Stiri Oradea intrat

Cautare:
Selectati ziarul: Bihoreanul, OradeaPress, Ghimpele de Bihor, Informatia de Vest, Bihon.ro, Primaria Oradea, eBihoreanul, Crisana, StiriOradea.com,
50 rezultate pentru intrat.
  • ,,100 de ani. Marsul spre Marea Unire (1916-1919)" - 6 decembrie 1916. Pierderea Capitalei


    [2016-12-06]
    Dupa strapungerea barierei Carpatilor la Targu-Jiu, fortele germane si austro-ungare conduse de cavaleria lui Schmettow au intrat rapid in Oltenia. Erau urmate indeaproape de infanterie, dar aceasta era… [...]Citeste mai departe
    Sursa: Crisana
  • Rusinos: Un tanar a intrat peste un batran din Saniob si i-a furat peste 600 de lei


    [2016-12-06]
    Gest nu doar penal, ci si rusinor pentru un tanar de 21 de ani din comuna Biharia. Acesta si-a talharit, aparent, un concetatean octogenar. Incidentul a fost consemnat de oamenii legii in cursul zilei de marti, 29 noiembrie. Politistii Sectiei nr. 3 de Politie Rurala Biharia s-au ocupat de caz impreuna cu politistii din Sacueni. […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Delegat satesc din Tomnatic in Consiliul Local al Vadu Crisului


    [2016-12-05]
     Dupa alegeri, nici un consilier local din Tomnatic nu a intrat in CL. Prin urmare, in urma unei adunari satesti care a avut loc, duminica, Petru Lele a fost votat sa reprezinte satul ca si delegat...



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Delegat satesc din Tomnatic in Consiliul Local al Vadu Crisului
    Sursa: Bihon.ro
  • Accident rutier soldat cu deces !


    [2016-12-04]
    Vineri 18 noiembrie a avut loc un accident soldat cu decesul unei fetite de doar 1 an si 9 luni, iar un sofer de 62 de ani a fost ranit. Un sofer de 28 de ani a pierdut controlul masinii pe DN 19 in afara localitatii Tamaseu si a intrat frontal intr-o masina condusa de
    Post-ul Accident rutier soldat cu deces ! apare prima data in Stiri Oradea.
     Vineri 18 noiembrie a avut loc un accident soldat cu decesul unei fetite de doar 1 an si 9 luni, iar un sofer de 62 de ani a fost ranit.
    Un sofer de 28 de ani a pierdut controlul masinii pe DN 19 in afara localitatii Tamaseu si a intrat frontal intr-o masina condusa de un barbat de 62 de ani. Alina Dinu comisar IPJ Bihor mentioneaza: ,,In urma accidentului rutier, o fetita de 1 an si 9 luni, din comuna Dobresti, pasagera in primul autoturism pe bancheta din spate, fara a fi transportata in scaun auto destinat special transportului copiilor, a suferit leziuni pentru ingrijirea carora a fost transportata la spital".

    Fetita, din pacate a murit sambata dupa ce a fost adusa in stare de coma la Spitalul Judetean Oradea.

    Sursa: www.bihon.ro
    Post-ul Accident rutier soldat cu deces ! apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Un autocar cu romani a fost implicat intr-un accident in Gyor, Ungaria


    [2016-12-03]
    Zeci de romani au fost implicati, sambata dimineata, intr-un accident petrecut in orasul Gyor din Ungaria. Potrivit presei nationale, autocarul a intrat intr-un stalp dupa ce a incercat sa evite o coliziune cu un taximetrist care trecuse pe culoarea rosie a semaforului. O femeie a fost incarcerata in autocar, iar soferul taxiului, care s-a lovit de o alta masina, a fost transportat la spital in stare grava. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Talentele Scolii Dacia, etalate de 1 Decembrie


    [2016-11-29]
     Elevii Scolii Dacia au sarbatorit in avans Ziua Nationala si Ziua Scolii. A intrat in traditia Scolii Dacia ca de 1 Decembrie elevii sa prezinte in fata dascalilor si a parintilor momente artistice...



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Talentele Scolii Dacia, etalate de 1 Decembrie
    Sursa: Bihon.ro
  • O tanara soferita bauta a intrat in parapeti


    [2016-11-25]
    FOTO: Arhiva O tanara de 21 de ani a ajuns cu autoturismul in parapetii metalici de pe marginea carosabilului. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    O tanara soferita bauta a intrat in parapeti
    Sursa: Bihon.ro
  • Accident rutier soldat cu deces !


    [2016-11-24]
    Vineri 18 noiembrie a avut loc un accident soldat cu decesul unei fetite de doar 1 an si 9 luni, iar un sofer de 62 de ani a fost ranit. Un sofer de 28 de ani a pierdut controlul masinii pe DN 19 in afara localitatii Tamaseu si a intrat frontal intr-o masina condusa de
    Post-ul Accident rutier soldat cu deces ! apare prima data in Stiri Oradea.
     Vineri 18 noiembrie a avut loc un accident soldat cu decesul unei fetite de doar 1 an si 9 luni, iar un sofer de 62 de ani a fost ranit.
    Un sofer de 28 de ani a pierdut controlul masinii pe DN 19 in afara localitatii Tamaseu si a intrat frontal intr-o masina condusa de un barbat de 62 de ani. Alina Dinu comisar IPJ Bihor mentioneaza: ,,In urma accidentului rutier, o fetita de 1 an si 9 luni, din comuna Dobresti, pasagera in primul autoturism pe bancheta din spate, fara a fi transportata in scaun auto destinat special transportului copiilor, a suferit leziuni pentru ingrijirea carora a fost transportata la spital".

    Fetita, din pacate a murit sambata dupa ce a fost adusa in stare de coma la Spitalul Judetean Oradea.

    Sursa: www.bihon.ro
    Post-ul Accident rutier soldat cu deces ! apare prima data in Stiri Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa:
  • Universitatea din Oradea, intre primele 20 de universitati din Romania vizibile la nivel international


    [2016-11-22]
    Ministerul Educatiei a realizat, pentru prima oara, un clasament al universitatilor romanesti privind pozitionarea lor in topurile internationale de profil. In aceasta clasificare au intrat doar 20 de universitati, impartite in cinci categorii, iar cea din Oradea se afla in acest ultim grup. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Cladirea viitorului Muzeu al Francmasoneriei a intrat in proprietatea municipiului


    [2016-11-19]
    Guvernul României a aprobat azi prin HG transmiterea imobilului de pe strada Armatei Române nr. 4, din administrarea Ministerului Finantelor - ANAF - DGFP Cluj - in domeniul public al municipiului Oradea, in vederea reabilitarii cladirii si deschiderii unui muzeu.

    „In baza acordului Ministerului de Finante, am facut demersuri pentru clasarea cladirii ca si monument. In prezent lucram la indicatorii tehnico-economici, iar dupa aprobarea acestora de catre Consiliul Local la sfârsitul lunii noiembrie vom depune la ADR Nord-Vest documentatia de finantare a proiectului pentru reabilitarea fostei cladiri a Vamii Oradea cu sprijinul fondurilor europene si transformarea ei in Muzeul Francmasoneriei", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

    Cladirea a fost construita la inceputul secolului XX, ca sediu al masoneriei regionale. Primaria Oradea acorda o atentie deosebita reabilitarii constructiilor cu valoare istorica si realizarii investitiilor de interes public in vederea atragerii turistilor in oras si pentru punerea in valoare a patrimoniului si traditiilor locale. In cazul acestei cladiri, municipalitatea doreste transformarea ei in Muzeul Francmasoneriei.

     

      [...]Citeste mai departe
    Cladirea viitorului Muzeu al Francmasoneriei a intrat in proprietatea municipiului
    Sursa: Primaria Oradea
  • Descinderi in Vama Bors: Suporterii polonezi, preluati de politie si jandarmi, pentru a evita incidentele (FOTO / VIDEO)


    [2016-11-12]
    Mai multe echipaje de politisti si jandarmi au descins, vineri, in vama Bors, pentru a prelua autocarele cu suporteri polonezi care urmau sa intre in tara pentru a ajunge la Bucuresti, la meciul Romania - Polonia. Patru autobuze cu suporteri polonezi, cunoscuti pentru violenta lor, au intrat in Romania in jurul orei 14, fara incidente, fiind preluate in vama de echipaje de Politie si Jandarmerie si escortate, in coloana, pana la iesirea din judetul Bihor. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • ANAF vinde ieftin apartamentele ramase fara mostenitori.


