al titlului articolului este "Inedit". Fetita sta. Se chinuie. Tace. Se framanta. Spune prima litera. O citeste ca pe un "L". Ii explic. Linistit si cu multa rabdare, cu voce calda si asezata, cum e cu literele mici si cu cele mari. Reusim sa le citim pe primele trei, apoi pe ultimele trei. Incercam sa le si legam, sa auzim cum suna. E greu, foarte greu.
    Nu, bursele acestea nu au fost date doar celor mai straluciti copii din clase, ci acelora cu situatie materiala mai dificila, dar care se si descurca la scoala, si nu absenteaza. Si nici nu se pune problema sa se schimbe ceva. Dar sunt eu panicata, desi nu o arat. Incerc sa-mi aduc aminte cam ce trebuie sa stie un copil care a terminat clasa a II-a. Cititul e o cheie pentru tot ce va veni, ce trebuie sa vina… Ma gandesc la tomurile dupa care invatau prietenii mei, la Medicina. Da, stiu, mai e timp. Dar… startul?… Fetita aceasta inca nu a luat startul. Si ar fi trebuit sa-l ia deja…
    Poate e o clasa in care invatatoarea a luat-o mai incet, cu toti. Poate sunt si emotiile ca vine cineva necunoscut, iti pune o masinarie in fata, cu care, poate, nu te-ai mai intalnit, si atunci e mai greu in primul rand cu comunicarea. Fata are calificative bune la scoala…
    Ii explic, cu toata convingerea pe care o poti strecura in dialogul de cateva minute cu un copil pe care probabil nu il vei mai vedea niciodata in viata, dar caruia ai vrea sa-i fie bine, ca e extraordinar-de-fantastic-de-important sa invete sa  citeasca bine. Si ca tot ce e in jurul nostru musteste de o groaza de lucruri de citit. Ca ar fi bine sa-si rupa cateva minute, macar, in fiecare zi, chiar si in vacanta, sa incerce sa citeasca ceva.  Da, nu are carti in casa. Dar peste tot va fi ceva de citit. Incerc sa exemplific. Ii arat o plasa de supermarket ce sta agatata la soare, langa noi, in curte, si cele doua-trei randuri de informatii ce sunt trecute acolo. "Profiiiiiii!" - se bucura fata. "Da" - zambesc. "Dar treci de asta, ca asta stii deja. Citeste orice. Doar citeste".

    Cand ne conduc spre iesire, deja suntem ceva mai aproape, si Narciza zambeste, privindu-ma. Eu ma uit cald la ea, dar cu teama sa nu se vada ca sunt putin panicata. Iau totul ca pe o ecuatie in care nu stiu ce e de facut cu o necunoscuta. Oare am reusit sa explic bine cat de importanta e treaba cu cititul?… Sigur, familia are ceva mai multi bani pentru mancare, acum. Mancarea vine in pungi si cu etichete pe care sunt scrise multe lucruri. Dar…
    Plecam de langa casa fainuca, dar fara carti. Poate ar trebui sa nu o iau asa in tragic. Dar e ceva extrem de trist sa te gandesti ca o casa nu are carti. E ca o coaja de unde a plecat un duh bun. Sau poate ca inca nu a venit…
    Coconul cu mingea si cu matematica
    Trebuie sa ajungem si la Darova, in ziua asta torida, si incarcata cu multe altele. Alegem un drum, din cele trei posibile, nu stiu daca e cel mai bun dar imi impun sa nu imi bat prea mult capul, cum nu sunt eu la volanul masinii. Si atunci cand ne oprim intr-o localitate, la o intersectie cu multe tablite, care arata chestii legate de tot felul de locuri de care nu am habar, ma multumesc sa fac o poza in care sa incadrez bine toate elementele.
    Pornim mai departe, ajungem la un pod care e sau daramat, sau inca neconstruit, ideea e ca avem apa plus piloni, si nici o punte pe care sa trecem. Arat un vad, la dreapta, probabil animalele trec pe-acolo, seful masinii porneste intr-acolo, arunca o piatra sa vedem cat e apa, si… trece. Astept sa ne scufundam, nu ne scufundam. Cred ca m-am uitat prea mult la desene animate. E, totusi, o experienta inedita. Concluzia  e ca urmatorul copil, Daniel, are o incercare in plus in drumul dinspre sat spre "civilizatie". E ca si cum custura, si piaptanul, si oglinda aruncate de… nu-mai-stiu-cine, din poveste, in spate, pentru a se distanta de o amenintare, au mai primit un frate - raul fara pod. Desi, cine stie, poate e chiar de bine sa stai departe, azi, de "civilizatie"…

    Ajungem in Darova, nimerim si la casa pe care o credem a familiei pe care o cautam, dar nu ajungem bine. Ei nu mai locuiesc aici. Nu au casa lor si au fost nevoiti sa plece de aici. Acum locuiesc in alta parte de sat, li s-a promis ca vor putea sa stea acolo macar 10 ani… Ajungem si acolo. Sefa casei, pe care o banuiam din Maramures, dupa nume, ne asteapta in capul strazii si ne duce in casa. Stiu despre Daniel ca are o inteligenta nativa, remarcata de invatatoarea lui, si ca, la cei sapte ani ai lui, citeste deja - citea inca din clasa pregatitoare. Nu scrie frumos, dar citeste. In rest, aflu de la mama.

    Sigur, familia este din Maramures, din Ieud, asa ca trecem in revista toti cei cu numele de Dunca si de Chindris pe care ii stim in comun de pe-acolo, si venirile si plecarile unora mai insemnati, si bisericile locului, si oamenii cu care m-am intersectat in drumurile mele de pe-acolo, si despre care am scris. Si se intampla ceva ciudat. Incep… aproape brusc, fara voie, si fara sa imi fie macar foarte clar de ce, sa vorbesc  cu felul de a accentua al maramuresenilor, folosind cuvintele lor, necunoscute sau nefolosite in Banat. Probabil e o reactie a unui filolog la felul extrem de pitoresc de a vorbi si explica al interlocutoarei. Vorbim de "jazii" (evreii) la al caror cimitir am fost, in Ieud, despre Biserica din Deal si cea din Vale, despre coconi (copii). Si, la final, mama casei imi spune, imbratisandu-ma, ca nici n-ar zice ca nu-s din Maramures, dupa cum vorbesc, si ca ce mare lucru e sa stai o ora de vorba cu cineva si sa fie de parca-l stii de o viata.
    Doamna casei are 50 de ani, si noua copii. Tata (tatal lui Daniel) lucreaza in constructii, munca de trei anotimpuri, din care trebuie sa strangi si pentru al patrulea. E si acum undeva pe langa Timisoara, si vine la sfarsit de saptamana.  Acum, mai patru dintre copii sunt in casa, iar Daniel e cel mai mic. Peste el, ca varsta, mai sunt o fata de 13 ani, un baiat de 15 si o fata de 17. Ceilalti sunt mari, sunt la casa lor, unii au si ei copii. O intreb pe femeie cum se s-a incumetat sa-l aiba si pe baiatul mic, asa tarziu. Se pune sa rada si-mi povesteste cum a fost la doctor si i-a spus ca are-un chist - dar "chistul" misca, adauga. Si nu s-a-ndurat sa nu-l lase sa vina pe lume: "Am zis ca ce dau la opt sa manance, dau si la noua, oi pune un pic de apa si iese. Fata ma mai intreaba cum m-am descurcat cu atatia, ca ea-si creste coarne si cu unul. Nu i-am alintat atata".

    Dar nu-i numai bucurie cu copiii… Una dintre nepoate i-a murit de cateva zile, la sapte ani, cu o tumoare la creier… Imi povesteste cate ceva despre fetita, despre cum a sunat-o din spital de ziua ei de nastere (doamna e nascuta de 1 iunie) si i-a spus ca ar vrea sa-i fi putut duce o floare… N-a mai fost sa fie…
    Nu-i usor de trait cand n-ai casa ta, chiar de ti-au plecat cei mai multi dintre coconi din casa. Si patru sunt de ajuns, si trebuie sa tragi de bani ca sa fie bine tuturor. Un frate i-a chemat din Maramures, sa lucreze, dar credea ca se vor ajunge altfel cu toate, aici, in Banat. De doua saptamani stau in casa unde ii gasesc acum, mare, de vaiuga, si aflu ca este a treia casa in care locuiesc de cand au venit aici. Doamna s-ar duce inapoi, dar nu vor copiii…
    Mama lui Daniel e femeie muncitoare, chiar daca a stat acasa, cu copiii. Imi spune ca si-a pus la vecina, pe o bucata de pamant, morcovi, patrunjel, pastai, cartofi, ceapa:  "Am ceapa cum ii Dunarea de mandra si de verde. Io cred ca m-as beteji sa nu am pusa"- spune. Si tot nu ii e de ajuns, ca munca. Spune ca merge si-n sat, la lucru, atunci cand are timp. Imi arata si ce cuptor are in casa de acum. Si spune ca trebuie sa se puna sa faca pita. Ii povestesc despre masinuta mea de facut paine, arunci toate-n ea, apesi pe bumb si scoti painea peste o ora si jumatate. Se mira ca de minuni mari, si spune: "Oare ce-o mai aparea, masina de facut coconi?". Eh, e si de-aia, dar e cam lunga povestea.

    Imi povesteste despre Daniel, ca-i place matematica, dar mai mult ii place mingea. Cand il rog sa-mi arate ultima minge, ochelaristul nostru, cu dioptrii destul de mari, deja, sare bucuros sa o aduca. In timpul asta, mama-mi povesteste cum mergea ea cu opincile ude la scoala, cu straita peste umar.
    Cu banii din bursa spune ca l-a imbracat bibelou pe Daniel. Ca asa a vrut el. Si a spus ca fratiorii sa-si bata capul, pentru ca banii aceia sunt pentru el. Si mici a vrut. Mititei. E pofticios dupa mititei. Mama lui povesteste cum au fost in Joia Mare la Timisoara, si cineva din conducerea Universitatii i-a primit intr-un amfiteatru, si i-a spus celui mic ca pe locul lui a stat si presedintele Iohannis. Dar cel mic ar fi fost mai incantat daca i-ar fi spus de Messi.
    De o parte din bursa vor mai lipi ceva bani si-i vor lua lui Daniel ochelari noi, ca  cei de acum au lentilele zgariate. Ca-s sapte milioane jumate, in bani vechi, si-s necesari. "Cand vi-i greu?" - intreb.  "Iarna. S-o facut lemnele, doamna, mai scumpe ca graul si ca farina" - spune femeia. Macar un dram le va fi mai bine, acum, cu banii acestia. Pozez, la plecare, pantofii copiilor, frumos aliniati, afara. Pana-s coconi in casa, ai pentru ce te da peste cap. Chiar si tragand de bani ca de guma de mestecat…
    Noroc si nenoroc, dinspre primari...
    Treaba cu Dudestii Noi e putin mai speciala, pentru mine. Auzisem si despre celelalte locururi, pe unde am trecut deja, sau unde urmeaza sa mai ajungem, ca primarii, directorii de scoli, invatatorii si dirigintii s-au implicat in a gasi copii ce sa fie propusi pentru bursele lui Marilen Pirtea. Sau macar de primari care au spus "da, ok, facem" si au stiut unde sa dea mai departe, in lucru, propunerea venita din partea Fundatiei Universitatii. Alin Nica, primarul din Dudestii Noi, e unul dintre cei care s-au implicat ca povestea sa fie folosita, ca oportunitatea sa nu se piarda.
    Altii, multi, cei mai multi, in numar covarsitor de mare, nu s-au sinchisit sa faca ceva. Ma intreb de ce. Propunerea nu a venit conditionata de vreo adeziune de partid, nu a fost trimisa pe canale preferentiale, nu a insemnat, de tragi o linie, decat incercarea de a ajuta niste copii. Buni la scoala si cu o situatie familiala nu tocmai roz, ca finante. Pot intelege ca unora nu le place fata lui Pirtea, sau a PNL-ului, sau ca au fobie la unitati mai serioase de invatamant, cum e Universitatea de Vest din Timisoara. Dar imi pare o ticalosie sa rapesti unui copil sansa de a avea un pachetel pe masa, sau hainute mai bune, sau o carte...
    Am mai fost in Dudestii Noi acum niste ani, sa scriu despre cum sunt lucrurile aici. Nu ma intereseaza politica, in ciuda faptului ca primarii se aleg, macar aparent, in functie de partidele care ii sustin. Sau pe care le distrug, asa cum e la Timisoara, de ma intrebati pe mine. Ma intereseaza ca omul sa faca treaba in jurul lui. Iar Alin Nica facea - imi aduc aminte cu placere de cat de firesc erau asezate toate in jurul lui, in comuna. Si, de nu o fi dat vreo boala ciudata a maririi in el, ma astept ca asa sa fie si acum.

    N-a dat. Nu dupa faptul ca ne primeste neanuntati, desi nu ma astept sa mai stie cine sunt, dupa nume. Nici dupa firescul de a da relatii unui ziarist, chiar daca e zi topitoare de vara, si te puteai astepta sa gasesti, langa biroul unui primar de comuna, eternul "vin imediat", lipit pe pieptul vreunei secretare. Ci pentru ca explica implicat, si cu firesc, despre cum curg lucrurile, legat de initiative si de copii. Acolo, in primaria frumoasa ca o floare, cum era si acum vreo opt ani, cand am mai fost aici.
    Sunt suparata pe ceilalti primari. Asa, in bloc, fara vreo legatura cu partidele. Il intreb pe Alin Nica de ce la el se poate, si la altii nu. Dar nu e un model de professionalism, intrebarea. Asa ca spal putin supararea, si reformulez. De ce la el se poate sa se implice primarul ca treaba cu bursa lui Pirtea sa gaseasca un copil? Imi spune ca a reusit sa puna pe sine un proiect european pentru prevenirea abandonului scolar. Ca in comuna sunt 12% romi, dar nu dupa recensamantul oficial, ci situatia reala. Si ca, in general, populatia din comuna este saraca si cu nivel de educatie nu foarte mare. "Nu sunt oameni cu multi bani, au lucrat aici pe vremea Comtimului, venind in locul nemtilor, in agricultura sau zootehnie. Initiativa cetateneasca este redusa si este nevoie de un catalizator".
    Primarul e pe fuga, mai rezolva o chestie cu cineva, rapid, in timp ce ii fac si lui o poza, imi string lucrurile, a "da, nu va tinem mai mult" atunci cand pun ultimele intrebari. Daniel, Danielul de azi, de aici, din Dudesti, e jucator de sah, si nu a ramas un simplu jucator de sah pe computer exact pentru ca cei de la primaria de aici au avut initiativa de a forma un club de sah pentru copiii din comuna.
    Primarul vorbeste laudativ despre Daniel, despre suma de premii pe care le-a obtinut la concursuri, ne spune despre faptul ca primaria a gasit sponsorizari pentru excursiile educationale ale scolii si pentru deplasarile, la concursurile de sah, ale lui Daniel. Sunt in usa cand aud si de finantarea nerambursabila Proeducatia, Procultura. Aici ar mai fi de scris. N-a dat boala maririi in primar, doar timpul, putin. Nu mai e extrem de tanarul si entuziastul edil pe care l-am intalnit acum aproape un deceniu - acum e doar entuziast, un entuziasm de gradul doi, care stie mai mult despre obstacole. Cred ca nu e usor sa rezisti printre rechini.
    Si, apropo de "alti primari", la plecare (ca tot suntem la capitolul primari) intru si una din primariile ce-mi sar in ochi, in drum spre Gottlob, spre urmatoarea familie. As vrea sa inteleg de ce, spre exemplu, Sandra e asa faloasa ca nu s-a gasit un dosar care sa raspunda propunerii lui Pirtea.

    Habar n-am din ce partid e primarul de aici, nici numele nu i-l stiu. Caut pe net, in masina, inainte de a intra in primarie sa intreb ce si cum. Aha, Luchian Savu, Partidul National Liberal. Ca si Alin Nica, si ca si Marilen Pirtea. Pai bine, baieti, nici intre voi nu se poate?… Ceva mancatorie interna? Ceva polite de platit? Abia astept sa ma intersectez cu primarul, sa incerc sa inteleg, mai ales ca primul link pe care l-am gasit pe google, cautand informatii despre el, vorbeste si despre grija care este purtata, in jurul lui, persoanelor care necesita protectie sociala. Mi se confirma, de la Consiliul Judetean Timis, ca ce am gasit pe net este adevarat: fata lui Luchian Savu, care lucra anul trecut la Directia de Urbanism, la CJ Timis (acum nu mai e acolo), a primit, spre inchiriere, un apartament social. Induiosator.
    Si atunci cum de primarul acesta trece asa de repede peste un ajutor, venit pe linie educativ-sociala, ce poate face viata mai usoara unui copil din comuna lui? Nu stiu, nu e la primarie, secretara spune ca e la Timisoara, "la sedinta". Si cand mergem spre Gottlob, si cand venim, e tot "la sedinta". Si, desigur, nu imi poate da numarul lui de mobil. (Nu ca ar fi o problema sa fie aflat numarul, doar ca prefer sa o luam pe calea simpla, de om care are ceva de intrebat la primarie). A doua intrare in primarie, cu primarul care "nu a venit", ma face sa intreb si ce e cu Duster-ul de afara, care la prima intrare aici nu era. Mi se spune ca e al primariei, dar nu cu el e primarul. Ce bine - poate e masina cu care se ajuta primaria pentru a livra o supa la domiciliu celor saraci, sau vreo hainuta, copiilor cu nevoi!
    Sun si in ziua urmatoare, pe fixul primariei, de mai multe ori. Primarul e pe-acolo, din spusele secretarei, dar nu chiar acolo. Spre finele programului, totul devine simplu. O rog pe secretara ca, la urmatoarea intersectare a ei cu primarul, sa il intrebe pe el cand sa sun. A treia zi, nu prea devreme, sun iar si intreb daca a trecut primarul pe la munca. Mi se spune ca a trecut - cum sa mi se fi spus ca n-a trecut?… Asadar, intreb cand a spus sa il sun. "Aaaaaaa. N-a spus". Clar: omul nu vrea sa discute cu cei de la presa. Sfios, sfios, primarul Luchian Savu... Asa ca inca n-am aflat de ce a taiat sansa unui copil. Si s-ar putea ca Duster-ul ala cu 02PCS (probabil Primaria Comunei Sandra) sa nu fie teleguta pentru cei asistati social, ai comunei, cum speram.
    Trist. Ma bucur pentru primarul Alin Nica - a ramas acelasi om saritor, care isi sprijina locuitorii comunei. Ma bucur ca Marilen Pirtea da banutii astia pentru cei cinci copii din judet, alesi cat de bine s-a putut, si nu-i sparge pe artificii sau pe alte nimicuri. Dar vad ca PNL-ul are si nenorociti (nu ca n-am sti, deja, asta) - pentru ca cred ca e o mare lipsa de noroc sa poti sa ajuti un copil, fara sa-ti consume nimic, absolut nimic din substanta ta, si sa n-o faci.
    Sahistul din casa cu arbore de matase
    Sa revenim la Dudestii Noi. Primarul ne explica si cum gasim casa lui Daniel, sahistul de care vrem sa dam. Urc, din graba si neatentie, in masina viceprimarului, care avea usa neincuiata. Bine, oameni buni, dar nici hoti nu aveti pe aici? Zambim toti. Ce bine ar fi ca toate vizitele la o primarie din judet sa fie asa de eficiente ca cele de la Dudestii Noi, Gottlob sau Brestovat...
    Daniel a terminat opt clase si e in focurile de dinaintea intrarii la liceu. Bunica lui e si ea emotionata. E exact ziua cand trebuie sa vina rezultatele examenelor, dar mai sunt cateva ore. Asa ca ne primeste in casa lor mare si frumoasa, si putem admira si o curte bine pusa la punct, atat cu cele necesare pentru bucatarie precum si cu flori, o mare de flori. Se simte mana de om gospodar.
    Stiu atat de la Fundatia UVT, care a acordat bursele, cat si de la directoarea scolii din Dudesti, ca primarul de aici s-a implicat sa faca sa existe dosarele de aplicatii. Chiar el imi spunea, inainte sa ajungem la familia lui Daniel, ca ar fi fost pacat sa se piarda oportunitatea. Chiar daca in comuna mai exista proiecte ce sprijina scoala. Au fost trei dosare depuse, a fost ales cel al lui Daniel, chiar daca nu a fost primul elev din clasa - pentru rezultatele extrascolare si pentru ca familiei i-ar ajuta un strop de ajutor.

    In fapt, de ne-am lua dupa "Coalitia pentru Familie", care face furori sociale, mai nou, aceasta nu este o familie - patru din cele cinci familii vizitate nu implinesc "baremurile" talibanilor ortodocsi. Dar ce bine ca seful unei universitati importante, de stat, din Romania, nu gandeste in paradigma asta! Avem in fata o familie, un copil si o bunica ce are un venit mic, si e util sa fie sprijiniti.
    Ne asezam la racoare si Daniel imi spune ca sahul a aparut in viata lui de la finele gradinitei, cand se juca la computer. A invatat singur mutarile, iar explicatiile erau in engleza. Dupa un timp, a venit un profesor de sah, la gradinita, si a testat toi copiii, iar el a fost aproape de punctajul maxim. Nu prea inteleg. Ce e cu Dudestiul asta? A testat omul copii, la gradinita, in Dudesti, si a gasit mai multi care stiau deja sa joace sah? Daniel spune ca da. Ca erau vreo 16-20. Hmmm...
    Dupa treaba asta, s-a organizat un concurs, pe Dudesti. Daniel a facut cateva lectii cu profesorul respectiv, inainte. La concurs, a intrat la categoria de pana la opt ani. Clubul s-a format mai tarziu si, din copiii de la inceput, au ramas patru care s-au tinut de sah.
    Lectii de sah se tineau in fiecare saptamana, lunea, de la ora 4, primaria finantand existenta acestui club de sah. Doar ca Daniel a evoluat rapid, si spune ca de vreo doi ani simte ca a ajuns la pragul ca nu prea mai are de invatat in comuna. In schimb, s-ar putea sa ajunga sa invete el pe altii, in Dudesti. Insa si el mai are de crescut, in clasamente, in invatatura, in experienta. Asa ca ii vorbesc de clubul de sah de pe langa UVT. Oricum, cel mai degraba va ajunge sa invete in Timisoara, din toamna. Asa ca posibilitatile se vor mari. Dupa ce ajung la Timisoara aflu ca discutia despre clubul de la UVT fusese deschisa si cu alte persoane din Universitate, pentru Daniel. Foarte bine - pe lume exista mai mult decat fotbal.

    Vad o parte din medaliile pe care le-a obtinut Daniel la sah, si incerc sa fac astfel incat sa se simta cat mai putin stingher, cand il pozez in coltul acela. E important. E ce il va face pe el special, si pe viitor. Daca va trece de toate lucrurile care ii fac pe copii sa renunte la darurile pe care si le-au descoperit. Vorbim despre concursurile de sah la care a participat Daniel. Imi povesteste despre un turneu in Italia, la Spoleto, in cadrul caruia s-a clasat in primul sfert. Acolo n-a fost o grupa de varsta ci s-au luat in considerare punctele accumulate de fiecare jucator. Anul trecut ar fi trebuit sa mearga  si in Grecia, dar au fost intorsi pentru ca profesorul sau nu a avut la el un cazier. Si existase si finantare pentru drumul respectiv...
    Discutiile despre scoala nu sunt tot asa de aprinse ca cele despre sah. Daniel invata bine, dar e loc si de mai bine. Imi spune ca nu s-a simtit prea motivat in primele clase dar ca si-a dat drumul mai apoi. Il intreb spre ce crede acum ca ar vrea sa se indrepte, ca meserie. Raspunde ca s-a gandit sa se faca asistent medical. Il iscodesc legat de optiunea lui: de ce nu medic? Pleaca ochii. Stie ca e nevoie de multa invatatura, c ear lua din timpul de sah. Cine stie, poate va fi loc si pentru asta.
    Bunica lui Daniel, ce ne povesteste si ea despre una-alta, pe subiectele pe care le discutam, este mama mamei lui Daniel. Parintii lui sunt despartiti si de la un an si cateva luni e la bunica. Mama e "dincolo", si trimite bani. Lucreaza intre martie si septembrie. Imi cer scuze lui Daniel ca intreb, dar e deja la varsta la care se prea poate sa aiba deja un raspuns: el ce ar prefera, de ar avea de ales intre o situatie materiala ceva mai buna, si prezenta mamei alaturi de el? Imi spune ca pe mama. Nu am intrebat tendentios. Nu aveam un raspuns pentru mine. Nu cred ca exista un raspuns stas. Dar stiu cum e sa fii printre putinii copii din clasa pentru care, la sedintele cu parintii, venea bunica. Sau matusa.

    Tata trimite si el cam 170 de lei pe luna. Bunica are o pensie de 700 de lei. Imi spune ca i-a luat nepotului hainele pentru festivitatile de la terminarea anului scolar, din bursa primita. "Camasa alba, pantofi - sa fie in rand cu copiii" - zice. E important. Si-mi arata, mandra, si frumosul album de la absolvire, in care Daniel e cu colegii. De dioptriile baiatului va trebui sa mai aiba grija. Au schimbat deja niste medici, incearca sa faca sa fie cat mai bine. Imi spune ca este vorba doar de strabism. E de tinut sub control si el.
    Iesim in curte. E fascinanta gradinita cu flori si cu legume, si fac cativa pasi cu Daniel. Ii spun: uite, pe planta asta o cheama Gypsophilla. Si acolo ai un arbore de matase, Albizia julibrissin. E putin uimit. Ii explic despre denumirile latinesti, dupa Linnaeus. Este o lume intreaga de informatii care se afla in fata lui, avida de a fi descoperita. Simt nevoia sa-i dau un sfat. Sa se increada in munca lui, in primul rand. Si sa nu renunte. E un truism, da. Dar un truism plin de incredere. Sa iscodeasca, sa gandeasca, sa judece. Ii arat ce scrie la el pe tricoul verde. E vorba despre o competitie de sah. Scrie anul, scrie numele turneului, dar nu si locul. Nu e logic. Il sfatuiesc pe Daniel sa caute logica din orice. Poate.
    Bunici in carje, langa vioara din Gottlob
    Ultima localitate din Timis unde trebuie sa ajungem este Gottlobul. Ar fi fost de-a dreptul amabil ca in Lovrin sa existe si un indicator cu locul unde s-o facem la stanga, spre Gottlob, dar pare ca e o idee prea stufoasa pentru un sat din Banat. Asa ca ratam drumul si ne declaram extreme de incantati ca GPS-ul de pe tableta ne scoate, totusi, la liman.
    Urmeaza sa vizitam o familie (in ciuda ficatului celor din CpF) unde copiii sunt crescuti de bunici, cu ajutorul unor rude, dat fiind ca ambii bunici au probleme de sanatate. Andra-Andreea, la care a ajuns bursa, aici, este plecata din tara, la mama ei. Dar stiam ca ne vor primi bunicii, si ca ne vor spune despre ce si cum, cu nepotii lor. Ne ajuta cei de la primarie sa gasim casa, la care trebuie sa ajungem amabili.

    Casa e mare, inalta, curtea e primitoare, totul are alura unei scoli de la sat. Dar nu e scoala, e doar casa de demult a unor nemti care stiusera cum sa-si inalte si tina gospodaria. Acum, doar casa din dreapta e mandra - cea din stanga e toata crapata si sta sa cada - nu sunt bani...
    De la diriginta fetei - care fata a terminat clasa a sasea - aflasem ca si Andra Andreea, si Alin Adelin, fratele ei ceva mai mare, sunt copii cuminti si ingrijiti, cu medii bune. Bunica, ce se misca mai greu, fiind in carje, ne primeste dupa ce ne conduce bunicul spre ea, si el fiind cu un picior paralizat. Cu toate astea, batranul se opreste cu bucurie, cand remarc randunicile care ies si intra nestingherite din grajd. Imi spune ca are acolo doua cuiburi de randunici, care se foiesc toata ziua prin curte, nestingherite.
    Tatal copiilor s-a stins in urma cu un an, iar copiii au o pensie dupa tata. Baiatul e diagnosticat cu distrofie musculara, si are dreptul la un insotitor. Dar ar putea sa-l piarda, cum diagnosticul lui pare ca inca ridica niste semne de intrebare medicilor. Mama lor e departe, are un fel de cheag de alta familie, acolo. Copiii au ramas cu bunicii, bunica are o pensie de sapte milioane (bani vechi), bunica nu are pensie. Mai e aici un unchi al copiilor, cu copiii lui. Sta aproape, deci ajuta si el familia cum poate.
    Ii rog pe cei prezenti sa-mi vorbeasca despre fetita. Imi spun ca invata bine, ca a luat mentiunea a treia din clasa ei. Ca viseaza sa se faca "advocat sau politista" - ceva cu dreptate, dupa cate imi dau seama. Intreb bunicii cand le este cel mai greu, si cu ce, si-mi spun ca la plata curentului si a lemnelor. Intreb ce au reusit sa faca din banii din bursa pe care a primit-o nepoata. Imi raspund ca si-a luat o vioara.

    Mi se pare un lucru nespus de frumos. Nu ca ar trebui sa fie asa la toata lumea, nu ca exista o formula tip pentru folosirea bursei asteia. Doar ca mie mi se pare extraordinar ca din bursa asta, pornita din Timisoara, de la rectorul UVT, care, printre altele, e si deputat, acum, niste bani s-au dus pentru o vioara. Ii rog pe cei din jur sa o aduca, sa pot sa o pozez. Nu ma pricep la viori, la obiectul vioara. Dar iubesc muzica, cea clasica in special.
    Poate pentru a nu parea ca vor sa ma puna pe o cale gresita a supozitiilor, prin tacere, bunica si unchiul imi spun ca fetita invata sa cante la vioara la Biserica Penticostala din Gottlob. Si ca deja canta la trombon, tot la ei. E optiunea lor. Daca acolo merge, acolo e bine ca invata. Unde ar fi problema? Muzica e muzica peste tot.
    Povestim despre analizele baiatului, despre moartea tatalui copiilor, despre problemele de sanatate ale bunicii. Ar avea si ea nevoie de un medic, dar concluzia e simpla: "De unde bani?" Imi spune si de o excursie care s-a facut la scoala, si ca unii copii au primit o sponsorizare pentru a participa, dar s-a considerat ca ei au un "barem mare" pentru acea sponsorizare, si n-au intrat in grila. Asa ca pentru fata ar fi trebuit sa plateasca, si... nu s-a dus...

    Batrana se gandeste cu ingrijorare la ziua de maine. Nu stie ce va fi. Cei doi copii se bazeaza pe ei, pe bunicii batrani si bolnavi. Si pentru sanatatea lor, a celor in varsta, nu sunt bani... Femeia incepe sa planga. O imbratisez si incerc s-o incurajez. Au facut treaba asa buna pana acum. Nu mai e mult, si-si vor vedea nepotii mari...
    Familiile se sparg si se intregesc, precum valurile, uneori. Oamenii vin, pleaca, mor. Urmele lor pot fi trecatoare, sau pot tine si uni, dincolo de prezenta, o viata. Ma gindesc la asta in timp ce pozez, iar, pantofii aliniati pe coridor, semnul celor de acum.
    *
    Fundatia Universitatii de Vest din Timisoara a facut o treaba buna solicitand colaborarea primariilor din judet, interactionand cu primarii si cu directorii de scoala, cu profesorii si invatatorii disputi a ajuta. Doamnele Flavia Barna si Nicoleta Ciama au fost deosebit de amabile sa-mi explice toate cele, legate de proiectul cu aceasta bursa, si m-au ajutat in a contacta familiile pe care urma sa le vizitez. Explicatii amanuntite am primit si legat de felul in care traiesc copiii care primesc bursa, de problemele mai vechi sau mai noi pe care le au.
    Am solicitat, dupa strangerea datelor si a fotografiilor de pe teren, si punctul de vedere al profesorului Marilen Pirtea, rector al UVT si deputat pentru Timis, legat de felul in care sunt folositi acesti bani din indemnizatia sa de parlamentar, precum si de colaborarea, proasta, pe alocuri, cu primarii din judet.
    ,,Trecand peste interentele sincope de la inceputul oricarui program social, pot afirma fara nicio retinere ca sunt foarte multumit pentru ca planul de a ajuta copii interesati de scoala, dar cu situatie materiala si familiala dificila, se realizeaza cu bine, in felul in care a fost gandit de Fundatia UVT.
    Pot spune, mai intai, ca simt o mare multumire datorita faptului ca bursele de sprijin pentru copiii din judetul Timis ajung luna de luna la copiii care merita cel mai mult acest sprijin, iar familiile lor simt si ele acest sprijin, astfel ca donatiile caritabile se transforma intr-un suport binevenit in viata grea a acestor copii.