    [2016-11-11]
    O categorie aparte de bunuri scoase la vanzare de Fisc sunt succesiunile vacante. Proprietari au murit fara a lasa mostenitori, iar imobilele in care au stat au intrat in posesia statului. Acestea devin adevarate chilipiruri, pe masura ce statul diminueaza pretul, de la o licitatie la alta. Imobilele sau alte bunuri care au apartinut persoanelor […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Pas inainte spre Muzeul Francmasoneriei


    [2016-11-10]
     Municipalitatea oradeana a intrat in administrarea imobilului de pe strada Armatei Romane nr. 4, care va fi reabilitat si va deveni muzeu. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Pas inainte spre Muzeul Francmasoneriei
    Sursa: Bihon.ro
  • Cladirea viitorului Muzeu al Francmasoneriei a intrat in proprietatea municipiului


    [2016-11-09]
    Guvernul României a aprobat azi prin HG transmiterea imobilului de pe strada Armatei Române nr. 4, din administrarea Ministerului Finantelor - ANAF - DGFP Cluj - in domeniul public al municipiului Oradea, in vederea reabilitarii cladirii si deschiderii unui muzeu.

    „In baza acordului Ministerului de Finante, am facut demersuri pentru clasarea cladirii ca si monument. In prezent lucram la indicatorii tehnico-economici, iar dupa aprobarea acestora de catre Consiliul Local la sfârsitul lunii noiembrie vom depune la ADR Nord-Vest documentatia de finantare a proiectului pentru reabilitarea fostei cladiri a Vamii Oradea cu sprijinul fondurilor europene si transformarea ei in Muzeul Francmasoneriei", a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

    Cladirea a fost construita la inceputul secolului XX, ca sediu al masoneriei regionale. Primaria Oradea acorda o atentie deosebita reabilitarii constructiilor cu valoare istorica si realizarii investitiilor de interes public in vederea atragerii turistilor in oras si pentru punerea in valoare a patrimoniului si traditiilor locale. In cazul acestei cladiri, municipalitatea doreste transformarea ei in Muzeul Francmasoneriei.

     

      [...]Citeste mai departe
    Cladirea viitorului Muzeu al Francmasoneriei a intrat in proprietatea municipiului
    Sursa: Primaria Oradea
  • Accidente usoare in weekend: Un sofer vitezoman din Sanmartin a pierdut controlul masinii si s-a izbit frontal de un alt autoturism langa Hidiselul de Sus


    [2016-11-07]
    Doua persoane au fost ranite in urma unui accident rutier produs, duminica,  pe drumul judetean 786, in apropierea localitatii Hidiselu de Sus, dupa ce un sofer de 22 ani din Sanmartin a pierdut controlul masinii din cauza vitezei, a intrat pe contrasens si s-a izbit de un alt autoturism. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Un satean din Bogei a fost jefuit in propria locuinta: talharul a fost prins si arestat


    [2016-11-03]
    Un barbat in varsta de 29 ani din comuna Tauteu a fost arestat pentru 30 de zile de magistratii Judecatoriei Marghita, dupa ce, luni seara, a intrat in casa unui satean din Bogei pe care l-a talharit, luandu-i toti banii, circa 170 lei. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Protestul postasilor continua. Toate oficiile postale din judet raman inchise


    [2016-10-31]
    Oficiile postale au ramas inchise. Postasii bihoreni au intrat luni in cea de a treia zi de greva. Cei 625 de angajati ai Postei cer majorarea salariilor cu 150 lei si imbunatatirea conditiilor de munca. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Insemnari din casa ludaii


    [2016-10-28]
    Aceasta scriere nu este despre Zilele Ludaii, de acum o saptamana, din Serbia, ci despre Kikinda, locul care ne-a primit. Si care, doar pe langa altele, multe altele, a facut o treaba faina si din dovlecii pe care te urci sa iscodesti zarea, in Voivodina. ,,N-o sa vin cu cliseul de oameni primitori", si d-astea. […]
    The post Insemnari din casa ludaii appeared first on Presa Oradea.
     Aceasta scriere nu este despre Zilele Ludaii, de acum o saptamana, din Serbia, ci despre Kikinda, locul care ne-a primit. Si care, doar pe langa altele, multe altele, a facut o treaba faina si din dovlecii pe care te urci sa iscodesti zarea, in Voivodina.
    ,,N-o sa vin cu cliseul de oameni primitori", si d-astea. Toti oamenii sunt primitori, cand vii sa cumperi ceva de la ei de la stand. Asta nu inseamna ca povestea se aplica tuturor locuitorilor unui loc, sau ca cei care vand ceva, in locul acela, acolo si domiciliaza, ca sa extinzi amabilitatea lor si orasului care ii contine pentru scurt timp. E mai firesc sa vorbesc despre organizarea unui eveniment din care noi, o mana de ziaristi din Timisoara, am prins o zi, si despre cum am gasit orasul, si pe unii din oamenii sai.
    Ce ne leaga
    Asadar, "Zilele Ludaii", cum ar veni. Desi Kikinda, din Voivodina, Serbia, e la o aruncatura de bat (si o granita nu totdeauna zambitoare) de Timisoara, e prima data cand ajung acolo, la editia 31 a intalnirii ce sta sub semnul portocaliului. Nu trebuie sa traduc cuvantul "ludaie". Toti banatenii si chiar si un cerc mai departe de noi, toti transilvanenii stiu ca vorbim despre dovleac. Dar noi, cei de aici, din Timisoara, avem si "ludaia" in fondul principal de cuvinte, ca multe altele din amestecul acesta atat de important pentru noi, al zonei. Al euroregiunii - daca vreti.

    De multe ori spun ca felul in care faci papricasul e un liant mai important decat limba pe care o vorbesti, si ca ne leaga pe noi, aici, in coltul asta de lume, romani, unguri, sarbi, nemti, romi, cei cativa evrei ramasi, slovacii, croatii, mai abitir decat sunt legati romanii aceleiasi zone de moldoveni sau munteni.
    Nu trebuie sa se isterizeze nimeni la asta - e doar un fapt simplu al vietii - si in Kikinda simti iar asta, de la Imperiul din spate ce rasufla exact ca in Timisoara si in cladirile lor, de la croiul bisericilor si strazilor, de la bucatele de pe mesele precupetilor, de la felul in care ne cade lumina pe fete cand, trei cuvinte in romana, doua in sarba, ne intelegem cand vrem ceva, si apoi ne zambim. E un "acasa" extins - doar ca un "acasa" din care vecinii nostri au stiut sa construiasca ceva anume.

    Nu e doar treaba cu ludaile cea la care sunt atenta, cand vine vorba de Voivodina, de o vreme. Oamenii acestia de langa noi stiu sa se promoveze altfel, stiu sa lucreze uniti frumos atunci cand e vorba sa se promoveze. Si nu in nota agresiva sau inutil-spargatoare-de-bani, cum, de multe ori, s-a vazut la targurile internationale de turism, unde au ajuns delegatii de romani. In vara am participat la Timisoara la o actiune de promovare a turismului in Voivodina, si am ramas impresionata de felul placut si interesant in care au inteles sa vorbeasca despre ei vecinii nostri.
    Am intrebat atunci pe una dintre promotoare daca animozitatile de acum aproape 20 de ani, de cand cu romanii care fusesera aliati ai NATO pe cand cu bombardamentele asupra Serbiei, au mai ramas pe rol. Mi-a spus ca aia a fost deja demult si sa nu se mai gandeste in aceasta cheie. Am bagat la cap raspunsul, mi-am spus "asa sa fie" si am plecat, impreuna cu colegii, sa descoperim, in zi de ludai, Kikinda.

    Iti schimbi sau nu ceasul, la granita - e treaba ta. Ora aceea diferenta dintre Serbia si Romania e mai mult metaforica - nu simti diferentele ca intre Romania si Ungaria, sau intre Romania si Italia, spre exemplu, si, desigur, nici nu se face seara mai repede. Doar e, asa, o chestie ce a ramas. Si care, uneori, ne mai incurca in plasa unui zambet: "dupa ora lor sau dupa ora noastra" - ne intrebam, initial. Apoi "lor" devine incet - incet, "ora locala", pentru ca simtim ca "lor" e un fel de "noi". Ca suntem tare asemanatori. Desi… cred ca avem si de ce sa ii invidiem.
    Intre dovleci si mamut
    Zilele Ludaii sunt o chestie de anvergura, ce strange laolalta nu doar vanzatori si cumparatori ci si oameni de cultura, si felul unui oras de a se arata celui care vine pentru ludai, si strategia de a cuprinde totul alolalta astfel incat partile intregului sa rimeze si sa se armonizeze.
    Studiez harta, inainte de a ajunge, citesc despre obiectivele de vizitat din Kikinda, despre mamutul lor, despre moara cu cai si despre capul de turc din stema orasului. Pana la urma, sa ne amintim ca mergem la sarbi. "Cal breaz si sarb cuminte" e o expresie a noastra, ce spune ceva despre vecinul ceva mai pornit, ceva mai nabadaios, totusi, decat noi. Stema orasului contine o mana ce tine o sabie, si un cap de turc infipt in ea. S-au facut demersuri sa se schimbe asta, s-a explicat ca timpul e altul si ca "nu mai cadreaza" dar… tot stema aia a ramas. Deocamdata. (Ce sa mai spun, cand Timisoara, unde nu te mai poti scarpina undeva fara o eticheta de "viitoare capitala culturala", aniverseaza, zilele astea, cu fast, eliberarea de sub turci - desigur, tot ca mare actiune culturala). Cantonari pe care timpul ar fi trebuit sa le stearga deja. Si sa puna ludai peste tot.

    Prima tura prin oras o facem sub conducerea colegului Constantin Duma, care "stie". El e "sarbologul" nostru, si reusim sa ajungem fara peripetii majore in inima spatiului dedicat manifestarilor, de unde ne preia Milica Vukobrat, care a studiat romana la Novi Sad si care, poate mai mult ca orice, a facut sa fim in Kikinda de peste granita, acasa.
    E interesant ticaitul orasului, atunci cand au loc aceste zile de sarbatoare. Asadar, in Voivodina, in orasul acesta micut si plin de verdeata, s-a gasit, deja de 31 de ani, ceva care sa ii scoata din anonimat. De ce ludaile si de ce aici? Probabil ar fi putut fi oriunde, in toata zona noastra. Dar uite ca cineva a venit cu ideea, ea a prins, il avem si pe "Lala na ludaji" (Lala pe ludaie), si anume voivodeanul care se urca pe dovleac si vede toata Kikinda, la cat de plata e zona. Plata, dar uite ca oamenii au stiut sa-si creeze si intretina propriile legende.

    Ne foiseram putin printre statuile mari si mici in forma de ciuf (pasarea oficiala a Kikindei) si un miliard de produse in forma de dovleac (aici e inca un plus pentru organizatori - daca tot vorbim despre zile ale ludailor, atunci e firesc sa incerci sa pastrezi cata specificul povestii). Si ne-am hotarat ca vrem la muzeu. Care era si aproape, si mai era si povestea vestitei Kika, mamutul ale carui oase au fost descoperite in zona, in urma cu cativa ani.
    Toata lumea se fotografiaza, obligatoriu, cu scheletul-copie din curtea muzeului, montat, care ar fi un fel de Kika cu toate ale ei. Cel "pe bune", din muzeu, are mai putine oase dar e interesant. Si mai interesanta, insa, este povestea mamutului, la care suntem invitati sa luam parte, cu ajutorul unei proiectii si a unor ochelari 3D. Acuma, de ce se plimba mamutul pe langa o sinagoga, pentru a-l vedea cat e de mare, nu stiu, cum sinagoga locului a fost distrusa de cateva zeci de ani. Si nici cel care ne explica despre muzeu nu stie - chiar imi spune ca, in 10 ani, sunt prima care intreaba asta.

    Tot la muzeu vedem cate ceva din orice, al zonei, ca in toate muzeele de loc mic - si pictura, si silexuri, si port popular, si industrie locala, si explicatii legate de celebra "moara cu cai", pe care o s-o vedem mai tarziu. Una peste alta, un plus. M-a bucurat mult ca am putut vedea muzeul. Si ca nu am fost singurii care au intrat acolo - localnicii au stiut sa-l includa in circuitul acestor zile ale dovleacului.
    Multe culori
    Ne mai miscam cu Milica prin oras, vedem o expozitie de pasari exotice nefericite, apoi Biserica Catolica, apoi trecem pe langa milionul de chestii derivate din dovleac - placinte, seminte, uleiuri, sapunuri, decoratiuni, chiar si sepcute si palarii in forma de dovleac. Vandute de oameni cu palarii portocalii, si ei, uneori cu inscriptii doar in chirilice - dar toti rup cate o vorba si in romana, si in engleza, iar leii nostri romanesti sunt acceptati ca moneda folosibila si aici.

    Ca sa nu uitam ca suntem in Serbia, mai trecem si pe langa cate un stand cu arme de jucarie, cu tricouri nationaliste, cu diverse chestii scrise in chirilice. Oricum, noi, cei din Banat, nu avem probleme cu citirea chirilicelor. Cu armele in exces, chiar si de jucarie, eu am, si tresar chiar si cand un individ din multime trece cu asa ceva pe umar.
    Pana la pranz, Milica ne duce pe stradute de oras pe care nu sunt tarabe, admiram o superba bolta de copaci si ne gandim ca, uite, Kikinda nu are un primar-drujba, ca noi, la Timisoara… Chiar si in afara perimetrului Zilelor Ludailor, magazinele participa la bucuria orasului, decoratiunile din vitrine sunt cu dovleci, se anunta reduceri cu ocazia acestor zile. E peste tot o efervescenta placuta, cu un anumit timbru al vibratiei, care te face sa te simti tu insuti integrat in peisaj.

    Dupa masa ajungem si la primarie, sa vad stema aceea belicoasa a orasului. Apoi urmeaza jurizarea concursului de dovleci. Cel mai greu, cel mai lung - si d-astea. Colegii noteaza greutati de sute de kilograme - eu nu. Mi-e tot una. "Imens" pleaca la mine de la mai putin de 200 de kilograme. Ce e peste, e tot atata: imens. E vorba doar de spectacol, de culoare, de oamenii ce se strang in jurul dovlecilor pentru poze, de bucuria copiilor.
    O alta inima a orasului: Terra
    Se anunta castigatorii si plecam mai departe. Nu, nu e gata. Nu e asta toata Kikinda. Milica noastra ne conduce la complexul de sculpturi in aer liber Terra, o tabara ce reuneste, in fiecare an, artisti din toata lumea, si ale caror lucrari sau raman aici sau, uneori, "umbla" - unele dintre ele ajungand si la Bienala de la Venetia.

    Aici am una dintre marile surprize placute ale zilei. Niciodata nu stii unde vei da  peste urmatorul om. Om aparte. Om cu poveste. Cu generozitate si bun simt. Cu caldura. Cu catei buni. Radovan e un fel de paznic-ghid la Complexul Terra. Ne primeste, in primele doua minute cautam limbaj comun, dincolo de mangaiatul cateilor. Apoi, ca banc, aparent, ca sa ne arate ca unul din catei raspunde la comenzi in toate limbile, trece pe engleza. Il intreb ceva, scurt, simplu. Si Radovan isi da drumul. Cu o engleza pe care ar invidia-o multi dintre intelectualii romani. Cu vocabular fain, pronuntie buna, idei legate coerent.
    Are 61 de ani. A facut engleza la scoala, din clasa a IV-a, intr-un ciclu experimental. A facut trei ani de facultate de stomatologie, apoi s-a lasat. A cantat la chitara. A bantuit niste ani prin Paris – dar franceza n-a invatat, s-a descurcat cu engleza.

    Stie povestile statuilor de aici, de la Terra, si ale creatorilor lor - despre fiecare ne poate spune cum e omul, cum a ajuns acolo, cam care e povestea din spatele creatiei. Ne conduce printre zecile de statui din gradini, apoi intram la parterul cladirii care era candva o fabrica si care, acum, este atelier al creatorilor. Strabatem o alta gradina plina cu forme si cu abstractiuni, ajungem sub un alt acoperis - si aici, o lume intreaga, imprastiata, si toata vizita aduce, acum, a plimbare pe fundul unui acvariu cu animale necunoscute, fata de care esti si curios, si grijuliu, sa nu se dea la piciorul tau.
    E fascinant locul. E un exemplu deosebit de fabrica ce nu a trebuit daramata ca spatiul sa poata fi reintegrat in activitatile orasului. Tabara de sculptura de la Kikinda si-a castigat, in timp, renume international. Un exemplu ce poate fi importat si la noi, mai ales ca Timisoara a primit nemeritata (dupa mine) pleasca legata de capitala aceea culturala.

    Radovan ne conduce spre poarta de metal a imensei gradini cu statui, sa iesim. Zice: Uite, aici lipseste „Arbeit macht frei”, la cum arata. Exact ce spuneam colegilor, inainte de a intra noi acolo. Dar e vorba doar de sumbrul orei din zi, care nu mai e, tehnic, zi, ci seara, si de metalul intrarii. In rest, un loc plin de suflet si de idei. Un loc pentru revenit.
    Turing si moara cu cai
    Mergem, la insistentele mele, si la "moara cu cai". Pe drum, chiar din mers, in crepuscul si aflandu-ma pe partea mai putin buna a microbuzului nostru, privirea imi e atrasa spre dreapta, de un portret al lui Alan Turing, pe o cladire. O fractiune de secunda. Dar nu am nevoie de mai mult de o fractiune de secunda pentru a il recunoaste pe Turing, o personalitate ce ma fascineaza, matematicianul ce descifra coduri in razboi.