    Mai apoi, chiar daca se mai intalnesc si contraexemple, apreciez ca edilii locali, primarii din comunele judetului, ne ajuta sa identificam cazuri speciale de familii aflate in situatii aproape fara iesire, pentru care este important sa venim cu un sprijin real si constant. Aici se vede si valoarea unui primar, indiferent de partidul din care face parte, caci acela ce isi iubeste si isi cunoaste comunitatea este bucuros sa dea un sfat prietenesc si sa ne indice cazurile de copii carora le place scoala, dar care nu au tot sprijinul necesar din partea familiei, adica exact acei copii spre care Fundatia UVT isi indreapta sprijinul prin acest program de burse pentru educatie in mediul rural.
    Sunt foarte multumit si pentru ca oamenii inimosi de la Fundatia UVT au inteles care este menirea acestor burse pe care am privilegiul de a le acorda lunar, si nu s-au multumit cu o selectie superficiala, cautand, alaturi de timisenii din comunitatile rurale spre care ne-am indreptat, cele mai relevante cazuri de copii care sa se bucure de burse si sa le merite.
    Cred ca prin astfel de gesturi deschise si concrete, indreptate catre unii dintre scolarii buni, dar cu o situatie sociala precara, contribuim putin si la conturarea viitorului unor elevi buni, cei care maine vor avea rezultatele pe care le doresc si care poate ca vor ajunge studenti si datorita suportului cu care noi i-am sustinut astazi. Le doresc din inima sa reuseasca!" - Marilen Pirtea
    Poate ar mai fi lucruri de spus, despre aceasta initiativa. Totusi, cel mai important imi pare acesta: in timp ce imi redactam articolul, de la Fundatia UVT mi s-a spus ca s-au anuntat deja si alte persoane, care au spus ca doresc sa contribuie cu burse, in aceleasi conditii si cu aceeasi valoare, pentru copii din sate din Timis. Cred ca e tot ce conteaza. Si daca, zilele urmatoare, in urma acestui material de presa, un alt om care isi permite va bate la usa Universitatii mele, spunand ca vrea sa urmeze exemplul de mai sus, toate aceste zile de munca au avut un rost. Pentru ca nu traim decat prin ce dam.
    Ramona Balutescu
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Beat la volan, un barbat s-a izbit cu tractorul de o masina de pe contrasens


    [2017-07-11]
     Un sofer beat crita a intrat, luni, cu tractorul pe un drum agricol din afara localitatii Vasad, judetul Bihor si s-a izbit de o masina condusa regulamentar de un sofer, pe sensul opus.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Beat la volan, un barbat s-a izbit cu tractorul de o masina de pe contrasens
    Sursa: Bihon.ro
  • Beat turta, un barbat din Curtuiseni a fost retinut de politisti, dupa ce a provocat un accident cu tractorul


    [2017-07-11]
    Un barbat in varsta de 51 de ani, din comuna Curtuiseni, a fost retinut in arestul Politiei Bihor, dupa ce a provocat un accident pe un drum comunal langa Vasad. Omul conducea un tractor, cand a intrat pe un drum comunal fara sa se asigure, lovind in plin un autoturism. Tractoristul avea o alcoolemie de 1,18 mg in aer, iar 5 persoane, intre care si un adolescent de 17 ani, au ajuns la spital. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Accident la Cauaceu: Un tanar a ajuns la spital dupa ce a intrat cu masina in depasire si s-a izbit de roata unei remorci


    [2017-07-07]
    Un tanar in varsta de 25 de ani din Spinus a fost ranit, joi dupa-amiaza, intr-un accident produs pe DN19E, in localitatea Cauaceu. Masina condusa de tanar a intrat in depasirea unui tractor cu remorca, dar pentru ca nu a pastrat o distanta laterala suficienta, a acrosat roata din stanga spate a remorcii, iar autoturismul sau a fost proiectat pe sensul opus. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Peste 33 milioane de euro in conturilor fermierilor


    [2017-07-05]
     Peste 33,7 milioane de euro au intrat in conturile fermierilor. Banii reprezinta sprijinul cuplat in sectorul vegetal.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Peste 33 milioane de euro in conturilor fermierilor
    Sursa: Bihon.ro
  • Ziua de 5 iulie in istorie


    [2017-07-05]
    Stiati ca pe data de 5 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante 328 – Inaugurarea oficiala a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, construit peste Dunare, de catre arhitectul Theophilus Patricius; 1687 – Este publicata lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica; 1809 – Are loc Batalia de la Wagram, cea mai mare […]
    Post-ul Ziua de 5 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
     Stiati ca pe data de 5 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante


    328 – Inaugurarea oficiala a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, construit peste Dunare, de catre arhitectul Theophilus Patricius;
    1687 – Este publicata lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica;
    1809 – Are loc Batalia de la Wagram, cea mai mare confruntare militara din cadrul Razboiului celei de-a Cincea Coalitii. Fortele lui Napoleon I infrang armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria;
    1811 – Venezuela a devenit primul stat sud-american care si-a proclamat independenta fata de Spania;
    1830 – Franta invadeaza Algeria;
    1865 – A fost impusa pentru prima oara in lume o limita de viteza (doua mile pe ora) in Marea Britanie;
    1870 – Incendiu devastator in Istanbul, soldat cu 1.200 morti si 60.000 persoane ramase fara locuinte;
    1941 – Brigazile 1 si 4 Mixte din cadrul Armatei Romane au eliberat orasul Cernauti;
    1943 – Batalia de la Kursk-Orel-Belgorod, incheiata la 23 august, desavarseste cotitura radicala in desfasurarea celui de- Al Doilea Razboi Mondial, inceputa la Stalingrad in 1942;
    1946 – La Paris au fost prezentati primii bikini;
    1958 – Prima ascensiune a varfului Gasherbrum I – al 11-lea ca inaltime din lume;
    1959 – Presedintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul si si-a asumat puteri depline, instaland propria-i dictatura. In 1962 s-a declarat presedinte pe viata. S-a retras din functie in 1967;
    1962 – Algeria devine independenta fata de Franta;
    1965 – Proclamarea noii Constitutii a statului Honduras;
    Marea soprana Maria Callas a realizat o noua performanta cantand in opera „Tosca” de Giacomo Puccini la „London’s Covent Garden”;
    1975 – Arthur Ashe devine primul negru care castiga Wimbledon-ul;
    1999 – Bundestagul, Camera Inferioara a Parlamentului, incepe sa se mute oficial din Bonn, la Berlin;
    1996 – S-a nascut Dolly, prima oaie clonata din lume;
    2004 – In Indonezia au avut loc primele alegeri prezidentiale directe. Scrutinul, desfasurat dupa sase ani de la caderea dictatorului Suharto, s-a incheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono in functia de presedinte al tarii;
    2016 – Sonda spatiala Juno a intrat pe orbita planetei Jupiter dupa ce a fost lansata la 5 august 2011 de la Cape Canaveral.

    Post-ul Ziua de 5 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat


    [2017-07-04]
    Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa […]
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
     Niste banuti care pleaca dinspre Parlamentul Romaniei, si ajung pe un card din Timisoara, isi continua drumul putintel mai aparte. S-a spus despre ei ca tin de o schita de imagine. Si totusi, ei nu se opresc in poza de ziar, de dupa o declaratie de presa. Am batut judetul in lung si-n lat, sa vedem unde ajung ei, unde zbarnaie - metaforic - firul de telegraf de la posta, sa-i anunte, si cum se schimba viata unor copii din coada de Timis bogat, cu venirea lor, de dincolo de cuvinte, in mana. Pentru ca bogatia si saracia se cuantifica altfel, pe drum de tara, decat in vreunul din mall-urile timisorene. Si se numara frumos, in lucruri importante: o carte, o hainuta, o vioara, mancare.
    Cristina sta sub copacul mare, din curte, si se joaca. E intr-o rochita roz mai speciala iar copacul e un Sophora japonica batran. Si rochita, si copacul sunt, parca, din alt film. Nimeni nu pune un astfel de copac la tara – nu aduce nimic, decat pastai nefolositoare, nu face nimic. Asa ca precis are o poveste, despre cum a ajuns aici, in varf de deal, intr-o margine de dupa Pischia, din Bencecul de Jos, cum urci spre cimitir si faci stanga pe un drum nepietruit, pe langa o bibilica alba si nevropata. Dar povestea copacului nu o mai stie nimeni. In schimb, rochita buna, de oras, roz, a Cristinei are o logica mai usor de patruns: bunica si fetitele au fost anuntate ca azi vine un reporter de la oras, sa scrie despre ele.
    Nu prea credeau ele treaba cu reporterul, si totusi… Suntem aici pentru ca am vrut sa vedem de se pierd undeva, pe drum, banii despre care se spunea ca pleaca din salariul de parlamentar al rectorului Universitatii de Vest din Timisoara, profesorul Marilen Pirtea. Sau daca a fost un enunt al unei minuni ce tine, ca la noi, trei zile.
    O carte de istorie stransa tare in brate
    Nu trei zile au trecut - am intrat deja in a treia luna de la comunicatul de presa despre donatia rectorului. Iar banii aceia "de Bucuresti", pentru care despre multi se spune ca au ales drumul Parlamentului, nu s-au incurcat la trecerea de la drumul judetean Timisoara - Lipova, apoi la dreapta, dupa Pischia, pe langa halta CFR, apoi prin padure, apoi pe dealuri, cu suisuri si coborasuri, apoi prin Bencec, si sa nu uitam de bibilica aia alba unde musai faci dreapta. Si ajung, regulat, la o pereche de bunici, ce au grija de nepotelele lor ramase dincolo de "familia traditionala", si de fata lor cu mai multe dizabilitati, matusa copilelor. O casuta cu flori de geata pe acoperis (o planta grasa), ce da semne ca nu vrea sa mai stea multa vreme in picioare, cu alta ce creste greu, langa, cu o gradinita unde anul asta nu a fost plantat nimic, cum bunica a mai umblat si prin spitale, la Timisoara, si cu cateva animale (catei, pisici) ce sunt si paznici, si jucarii, si tovarasi de trecere a zilei, pentru cei de aici. Si cu cei 300 de lei in plus, care, dupa atata drum, nu au foarte mult timp sa se odihneasca, pentru ca este nevoie mare de ei.

    Fetita care primeste, aici, bursa, a terminat clasa a III-a si are timp sa doarma ceva mai mult, acum, in vacanta. Este buna la invatatura, ne spune invatatoarea ei, nu lipseste, e un copil exemplar, vine cu temele facute intotdeauna. Cristina citeste bine, cauta cartile, ii e drag de ele, dar la scoala lor nu mai exista biblioteca folosibila, cartile s-au risipit, nu exista o frantura de norma de bibliotecar. Invatatoarea le mai da din cartile ei, si le vorbeste despre ele, sa-i deprinda pe copii sa fie curiosi fata de cuvantul scris. Cristina sta la bunica, impreuna cu sora ei mai mica - mama s-a recasatorit, sau asa ceva, e altundeva, tata mai trece pe la fetite uneori, "din Paste-n Craciun", spune bunica. E greu. Si trist. Un amestec de greu si trist, din care bunica impleteste zilele, sa nu cada greul pe copii.
    Plantele de gheata sunt pe casa de vreo sapte-opt ani - spune bunica. Sunt frumoase, vesele, au deja tije florale, unele dintre ele. Sub ele, casa tine pe cei cinci - bunic, bunica, fetite, fata ce nu merge, nu vorbeste. Din alt unghi, la numaratoare, exista niste pensiute - bunicul ia ceva de la CAP, bunica, nu. Doar ca insotitoare a fetei. Cu toate astea, bunica nu sta cu mainile incrucisate, vrea sa dea jos casa veche, pune caramida peste caramida la casuta noua, de cealalta parte de copacul bizar. O-ntreb de unde mai primeste ajutor. De la biserica, poate? Raspunde cu obida: "Poate in alte parti ajuta, la noi, nu". Bursa Cristinei vine cu ajutorul directoarei de la scoala, ce i-o aduce. Nu sunt o avere, banii astia, dar sunt foarte bine primiti: "Asa cum is, te servesti din ei, oamenii se multumesc si cu mult, si cu putin. Mai demult, toamna, ti-o fost podul plin de bucate. Acum nu mai e asa" – spune bunica. Alte vremuri.
    La Internet se gandesc pe cand s-o termina casa noua. Fetitele spun ca au avut tableta dar s-a spart, Cristina are si Facebook. Povestim putin. Spune ca i-ar placea sa se faca doctorita de copii. O intreb daca stie cati ani se face "scoala simpla". Incearca sa ghiceasca: "10?". "Nu, 12" - raspund. "Si stii ce vine dupa?" Fata raspunde logic: "13?" "Nu, facultatea". Si ii povestesc cate ceva despre cum e cu facultatile, si cu nenii care le conduc, si cum unul dintre ei, de acolo unde invata "copiii mari", i-a trimis ei bursa asta. Ochii bunicii se inoata in roua: "Cat as fi de bucuroasa sa vina sa spuna: Babi, ni, o pita din banii mei". Ii spun parerea mea: sa mai amane cu pita, si sa o lase pe Cristina sa duca scoala, cat poate.

    Bunica o tine in brate, de la spate, pe fata ei care nu poate sta singura in picioare. Cu maini muncite, care, si ele, spun o poveste. Pe una scrie "Nutu", un tatuaj de demult. O intreb daca Nutu e bunicul. Nu, e unul anterior lui, dar bunicul de acum n-a avut treaba cu asta. Aletele sunt daraverile. "Bunicul bea de la motorina in sus. Daca e sa plec undeva, nu am cu cine lasa fetele – chiar si rudele, pe care io i-am crescut, cer bani sa stea cu copiii. De faci ceva, se intreaba ca de unde or avut". In cel mai fitos judet din tara, de "frunce", banii se fac si din camata familiala.
    Intreb cat timp ii ia Cristinei sa-si pieptene parul lung si putintel carliontat. Imi aduc aminte cat m-au chinuit pe mine, bunicii, cu parul. Nu se piaptana ea. Inca. Si-i pare ca-i sta rau cu parul scurt. "Mie-mi plac fetele sa aiba parul lung, nu vreau sa le vad cioplite ca la baieti. Podoaba la femeie e parul, asa ne-o lasat Dumnezeu" - explica bunica.
    Cristina imi spune ca a fost "cu baba", la spital, la Timisoara, si i-au scos firele, dupa operatie. "M-am dus nu ca am vrut sa vad spitalul. Dar mi-a promis ca ne ia papuci si colanti. Si cum verisorul nostru s-a grabit, mi-a luat aici din sat. Da' macar am vazut Judeteanul". Cam asta e, deocamdata, povestea ei cu marele oras. Unde, daca ce spune invatatoarea se va adeveri, va avea drumul deschis spre Medicina.
    Bunica are ochii rosii si se vede ca ceva nu e bine cu ei. I-ar trebui un oftalmolog, s-o vada. Dar cu cine sa lase copiii? Pe bunic pare ca nu se poate baza. Asa ca lasa timpul sa treaca, poate o trece si boala. Pana vorbim, printre cateii mari ai locului si cei doi pui plini de capuse cu care se joaca, incantate, fetitele, mai apare unul. Ca la el acasa. Un caine imens, care nu da buna ziua ci purcede direct la a cauta ceva. E al vecinilor, dar vine aici sa mance - spune bunica. Si cauta apa, sa se scalde. I se pregateste o troaca si se pune sa se imbaieze, fericit. La atatea guri de hranit, mai e loc pentru inca una, de esti om bun.

    Banii din bursa ce vine de peste dealuri, de la rectorul Universitatii, merge pe multe lucruri mici si necesare, acelea ce te-ngrozesti ce balaur de lista stiu sa faca, atunci cand le numeri pe hartie. Era mancarea de pus la scoala, de numarat, erau niste datorii la butic, erau niste hainute de luat. Dar tot a ramas ceva din banuti si pentru o carte frumoasa. O rog pe Cristina sa mi-o arate. Vine cu ea in brate, cu ambele maini stranse bine peste ea, ca nu cumva sa cada. E o istorie a Romaniei. Mare si frumoasa. Si pentru care au bodoganit-o colegele de salon, de la spital, pe bunica, pentru ca e scumpa si ca de ce i-a luat-o fetitei.
    Ma pregatesc de plecare. Cel cu care sunt, pentru drumurile in judet, Morar Gabriel, si el din marea noastra familie de absolventi ai Universitatii, si doctorand, acum, se trasese mai intr-un colt. Imi spune ca a vorbit deja la telefon cu tatal lui, preot ortodox, sa vada de s-ar putea gasi un scaun cu rotile pentru fata cu probleme. Asa se leaga, uneori, sa rasara binele. O luam iar pe delusoare, in sus si in jos. Imi aduc aminte de anii mei de inceput, de la facultate, ani deloc avuti, si de ziua cand mi-am cumparat Enciclopedia Webster – din bursa mea sociala, de orfan – pentru care am avut destule de auzit de la maica-mea. Cum mergeam cu cartoaia imensa in brate, spre casa, si mi se parea ca tot universul ma va invidia pentru ea. Tineam bratele incrucisate strans pe ea, si o lipisem de rochita lunga, pe care mi-o cususem cu mana mea, fara masina de cusut, inclusiv volanul de jos. Era roz.
    Vulpita ce inca n-are carti...
    In alta zi plecam spre Brestovat, cum mergi spre Lugoj, si candva o faci la stanga. Si incep si aici dealurile, si mersul in sus si in jos, si, ca sa fie totul ok cu gasitul casei celor pe care urma sa ii vizitam, oprim mai intai la primarie, sa intrebam ce si cum. In prag, un catel, deloc sperios, deloc refractar la mangaieri. Semn de loc cu oameni buni.
    Intelesesem deja ca Narcisa, fata cu care urma sa ne intalnim, e dintr-o familie de romi, si ca parintii traiesc din ajutor social. Ca e cumintica, in zona de mijloc si putin peste, in clasa, ca invataura. Ca stie sa isi apere drepturile si ca nu se lasa batuta de alti copii. Iar mama e grijulie cu ei, cu copiii.