    O rog pe Milita cu cerul cu pamantul sa-mi faca rost de o poza si, peste cateva zile, o primesc. E si Tesla alaturi, si cateva chestii pe care, in mod curent, le-ai vedea in laboratoare de fizica. Imi spune ca sunt la "Parcul Stiintific, primul in Serbia - langa, se afla Centrul pentru Formare Profesionala". Bravo, Kikinda, bravo Voivodina!
    Ajungem si la moara respectiva. Aici, forta era data de cai, ce se invarteau pentru a determina macinarea. Pe GPS, daca vei cauta folosind caractere latine, locul nu e marcat. E marcat doar un mic magazin din apropiere, ce si-a luat numele de la aceasta moara - Suvaca. Pai de ce sa fie marcat?… Si ei au decidenti de genul "nu ne vindem tara", desi ansamblul acesta ar fi interesant pentru toti strainii, fiind unul dintre cele doar cateva care au mai ramas in Europa…

    O lasam pe Milica si ziua se termina cumva brusc, ca un avion de hartie ce intra cu nasul in asfalt… Sunt frumoase locurile noi dar cel mai de pret sunt oamenii. Oamenii, ideile, firele care se tes intre oameni si idei.
    Una peste alta, Kikinda este un loc care foloseste magistral o idee in aparenta simpla: un produs al tau in care infasori orasul, pentru trei zile, si toti respira in acelasi ritm. Pui pe strada mare ce ai tu mai bun si mai de aratat. Si se pariaza pe cordialitate, pe impartire de clipe bune. Si, dincolo de dovleci, e ceea ce spune colegul Titi, cand iesim de pe poarta Complexului Terra: aici mai venim.
    Ramona Balutescu
    The post Insemnari din casa ludaii appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Oradea, in Top 10 al celor mai convenabile destinatii europene de vizitat in 2017


    [2016-10-26]
    Orasul Oradea se claseaza pe locul al saptelea intr-un clasament al celor mai convenabile destinatii europene care merita vizitate in 2017. Oradea se afla in premiera in clasamentul Best Value Index cu un pret mediu de cazare de 193 lei pe noapte. Singura localitate din Romania care a mai intrat in top este orasul Sibiu, pe locul 10. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Presedintele SUA Barack Obama danseaza pe melodia "Hotline Bling" a lui Drake (VIDEO)


    [2016-10-24]
    Presedintele Statelor Unite ale Americii a fost filmat in timp ce dansa pe hitul cu mesaj provocator al lui Drake, "Hotline Bling". Barack Obama a intrat pe ringul de dans la "BET Love & Hapiness", ultimul eveniment muzical gazduit de acesta si sotia lui, Michelle, inainte de terminarea mandatului de presedinte.  [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Lista restantierilor la bugetul local


    [2016-10-22]
    Primaria Oradea, prin Directia Economica, a publicat azi, 12 octombrie 2016, pe site-ul institutiei www.oradea.ro, lista revizuita a restantierilor persoane fizice care inregistreaza obligatii fiscale restante la 7.10.2016 mai mari sau egale cu 1.000 lei si care au fost notificate in prealabil, precum si lista revizuita a restantierilor persoane juridice care inregistreaza obligatii fiscale restante la 7.10.2016 mai mari sau egale cu 5.000 lei si care au fost notificate in prealabil.

    Lista poate fi vizualizata accesând sectiunea din stânga paginii: Informatii de Interes Public - Taxe si impozite locale - Comunicare acte administrative - Lista restantieri.

    Prin acesta revizuire au fost eliminate din lista persoanele care si-au achitat intre timp restantele (in intervalul 16 septembrie - 7 octombrie ) si au intrat in lista persoanele care figureaza cu obligatii restante aferente semestrului II- 2016 si care au fost notificate.

    Momentan figureaza ca restantieri un numar de 6.742 persoane fizice, respectiv 378 persoane juridice.

    In conformitate cu art. 162 alin 1 din Legea 207/2015 - Codul de procedura fiscala, Municipiul Oradea publica lista debitorilor persoane fizice si persoane juridice care inregistreaza obligatii restante fata de bugetul local. Potrivit prevederilor legale, in termen de 15 zile de la achitarea integrala a obligatiilor fiscale, Municipiul Oradea va proceda la eliminarea din lista a contribuabililor care si-au achitat aceste obligatii. De asemenea, in cazul obtinerii de catre contribuabili a suspendarii executarii actului administrativ fiscal, se va proceda in termen de 15 zile la eliminarea din lista a contribuabililor aflati in aceasta situatie.

     

      [...]Citeste mai departe
    Lista restantierilor la bugetul local
    Sursa: Primaria Oradea
  • Pasi in intuneric: Infruntand handicapul, un tanar nevazator a intrat la Colegiul Eminescu cu media 9,69


    [2016-10-19]
    BIHOREANUL continua campania de constientizare asupra problemelor celor cu dizabilitati. Condamnati la o viata fara lumina, nevazatorii din Bihor sunt de cele mai multe ori ignorati de institutii, care nu le asigura acces la serviciile publice si nici programe culturale adaptate. Unii se incapataneaza, insa, sa-si faca un rost in viata. George Ilisie, de exemplu, este un adolescent nevazator care, infruntandu-si handicapul, a intrat la Colegiul Eminescu cu media 9,66! [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Insemnari din casa ludaii


    [2016-10-18]
    Aceasta scriere nu este despre Zilele Ludaii, de acum o saptamana, din Serbia, ci despre Kikinda, locul care ne-a primit. Si care, doar pe langa altele, multe altele, a facut o treaba faina si din dovlecii pe care te urci sa iscodesti zarea, in Voivodina. ,,N-o sa vin cu cliseul de oameni primitori", si d-astea. […]
    The post Insemnari din casa ludaii appeared first on Presa Oradea.
     Aceasta scriere nu este despre Zilele Ludaii, de acum o saptamana, din Serbia, ci despre Kikinda, locul care ne-a primit. Si care, doar pe langa altele, multe altele, a facut o treaba faina si din dovlecii pe care te urci sa iscodesti zarea, in Voivodina.
    ,,N-o sa vin cu cliseul de oameni primitori", si d-astea. Toti oamenii sunt primitori, cand vii sa cumperi ceva de la ei de la stand. Asta nu inseamna ca povestea se aplica tuturor locuitorilor unui loc, sau ca cei care vand ceva, in locul acela, acolo si domiciliaza, ca sa extinzi amabilitatea lor si orasului care ii contine pentru scurt timp. E mai firesc sa vorbesc despre organizarea unui eveniment din care noi, o mana de ziaristi din Timisoara, am prins o zi, si despre cum am gasit orasul, si pe unii din oamenii sai.
    Ce ne leaga
    Asadar, "Zilele Ludaii", cum ar veni. Desi Kikinda, din Voivodina, Serbia, e la o aruncatura de bat (si o granita nu totdeauna zambitoare) de Timisoara, e prima data cand ajung acolo, la editia 31 a intalnirii ce sta sub semnul portocaliului. Nu trebuie sa traduc cuvantul "ludaie". Toti banatenii si chiar si un cerc mai departe de noi, toti transilvanenii stiu ca vorbim despre dovleac. Dar noi, cei de aici, din Timisoara, avem si "ludaia" in fondul principal de cuvinte, ca multe altele din amestecul acesta atat de important pentru noi, al zonei. Al euroregiunii - daca vreti.

    De multe ori spun ca felul in care faci papricasul e un liant mai important decat limba pe care o vorbesti, si ca ne leaga pe noi, aici, in coltul asta de lume, romani, unguri, sarbi, nemti, romi, cei cativa evrei ramasi, slovacii, croatii, mai abitir decat sunt legati romanii aceleiasi zone de moldoveni sau munteni.
    Nu trebuie sa se isterizeze nimeni la asta - e doar un fapt simplu al vietii - si in Kikinda simti iar asta, de la Imperiul din spate ce rasufla exact ca in Timisoara si in cladirile lor, de la croiul bisericilor si strazilor, de la bucatele de pe mesele precupetilor, de la felul in care ne cade lumina pe fete cand, trei cuvinte in romana, doua in sarba, ne intelegem cand vrem ceva, si apoi ne zambim. E un "acasa" extins - doar ca un "acasa" din care vecinii nostri au stiut sa construiasca ceva anume.

    Nu e doar treaba cu ludaile cea la care sunt atenta, cand vine vorba de Voivodina, de o vreme. Oamenii acestia de langa noi stiu sa se promoveze altfel, stiu sa lucreze uniti frumos atunci cand e vorba sa se promoveze. Si nu in nota agresiva sau inutil-spargatoare-de-bani, cum, de multe ori, s-a vazut la targurile internationale de turism, unde au ajuns delegatii de romani. In vara am participat la Timisoara la o actiune de promovare a turismului in Voivodina, si am ramas impresionata de felul placut si interesant in care au inteles sa vorbeasca despre ei vecinii nostri.
    Am intrebat atunci pe una dintre promotoare daca animozitatile de acum aproape 20 de ani, de cand cu romanii care fusesera aliati ai NATO pe cand cu bombardamentele asupra Serbiei, au mai ramas pe rol. Mi-a spus ca aia a fost deja demult si sa nu se mai gandeste in aceasta cheie. Am bagat la cap raspunsul, mi-am spus "asa sa fie" si am plecat, impreuna cu colegii, sa descoperim, in zi de ludai, Kikinda.

    Iti schimbi sau nu ceasul, la granita - e treaba ta. Ora aceea diferenta dintre Serbia si Romania e mai mult metaforica - nu simti diferentele ca intre Romania si Ungaria, sau intre Romania si Italia, spre exemplu, si, desigur, nici nu se face seara mai repede. Doar e, asa, o chestie ce a ramas. Si care, uneori, ne mai incurca in plasa unui zambet: "dupa ora lor sau dupa ora noastra" - ne intrebam, initial. Apoi "lor" devine incet - incet, "ora locala", pentru ca simtim ca "lor" e un fel de "noi". Ca suntem tare asemanatori. Desi… cred ca avem si de ce sa ii invidiem.
    Intre dovleci si mamut
    Zilele Ludaii sunt o chestie de anvergura, ce strange laolalta nu doar vanzatori si cumparatori ci si oameni de cultura, si felul unui oras de a se arata celui care vine pentru ludai, si strategia de a cuprinde totul alolalta astfel incat partile intregului sa rimeze si sa se armonizeze.
    Studiez harta, inainte de a ajunge, citesc despre obiectivele de vizitat din Kikinda, despre mamutul lor, despre moara cu cai si despre capul de turc din stema orasului. Pana la urma, sa ne amintim ca mergem la sarbi. "Cal breaz si sarb cuminte" e o expresie a noastra, ce spune ceva despre vecinul ceva mai pornit, ceva mai nabadaios, totusi, decat noi. Stema orasului contine o mana ce tine o sabie, si un cap de turc infipt in ea. S-au facut demersuri sa se schimbe asta, s-a explicat ca timpul e altul si ca "nu mai cadreaza" dar… tot stema aia a ramas. Deocamdata. (Ce sa mai spun, cand Timisoara, unde nu te mai poti scarpina undeva fara o eticheta de "viitoare capitala culturala", aniverseaza, zilele astea, cu fast, eliberarea de sub turci - desigur, tot ca mare actiune culturala). Cantonari pe care timpul ar fi trebuit sa le stearga deja. Si sa puna ludai peste tot.

    Prima tura prin oras o facem sub conducerea colegului Constantin Duma, care "stie". El e "sarbologul" nostru, si reusim sa ajungem fara peripetii majore in inima spatiului dedicat manifestarilor, de unde ne preia Milica Vukobrat, care a studiat romana la Novi Sad si care, poate mai mult ca orice, a facut sa fim in Kikinda de peste granita, acasa.
    E interesant ticaitul orasului, atunci cand au loc aceste zile de sarbatoare. Asadar, in Voivodina, in orasul acesta micut si plin de verdeata, s-a gasit, deja de 31 de ani, ceva care sa ii scoata din anonimat. De ce ludaile si de ce aici? Probabil ar fi putut fi oriunde, in toata zona noastra. Dar uite ca cineva a venit cu ideea, ea a prins, il avem si pe "Lala na ludaji" (Lala pe ludaie), si anume voivodeanul care se urca pe dovleac si vede toata Kikinda, la cat de plata e zona. Plata, dar uite ca oamenii au stiut sa-si creeze si intretina propriile legende.

    Ne foiseram putin printre statuile mari si mici in forma de ciuf (pasarea oficiala a Kikindei) si un miliard de produse in forma de dovleac (aici e inca un plus pentru organizatori - daca tot vorbim despre zile ale ludailor, atunci e firesc sa incerci sa pastrezi cata specificul povestii). Si ne-am hotarat ca vrem la muzeu. Care era si aproape, si mai era si povestea vestitei Kika, mamutul ale carui oase au fost descoperite in zona, in urma cu cativa ani.
    Toata lumea se fotografiaza, obligatoriu, cu scheletul-copie din curtea muzeului, montat, care ar fi un fel de Kika cu toate ale ei. Cel "pe bune", din muzeu, are mai putine oase dar e interesant. Si mai interesanta, insa, este povestea mamutului, la care suntem invitati sa luam parte, cu ajutorul unei proiectii si a unor ochelari 3D. Acuma, de ce se plimba mamutul pe langa o sinagoga, pentru a-l vedea cat e de mare, nu stiu, cum sinagoga locului a fost distrusa de cateva zeci de ani. Si nici cel care ne explica despre muzeu nu stie - chiar imi spune ca, in 10 ani, sunt prima care intreaba asta.

    Tot la muzeu vedem cate ceva din orice, al zonei, ca in toate muzeele de loc mic - si pictura, si silexuri, si port popular, si industrie locala, si explicatii legate de celebra "moara cu cai", pe care o s-o vedem mai tarziu. Una peste alta, un plus. M-a bucurat mult ca am putut vedea muzeul. Si ca nu am fost singurii care au intrat acolo - localnicii au stiut sa-l includa in circuitul acestor zile ale dovleacului.
    Multe culori
    Ne mai miscam cu Milica prin oras, vedem o expozitie de pasari exotice nefericite, apoi Biserica Catolica, apoi trecem pe langa milionul de chestii derivate din dovleac - placinte, seminte, uleiuri, sapunuri, decoratiuni, chiar si sepcute si palarii in forma de dovleac. Vandute de oameni cu palarii portocalii, si ei, uneori cu inscriptii doar in chirilice - dar toti rup cate o vorba si in romana, si in engleza, iar leii nostri romanesti sunt acceptati ca moneda folosibila si aici.

    Ca sa nu uitam ca suntem in Serbia, mai trecem si pe langa cate un stand cu arme de jucarie, cu tricouri nationaliste, cu diverse chestii scrise in chirilice. Oricum, noi, cei din Banat, nu avem probleme cu citirea chirilicelor. Cu armele in exces, chiar si de jucarie, eu am, si tresar chiar si cand un individ din multime trece cu asa ceva pe umar.
    Pana la pranz, Milica ne duce pe stradute de oras pe care nu sunt tarabe, admiram o superba bolta de copaci si ne gandim ca, uite, Kikinda nu are un primar-drujba, ca noi, la Timisoara… Chiar si in afara perimetrului Zilelor Ludailor, magazinele participa la bucuria orasului, decoratiunile din vitrine sunt cu dovleci, se anunta reduceri cu ocazia acestor zile. E peste tot o efervescenta placuta, cu un anumit timbru al vibratiei, care te face sa te simti tu insuti integrat in peisaj.

    Dupa masa ajungem si la primarie, sa vad stema aceea belicoasa a orasului. Apoi urmeaza jurizarea concursului de dovleci. Cel mai greu, cel mai lung - si d-astea. Colegii noteaza greutati de sute de kilograme - eu nu. Mi-e tot una. "Imens" pleaca la mine de la mai putin de 200 de kilograme. Ce e peste, e tot atata: imens. E vorba doar de spectacol, de culoare, de oamenii ce se strang in jurul dovlecilor pentru poze, de bucuria copiilor.
    O alta inima a orasului: Terra
    Se anunta castigatorii si plecam mai departe. Nu, nu e gata. Nu e asta toata Kikinda. Milica noastra ne conduce la complexul de sculpturi in aer liber Terra, o tabara ce reuneste, in fiecare an, artisti din toata lumea, si ale caror lucrari sau raman aici sau, uneori, "umbla" - unele dintre ele ajungand si la Bienala de la Venetia.

    Aici am una dintre marile surprize placute ale zilei. Niciodata nu stii unde vei da  peste urmatorul om. Om aparte. Om cu poveste. Cu generozitate si bun simt. Cu caldura. Cu catei buni. Radovan e un fel de paznic-ghid la Complexul Terra. Ne primeste, in primele doua minute cautam limbaj comun, dincolo de mangaiatul cateilor. Apoi, ca banc, aparent, ca sa ne arate ca unul din catei raspunde la comenzi in toate limbile, trece pe engleza. Il intreb ceva, scurt, simplu. Si Radovan isi da drumul. Cu o engleza pe care ar invidia-o multi dintre intelectualii romani. Cu vocabular fain, pronuntie buna, idei legate coerent.
    Are 61 de ani. A facut engleza la scoala, din clasa a IV-a, intr-un ciclu experimental. A facut trei ani de facultate de stomatologie, apoi s-a lasat. A cantat la chitara. A bantuit niste ani prin Paris – dar franceza n-a invatat, s-a descurcat cu engleza.