    Vine cu noi, de la primarie, si asistenta sociala Tatiana Garjitzky, care ne povesteste ca sunt, in aceasta comuna, cinci localitati, si ca au 16 dosare de asistati sociali. O intreb daca le si gasesc cate ceva de munca oamenilor respectivi. "Ne-ar manca balaurii, aici, cu ierburile astea, de nu ar lucra" - spune insotitoarea noastra. Nu, nu au ambrozie, o intreb. Au alte buruieni. Si o plantatie de aluni au, pe raza comunei, la Cosari. Doar ca nu prea vrea nimeni sa lucreze acolo. O intreb pe doamna cum e saracia, in comuna lor. "Noi facem anchete sociale. Telefoane, televizoare au toti. Dar sunt nevoi".
    Mama Narcisei mai lucreaza cu ziua, din cate mi se spusese. Si mai au cate un animal pe langa casa, sa se ajute. Casa nu e, in acte, pe numele lor, si e pitita bine, intr-un grup de trei case, undeva mai departisor. Daca nu venea asistenta sociala nu noi, ne-ar fi fost greu sa o gasim. Dar familia nu isi face probleme ca va trebui sa plece din casa. Asa ca un lucru e sigur. Celelalte lucruri, insa, stau des sub semnul intrebarii.
    Vorbisem deja la telefon cu mama Narcisei, mi-a spus ca il voi gasi pe tata acasa, si ca fata e plecata la niste rude, si nu e foarte clar cand se intoarce. Totusi, cand ajungem sa batem in usa familiei, este si Narcisa, care ne priveste mai mult decat circumspect. Imi aleg un loc la o masuta, afara, unde tata taia mult-mult usturoi, si incerc sa explic ce facem acolo. Totusi, si Narcisa si fratele ei mai mic, un baiat cu niste ochi superbi, nu sunt foarte convinsi ca e "de bine" treaba cu vizita noastra.
    Tatal, insa, nu are vreo apasare, si ne povesteste despre familia lui. Are patru copii, o fata de 18 ani, una de 15 ani, apoi vine Narcisa, de 9 ani, si Ionut, de 5. Fata mare are 11 clase, vrea sa se angajeze, cealalta s-a oprit la 9 clase, e pe acasa, il intreb pe interlocutor daca va continua scoala, dupa vacanta, imi raspunde, cu o oarecare lehamite, ca "are un prieten". Genul acela de "are un prieten" care nu lasa loc pentru scoala. Nu mai intreb nimic, aici.
    Copiii inca nu par foarte deschisi la a socializa, asa ca merg mai departe in discutia cu tatal, acordand cuvenita atentie si uneia dintre pisicile familiei, ca oricare orasean care vede mamifere cu blana cel mai des la televizor. Omul spune ca problema ar fi cu munca, "nu prea gasim de lucru, avem un cal, gaini, copiii ar vrea computer". El ii duce dimineata la scoala, cand e scoala. Ionut merge la gradinita, peste drum de scoala. Narcisa, spune tatal, ar merge bine la matematica dar, la varsta ei, inca nu-s concursuri, sa vada ce si cum.
    Din discutia cu mama, de dinainte de a ajunge aici, inteleg ca bursa Narcisei a mers pe mancare, in primul rand. Dar spunea ca i-a luat si niste rechizite. Si ca o sa mi le puna e undeva, sa poata sa le scoata sotul, pe cand ii vizitam, sa pot sa le fotografiez. Dar sotul nu stie de ele. Nu le gaseste. Imi spune ca, oricum, rechizite au primit de la scoala. Pana arunca tata o privire prin casa, schimb, totusi, cateva cuvinte si cu Narcisa, care inca nu se simte confortabil sa ma priveasca in ochi. Dar raspunde. O intreb de carti. Nu are nici o carte in casa.
    Nu stie sa inoate, in vacanta sta la televizor, si doarme pana tarziu. O scormonesc putin pana gaseste un raspuns, dincolo de televizor, cu ce ii place sa faca. Ii place sa picteze. "Imi cumpara mama culori dar le pun undeva si nu mai stiu unde…" - imi spune. Doctorita ar vrea sa se faca, sa lucreze cu batrani. La Lugoj nu stie de a fost, la Timisoara, insa, da, cu mama. Porumbeii i-au placut, din tot orasul. In rest, a pierdut autobuzul la excursia scolara. Era de mers la gradina zoologica, dar a ajuns prea tarziu. Si a mai fost o excursie, in Moldova, dar spune ca doar elevii cei mari s-au dus, ca altfel mergea si ea.
    Narcisa are o rochita roz cu buline mari si o cordeluta cu niste urechi de vulpe sau de veverita, simpatica. Totusi imi ia un oarecare timp pana o ajut sa treaca de rusine, si sa ridice capul spre mine. Ma simt de parca as fi in postura sa ii fac ceva rau, sau sa ii iau bursa inapoi. Dar nu de asta am venit aici, ci sa vedem, si, iata, sa spunem mai departe ca banii aceia, bursa aceea oferita de rectorul de la UVT, chiar ajuta, si este extrem de binevenita, undeva departe, acolo unde copiii acestia iau ca pe un noroc rar faptul ca au ajuns sa vada Timisoara.

    Si imi vine o idee. Nu stiu daca buna sau rea, dar care in mod cert o pune in dificultate pe Narcisa. O rog sa citim ceva impreuna. Laptopul este deschis, net am, deschid primul articol din Oradea Press pe care imi pica ochii. E ceva despre niste tablouri din margele de sticla, si primul cuvant al titlului articolului este "Inedit". Fetita sta. Se chinuie. Tace. Se framanta. Spune prima litera. O citeste ca pe un "L". Ii explic. Linistit si cu multa rabdare, cu voce calda si asezata, cum e cu literele mici si cu cele mari. Reusim sa le citim pe primele trei, apoi pe ultimele trei. Incercam sa le si legam, sa auzim cum suna. E greu, foarte greu.
    Nu, bursele acestea nu au fost date doar celor mai straluciti copii din clase, ci acelora cu situatie materiala mai dificila, dar care se si descurca la scoala, si nu absenteaza. Si nici nu se pune problema sa se schimbe ceva. Dar sunt eu panicata, desi nu o arat. Incerc sa-mi aduc aminte cam ce trebuie sa stie un copil care a terminat clasa a II-a. Cititul e o cheie pentru tot ce va veni, ce trebuie sa vina… Ma gandesc la tomurile dupa care invatau prietenii mei, la Medicina. Da, stiu, mai e timp. Dar… startul?… Fetita aceasta inca nu a luat startul. Si ar fi trebuit sa-l ia deja…
    Poate e o clasa in care invatatoarea a luat-o mai incet, cu toti. Poate sunt si emotiile ca vine cineva necunoscut, iti pune o masinarie in fata, cu care, poate, nu te-ai mai intalnit, si atunci e mai greu in primul rand cu comunicarea. Fata are calificative bune la scoala…
    Ii explic, cu toata convingerea pe care o poti strecura in dialogul de cateva minute cu un copil pe care probabil nu il vei mai vedea niciodata in viata, dar caruia ai vrea sa-i fie bine, ca e extraordinar-de-fantastic-de-important sa invete sa  citeasca bine. Si ca tot ce e in jurul nostru musteste de o groaza de lucruri de citit. Ca ar fi bine sa-si rupa cateva minute, macar, in fiecare zi, chiar si in vacanta, sa incerce sa citeasca ceva.  Da, nu are carti in casa. Dar peste tot va fi ceva de citit. Incerc sa exemplific. Ii arat o plasa de supermarket ce sta agatata la soare, langa noi, in curte, si cele doua-trei randuri de informatii ce sunt trecute acolo. "Profiiiiiii!" - se bucura fata. "Da" - zambesc. "Dar treci de asta, ca asta stii deja. Citeste orice. Doar citeste".

    Cand ne conduc spre iesire, deja suntem ceva mai aproape, si Narciza zambeste, privindu-ma. Eu ma uit cald la ea, dar cu teama sa nu se vada ca sunt putin panicata. Iau totul ca pe o ecuatie in care nu stiu ce e de facut cu o necunoscuta. Oare am reusit sa explic bine cat de importanta e treaba cu cititul?… Sigur, familia are ceva mai multi bani pentru mancare, acum. Mancarea vine in pungi si cu etichete pe care sunt scrise multe lucruri. Dar…
    Plecam de langa casa fainuca, dar fara carti. Poate ar trebui sa nu o iau asa in tragic. Dar e ceva extrem de trist sa te gandesti ca o casa nu are carti. E ca o coaja de unde a plecat un duh bun. Sau poate ca inca nu a venit…
    Coconul cu mingea si cu matematica
    Trebuie sa ajungem si la Darova, in ziua asta torida, si incarcata cu multe altele. Alegem un drum, din cele trei posibile, nu stiu daca e cel mai bun dar imi impun sa nu imi bat prea mult capul, cum nu sunt eu la volanul masinii. Si atunci cand ne oprim intr-o localitate, la o intersectie cu multe tablite, care arata chestii legate de tot felul de locuri de care nu am habar, ma multumesc sa fac o poza in care sa incadrez bine toate elementele.
    Pornim mai departe, ajungem la un pod care e sau daramat, sau inca neconstruit, ideea e ca avem apa plus piloni, si nici o punte pe care sa trecem. Arat un vad, la dreapta, probabil animalele trec pe-acolo, seful masinii porneste intr-acolo, arunca o piatra sa vedem cat e apa, si… trece. Astept sa ne scufundam, nu ne scufundam. Cred ca m-am uitat prea mult la desene animate. E, totusi, o experienta inedita. Concluzia  e ca urmatorul copil, Daniel, are o incercare in plus in drumul dinspre sat spre "civilizatie". E ca si cum custura, si piaptanul, si oglinda aruncate de… nu-mai-stiu-cine, din poveste, in spate, pentru a se distanta de o amenintare, au mai primit un frate - raul fara pod. Desi, cine stie, poate e chiar de bine sa stai departe, azi, de "civilizatie"…

    Ajungem in Darova, nimerim si la casa pe care o credem a familiei pe care o cautam, dar nu ajungem bine. Ei nu mai locuiesc aici. Nu au casa lor si au fost nevoiti sa plece de aici. Acum locuiesc in alta parte de sat, li s-a promis ca vor putea sa stea acolo macar 10 ani… Ajungem si acolo. Sefa casei, pe care o banuiam din Maramures, dupa nume, ne asteapta in capul strazii si ne duce in casa. Stiu despre Daniel ca are o inteligenta nativa, remarcata de invatatoarea lui, si ca, la cei sapte ani ai lui, citeste deja - citea inca din clasa pregatitoare. Nu scrie frumos, dar citeste. In rest, aflu de la mama.

    Sigur, familia este din Maramures, din Ieud, asa ca trecem in revista toti cei cu numele de Dunca si de Chindris pe care ii stim in comun de pe-acolo, si venirile si plecarile unora mai insemnati, si bisericile locului, si oamenii cu care m-am intersectat in drumurile mele de pe-acolo, si despre care am scris. Si se intampla ceva ciudat. Incep… aproape brusc, fara voie, si fara sa imi fie macar foarte clar de ce, sa vorbesc  cu felul de a accentua al maramuresenilor, folosind cuvintele lor, necunoscute sau nefolosite in Banat. Probabil e o reactie a unui filolog la felul extrem de pitoresc de a vorbi si explica al interlocutoarei. Vorbim de "jazii" (evreii) la al caror cimitir am fost, in Ieud, despre Biserica din Deal si cea din Vale, despre coconi (copii). Si, la final, mama casei imi spune, imbratisandu-ma, ca nici n-ar zice ca nu-s din Maramures, dupa cum vorbesc, si ca ce mare lucru e sa stai o ora de vorba cu cineva si sa fie de parca-l stii de o viata.
    Doamna casei are 50 de ani, si noua copii. Tata (tatal lui Daniel) lucreaza in constructii, munca de trei anotimpuri, din care trebuie sa strangi si pentru al patrulea. E si acum undeva pe langa Timisoara, si vine la sfarsit de saptamana.  Acum, mai patru dintre copii sunt in casa, iar Daniel e cel mai mic. Peste el, ca varsta, mai sunt o fata de 13 ani, un baiat de 15 si o fata de 17. Ceilalti sunt mari, sunt la casa lor, unii au si ei copii. O intreb pe femeie cum se s-a incumetat sa-l aiba si pe baiatul mic, asa tarziu. Se pune sa rada si-mi povesteste cum a fost la doctor si i-a spus ca are-un chist - dar "chistul" misca, adauga. Si nu s-a-ndurat sa nu-l lase sa vina pe lume: "Am zis ca ce dau la opt sa manance, dau si la noua, oi pune un pic de apa si iese. Fata ma mai intreaba cum m-am descurcat cu atatia, ca ea-si creste coarne si cu unul. Nu i-am alintat atata".

    Dar nu-i numai bucurie cu copiii… Una dintre nepoate i-a murit de cateva zile, la sapte ani, cu o tumoare la creier… Imi povesteste cate ceva despre fetita, despre cum a sunat-o din spital de ziua ei de nastere (doamna e nascuta de 1 iunie) si i-a spus ca ar vrea sa-i fi putut duce o floare… N-a mai fost sa fie…
    Nu-i usor de trait cand n-ai casa ta, chiar de ti-au plecat cei mai multi dintre coconi din casa. Si patru sunt de ajuns, si trebuie sa tragi de bani ca sa fie bine tuturor. Un frate i-a chemat din Maramures, sa lucreze, dar credea ca se vor ajunge altfel cu toate, aici, in Banat. De doua saptamani stau in casa unde ii gasesc acum, mare, de vaiuga, si aflu ca este a treia casa in care locuiesc de cand au venit aici. Doamna s-ar duce inapoi, dar nu vor copiii…
    Mama lui Daniel e femeie muncitoare, chiar daca a stat acasa, cu copiii. Imi spune ca si-a pus la vecina, pe o bucata de pamant, morcovi, patrunjel, pastai, cartofi, ceapa:  "Am ceapa cum ii Dunarea de mandra si de verde. Io cred ca m-as beteji sa nu am pusa"- spune. Si tot nu ii e de ajuns, ca munca. Spune ca merge si-n sat, la lucru, atunci cand are timp. Imi arata si ce cuptor are in casa de acum. Si spune ca trebuie sa se puna sa faca pita. Ii povestesc despre masinuta mea de facut paine, arunci toate-n ea, apesi pe bumb si scoti painea peste o ora si jumatate. Se mira ca de minuni mari, si spune: "Oare ce-o mai aparea, masina de facut coconi?". Eh, e si de-aia, dar e cam lunga povestea.

    Imi povesteste despre Daniel, ca-i place matematica, dar mai mult ii place mingea. Cand il rog sa-mi arate ultima minge, ochelaristul nostru, cu dioptrii destul de mari, deja, sare bucuros sa o aduca. In timpul asta, mama-mi povesteste cum mergea ea cu opincile ude la scoala, cu straita peste umar.
    Cu banii din bursa spune ca l-a imbracat bibelou pe Daniel. Ca asa a vrut el. Si a spus ca fratiorii sa-si bata capul, pentru ca banii aceia sunt pentru el. Si mici a vrut. Mititei. E pofticios dupa mititei. Mama lui povesteste cum au fost in Joia Mare la Timisoara, si cineva din conducerea Universitatii i-a primit intr-un amfiteatru, si i-a spus celui mic ca pe locul lui a stat si presedintele Iohannis. Dar cel mic ar fi fost mai incantat daca i-ar fi spus de Messi.
    De o parte din bursa vor mai lipi ceva bani si-i vor lua lui Daniel ochelari noi, ca  cei de acum au lentilele zgariate. Ca-s sapte milioane jumate, in bani vechi, si-s necesari. "Cand vi-i greu?" - intreb.  "Iarna. S-o facut lemnele, doamna, mai scumpe ca graul si ca farina" - spune femeia. Macar un dram le va fi mai bine, acum, cu banii acestia. Pozez, la plecare, pantofii copiilor, frumos aliniati, afara. Pana-s coconi in casa, ai pentru ce te da peste cap. Chiar si tragand de bani ca de guma de mestecat…
    Noroc si nenoroc, dinspre primari...
    Treaba cu Dudestii Noi e putin mai speciala, pentru mine. Auzisem si despre celelalte locururi, pe unde am trecut deja, sau unde urmeaza sa mai ajungem, ca primarii, directorii de scoli, invatatorii si dirigintii s-au implicat in a gasi copii ce sa fie propusi pentru bursele lui Marilen Pirtea. Sau macar de primari care au spus "da, ok, facem" si au stiut unde sa dea mai departe, in lucru, propunerea venita din partea Fundatiei Universitatii. Alin Nica, primarul din Dudestii Noi, e unul dintre cei care s-au implicat ca povestea sa fie folosita, ca oportunitatea sa nu se piarda.
    Altii, multi, cei mai multi, in numar covarsitor de mare, nu s-au sinchisit sa faca ceva. Ma intreb de ce. Propunerea nu a venit conditionata de vreo adeziune de partid, nu a fost trimisa pe canale preferentiale, nu a insemnat, de tragi o linie, decat incercarea de a ajuta niste copii. Buni la scoala si cu o situatie familiala nu tocmai roz, ca finante. Pot intelege ca unora nu le place fata lui Pirtea, sau a PNL-ului, sau ca au fobie la unitati mai serioase de invatamant, cum e Universitatea de Vest din Timisoara. Dar imi pare o ticalosie sa rapesti unui copil sansa de a avea un pachetel pe masa, sau hainute mai bune, sau o carte...
    Am mai fost in Dudestii Noi acum niste ani, sa scriu despre cum sunt lucrurile aici. Nu ma intereseaza politica, in ciuda faptului ca primarii se aleg, macar aparent, in functie de partidele care ii sustin. Sau pe care le distrug, asa cum e la Timisoara, de ma intrebati pe mine. Ma intereseaza ca omul sa faca treaba in jurul lui. Iar Alin Nica facea - imi aduc aminte cu placere de cat de firesc erau asezate toate in jurul lui, in comuna. Si, de nu o fi dat vreo boala ciudata a maririi in el, ma astept ca asa sa fie si acum.

    N-a dat. Nu dupa faptul ca ne primeste neanuntati, desi nu ma astept sa mai stie cine sunt, dupa nume. Nici dupa firescul de a da relatii unui ziarist, chiar daca e zi topitoare de vara, si te puteai astepta sa gasesti, langa biroul unui primar de comuna, eternul "vin imediat", lipit pe pieptul vreunei secretare. Ci pentru ca explica implicat, si cu firesc, despre cum curg lucrurile, legat de initiative si de copii. Acolo, in primaria frumoasa ca o floare, cum era si acum vreo opt ani, cand am mai fost aici.
    Sunt suparata pe ceilalti primari. Asa, in bloc, fara vreo legatura cu partidele. Il intreb pe Alin Nica de ce la el se poate, si la altii nu. Dar nu e un model de professionalism, intrebarea. Asa ca spal putin supararea, si reformulez. De ce la el se poate sa se implice primarul ca treaba cu bursa lui Pirtea sa gaseasca un copil? Imi spune ca a reusit sa puna pe sine un proiect european pentru prevenirea abandonului scolar. Ca in comuna sunt 12% romi, dar nu dupa recensamantul oficial, ci situatia reala. Si ca, in general, populatia din comuna este saraca si cu nivel de educatie nu foarte mare. "Nu sunt oameni cu multi bani, au lucrat aici pe vremea Comtimului, venind in locul nemtilor, in agricultura sau zootehnie. Initiativa cetateneasca este redusa si este nevoie de un catalizator".
    Primarul e pe fuga, mai rezolva o chestie cu cineva, rapid, in timp ce ii fac si lui o poza, imi string lucrurile, a "da, nu va tinem mai mult" atunci cand pun ultimele intrebari. Daniel, Danielul de azi, de aici, din Dudesti, e jucator de sah, si nu a ramas un simplu jucator de sah pe computer exact pentru ca cei de la primaria de aici au avut initiativa de a forma un club de sah pentru copiii din comuna.
    Primarul vorbeste laudativ despre Daniel, despre suma de premii pe care le-a obtinut la concursuri, ne spune despre faptul ca primaria a gasit sponsorizari pentru excursiile educationale ale scolii si pentru deplasarile, la concursurile de sah, ale lui Daniel. Sunt in usa cand aud si de finantarea nerambursabila Proeducatia, Procultura. Aici ar mai fi de scris. N-a dat boala maririi in primar, doar timpul, putin. Nu mai e extrem de tanarul si entuziastul edil pe care l-am intalnit acum aproape un deceniu - acum e doar entuziast, un entuziasm de gradul doi, care stie mai mult despre obstacole. Cred ca nu e usor sa rezisti printre rechini.
    Si, apropo de "alti primari", la plecare (ca tot suntem la capitolul primari) intru si una din primariile ce-mi sar in ochi, in drum spre Gottlob, spre urmatoarea familie. As vrea sa inteleg de ce, spre exemplu, Sandra e asa faloasa ca nu s-a gasit un dosar care sa raspunda propunerii lui Pirtea.