    Stie povestile statuilor de aici, de la Terra, si ale creatorilor lor - despre fiecare ne poate spune cum e omul, cum a ajuns acolo, cam care e povestea din spatele creatiei. Ne conduce printre zecile de statui din gradini, apoi intram la parterul cladirii care era candva o fabrica si care, acum, este atelier al creatorilor. Strabatem o alta gradina plina cu forme si cu abstractiuni, ajungem sub un alt acoperis - si aici, o lume intreaga, imprastiata, si toata vizita aduce, acum, a plimbare pe fundul unui acvariu cu animale necunoscute, fata de care esti si curios, si grijuliu, sa nu se dea la piciorul tau.
    E fascinant locul. E un exemplu deosebit de fabrica ce nu a trebuit daramata ca spatiul sa poata fi reintegrat in activitatile orasului. Tabara de sculptura de la Kikinda si-a castigat, in timp, renume international. Un exemplu ce poate fi importat si la noi, mai ales ca Timisoara a primit nemeritata (dupa mine) pleasca legata de capitala aceea culturala.

    Radovan ne conduce spre poarta de metal a imensei gradini cu statui, sa iesim. Zice: Uite, aici lipseste „Arbeit macht frei”, la cum arata. Exact ce spuneam colegilor, inainte de a intra noi acolo. Dar e vorba doar de sumbrul orei din zi, care nu mai e, tehnic, zi, ci seara, si de metalul intrarii. In rest, un loc plin de suflet si de idei. Un loc pentru revenit.
    Turing si moara cu cai
    Mergem, la insistentele mele, si la "moara cu cai". Pe drum, chiar din mers, in crepuscul si aflandu-ma pe partea mai putin buna a microbuzului nostru, privirea imi e atrasa spre dreapta, de un portret al lui Alan Turing, pe o cladire. O fractiune de secunda. Dar nu am nevoie de mai mult de o fractiune de secunda pentru a il recunoaste pe Turing, o personalitate ce ma fascineaza, matematicianul ce descifra coduri in razboi.

    O rog pe Milita cu cerul cu pamantul sa-mi faca rost de o poza si, peste cateva zile, o primesc. E si Tesla alaturi, si cateva chestii pe care, in mod curent, le-ai vedea in laboratoare de fizica. Imi spune ca sunt la "Parcul Stiintific, primul in Serbia - langa, se afla Centrul pentru Formare Profesionala". Bravo, Kikinda, bravo Voivodina!
    Ajungem si la moara respectiva. Aici, forta era data de cai, ce se invarteau pentru a determina macinarea. Pe GPS, daca vei cauta folosind caractere latine, locul nu e marcat. E marcat doar un mic magazin din apropiere, ce si-a luat numele de la aceasta moara - Suvaca. Pai de ce sa fie marcat?… Si ei au decidenti de genul "nu ne vindem tara", desi ansamblul acesta ar fi interesant pentru toti strainii, fiind unul dintre cele doar cateva care au mai ramas in Europa…

    O lasam pe Milica si ziua se termina cumva brusc, ca un avion de hartie ce intra cu nasul in asfalt… Sunt frumoase locurile noi dar cel mai de pret sunt oamenii. Oamenii, ideile, firele care se tes intre oameni si idei.
    Una peste alta, Kikinda este un loc care foloseste magistral o idee in aparenta simpla: un produs al tau in care infasori orasul, pentru trei zile, si toti respira in acelasi ritm. Pui pe strada mare ce ai tu mai bun si mai de aratat. Si se pariaza pe cordialitate, pe impartire de clipe bune. Si, dincolo de dovleci, e ceea ce spune colegul Titi, cand iesim de pe poarta Complexului Terra: aici mai venim.
    Ramona Balutescu
    The post Insemnari din casa ludaii appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Tigari ilegale de peste 100.000 de lei descoperite de politistii de frontiera bihoreni


    [2016-10-15]
    14.000 pachete de tigari fara timbru fiscal au fost gasite de oamenii legii bihoreni. Captura demna de a fi amintita a fost facuta in 12 octombrie, in cadrul unei actiuni specifice derulate de Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera (ITPF). Marfa ,,calatorea" intr-o autoutilitara marca Mercedes Sprinter. Politistii au intrat pe fir deoarece aveau informatii […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Procesiune pentru Peta: Liceenii de la Ghibu ii invita pe oradeni la o plimbare in ce-a mai ramas din Rezervatia Peta


    [2016-10-13]
    Preocupati de starea rezervatiei naturale a paraului Petea, care, dupa cum se stie, a intrat in colaps in ultimii ani, un grup de elevi de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu vor sa aduca aceasta arie in atentia oradenilor. Drept urmare, au lansat o invitatie la o plimbare in rezervatie, ocazie cu care va avea loc si un flash mob. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Lista rusinii: compania de telecomunicatii RDS&RCS intra in premiera in topul datornicilor la bugetul local


    [2016-10-13]
    Primaria a publicat miercuri pe portalul propriu "lista rusinii" cu agentii economici si oradenii care inregistrau la 7 octombrie restante fiscale notificate in valoare de 5.000 lei, respectiv 1.000 lei. Conform acesteia, numarul firmelor restante a crescut cu 21% fata de luna septembrie, in vreme ce datoriile inregistrate s-au majorat cu 42%. In premiera in topul restantierilor au intrat persoane juridice precum RDS&RCS, Leflor, Shopping Center Holding, Fundatia Romana pentru Tineret, Crisul Supermarket si Novativ Imobiliare. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Lista restantierilor la bugetul local


    [2016-10-12]
    Primaria Oradea, prin Directia Economica, a publicat azi, 12 octombrie 2016, pe site-ul institutiei www.oradea.ro, lista revizuita a restantierilor persoane fizice care inregistreaza obligatii fiscale restante la 7.10.2016 mai mari sau egale cu 1.000 lei si care au fost notificate in prealabil, precum si lista revizuita a restantierilor persoane juridice care inregistreaza obligatii fiscale restante la 7.10.2016 mai mari sau egale cu 5.000 lei si care au fost notificate in prealabil.

    Lista poate fi vizualizata accesând sectiunea din stânga paginii: Informatii de Interes Public - Taxe si impozite locale - Comunicare acte administrative - Lista restantieri.

    Prin acesta revizuire au fost eliminate din lista persoanele care si-au achitat intre timp restantele (in intervalul 16 septembrie - 7 octombrie ) si au intrat in lista persoanele care figureaza cu obligatii restante aferente semestrului II- 2016 si care au fost notificate.

    Momentan figureaza ca restantieri un numar de 6.742 persoane fizice, respectiv 378 persoane juridice.

    In conformitate cu art. 162 alin 1 din Legea 207/2015 - Codul de procedura fiscala, Municipiul Oradea publica lista debitorilor persoane fizice si persoane juridice care inregistreaza obligatii restante fata de bugetul local. Potrivit prevederilor legale, in termen de 15 zile de la achitarea integrala a obligatiilor fiscale, Municipiul Oradea va proceda la eliminarea din lista a contribuabililor care si-au achitat aceste obligatii. De asemenea, in cazul obtinerii de catre contribuabili a suspendarii executarii actului administrativ fiscal, se va proceda in termen de 15 zile la eliminarea din lista a contribuabililor aflati in aceasta situatie.

     

      [...]Citeste mai departe
    Lista restantierilor la bugetul local
    Sursa: Primaria Oradea
  • Accident de circulatie | Un TIR cu sfecla s-a rasturnat in sensul giratoriu dinspre Calea Sintandreiului


    [2016-10-10]
     Un TIR incarcat cu sfecla s-a rasturnat dupa ce soferul a intrat cu viteza in sensul giratoriu si a pierdut controlul volanului.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Accident de circulatie | Un TIR cu sfecla s-a rasturnat in sensul giratoriu dinspre Calea Sintandreiului
    Sursa: Bihon.ro
  • Tir rasturnat in sensul giratoriu dinspre Calea Sintandreiului: Tone de sfecla au "inundat" intersectia (FOTO / VIDEO)


    [2016-10-09]
    Un TIR incarcat cu sfecla s-a rasturnat, sambata seara, in sensul giratoriu de la iesirea din Oradea spre Arad. Soferul nu a adaptat viteza, masina a intrat in balans, iar remorca s-a rasturnat. Tone de sfecla au "inundat" intersectia si numai norocul a facut ca nimeni sa nu fie ranit. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Victorie de 100.000 de euro! Baschetbalistii de la CSM CSU Oradea s-au calificat in grupele Basketball Champions League (FOTO / VIDEO)


    [2016-10-07]
    Baschetbalistii oradeni vor juca in grupele Champions League, intalnind echipe din tari precum Italia, Franta si Turcia, dupa ce, joi seara, au invins categoric, pe teren propriu, echipa Lukoil Academic, campioana Bulgariei. Sportivii antrenati de Cristian Achim au intrat hotarati pe teren si au condus meciul pe tot parcursul lui. Pentru ca s-a calificat in faza grupelor Ligii Campionilor Europeni la baschet, echipa va incasa suma de 100.000 de euro si va sustine cel putin alte 14 meciuri in Liga Campionilor Europeni. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Victorie de 100.000 euro! Baschetbalistii de la CSM CSU Oradea s-au calificat in grupele Basketball Champions League (FOTO / VIDEO)