    Habar n-am din ce partid e primarul de aici, nici numele nu i-l stiu. Caut pe net, in masina, inainte de a intra in primarie sa intreb ce si cum. Aha, Luchian Savu, Partidul National Liberal. Ca si Alin Nica, si ca si Marilen Pirtea. Pai bine, baieti, nici intre voi nu se poate?… Ceva mancatorie interna? Ceva polite de platit? Abia astept sa ma intersectez cu primarul, sa incerc sa inteleg, mai ales ca primul link pe care l-am gasit pe google, cautand informatii despre el, vorbeste si despre grija care este purtata, in jurul lui, persoanelor care necesita protectie sociala. Mi se confirma, de la Consiliul Judetean Timis, ca ce am gasit pe net este adevarat: fata lui Luchian Savu, care lucra anul trecut la Directia de Urbanism, la CJ Timis (acum nu mai e acolo), a primit, spre inchiriere, un apartament social. Induiosator.
    Si atunci cum de primarul acesta trece asa de repede peste un ajutor, venit pe linie educativ-sociala, ce poate face viata mai usoara unui copil din comuna lui? Nu stiu, nu e la primarie, secretara spune ca e la Timisoara, "la sedinta". Si cand mergem spre Gottlob, si cand venim, e tot "la sedinta". Si, desigur, nu imi poate da numarul lui de mobil. (Nu ca ar fi o problema sa fie aflat numarul, doar ca prefer sa o luam pe calea simpla, de om care are ceva de intrebat la primarie). A doua intrare in primarie, cu primarul care "nu a venit", ma face sa intreb si ce e cu Duster-ul de afara, care la prima intrare aici nu era. Mi se spune ca e al primariei, dar nu cu el e primarul. Ce bine - poate e masina cu care se ajuta primaria pentru a livra o supa la domiciliu celor saraci, sau vreo hainuta, copiilor cu nevoi!
    Sun si in ziua urmatoare, pe fixul primariei, de mai multe ori. Primarul e pe-acolo, din spusele secretarei, dar nu chiar acolo. Spre finele programului, totul devine simplu. O rog pe secretara ca, la urmatoarea intersectare a ei cu primarul, sa il intrebe pe el cand sa sun. A treia zi, nu prea devreme, sun iar si intreb daca a trecut primarul pe la munca. Mi se spune ca a trecut - cum sa mi se fi spus ca n-a trecut?… Asadar, intreb cand a spus sa il sun. "Aaaaaaa. N-a spus". Clar: omul nu vrea sa discute cu cei de la presa. Sfios, sfios, primarul Luchian Savu... Asa ca inca n-am aflat de ce a taiat sansa unui copil. Si s-ar putea ca Duster-ul ala cu 02PCS (probabil Primaria Comunei Sandra) sa nu fie teleguta pentru cei asistati social, ai comunei, cum speram.
    Trist. Ma bucur pentru primarul Alin Nica - a ramas acelasi om saritor, care isi sprijina locuitorii comunei. Ma bucur ca Marilen Pirtea da banutii astia pentru cei cinci copii din judet, alesi cat de bine s-a putut, si nu-i sparge pe artificii sau pe alte nimicuri. Dar vad ca PNL-ul are si nenorociti (nu ca n-am sti, deja, asta) - pentru ca cred ca e o mare lipsa de noroc sa poti sa ajuti un copil, fara sa-ti consume nimic, absolut nimic din substanta ta, si sa n-o faci.
    *
    Sa revenim la Dudestii Noi. Primarul ne explica si cum gasim casa lui Daniel, sahistul de care vrem sa dam. Urc, din graba si neatentie, in masina viceprimarului, care avea usa neincuiata. Bine, oameni buni, dar nici hoti nu aveti pe aici? Zambim toti. Ce bine ar fi ca toate vizitele la o primarie din judet sa fie asa de eficiente ca cele de la Dudestii Noi, Gottlob sau Brestovat...
    Daniel a terminat opt clase si e in focurile de dinaintea intrarii la liceu. Bunica lui e si ea emotionata. E exact ziua cand trebuie sa vina rezultatele examenelor, dar mai sunt cateva ore. Asa ca ne primeste in casa lor mare si frumoasa, si putem admira si o curte bine pusa la punct, atat cu cele necesare pentru bucatarie precum si cu flori, o mare de flori. Se simte mana de om gospodar.
    Stiu atat de la Fundatia UVT, care a acordat bursele, cat si de la directoarea scolii din Dudesti, ca primarul de aici s-a implicat sa faca sa existe dosarele de aplicatii. Chiar el imi spunea, inainte sa ajungem la familia lui Daniel, ca ar fi fost pacat sa se piarda oportunitatea. Chiar daca in comuna mai exista proiecte ce sprijina scoala. Au fost trei dosare depuse, a fost ales cel al lui Daniel, chiar daca nu a fost primul elev din clasa - pentru rezultatele extrascolare si pentru ca familiei i-ar ajuta un strop de ajutor.
    Sahistul din casa cu arbore de matase
    In fapt, de ne-am lua dupa "Coalitia pentru Familie", care face furori sociale, mai nou, aceasta nu este o familie - patru din cele cinci familii vizitate nu implinesc "baremurile" talibanilor ortodocsi. Dar ce bine ca seful unei universitati importante, de stat, din Romania, nu gandeste in paradigma asta! Avem in fata o familie, un copil si o bunica ce are un venit mic, si e util sa fie sprijiniti.
    Ne asezam la racoare si Daniel imi spune ca sahul a aparut in viata lui de la finele gradinitei, cand se juca la computer. A invatat singur mutarile, iar explicatiile erau in engleza. Dupa un timp, a venit un profesor de sah, la gradinita, si a testat toi copiii, iar el a fost aproape de punctajul maxim. Nu prea inteleg. Ce e cu Dudestiul asta? A testat omul copii, la gradinita, in Dudesti, si a gasit mai multi care stiau deja sa joace sah? Daniel spune ca da. Ca erau vreo 16-20. Hmmm...
    Dupa treaba asta, s-a organizat un concurs, pe Dudesti. Daniel a facut cateva lectii cu profesorul respectiv, inainte. La concurs, a intrat la categoria de pana la opt ani. Clubul s-a format mai tarziu si, din copiii de la inceput, au ramas patru care s-au tinut de sah.
    Lectii de sah se tineau in fiecare saptamana, lunea, de la ora 4, primaria finantand existenta acestui club de sah. Doar ca Daniel a evoluat rapid, si spune ca de vreo doi ani simte ca a ajuns la pragul ca nu prea mai are de invatat in comuna. In schimb, s-ar putea sa ajunga sa invete el pe altii, in Dudesti. Insa si el mai are de crescut, in clasamente, in invatatura, in experienta. Asa ca ii vorbesc de clubul de sah de pe langa UVT. Oricum, cel mai degraba va ajunge sa invete in Timisoara, din toamna. Asa ca posibilitatile se vor mari. Dupa ce ajung la Timisoara aflu ca discutia despre clubul de la UVT fusese deschisa si cu alte persoane din Universitate, pentru Daniel. Foarte bine - pe lume exista mai mult decat fotbal.

    Vad o parte din medaliile pe care le-a obtinut Daniel la sah, si incerc sa fac astfel incat sa se simta cat mai putin stingher, cand il pozez in coltul acela. E important. E ce il va face pe el special, si pe viitor. Daca va trece de toate lucrurile care ii fac pe copii sa renunte la darurile pe care si le-au descoperit. Vorbim despre concursurile de sah la care a participat Daniel. Imi povesteste despre un turneu in Italia, la Spoleto, in cadrul caruia s-a clasat in primul sfert. Acolo n-a fost o grupa de varsta ci s-au luat in considerare punctele accumulate de fiecare jucator. Anul trecut ar fi trebuit sa mearga  si in Grecia, dar au fost intorsi pentru ca profesorul sau nu a avut la el un cazier. Si existase si finantare pentru drumul respectiv...
    Discutiile despre scoala nu sunt tot asa de aprinse ca cele despre sah. Daniel invata bine, dar e loc si de mai bine. Imi spune ca nu s-a simtit prea motivat in primele clase dar ca si-a dat drumul mai apoi. Il intreb spre ce crede acum ca ar vrea sa se indrepte, ca meserie. Raspunde ca s-a gandit sa se faca asistent medical. Il iscodesc legat de optiunea lui: de ce nu medic? Pleaca ochii. Stie ca e nevoie de multa invatatura, c ear lua din timpul de sah. Cine stie, poate va fi loc si pentru asta.
    Bunica lui Daniel, ce ne povesteste si ea despre una-alta, pe subiectele pe care le discutam, este mama mamei lui Daniel. Parintii lui sunt despartiti si de la un an si cateva luni e la bunica. Mama e "dincolo", si trimite bani. Lucreaza intre martie si septembrie. Imi cer scuze lui Daniel ca intreb, dar e deja la varsta la care se prea poate sa aiba deja un raspuns: el ce ar prefera, de ar avea de ales intre o situatie materiala ceva mai buna, si prezenta mamei alaturi de el? Imi spune ca pe mama. Nu am intrebat tendentios. Nu aveam un raspuns pentru mine. Nu cred ca exista un raspuns stas. Dar stiu cum e sa fii printre putinii copii din clasa pentru care, la sedintele cu parintii, venea bunica. Sau matusa.

    Tata trimite si el cam 170 de lei pe luna. Bunica are o pensie de 700 de lei. Imi spune ca i-a luat nepotului hainele pentru festivitatile de la terminarea anului scolar, din bursa primita. "Camasa alba, pantofi - sa fie in rand cu copiii" - zice. E important. Si-mi arata, mandra, si frumosul album de la absolvire, in care Daniel e cu colegii. De dioptriile baiatului va trebui sa mai aiba grija. Au schimbat deja niste medici, incearca sa faca sa fie cat mai bine. Imi spune ca este vorba doar de strabism. E de tinut sub control si el.
    Iesim in curte. E fascinanta gradinita cu flori si cu legume, si fac cativa pasi cu Daniel. Ii spun: uite, pe planta asta o cheama Gypsophilla. Si acolo ai un arbore de matase, Albizia julibrissin. E putin uimit. Ii explic despre denumirile latinesti, dupa Linnaeus. Este o lume intreaga de informatii care se afla in fata lui, avida de a fi descoperita. Simt nevoia sa-i dau un sfat. Sa se increada in munca lui, in primul rand. Si sa nu renunte. E un truism, da. Dar un truism plin de incredere. Sa iscodeasca, sa gandeasca, sa judece. Ii arat ce scrie la el pe tricoul verde. E vorba despre o competitie de sah. Scrie anul, scrie numele turneului, dar nu si locul. Nu e logic. Il sfatuiesc pe Daniel sa caute logica din orice. Poate.
    Bunici in carje, langa vioara din Gottlob
    Ultima localitate din Timis unde trebuie sa ajungem este Gottlobul. Ar fi fost de-a dreptul amabil ca in Lovrin sa existe si un indicator cu locul unde s-o facem la stanga, spre Gottlob, dar pare ca e o idee prea stufoasa pentru un sat din Banat. Asa ca ratam drumul si ne declaram extreme de incantati ca GPS-ul de pe tableta ne scoate, totusi, la liman.
    Urmeaza sa vizitam o familie (in ciuda ficatului celor din CpF) unde copiii sunt crescuti de bunici, cu ajutorul unor rude, dat fiind ca ambii bunici au probleme de sanatate. Andra-Andreea, la care a ajuns bursa, aici, este plecata din tara, la mama ei. Dar stiam ca ne vor primi bunicii, si ca ne vor spune despre ce si cum, cu nepotii lor. Ne ajuta cei de la primarie sa gasim casa, la care trebuie sa ajungem amabili.

    Casa e mare, inalta, curtea e primitoare, totul are alura unei scoli de la sat. Dar nu e scoala, e doar casa de demult a unor nemti care stiusera cum sa-si inalte si tina gospodaria. Acum, doar casa din dreapta e mandra - cea din stanga e toata crapata si sta sa cada - nu sunt bani...
    De la diriginta fetei - care fata a terminat clasa a sasea - aflasem ca si Andra Andreea, si Alin Adelin, fratele ei ceva mai mare, sunt copii cuminti si ingrijiti, cu medii bune. Bunica, ce se misca mai greu, fiind in carje, ne primeste dupa ce ne conduce bunicul spre ea, si el fiind cu un picior paralizat. Cu toate astea, batranul se opreste cu bucurie, cand remarc randunicile care ies si intra nestingherite din grajd. Imi spune ca are acolo doua cuiburi de randunici, care se foiesc toata ziua prin curte, nestingherite.
    Tatal copiilor s-a stins in urma cu un an, iar copiii au o pensie dupa tata. Baiatul e diagnosticat cu distrofie musculara, si are dreptul la un insotitor. Dar ar putea sa-l piarda, cum diagnosticul lui pare ca inca ridica niste semne de intrebare medicilor. Mama lor e departe, are un fel de cheag de alta familie, acolo. Copiii au ramas cu bunicii, bunica are o pensie de sapte milioane (bani vechi), bunica nu are pensie. Mai e aici un unchi al copiilor, cu copiii lui. Sta aproape, deci ajuta si el familia cum poate.
    Ii rog pe cei prezenti sa-mi vorbeasca despre fetita. Imi spun ca invata bine, ca a luat mentiunea a treia din clasa ei. Ca viseaza sa se faca "advocat sau politista" - ceva cu dreptate, dupa cate imi dau seama. Intreb bunicii cand le este cel mai greu, si cu ce, si-mi spun ca la plata curentului si a lemnelor. Intreb ce au reusit sa faca din banii din bursa pe care a primit-o nepoata. Imi raspund ca si-a luat o vioara.

    Mi se pare un lucru nespus de frumos. Nu ca ar trebui sa fie asa la toata lumea, nu ca exista o formula tip pentru folosirea bursei asteia. Doar ca mie mi se pare extraordinar ca din bursa asta, pornita din Timisoara, de la rectorul UVT, care, printre altele, e si deputat, acum, niste bani s-au dus pentru o vioara. Ii rog pe cei din jur sa o aduca, sa pot sa o pozez. Nu ma pricep la viori, la obiectul vioara. Dar iubesc muzica, cea clasica in special.
    Poate pentru a nu parea ca vor sa ma puna pe o cale gresita a supozitiilor, prin tacere, bunica si unchiul imi spun ca fetita invata sa cante la vioara la Biserica Penticostala din Gottlob. Si ca deja canta la trombon, tot la ei. E optiunea lor. Daca acolo merge, acolo e bine ca invata. Unde ar fi problema? Muzica e muzica peste tot.
    Povestim despre analizele baiatului, despre moartea tatalui copiilor, despre problemele de sanatate ale bunicii. Ar avea si ea nevoie de un medic, dar concluzia e simpla: "De unde bani?" Imi spune si de o excursie care s-a facut la scoala, si ca unii copii au primit o sponsorizare pentru a participa, dar s-a considerat ca ei au un "barem mare" pentru acea sponsorizare, si n-au intrat in grila. Asa ca pentru fata ar fi trebuit sa plateasca, si... nu s-a dus...

    Batrana se gandeste cu ingrijorare la ziua de maine. Nu stie ce va fi. Cei doi copii se bazeaza pe ei, pe bunicii batrani si bolnavi. Si pentru sanatatea lor, a celor in varsta, nu sunt bani... Femeia incepe sa planga. O imbratisez si incerc s-o incurajez. Au facut treaba asa buna pana acum. Nu mai e mult, si-si vor vedea nepotii mari...
    Familiile se sparg si se intregesc, precum valurile, uneori. Oamenii vin, pleaca, mor. Urmele lor pot fi trecatoare, sau pot tine si uni, dincolo de prezenta, o viata. Ma gindesc la asta in timp ce pozez, iar, pantofii aliniati pe coridor, semnul celor de acum.
    *
    Fundatia Universitatii de Vest din Timisoara a facut o treaba buna solicitand colaborarea primariilor din judet, interactionand cu primarii si cu directorii de scoala, cu profesorii si invatatorii disputi a ajuta. Doamnele Flavia Barna si Nicoleta Ciama au fost deosebit de amabile sa-mi explice toate cele, legate de proiectul cu aceasta bursa, si m-au ajutat in a contacta familiile pe care urma sa le vizitez. Explicatii amanuntite am primit si legat de felul in care traiesc copiii care primesc bursa, de problemele mai vechi sau mai noi pe care le au.
    Am solicitat, dupa strangerea datelor si a fotografiilor de pe teren, si punctul de vedere al profesorului Marilen Pirtea, rector al UVT si deputat pentru Timis, legat de felul in care sunt folositi acesti bani din indemnizatia sa de parlamentar, precum si de colaborarea, proasta, pe alocuri, cu primarii din judet.
    ,,Trecand peste interentele sincope de la inceputul oricarui program social, pot afirma fara nicio retinere ca sunt foarte multumit pentru ca planul de a ajuta copii interesati de scoala, dar cu situatie materiala si familiala dificila, se realizeaza cu bine, in felul in care a fost gandit de Fundatia UVT.
    Pot spune, mai intai, ca simt o mare multumire datorita faptului ca bursele de sprijin pentru copiii din judetul Timis ajung luna de luna la copiii care merita cel mai mult acest sprijin, iar familiile lor simt si ele acest sprijin, astfel ca donatiile caritabile se transforma intr-un suport binevenit in viata grea a acestor copii.

    Mai apoi, chiar daca se mai intalnesc si contraexemple, apreciez ca edilii locali, primarii din comunele judetului, ne ajuta sa identificam cazuri speciale de familii aflate in situatii aproape fara iesire, pentru care este important sa venim cu un sprijin real si constant. Aici se vede si valoarea unui primar, indiferent de partidul din care face parte, caci acela ce isi iubeste si isi cunoaste comunitatea este bucuros sa dea un sfat prietenesc si sa ne indice cazurile de copii carora le place scoala, dar care nu au tot sprijinul necesar din partea familiei, adica exact acei copii spre care Fundatia UVT isi indreapta sprijinul prin acest program de burse pentru educatie in mediul rural.
    Sunt foarte multumit si pentru ca oamenii inimosi de la Fundatia UVT au inteles care este menirea acestor burse pe care am privilegiul de a le acorda lunar, si nu s-au multumit cu o selectie superficiala, cautand, alaturi de timisenii din comunitatile rurale spre care ne-am indreptat, cele mai relevante cazuri de copii care sa se bucure de burse si sa le merite.
    Cred ca prin astfel de gesturi deschise si concrete, indreptate catre unii dintre scolarii buni, dar cu o situatie sociala precara, contribuim putin si la conturarea viitorului unor elevi buni, cei care maine vor avea rezultatele pe care le doresc si care poate ca vor ajunge studenti si datorita suportului cu care noi i-am sustinut astazi. Le doresc din inima sa reuseasca!" - Marilen Pirtea
    Poate ar mai fi lucruri de spus, despre aceasta initiativa. Totusi, cel mai important imi pare acesta: in timp ce imi redactam articolul, de la Fundatia UVT mi s-a spus ca s-au anuntat deja si alte persoane, care au spus ca doresc sa contribuie cu burse, in aceleasi conditii si cu aceeasi valoare, pentru copii din sate din Timis. Cred ca e tot ce conteaza. Si daca, zilele urmatoare, in urma acestui material de presa, un alt om care isi permite va bate la usa Universitatii mele, spunand ca vrea sa urmeze exemplul de mai sus, toate aceste zile de munca au avut un rost. Pentru ca nu traim decat prin ce dam.
    Ramona Balutescu
    The post Am mers pe drum de tara, cu banii unui deputat appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Ziua de 4 iulie in istorie


    [2017-07-04]
    Stiati ca pe data de 4 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante 1534 – Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei si Danemarcei la biserica din orasul Rye; 1776 – A fost adoptat documentul numit Declaratie de independenta a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de catre Congresul Continental, prima […]
    Post-ul Ziua de 4 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
     Stiati ca pe data de 4 iulie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante

    1534 – Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei si Danemarcei la biserica din orasul Rye;
    1776 – A fost adoptat documentul numit Declaratie de independenta a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de catre Congresul Continental, prima entitate conducatoare a noului stat creat;
    1827 – Sclavia este abolita in statul New York;
    1864 – Decret domnesc privind infiintarea Universitatii din Bucuresti, care reunea intr-un singur corp facultatile de Drept, Stiinte si Litere;
    1876 – S-a creat, la Bucuresti, ,,Societatea nationala de Cruce Rosie a Romaniei”;
    1914 – La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand si ale sotiei sale Sofia, la sase zile dupa asasinarea lor la Sarajevo;
    1928 – Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei;
    1946 – Romania si Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relatiile diplomatice la nivel delegatie;
    1950 – Prima emisie a postului de radio Europa Libera;
    1954 – Germania castiga Campionatul Mondial de Fotbal din Elvetia pentru prima data – 3:2 cu Ungaria;
    1957 – S-a infiintat, la Bucuresti, Arhiva Nationala de Filme;
    1960 – A fost inaugurat noul steag american, in urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, in august 1959;
    1970 – Romania si Costa Rica au stabilit relatii diplomatice la nivel de ambasada;
    1987 – A intrat in functiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiti;
    1987 – In Franta, fostul sef al Gestapo-ului Klaus Barbie, este condamnat pentru crime impotriva umanitatii la inchisoare pe viata;
    1997 – Nava spatiala americana Pathfinder a aterizat pe Marte;
    1998 – Japonia lanseaza sonda Nozomi pe Marte, si se alatura, astfel, Statelor Unite si Rusia in lista natiunilor care exploreaza spatiul;
    1999 – Doi hoti au gasit in Germania Discul ceresc de la Nebra;
    2005 – Sonda spatiala NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1;
    2006 – Coreea de Nord testeaza patru rachete cu raza scurta, una cu raza medie si una cu raza lunga de actiune Taepodong-2;
    2009 – Coroana Statuii Libertatii se redeschide pentru public, dupa opt ani de inchidere din motive de securitate in urma atacurilor din 11 septembrie 2001.

    Post-ul Ziua de 4 iulie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • La 100 de ani de la infiintare, fabrica de blanuri Rovex a intrat in faliment, iar cladirile ei sunt scoase la licitatie


    [2017-07-04]
    Inregistrata in 1917 si lansata in 1928, fabrica oradeana Rovex, care in anii '80 producea peste o treime din blanurile tarii, a intrat in faliment. Potrivit profit.ro, cladirile si terenurile care au apartinut societatii sunt scoase la licitatie, dupa ce anterior au fost scoase la vanzare si pe Olx. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Orasul pe care nu-l iubeste nimeni


    [2017-07-03]
    Am intrat in penitenciar, de Ziua Portilor Deschise, cu inima stransa. Gandul ca o sa vad din interior niste pereti intre care unii oameni petrec zeci de ani sau chiar o viata de pedeapsa m-a infiorat de la bun inceput. Intr-o sectiune mai lejera a inchisorii - caci, pana la urma, tot inchisoare este, indiferent de micile libertati - am trecut pe langa cativa dintre ei. Mi-a fost destul de greu sa ii privesc in ochi... [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Palat pe moarte: Sefii Consiliului Judetean Bihor n-au niciun plan pentru cladirea Policlinicii Mari (FOTO)


    [2017-06-30]
    La jumatate de an dupa ce au primit cladirea fostei Policlinici Mari, pe care o credeau pierduta, sefii Consiliului Judetean habar nu au ce vor face cu ea. Intrat in proprietatea judetului dupa un razboi juridic de durata cu un ordin calugaresc misterios, palatul din strada Republicii nr. 35 este lasat acum in paragina tocmai de cei care ar trebui sa-l puna in valoare. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ziua de 23 iunie in istorie


    [2017-06-23]
    Stiati ca pe data de 23 iunie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante 1532 – Henric VIII si François I au semnat tratatul secret impotriva imparatului Carol V; 1848 – Dimitrie Bratianu este acreditat ca agent diplomatic al Tarii Romanesti pe langa Cabinetele din Pesta si Viena, […]
    Post-ul Ziua de 23 iunie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
     Stiati ca pe data de 23 iunie au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante


    1532 – Henric VIII si François I au semnat tratatul secret impotriva imparatului Carol V;
    1848 – Dimitrie Bratianu este acreditat ca agent diplomatic al Tarii Romanesti pe langa Cabinetele din Pesta si Viena, pentru a sustine cauza Principatelor pe langa revolutionarii din Imperiul Habsburgic;
    1860 – A fost infiintat Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii;
    1879 – David Emmanuel isi ia doctoratul la Sorbona, devenind astfel al doilea roman doctor in matematici la Sorbona;
    1881 – S-au stabilit relatii diplomatice intre Romania si Spania;
    1923 – A luat fiinta, la Bucuresti, Societatea Nationala de credit Industrial, al carei scop era stimularea dezvoltarii industriale a tarii;
    1937 – La Londra, intre 23-25 iunie, a avut loc un concurs hipic, organizat cu prilejul incoronarii regelui George al VI-lea al Angliei, a carui Cupa Challenge de Aur a revenit calaretului roman Henry Rang, iar trofeul ,,Daily Mail” a fost cucerit de Felix Topescu, tatal cunoscutului comentator sportiv de televiziune, Cristian Topescu;
    1944 – Thomas Mann devine cetatean american;
    1961 – A intrat in vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat in anul 1959, care bloca, pe o perioada de 30 de ani, pretentiile oricarui stat la o suveranitate teritoriala in Antarctica, unde cercetarea stiintifica este libera, iar orice activitate cu scopuri militare este interzisa;
    1985 – Echipa nationala de handbal masculin a obtinut, la Frankfurt pe Main, Germania, titlul de campioana mondiala universitara;
    1990 – Republica Moldova isi declara suveranitatea de stat, iar independenta pe 27 august 1991;
    1992 – Gangsterul american John Gotti a fost condamnat la inchisoare pe viata;
    2001 – Pelerinajul Papei Ioan Paul al II-lea in Ucraina;
    2004 – Gloria Macapagal Arroyo, a fost proclamata oficial, de Congresul filipinez, invingatoare in alegerile prezidentiale din 10 mai 2004;
    2005 – Reuniunea ministrilor afacerilor externe din Grupul celor sapte state puternic industrializate plus Rusia (G-8);
    2006: Primul concert al formatiei Depeche Mode in Romania.

    Post-ul Ziua de 23 iunie in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Beius. Vulcanistii si cei de la ,,Pedagogic" - Au intrat in vacanta


    [2017-06-18]
    Doua dintre institutiile de invatamant beiusene au marcat, la sfarsitul saptamanii trecute, incheierea anului scolar. [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Arhitectul Cristian Puscas a intrat in PSD


    [2017-06-16]
     Liderul PSD Bihor, Ioan Mang anunta intrarea in PSD a arhitectului Cristian Puscas. Acesta din urma este fost presedinte al PDL Oradea, fostul consilier local PNL, prin fuziune dar a trecut si prin...



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Arhitectul Cristian Puscas a intrat in PSD
    Sursa: Bihon.ro
  • Soferul unui Lotus a scapat cu viata ca prin minune, dupa o coliziune cu un alt vehicul


    [2017-06-16]
    Soferul acestui Lotus Elise a scapat in mod uimitor cu viata dupa ce a fost implicat intr-o coliziune serioasa cu o Dacia Logan Lotusul Elise a intrat in spatele unei Dacia Logan, reusind sa il ridice cu spatele de pe sosea si lasand masina de familie echilibrata pe plafonul micului Lotus Elise. Incidentul a avut loc duminica […]
    Post-ul Soferul unui Lotus a scapat cu viata ca prin minune, dupa o coliziune cu un alt vehicul apare prima data in Stiri Oradea.
     Soferul acestui Lotus Elise a scapat in mod uimitor cu viata dupa ce a fost implicat intr-o coliziune serioasa cu o Dacia Logan
    Lotusul Elise a intrat in spatele unei Dacia Logan, reusind sa il ridice cu spatele de pe sosea si lasand masina de familie echilibrata pe plafonul micului Lotus Elise.
    Incidentul a avut loc duminica dimineata, in apropiere de Worcester, Marea Britanie.
    Paul Styles, care se afla la volanul Daciei Logan, a declarat ca ,,totul s-a intamplat foarte repede. Am condus in spatele unei camionete albe, care a franat destul de brusc si a intrat intr-un centru de gradinarit".
    Sursa foto: drivetribe.com
    ,,Am incetinit in timp ce camioneta a franat, si brusc am simtit o lovitura puternica. La inceput am crezut ca a explodat o bomba, deoarece masina s-a ridicat de la pamant" a mai declarat barbatul pagubit.
    ,,Cand m-am dat jos, am observat ca masina era cu spatele in aer. Lotusul a mers complet sub masina mea, iar rotile din spate se aflau pe parbrizul Lotusului" a adaugat barbatul.
    Sursa foto: drivetribe.com
    Soferului Lotusului Elise a reusit sa iasa nevatamat din masina, insa era in stare de soc.
    Potrivit acestuia, tocmai ce cumparase autoturismul nou, declarand ca a schimbt plafonul soft-top, iar daca nu facea aceasta alegere, avea toate sansele sa nu supravietuiasca accidentului.
    Sursa foto: drivetribe.com
    In mod cert, a fost un accident extrem de ciudat, insa e bine ca nici unul din soferi nu a fost ranit
    Post-ul Soferul unui Lotus a scapat cu viata ca prin minune, dupa o coliziune cu un alt vehicul apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Dezvaluire socanta: Sistemul informatic al ANAF a intrat in "moarte clinica"


    [2017-06-16]
    Data Warehouse, o parte importanta a sistemului informatic al ANAF, a intrat in moarte clinica, dezvaluie Gelu Stefan Diaconu, fost sef al acestei institutii, cauza fiind faptul ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala nu a contractat la timp solutii up-grade, licente, mentenanta. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Rapperul Jay Z a intrat in Songwriters Hall of Fame - Sufletul pereche al lui Obama


    [2017-06-16]
    Fostul presedinte american Barack Obama a salutat joi seara in Jay Z, primul rapper care intra in Songwriters Hall of Fame, un suflet pereche si o sursa de inspiratie. [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Elevii clasei pregatitoare B au intrat in lumea basmelor - Serbare de sfarsit de an la Liceul Don Orione


    [2017-06-15]
    Sala de festivitati a Liceului Don Orione din Oradea a fost marti, 13 iunie, neincapatoare, cu prilejul serbarii de final de an scolar la clasa pregatitoare B. Zeci de parinti, bunici, fratiori, matusi,… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • X-Man 2017. Performanta vietii pentru 240 de sportivi!


    [2017-06-14]
    O noua editie a X-Man a ajuns weekendul trecut la final. In jur de 240 de oameni au venit la Oradea ca simpli concurenti si au plecat supra-oameni pentru ca nu oricene poate sa inoate, pedaleze si alerge 226 de kilometri in maxim 15 ore. Iar performanta pe care o vor tine minte toata viata […]
    The post X-Man 2017. Performanta vietii pentru 240 de sportivi! appeared first on Presa Oradea.
     O noua editie a X-Man a ajuns weekendul trecut la final. In jur de 240 de oameni au venit la Oradea ca simpli concurenti si au plecat supra-oameni pentru ca nu oricene poate sa inoate, pedaleze si alerge 226 de kilometri in maxim 15 ore. Iar performanta pe care o vor tine minte toata viata acesti oameni va fi mereu legata de Oradea.
    La fel ca in anii trecuti, Ironman a avut trei probe: inot (3,8 km), ciclism (180 km) si alergare (42,2 km) pe care concurentii le-au avut de parcurs in 16 ore. Participantii la Half Ironman au avut de inotat 1,9 km, de pedalat 90 de kilometri si de alergat 21 de km.

    ,,A fost ziua cea mai lunga si mai frumoasa din viata mea" a spus luni, 12 iunie, intr-o conferinta de presa, Crina Ungureanu, cea care, dupa 6 luni de pregatire, a reusit sa termine concursul de Ironman pe locul II.

    ,,Pentru mine a fost primul Ironman la care am participat. Mai grea a fost pregatirea de 6 luni pe care am facut-o, decat concursul in sine. A fost insa ziua cea mai lunga si mai frumoasa din viata mea. A treia proba, maratonul, a fost cea mai grea pentru ca a venit dupa ora de inotat si cele 6,4 de ore de pedalat. Pe parcusrul concursului, cel mai mult m-au motivat cele sase luni in care m-am antrenat, pe ploaie, vant, prin zapada. Sunt convinsa ca puteam si mai bine iar la anul voi veni sa imi iau revansa"

    a povestit braileanca.
    Ocupanta locului III la Ironman a fost o oradeanca.

    ,,Eu am participat la cinci editii de Ironman. Acesta a fost cel mai usor traseu de bicicleta de la aceste editii. Proba de alergare a fost mai dificila din cauza unor accidentari pe care le-am avut in primavara.



    Fata de anii precedenti, a fost mult mai bine pentru ca a fost inchisa circulatia, politistii au fost mai implicati iar voluntarii mult mai atenti. Voi participa si la urmatoarele editii pentru ca stiu din anii precedenti: tot timpul exista ceva care sa te impulsioneze"

    a spus Bako Annamaria.
    Oradenii au fost la inaltime
    Dupa un concurs istovitor, la campionatul international de triatlon X-Man proba Individual Iron distance open masculin, pe locul I s-a clasat Andrei Dudu Dan (Ro), pe locul II - Havas Peter (Hu) si pe III - Maier Andras (Ro). La Individual Iron distance open feminin, pe primul loc a terminat Torok Daniela Lavinia (Ro), pe II - Crina Ungureanu (Ro) si pe III - Bako Annamaria (Ro). La Individual Half Iron distance open masculin, pe primul loc s-a clasat Mihai Baractaru (Ro), pe locul - II Mihai Vigariu (Ro) si pe locul III - Adrian Costea (Ro). La Individual Half Iron distance open feminin, concursul a fost castigat de Fruzsina Szabolcsi (Hu), urmata de Dr. Szentpeteri Diana (Hu) si Koter Adel (Ro).
    Romanii care au participat la Ironman au devenit obligatoriu si cei mai buni din tara pentru ca Oradea este singurul oras din Romania in care se organizeaza aceasta proba. Astfel, campion national de triatlon Xman (Federatia Romana de Triatlon) la Individual Iron distance national masculin, este Andrei Dudu Dan, urmat de Andras Maier si Szikszai Janos Bruno. La feminin, campioana Romaniei este Torok Daniela Lavinia, vicecampioana - Crina Ungurean si castigatoarea locului III - Bako Annamaria.