    [2016-10-07]
    Baschetbalistii oradeni vor juca in grupele Champions League, intalnind echipe din tari precum Italia, Franta si Turcia, dupa ce, joi seara, au invins categoric, pe teren propriu, echipa Lukoil Academic, campioana Bulgariei. Sportivii antrenati de Cristian Achim au intrat hotarati pe teren si au condus meciul pe tot parcursul lui. Pentru ca s-a calificat in faza grupelor, echipa va incasa suma de 100.000 euro si va sustine cel putin alte 14 meciuri in Liga Campionilor Europeni. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Un sofer baut a intrat pe contrasens si a provocat un accident


    [2016-10-04]
     Un barbat s-a urcat baut la volan si a intrat cu autoturismul pe contrasens unde a lovit o masina care circula regulamentar. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Un sofer baut a intrat pe contrasens si a provocat un accident
    Sursa: Bihon.ro
  • Un baiat de 20 de ani a cauzat groaznicul accident de la Diosig


    [2016-10-03]
    Teribilul eveniment rutier de azi dimineata de pe DN 19, in urma caruia doi oameni au murit, a fost provocat de o depasire hazardata (foto – FAN, pentru ilustrare). Potrivit unui comunicat oficial al Politiei bihorene, la volanul autoturismului care a intrat in depasire se afla ,,un tanar de 20 de ani, din Sacueni". Totul […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Se goleste tara: Romania, locul 4 in Europa la numarul de emigranti


    [2016-09-28]
    Romania a intrat in Top 20 mondial al statelor care furnizeaza migranti, cu peste 3,4 milioane de cetateni locuind in alta tara. La nivel european, Romania a urcat, pentru prima oara, pe locul 4. Cei mai multi emigranti romani sunt tineri si calificati intr-o meserie, deci golul lasat acasa nu e doar demografic, ci si economic. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Azi, alesii si-au meritat banii: Show-ul ,,Vot secret" al PNL a generat o sedinta de peste 3 ore la CJ Bihor


    [2016-09-27]
    Unii au intrat in sala bruneti si au iesit incaruntiti. Altii erau proapat rasi si le-a crescut barba. Altora li s-a facut doar foame, iar multora lehamite. Toate astea dupa un nou spectacol politic al liberalilor bihoreni din Consiliul Judetean (CJ). A fost nevoie de 3 ore si jumatate pentru epuizarea ordinii de zi, motivul […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • ,,Una voce con anima" - Roxana Constantinescu


    [2016-09-22]
    In fond, totul a inceput cu o mica greva a mea, in La Fenice. Sunt jurnalist roman, de ce ar fi trebuit sa recurg la o greva in celebra opera venetiana? Pai nu vorbeam de o greva ci de o ,,mica greva" - pentru ca unele idei frumoase merita o greva mica, aproape de neobservat, […]
    The post ,,Una voce con anima" - Roxana Constantinescu appeared first on Presa Oradea.
     In fond, totul a inceput cu o mica greva a mea, in La Fenice. Sunt jurnalist roman, de ce ar fi trebuit sa recurg la o greva in celebra opera venetiana? Pai nu vorbeam de o greva ci de o ,,mica greva" - pentru ca unele idei frumoase merita o greva mica, aproape de neobservat, pentru a ramane, macar in vibratia intima a peretilor incarcati de marea istorie, ca cineva a aparat un gand, pe fagasul a ce e drept. Langa usa pe care, in seara aceea scria ,,Roxana Constantinescu - Adalgisa". Aproape de care ne grupaseram, ca o ambasada mica ,,a altceva", eu si doi dintre cei mai aparte barbati ai serii.
    Am mai vorbit de multe ori despre ,,cum se face", chiar si in opera. Despre cum apare un spectacol, despre cum bucatele din colturi diferite de tara sau de lume vin si se aseaza impreuna, cuminti, cu ajutorul regizorului si al dirijorului (si al multor altora, desigur, de la portar la pantofar) si ceea ce iese din aceasta punere in matca se numeste ,,spectacol rotund". Dar, pentru acum, pentru acest spectacol cu ,,Norma", nu am fost de fata la ,,cum se face". Ci la ceva care tine altfel de ritul facerii, de lumirea ei, de bunul final. Am asistat la forfota aceea deosebita de dupa aplauze, nu in culise ci la cabinele artistilor din La Fenice, teatru unde romanca noastra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, a fost omul care a dus spectacolul, alaturi de soprana Mariella Devia, diva Italiei.

    Fiecare spectacol are viata lui, iar azi, greul a fost dus, magistral, de DOAMNELE scenei, Devia si Constantinescu. Sigur, basul a fost bun. Sigur, si tenorul si-a dat drumul, pana la urma. Dar acest fantastic binom, Devia-Constantinescu, a dat, pe langa culoare, gust, forma, sunet, caldura si tot ce mai vreti, din spectrul de aproape de noi, si VRAJA aceea a inefabilului, cum ca spectacolul mare, cel de dincolo de timp si de material, are loc sub ochii nostri si ne face partasi in ghemul ei, al vrajii, si ca respiram in ritmul celor doua soliste, cu sufletul la gura, de parca niciodata nu am fi aflat finalul din ,,Norma" si parca rezolutiile de pe scena inca mai au o multime de variante de final, si de noi, de noi toti, impreuna, tine daca pana la urma castiga dragostea, sau datoria, sau pedeapsa tradarii, sau… atatea tarmuri mari, in lagunele carora vietile de langa noi s-au ancorat.
    Aceasta ,,Norma" te face sa te intrebi…
    Spectacolul… Decorul propus de Kara Walker. Decor, costume, peruci - o lume a Africii negre. A lumii despre care Kara Walker s-a angajat sa vorbeasca permanent prin operele sale. Colinele mastilor africane, dupa care se desfasoara totul. Lumea romanilor si a druizilor e lumea oricarui cucerit alaturi de care cuceritorul mimeaza bunavointa.
    Apoi vine dragostea. Care nu tine seama de diferente de rang, de politica, de zei, chiar. Insa dragostea are ca hop nu doar piedicile care despart, social, un ,,el" de o ,,ea" ci, uneori, tradarile propriei inimi, care duc spre plural, spre o dragoste mai mare. Amestecul dintre dorinta de apropiere fata de dragostea noua, regretele fata de cea veche, frica fata de consecinte… Abia dupa aceste idei - cunoscute - ale ,,Normei" vin personajele. Cele de acum, conturate pentru noi, in La Fenice, cu artisti cu caractere aparte, cu idei ce coloreaza in maniera proprie ACEASTA ,,Norma", de acum.

    Iti pui intrebari legat de cum poate sa fie o ,,Norma" noua. Si ce vrei sa spui cu ea. Kara Walker vine cu Africa ei, cum spuneam, cu imense picturi care iti ard retina, cu opere mai degraba statice - apreciezi fotografia momentului de pe scena - pentru ca pe desfasurarea actiunii, ca gest gandit si coordonat, nu s-a insistat. Avem, mai degraba, o succesiune de stampe - impresionante prin frumusesea lor dar in care gestul corului, al ,,oamenilor multi" de pe scena, e simetric, simplu, neelaborat, nici macar justificat de ordinea ritualului - acolo unde unul ridica mana a uimire, ridica toti, la fel.
    Drumul dinspre negru spre culoare
    Miscarea e a culorii, ce-ti bate in retina prin rosul rochitelor domnilor - acolo unde doamnele preotese, conduse de Norma, iau decizii in soceitate (prezentate ca ale unui zeu simandicos in alegeri dar, in fapt, ca la orice zeu, oferind proiectii ale dorintelor si temerilor marelui preot - Norma, acum), barbatii care ar trebui sa conduca si sa inceapa razboiul sunt prezentati in varianta freudiana a supunerii (nu fara murmure) fata de femeia-castratoare, care are putere de alegere fata de comunitatea sa, astfel incat razboinicul lancezind se tine de sulita sa derizorie din rochita ce arde in locul lui.