    La Half Ironman situatia este diferita pentru ca exista mai multe astfel de competitii in tara, campionul national urmand sa fie cel care are cele mai bune rezultate la toate. La Oradea, castigatorul Individual half iron distance national masculin, a fost Mihai Baractaru, urmat de Mihai Vigariu si Adrian Costea. La Individual half iron distance national feminin, pe primul loc a fost Koter Adel, urmata de Maria Mirela Popescu si Monica Antal.

    ,,Tragand linie, cred ca si la aceasta editie am realizat multe lucruri bune. Au participat 250 de concurenti, 70% din Romania iar restul din alte 7 tari. Am avut doar trei abandonuri, ceea ce inseamna ca oamenii care au muncit sa ajunga la acest concurs l-au si terminat. Am avut un fond de premiere de peste 6.000 de euro si 180 de voluntari, 150 dintre ei de la Colegiul National ,,Emanuil Gojdu".
    Le multumim foarte mult oradenilor care au iesit pe strada sa ne sustina si sa faca galerie. Este mare lucru pentru ca oamenii acestia merita sa se bucure de tot respectul nostru. Desi este singurul concurs din tara pe distanta Ironman nu a intrat in circuitul international dar exista deja demersuri facute asa ca s-ar putea ca la anul lucrurile sa se schimbe.
    Pentru 2018 ne propunem sa gasim un nou traseu, putin mai lung pentru biciclete, ne-ar trebui unul de 30-35 de kilometri. Traseul de alergare va ramane in centrul orasului pentru ca atat oradenii cat si sportivii sa se bucure de eveniment"

    a spus Istvan Szokolszky.

    Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Primaria Municipiului Oradea si Federatia Romana de Triatlon.
    Ichim Vasilica
    The post X-Man 2017. Performanta vietii pentru 240 de sportivi! appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Beat si fara permis, a intrat in poarta unei case in timp ce era urmarit de politisti


    [2017-06-12]
     Un oradean a fost urmarit de politisti dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalul acestora. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Beat si fara permis, a intrat in poarta unei case in timp ce era urmarit de politisti
    Sursa: Bihon.ro
  • Orasul care a luat copiilor bucuria jocului, domnului primar Ilie Bolojan, cu dragoste si durere


    [2017-06-12]
    Domnule primar, in urma cu doua luni ati intrat pentru prima oara pe poarta clubului nostru. Ani de zile va asteptasem sa ne onorati cu prezenta la turneele interne si internationale desfasurate de noi,… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Bikeri si sfinti, la Maria Radna


    [2017-06-09]
    Mi-am spus mereu ca ,,a ajuta", pe oricine, orice, oricand, ar trebui sa aiba rubrica distincta in nomenclatorul de meserii. Desi, in Romania, facerea de bine e socotita pe acelasi loc cu incestul iar cel care ajuta e vazut ca fraierul satului. Dar uite ca nemtii au alte proverbe decat noi, si o alta intelegere […]
    The post Bikeri si sfinti, la Maria Radna appeared first on Presa Oradea.
     Mi-am spus mereu ca ,,a ajuta", pe oricine, orice, oricand, ar trebui sa aiba rubrica distincta in nomenclatorul de meserii. Desi, in Romania, facerea de bine e socotita pe acelasi loc cu incestul iar cel care ajuta e vazut ca fraierul satului. Dar uite ca nemtii au alte proverbe decat noi, si o alta intelegere pentru felul in care viata ne imparte pe caprarii neconventionale. De aceea, zilele trecute, la Radna, judetul Arad, ne-am intalnit cu o trupa de bikeri din Germania, ocupati cu facutul de bine, carora li s-a dedicat o seara de rugaciune speciala, ecumenica, la Bazilica Minora Sf. Maria Radna.
    Parca nu pusca treaba asta, cu o manastire si cu niste tipi pe care-i asociezi mai degraba cu sintagma ,,Hell's Angels". Parca ii vezi pactizand mult mai cu placere cu practicile ,,celui de jos" - duritate, bautura, sex, arme, droguri si muzica nu tocmai suava. Si totusi, dincolo de stereotipuri si etichete de dictionar, viata ne invata ca nu traim in categorii pure si ca lucrurile interesante incep la marginea unde o categorie intalneste alta. Si se suprapun.

    Bikerii din Germania nu au venit in Romania pentru un nou Woodstock, si nici pentru un concert satanic. Au venit sa ajute. Iar Germania e o tara in care peste jumatate din populatie tine de Bisericile Protestanta si Romano-Catolica. Deci nu trebuie sa mire ca lucrurile s-au potrivit asa. Si ca, la initiativa Consulatului Republicii Federale Germania la Timisoara, chiar legat oarecum de "Zilele Culturii si Economiei Germane in Banat", s-a organizat, la Radna, acest moment de rugaciune.

    Ce s-a intamplat, mai precis? Un convoi de 24 de TIR-uri venind din Germania, cu ajutoare pentru cateva localitati din Romania a ajuns in vestul tarii noastre prin Vama Nadlac. Acest convoi umanitar a fost organizat si este insotit de cateva zeci de motociclisti, cei mai multi fiind din Germania, care, de 15 ani, se strang laolalta intr-un lant al faptelor bune.

    Asociatia lor promoveaza iesirea cu motoarele ca mod de viata dar, cum in mai fiesce domeniu al vietii, lucrurile coexista, pe langa "oameni plus motoare", in ecuatie, e loc si pentru faptele bune. In fiecare an, bikerii din acest grup strang donatii si, atunci cand totul e impachetat, pleaca intr-un drum in care se bifeaza si partea "bikeritului", a iesirii cu cei care au aceeasi pasiune, dar se alege si o tara unde se poate ajuta ca ceva, din anumite institutii, sa mearga mai bine, datorita contributiei lor.

    Unele dintre bunurile aduse in TIR-uri ajung in spitale, altele in camine de batrani, case de copii sau gradinite. Localitatile pe care bikerii le-au luat la roata in aceste zile de fine de mai sunt Lipova, Alba Iulia, Viseul de Sus, Cristian de Brasov si Fagaras, dupa care vor ajunge la Timisoara in 1 iunie, pentru a lasa ultimele daruri si pentru a participa la o seara de muzica si voie buna, alaturi de timisoreni.

    Asadar, in 25 mai, spre seara, o mana de oameni din cateva judete a luat Radna ca punct al destinatiei lor, pentru a le aduce multumire "baietilor cu motociclete" care venisera de peste granite pentru a transporta si acompania ajutoarele stranse, gazda serii urmand a fi preotul Andreas Reinholz, de la Bazilica Maria Radna. Dar… "baietii cu motociclete" erau de toate varstele, mai ales trecuti de o vreme de prima tinerete, cu ei erau si doamne iar cei care au pornit spre a-i intampina erau cel mai degraba preoti, acesta fiind cadoul de suflet pregatit bikerilor.

    Cum seara de rugaciune si binecuvantare a fost gandita ca una ecumenica, erau asteptati sa participe, alaturi de preoti romano-catolici, si colegi greco-catolici, ortodocsi si evanghelici. Si asa s-a si intamplat, sporindu-se atmosfera de cordialitate si deschidere a tuturor pentru toti cei care au participat la intalnirea de la Radna.

    Am plecat de la Timisoara cu preotul evanghelic al orasului, Kovacs Zsombor, cel care a si fost anul acesta gazda intalnirii plilejuite de Octava Ecumenica de Rugaciune a Crestinilor, si cu colega de presa Valentina Sarosi. Singurul lucru care ne-a pus entuziasmul la incercare, pe drumul drept dintre Timisoara si Lipova, a fost faptul ca, dupa intrarea in Judetul Arad, drumul a fost execrabil, dandu-ne prilejul sa ne gandim la bancul in care un copil asista un preot care bate cuie si se intreaba ce fel de injuraturi foloseste acesta atunci cand isi da cu ciocanul peste degete. Totusi, am reusit sa iesim cu avarii minime din cel mai prost drum pe care l-am vazut in ultimii ani, si, ca intotdeauna, vederea, de departe, a turlelor de la Maria Radna ne-a bucurat.

    In fata bazilicii se aflau deja multe motociclete, oameni trati in piele, casti, ecusoane. Inedit. Si totusi, nimic nu spune ca cei care isi gasesc bucuria in viteza si pe doua roti nu se pot simti bine atunci cand cineva le multumeste intr-un cadru solemn, intr-o biserica - cel mai culoscut loc de pelerinaj al romano-catolicilor din judetele din zona - pentru faptele bune.

    Materiale sanitare, aparatura si paturile de spital, mobilierul pentru caminele de batrani, jucariile si hainele pentru copii, dotarea pentru un atelier al Bisericii Evanghelice din Fagaras, toate asteptau in TIR-uri. Dar soferii lor, impreuna cu bikerii, au intrat in biserica pentru a primi binecuvantarea, in mai multe limbi si dinspre mai multe culte.

    Atunci cand sportul - sau modul de viata - pe care il practici presupune si ca te afli destul de des in pericol - cum zicala spune, macar in Romania, ca cei care se grabesc pe doua roti sunt potentiali donatori de organe - perspectiva accidentului face parte din gama de posibilitati deloc de ignorat. Preotii s-au referit la asta, in cuvintele lor, si le-au urat celor de fata ca, prin mijlocirea Divinitatii, sa ajunga mereu in siguranta acasa.

    Pana sa inceapa rugaciunea, discut cu Sven Achtermann, dintr-un grup de amici cu casti si cu haine de piele - trei barbati si o femeie. In viata cea de toate zilele, Sven organizeaza expeditii in regiuni polare si incearca sa faca oamenii sa constientizeze problemele animalelor aflate acolo, cum ar fi ursii polari. Dicolo de asta, insa, e loc si pentru motor, prieteni, actiuni caritabile si, desi inteleg ca nu prea multi dintre cei din jurul nostru se omoara cu biserica, in general, in partclular, toti cei care se afla la Radna au primit cu bucurie rugaciunea oferita.

    Dupa ce rugaciunea s-a terminat, a venit momentul sfintirii motoarelor, care ne-a adus aminte ca bikerii nu isi urmeaza pasiunea doar in clipe frumoase - o ploaie deasa a facut ca doar preotul romano-catolic Nikola Laus, directorul Cancelariei Diecezane din Timisoara, impreuna cu un ajutor, sa binecuvanteze cu apa sfintita motoarele care stationau in fata bazilicii.
    Intalnirea a continuat "in casa", in spatiul recent renovat, placut si primitor al manastirii, la o cina oferita de parohul locului, bun prilej pentru cantec si povesti. Impreuna cu bikerii a participat, la rugaciune si la discutiile de dupa, si consulul Germaniei la Timisoara, Excelenta Sa Rolf Maruhn. Christine, o bikerita din Munchen, mi-a povestit ca a iesi pe motor, in orele de dupa lucru, cand nu mai conteaza machiajul sau ploaia sau altceva, o face sa se simta libera.

    Am intrebat-o daca nu are probleme cu faptul ca nemtii aduc ajutoare intr-o tara a Uniunii Europene, unde se presupune ca exista deja un standard de viata. Mi-a spus ca nu, ca si in Germani ar fi multe unde se poate ajuta, dar ca important e sa ajuti, si sa si pleci undeva, sa fii pe drum si sa faci o fapta buna. De asemenea, mi-a spus ca nu este o persoana religioasa dar ca un moment petrecut intr-o biserica nu strica nimanui.
    Oameni faini, care au imbatranit frumos, camaraderie si deschidere - asta am vazut la intalnirea cu bikerii acestia. Ne-am promis sa ne revedem in 1 iunie in Timisoara. Ne-am bucurat de frumusetea si tihna care au fost intotdeauna atributele Bazilicii Maria Radna, si de cordialitatea preotului gazda. Ar fi trebuit sa le spun noilor nostri amici ca intr-unul din locurile pentru care au adus bunuri, unul dintre sefuleti se lauda ca nu termina anul fara un milion de euro spaga? La ce bun?… Cum s-ar spune, fiecare isi negociaza mantuirea lui - sau social, sau religios - iar cei de aici tocmai au adaugat inca o fapta buna la asta.
    Ramona Balutescu
    The post Bikeri si sfinti, la Maria Radna appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Alianta arabo-kurda a intrat in Raqqa, Siria - Capitala terorii, sub asediu


    [2017-06-06]
    Fortele Democrate Siriene (FDS), formate din combatanti arabi si kurzi sustinuti de Washington, au intrat marti prin est in Raqqa, principalul bastion in Siria al gruparii teroriste Statul Islamic (SI),… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Handbalistele tricolore, in linie dreapta cu pregatirile pentru barajul de la Oradea, cu Austria


    [2017-06-05]
    Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei a intrat in linie dreapta cu pregatirile pentru barajul cu Austria, de calificare la Campionatul Mondial din Germania. Reprezentativa tricolora se afla la Oradea, unde, vineri seara, va sustine prima confruntare cu Austria. Pana in prezent, Romania este singura nationala care a participat la toate editiile Campionatului Mondial. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Noapte neagra in Londra: O camioneta a intrat in trecatori pe London Bridge, iar trei barbati au injunghiat oameni pe strazi si in baruri


    [2017-06-04]
    Londra a avut o noapte horror. Sapte persoane au murit si alte 48 au fost ranite in urma unor incidente catalogate drept teroriste. O camioneta a intrat in trecatori pe London Bridge, iar trei barbati au injunghiat oameni pe strazi si in baruri. "Asta e pentru Allah", a strigat un atacator. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Teroare: 6 morti si zeci de raniti dupa un nou atentat cu camion, la Londra


    [2017-06-04]
    Marea Britanie e din nou terorizata de un atac in care 6 persoane au murit si peste 50 au fost ranite. Evenimentul a avut loc sambata seara (3 iunie), in capitala Regatului Unit. Potrivi relatarilor, un camion inchiriat de la o celebra firma de profil a intrat in trecatori in zona London Bridge si Borough […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Cocalar de Franta: Amendat cu 10.000 lei pentru ca a intrat cu masina pe plaja din Vama Veche (VIDEO)


    [2017-06-03]
    Un sofer din Franta a fost amendat de catre politistii constanteni cu suma de 10.000 lei, dupa ce a intrat cu masina pe plaja din Vama Veche, autoturismul ramanand blocat pe malul marii, fiind ulterior scos de acolo cu ajutorul unei wolle. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Bikeri si sfinti, la Maria Radna


    [2017-05-31]
    Mi-am spus mereu ca ,,a ajuta", pe oricine, orice, oricand, ar trebui sa aiba rubrica distincta in nomenclatorul de meserii. Desi, in Romania, facerea de bine e socotita pe acelasi loc cu incestul iar cel care ajuta e vazut ca fraierul satului. Dar uite ca nemtii au alte proverbe decat noi, si o alta intelegere […]
    The post Bikeri si sfinti, la Maria Radna appeared first on Presa Oradea.
     Mi-am spus mereu ca ,,a ajuta", pe oricine, orice, oricand, ar trebui sa aiba rubrica distincta in nomenclatorul de meserii. Desi, in Romania, facerea de bine e socotita pe acelasi loc cu incestul iar cel care ajuta e vazut ca fraierul satului. Dar uite ca nemtii au alte proverbe decat noi, si o alta intelegere pentru felul in care viata ne imparte pe caprarii neconventionale. De aceea, zilele trecute, la Radna, judetul Arad, ne-am intalnit cu o trupa de bikeri din Germania, ocupati cu facutul de bine, carora li s-a dedicat o seara de rugaciune speciala, ecumenica, la Bazilica Minora Sf. Maria Radna.
    Parca nu pusca treaba asta, cu o manastire si cu niste tipi pe care-i asociezi mai degraba cu sintagma ,,Hell's Angels". Parca ii vezi pactizand mult mai cu placere cu practicile ,,celui de jos" - duritate, bautura, sex, arme, droguri si muzica nu tocmai suava. Si totusi, dincolo de stereotipuri si etichete de dictionar, viata ne invata ca nu traim in categorii pure si ca lucrurile interesante incep la marginea unde o categorie intalneste alta. Si se suprapun.

    Bikerii din Germania nu au venit in Romania pentru un nou Woodstock, si nici pentru un concert satanic. Au venit sa ajute. Iar Germania e o tara in care peste jumatate din populatie tine de Bisericile Protestanta si Romano-Catolica. Deci nu trebuie sa mire ca lucrurile s-au potrivit asa. Si ca, la initiativa Consulatului Republicii Federale Germania la Timisoara, chiar legat oarecum de "Zilele Culturii si Economiei Germane in Banat", s-a organizat, la Radna, acest moment de rugaciune.

    Ce s-a intamplat, mai precis? Un convoi de 24 de TIR-uri venind din Germania, cu ajutoare pentru cateva localitati din Romania a ajuns in vestul tarii noastre prin Vama Nadlac. Acest convoi umanitar a fost organizat si este insotit de cateva zeci de motociclisti, cei mai multi fiind din Germania, care, de 15 ani, se strang laolalta intr-un lant al faptelor bune.

    Asociatia lor promoveaza iesirea cu motoarele ca mod de viata dar, cum in mai fiesce domeniu al vietii, lucrurile coexista, pe langa "oameni plus motoare", in ecuatie, e loc si pentru faptele bune. In fiecare an, bikerii din acest grup strang donatii si, atunci cand totul e impachetat, pleaca intr-un drum in care se bifeaza si partea "bikeritului", a iesirii cu cei care au aceeasi pasiune, dar se alege si o tara unde se poate ajuta ca ceva, din anumite institutii, sa mearga mai bine, datorita contributiei lor.