    In 27 august, ,,Norma" de la La Fenice, Venetia, primul spectacol de anul acesta cu opera lui Bellini, reluat cu o distributie noua, dupa ce anul trecut fusese prezentat ca premiera in cadrul Bienalei, cu o alta garnitura de artisti, unde doar Adalgisa a ramas aceeasi, e intr-o constelatie aparte. Si intr-un moment aparte, fiind ziua de doliu al Italiei dupa sutele de morti ai cutremurului ce a lovit, spre finele lui august, peninsula. Ajung cu 10 minute inainte de inceperea spectacolului in dreptul Intrarii Artistilor - un instrumentist se indreapta agale spre intrarea lor. Cam tarziu. Intru, incarcata de aceeasi bucurie ca intotdeauna, in La Fenice. De copil, de cand cu primele intalniri cu Verdi, visasem sa ajung aici, si la La Scala. Si la alte cateva opere de pe continent. Am ajuns.
    Comparand La Fenice cu La Scala, poate prima are ceva din aerul unui loc mai mic, dar, in mod cert, este mult mai plina de suflet, pe care nu l-au alungat incendii, recesiuni, directorate si viziuni diferite. La Scala are ceva din pompa stearpa, mai degraba funebra, de ciocli care-ti gestioneaza cu ochi rai circuitul in cladire, respiratia, sufletul. In Venetia nu este asa - respiri mai larg, te apropii de spectacol mai in pace, si cu mai mare acces la frumusetea exterioara, pentru a o pregati pe cea a sufletului tau.

    Am vazut aici mai multe spectacole, mereu de pe partea dreapta a salii (asa s-a nimerit sau asa am cerut), de mai sus sau de mai de jos, cum s-a putut, atenta la toate detaliile vizibile. Mereu incantata la a participa la vraja - mereu oferindu-mi-se o vraja, care a meritat aplauze, care mi-a ridicat intrebari, care m-a facut sa plec adaugand substanta la ceea ce deja eram.
    Ne ridicam pentru un moment de reculegere. Apoi, imaginea ce deja ne introduce in ritmul liniilor Africii negre se duce si incepe totul. Pollione intra in scena cu Flavio, in genul vanatorilor de la un safari si, pentru o vreme, ai senzatia ca tenorul Roberto Aronica se afla intr-o zi tare aiurea, vocal. Apoi se redreseaza. Mariella Devia incepe ,,Casta Diva" si, aproape instant, uiti nedumerirea primelor minute.
    Este superba. Copacul de margean al vocii ei nu este escavat din trairile celorlalti ci creste liber peste ele, se ridica, umple si traseaza reguli noi, proprii, ale unei voci ce serveste povestea iar spectacolul incepe acum, abia acum, si ai garantia ca te va lua si te va duce acolo, intre colinele fierbinti ale pasiunii si tradarii, in care placile tectonice ale binoamelor ce se intalnesc, dureros, sunt ale dragostei si tradarii, ale sperantei si lipseri de curaj, ale dorintei de libertate si necesitatii de a supune. Cadrul fusese asigurat - de acum era timpul vocilor sa rodeasca.
    Despre axa omului
    Devia scenei e o afro, desigur, prin peruca. Universala in rest – clocotitoare prin voce, cu gestica de care se ajuta, soprana face din scena tinda pentru palatul trairilor ei. Dar nu singura. Cu ajutorul Adalgisei, caci iat-o si pe mezzosoprana romanca pentru care mi-am dorit sa vad ,,Norma", aici. Bucuresteanca Roxana Constantinescu este ,,partea alba" a povestii de dragoste, lupta si tradare. O alegere excelenta, o tija firava si totusi atata de rezistenta si eficace atunci cand este vorba de voce, care completeaza ,,ca rupta din locul acela" ikebana celor trei mari roluri ale operei.
    Daca aranjamentul acela clasic de flori, al orientalilor, are trei axe principale - a cerului, a pamantului si a omului, atunci, in mod cert, calchiind necesitatea acestei imparteli a lumii la ,,Norma" noastra, Roxana Constantinescu e axa omului, unde Mariella Devia atinge cerul, gandind la fosta diva casta, iar Roberto Aronica intruchipeaza pamantul - cu toanele si murdariile lui, dar dornic sa rodeasca.

    Te uiti la Roxana si, dincolo de o voce care nu da de greutati in partitura Adalgisei, apreciezi si miscarea scenica - ramurica aceasta, ,,a omului", de care spuneam mai sus, cere si justifica exclamatia lui Odiseu, atunci cand o intalneste pe Nausicaam dupa Homer: ,,In Delos, doar, vazui asemeni lujer, de finic, care, fraged, rasarise langa altarul zeului Apollon. Tot astfel stau si-n fata ta, fecioara, si ma cutremur. Spune-mi, esti zeita sau esti fiinta pamanteana?" Mezzosoprana e un partener perfect valabil, ca voce, al sopranei, dar e singura de pe scena care vrajeste si prin gest.
    E mare lucru sa vezi un artist inzestrat cu darul de a face spectacolul complet, ajutand vocea prin gest - iar gestul scenic al Roxanei Constantinescu, frangerea si vibratia corpului ei, miscarile mainilor ei decupeaza pasari de apa, din intunericul scenei si al trairilor celor din jur, si le permite zborul, creaturilor noi, in La Fenice.
    Loc pentru istorie noua, in La Fenice
    O caut pe Roxana la pauza. Ridic mana a salut, asa, aproape nestiut, langa tabloul Mariei Callas, de pe unul dintre coridoare - un must, mereu. A avut si ea, Callas, povestile ei cu ,,Norma",  incluzand o foarte comentata renuntare, la Roma, dupa primul act, in fata presedintelui Italiei, in 1958, precum si cu La Fenice unde, printre altele, in 1949 a sarit, la interval de doar sase zile, de la Brunhilda lui Wagner la Elvira din Puritanii, invatand in acele sase zile rolul… Trec de cerberi, ma incurc intre lifturi, cabinele solistilor sunt undeva la etajul III, ajung, finalmente, sunt timorata, nu cunosc obiceiurile locului, un barbat inalt si amabil bate in locul meu in usa Roxanei, vazandu-ma ca-mi frang mainile a incurcatura, mezzosoprana iese, saluta in italiana, ii spun ,,buna seara" si totul se topeste intr-un zambet cald si drag. Stabilim ca ne vedem dupa.
    Actul doi, acelasi ghem de trairi din partea celor doua dive ale serii, unde tenorul puncteaza si el, bine, ca un fel de frunza intre doua flori. Imaginile Karei Walker sunt, iar, batatoare la usa ochiului, si caldura si misterul aduse cu ele, alaturi de firescul jocului, si de participarea deosebita a vocilor, te fac pe tine, spectator, sa fii furat de curgerea intregului si sa speri, impotriva logicii si a memoriei, ca ,,Norma" se poate sfarsi altfel, ca dragostea (a cui fata de cine?) poate invinge. Nu invinge, decat o mica batalie din lupta majora, si, din aceasta frustrare, sporita de lumina ce rascoleste culori si trairi, pleci cu intrebari, ce-si pun semintele in colturi ale tale ce nici nu banuiai ca exista in tine, pana atunci.

    Aplauzele finale ne reunesc pe cei ce am fost martorii acestui spectacol de fine de august. Frustrati, oarecum, ca nu am putut sa NE aplaudam solistii la iesiri aparte, spre noi, la arlechin, atunci cand am fi vrut (tinand de felul cortinei, cum discut mai apoi cu Roxana), ii rasplatim acum. Posesiunea pronumelui vine din lucrul bun trait impreuna. Azi, acum, la final, in minutele de aplauze, ei sunt ai nostri si noi ai lor, pentru ca am trecut de asepsia tatonarilor, a asteptarilor, a linistii datorate actului artistic - acum e timpul ovatiilor, al imbratisarilor acustice, al raspunsului pe care noi, publicul, il sadim in marele istoric din Teatro La Fenice, ca pentru fiecare nobila frumusete ce s-a oferit, de mai bine de doua secole, aici, dinspre scena.
    ,,Ambasada" Roxanei
    Dar fug si spre imbratisarea reala, si spre uneltirile ce se leaga de interviul ce va urma. Trec, aproape imperator, de cerbera dinspre zona artistilor, ,,acolo e o fata, fata mea, intelegi?, superba Adalgisa, si vreau la ea", spun cu ochii, spun cu mersul hotarat si mandru si sigur pe el, si nu mai e nevoie sa o spun si altfel - acum nimic nu poate opri vreun lucru bun.
    Ajung la etajul trei ai cabinelor, Roxana inca nu este, apoi vine, asteptam, ne grupam oarecum in functie de zona intereselor noastre. Cea mai mare parte de oameni e la usa Mariellei Devia, multi-multi orientali, apoi cativa barbati de varsta medie, apoi cateva doamne in varsta. Sa spunem aici ca Devia este cea care, dupa o cariera merituoasa, a debutat in Norma la 65 de ani, adica in urma cu trei ani, si ca acum, la 68 de ani, a inceput sa vorbeasca despre o apropiata retragere.

    Dupa cabina lui Devia vine cea a lui Aronica, apoi cea a Roxanei Constantinescu, apoi Simon Lim, basul ce a cantat (bine) in rolul Oroveso. Se strecoara printre noi cei care-i ajuta pe artisti. Fac o fotografie cu explicatia de la usa Roxanei - zambesc, avem acelasi ,,-escu" romanesc la capetele numelor noastre de familie. Costumiera are un petic de hartie cu indicatii si nume agatat de propria haina - probabil