    Unele dintre bunurile aduse in TIR-uri ajung in spitale, altele in camine de batrani, case de copii sau gradinite. Localitatile pe care bikerii le-au luat la roata in aceste zile de fine de mai sunt Lipova, Alba Iulia, Viseul de Sus, Cristian de Brasov si Fagaras, dupa care vor ajunge la Timisoara in 1 iunie, pentru a lasa ultimele daruri si pentru a participa la o seara de muzica si voie buna, alaturi de timisoreni.

    Asadar, in 25 mai, spre seara, o mana de oameni din cateva judete a luat Radna ca punct al destinatiei lor, pentru a le aduce multumire "baietilor cu motociclete" care venisera de peste granite pentru a transporta si acompania ajutoarele stranse, gazda serii urmand a fi preotul Andreas Reinholz, de la Bazilica Maria Radna. Dar… "baietii cu motociclete" erau de toate varstele, mai ales trecuti de o vreme de prima tinerete, cu ei erau si doamne iar cei care au pornit spre a-i intampina erau cel mai degraba preoti, acesta fiind cadoul de suflet pregatit bikerilor.

    Cum seara de rugaciune si binecuvantare a fost gandita ca una ecumenica, erau asteptati sa participe, alaturi de preoti romano-catolici, si colegi greco-catolici, ortodocsi si evanghelici. Si asa s-a si intamplat, sporindu-se atmosfera de cordialitate si deschidere a tuturor pentru toti cei care au participat la intalnirea de la Radna.

    Am plecat de la Timisoara cu preotul evanghelic al orasului, Kovacs Zsombor, cel care a si fost anul acesta gazda intalnirii plilejuite de Octava Ecumenica de Rugaciune a Crestinilor, si cu colega de presa Valentina Sarosi. Singurul lucru care ne-a pus entuziasmul la incercare, pe drumul drept dintre Timisoara si Lipova, a fost faptul ca, dupa intrarea in Judetul Arad, drumul a fost execrabil, dandu-ne prilejul sa ne gandim la bancul in care un copil asista un preot care bate cuie si se intreaba ce fel de injuraturi foloseste acesta atunci cand isi da cu ciocanul peste degete. Totusi, am reusit sa iesim cu avarii minime din cel mai prost drum pe care l-am vazut in ultimii ani, si, ca intotdeauna, vederea, de departe, a turlelor de la Maria Radna ne-a bucurat.

    In fata bazilicii se aflau deja multe motociclete, oameni trati in piele, casti, ecusoane. Inedit. Si totusi, nimic nu spune ca cei care isi gasesc bucuria in viteza si pe doua roti nu se pot simti bine atunci cand cineva le multumeste intr-un cadru solemn, intr-o biserica - cel mai culoscut loc de pelerinaj al romano-catolicilor din judetele din zona - pentru faptele bune.

    Materiale sanitare, aparatura si paturile de spital, mobilierul pentru caminele de batrani, jucariile si hainele pentru copii, dotarea pentru un atelier al Bisericii Evanghelice din Fagaras, toate asteptau in TIR-uri. Dar soferii lor, impreuna cu bikerii, au intrat in biserica pentru a primi binecuvantarea, in mai multe limbi si dinspre mai multe culte.

    Atunci cand sportul - sau modul de viata - pe care il practici presupune si ca te afli destul de des in pericol - cum zicala spune, macar in Romania, ca cei care se grabesc pe doua roti sunt potentiali donatori de organe - perspectiva accidentului face parte din gama de posibilitati deloc de ignorat. Preotii s-au referit la asta, in cuvintele lor, si le-au urat celor de fata ca, prin mijlocirea Divinitatii, sa ajunga mereu in siguranta acasa.

    Pana sa inceapa rugaciunea, discut cu Sven Achtermann, dintr-un grup de amici cu casti si cu haine de piele - trei barbati si o femeie. In viata cea de toate zilele, Sven organizeaza expeditii in regiuni polare si incearca sa faca oamenii sa constientizeze problemele animalelor aflate acolo, cum ar fi ursii polari. Dicolo de asta, insa, e loc si pentru motor, prieteni, actiuni caritabile si, desi inteleg ca nu prea multi dintre cei din jurul nostru se omoara cu biserica, in general, in partclular, toti cei care se afla la Radna au primit cu bucurie rugaciunea oferita.

    Dupa ce rugaciunea s-a terminat, a venit momentul sfintirii motoarelor, care ne-a adus aminte ca bikerii nu isi urmeaza pasiunea doar in clipe frumoase - o ploaie deasa a facut ca doar preotul romano-catolic Nikola Laus, directorul Cancelariei Diecezane din Timisoara, impreuna cu un ajutor, sa binecuvanteze cu apa sfintita motoarele care stationau in fata bazilicii.
    Intalnirea a continuat "in casa", in spatiul recent renovat, placut si primitor al manastirii, la o cina oferita de parohul locului, bun prilej pentru cantec si povesti. Impreuna cu bikerii a participat, la rugaciune si la discutiile de dupa, si consulul Germaniei la Timisoara, Excelenta Sa Rolf Maruhn. Christine, o bikerita din Munchen, mi-a povestit ca a iesi pe motor, in orele de dupa lucru, cand nu mai conteaza machiajul sau ploaia sau altceva, o face sa se simta libera.

    Am intrebat-o daca nu are probleme cu faptul ca nemtii aduc ajutoare intr-o tara a Uniunii Europene, unde se presupune ca exista deja un standard de viata. Mi-a spus ca nu, ca si in Germani ar fi multe unde se poate ajuta, dar ca important e sa ajuti, si sa si pleci undeva, sa fii pe drum si sa faci o fapta buna. De asemenea, mi-a spus ca nu este o persoana religioasa dar ca un moment petrecut intr-o biserica nu strica nimanui.
    Oameni faini, care au imbatranit frumos, camaraderie si deschidere - asta am vazut la intalnirea cu bikerii acestia. Ne-am promis sa ne revedem in 1 iunie in Timisoara. Ne-am bucurat de frumusetea si tihna care au fost intotdeauna atributele Bazilicii Maria Radna, si de cordialitatea preotului gazda. Ar fi trebuit sa le spun noilor nostri amici ca intr-unul din locurile pentru care au adus bunuri, unul dintre sefuleti se lauda ca nu termina anul fara un milion de euro spaga? La ce bun?… Cum s-ar spune, fiecare isi negociaza mantuirea lui - sau social, sau religios - iar cei de aici tocmai au adaugat inca o fapta buna la asta.
    Ramona Balutescu
    The post Bikeri si sfinti, la Maria Radna appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Zborurile, paralizate de greva generala! Traficul aerian pe Aeroportul Oradea nu este afectat


    [2017-05-30]
     Angajatii din cadrul Romatsa (Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian) au intrat in greva generala incepand de marti, 30 mai. Traficul aerian pe aeroporturile din Romania va fi, in mare...



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Zborurile, paralizate de greva generala! Traficul aerian pe Aeroportul Oradea nu este afectat
    Sursa: Bihon.ro
  • A intrat cu ,,Scoala" in tramvai


    [2017-05-29]
     Luni dimineata, in jurul orei 09:10, circulatia rutiera si a tramvaielor a fost ingreunata in zona intersectiei bulevardelor Dacia si Decebal, din cauza unui accident.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    A intrat cu ,,Scoala
    Sursa: Bihon.ro
  • E oficial: Pensionarii de boala pot beneficia de renta viagera agricola si dupa ce devin pensionari la limita de varsta


    [2017-05-26]
    Vesti bune pentru rentierii agricoli cu pensii de invaliditate! A intrat in vigoare un nou act normativ initiat de deputatul UDMR Szabó Ödön prin care pot beneficia de renta viagera si dupa ce pensia lor se transforma intr-una la limita de varsta. Pana acum, in momentul in care pensia de invaliditate devenea pensie pentru limita de varsta, oamenii isi pierdeau dreptul de a mai incasa renta viagera agricola. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ministrul Justitiei: Arhiva SIPA, o pata pe obrazul justitiei. Voi publica joi lista celor care au intrat, cu ora si data


    [2017-05-22]
    Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat luni ca, in cursul zilei de joi, va publica lista celor care au vizitat arhiva SIPA, "cu nume, prenume, numar de vizite, data si ora si minutul". "De aici deja o prima concluzie se poate trage", a declarat ministrul, luni, la Iasi. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus ca desecretizarea se poate face dupa modelul documentelor Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Carambol la Osorhei: Patru raniti dupa ce soferul unui Golf a intrat pe contrasens, s-a lovit de un TIR si a ricosat intr-un Polo


    [2017-05-21]
    Patru persoane, intre care si un copil de 7 ani, au fost ranite in urma unui carambol produs sambata dupa-amiaza pe DN 1, in comuna Osorhei. Un oradean, aflat la volanul unui VW Golf, a intrat in depasire pe contrasens, s-a lovit de un TIR si a ricosat apoi intr-un VW Polo. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Pasajul Vulturul Negru, in prelungiri


    [2017-05-17]
     Santierul din Pasajul Vulturul Negru, cel care s-a lungit atat de mult incat oradenii ori s-au obisnuit cu el in lucru, ori il evita, a intrat in prelungiri. Nu din acelea care aduc dupa ele...



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Pasajul Vulturul Negru, in prelungiri
    Sursa: Bihon.ro
  • Ziua de 18 mai in istorie


    [2017-05-17]
    Stiati ca pe data de 18 mai au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante. 1388 – S-a incheiat zidirea bisericii mari a Manastirii Cozia; 1765 – Un incendiu a distrus o mare parte din Montreal, Quebec; 1799 – A murit scriitorul si dramaturgul Pierre de Beaumarchais, autorul pieselor […]
    Post-ul Ziua de 18 mai in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
     Stiati ca pe data de 18 mai au avut loc o serie de evenimente importante in istorie? Iata cateva din cele mai relevante.

    1388 – S-a incheiat zidirea bisericii mari a Manastirii Cozia;
    1765 – Un incendiu a distrus o mare parte din Montreal, Quebec;
    1799 – A murit scriitorul si dramaturgul Pierre de Beaumarchais, autorul pieselor „Barbierul din Sevilla” si ” Nunta lui Figaro”;
    1804 – Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte imparat al Frantei, fiind incoronat de catre Papa Pius al VII-lea;
    1812 – Pedeapsa cu moartea impotriva asasinului John Bellingham la doar o saptamana dupa asasinarea prim-ministrului britanic Spencer Perceval este pusa in aplicare, fiind spanzurat in public;
    1845 – Mihail Kogalniceanu a inceput, la Iasi, publicarea „Letopisetului Tarii Moldovei”, lucrarea care reunea scrierile cronicarilor Miron Costin, Grigore Ureche si Ion Neculce;
    1897 – Romanul Dracula al autorului irlandez Bram Stoker este publicat la Londra;
    1910 – Terra trece prin coada cometei Halley, fiind cel mai apropiat contact din istorie dintre Pamant si o cometa;
    1920 – S-a nascut Papa Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Jozef Woityla, arhiepiscop de Cracovia), ales ca Suveran Pontif la data de 16 octombrie 1978.
    1944 – A inceput deportarea masiva, din ordinul lui Stalin, a tatarilor crimeeni din Crimeea inspre Asia Centrala;
    1946 – S-a incheiat procesul intentat membrilor guvernului Antonescu;
    1951 – A fost infiintata Comunitatea Europeana a Carbunelui si a Otelului, primul pas catre viitoarea Uniune Europeana;
    1954 – A intrat in vigoare Conventia europeana privind Drepturile Omului;
    1969 – Programul Apollo: Se lanseaza Apollo 10 cu astronautii Tom Stafford, John Young si Eugene Cernan avand misiunea de a simula o aselenizare;
    1974 – In desertul Rajahstan din provincia Pokhran, India detoneaza cu succes prima sa arma nucleara, devinind a sasea tara care poseda arma nucleara;
    1980 – Muntele Sf. Elena din SUA a erupt in statul Washington, omorand 57 de oameni si provocand pagube in valoare de 3 miliarde de dolari;
    2001 – Regele Mihai s-a intors la Palatul Elisabeta la aproape 55 de ani dupa ce a semnat abdicarea, sub amenintarea armei, in biroul de lucru de atunci.

    Post-ul Ziua de 18 mai in istorie apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • A intrat cu BMW-ul intr-un cap de pod si s-a rasturnat


    [2017-05-16]
    FOTO: Facebook/InfoTrafic Jud. Bihor Un autoturism BMW a fost serios avariat in urma unui eveniment rutier produs marti, in localitatea Rosia din judetul Bihor. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    A intrat cu BMW-ul intr-un cap de pod si s-a rasturnat
    Sursa: Bihon.ro
  • Doua noi recorduri mondiale stabilite la Bistrita-Nasaud!


    [2017-05-15]
    Bistrita-Nasaud a intrat in Cartea Recordurilor, stabilind doua noi recorduri mondiale, respectiv ,,Cel mai mare numar de oameni care poarta simultan portul traditional romanesc" si ,,Cel mai mare dans popular romanesc, realizat in sincron, de 9.506 oameni"! Bistrita-Nasaud a reusit performanta sa intre in Cartea Recordurilor, asta dupa ce un numar de 9.506 persoane s-au […]
    Post-ul Doua noi recorduri mondiale stabilite la Bistrita-Nasaud! apare prima data in Stiri Oradea.
     Bistrita-Nasaud a intrat in Cartea Recordurilor, stabilind doua noi recorduri mondiale, respectiv ,,Cel mai mare numar de oameni care poarta simultan portul traditional romanesc" si ,,Cel mai mare dans popular romanesc, realizat in sincron, de 9.506 oameni"!
    Bistrita-Nasaud a reusit performanta sa intre in Cartea Recordurilor, asta dupa ce un numar de 9.506 persoane s-au adunat duminica, 14 mai a.c., imbracati in costume populare traditionale si s-au prins intr-un dans popular care se joaca in comuna Runcu Salvei.
    Evaluarea si verificare costumelor populare a durat mai bine de 12 ore de la incheierea evenimentelor ocazionate de Ziua Constumului Popular, care a avut loc la Nasaud.
    Sursa foto: observatorbn.ro
    Luni dimineata, 15 mai 2017, Emil-Radu Moldovan, presedintele Consiliului Judetean Bistrita Nasaud, a anuntat pe reteaua de socializare ca este ,,oficial! Judetul Bistrita-Nasaud a stabilit doua recorduri mondiale, acreditate oficial de Guinness World Record! Cel mai mare numar de oameni care imbraca simultan portul traditional romanesc (9.506 persoane) si cel mai mare dans popular romanesc, realizat in sincron de 9506 oameni. Cred ca aceste cifre spun totul! E oficial faptul ca judetul Bistrita-Nasaud este capitala mondiala a romanismului si a traditiilor folclorice! Acest lucru este meritul fiecarui om al judetului nostru si al tuturor celor care au deschis lada de zestre si au aratat lumii intregi ca noi, aici, stim sa ne pretuim tara, valorile, trecutul, prezentul si viitorul! Ma inclin in fata voastra dragii mei si sunt onorat sa pot sa scriu istorie alaturi de dumneavoastra, cei mai minunati oameni de pe acest pamant!".
    La acest eveniment au participat invitati din mai multe judete, precum Cluj, Maramures, Salaj, Galati, Bucuresti si Teleorman.
    Liviu Dragnea a condus delegatia din Teleorman, care a imbracat un costum popular nou reprezentand o replica dupa costumul popular al stramosilor sai.
    Pentru a putea stabili cele doua recorduri mondiale noi, ,,Largest gathering of people in a traditional Romanian clothing" si ,,Largest traditional Romanian folk dance", bistritenii au umplut stadionul din orasul Nasaud, accesul facandu-se prin niste porti speciale dotate cu camere de supraveghere si patricipantii purtand bratari de identificare.
    La eveniment au participat peste 10.000 de oameni, insa dupa ce au fost finalizate procedurile de numarare si evaluare, reprezentantii Guinness Book au declarat ca numai 9.506 patricipanti au fost imbracati corespunzator.
    Al doilea record modial a fost mult mai usor de stabilit, cei prezenti fiind invatati de coregraful Marin Barbu pasii unui dans specific Tarii Nasaului - Roata de la Runc.
    Evenimentul a fost organizat de catre Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud si Primaria Orasului Nasaud, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si Ministerul Turismului, la Nasaud.
    Post-ul Doua noi recorduri mondiale stabilite la Bistrita-Nasaud! apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Salvatorii jucatorului Andrei Catana, premiati de AJF si de clubul Crisul Alesd (FOTO)


    [2017-05-15]
    Salvatorii jucatorului Andrei Catana, de la Crisul Alesd, care a intrat in stop cardiac pe teren, au fost premiati sambata la meciul pe care formatia alesdeana l-a disputat pe teren propriu in compania celor de la CS Madaras. La fel ca in ziua incidentului, jocul a fost intrerupt in minutul 9. De data aceasta, insa, pentru ca salvatorii Dorel Miere (asistent) si Cristian Coita (paramedic) sa fie premiati de AJF Bihor si conducerea clubului Crisul din localitate. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Surorile eco: Doua adolescente au convins autoritatile din Bali sa interzica pungile din plastic!


    [2017-05-14]
    Doua surori au reusit sa convinga autoritatile din Bali sa interzica pungile de plastic. Sub sloganul "Bye, bye plastic bags", ele au facut campanii de constientizare si de ecologizare a plajelor, prezentari de moda si au intrat in greva foamei, inca de cand aveau 10 si 12 ani, pentru ca acum, la 4 ani de cand au inceput lupta, autoritatile sa le asculte doleanta: din 2018, pungile de plastic vor fi interzise pe micuta insula din Indonezia. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul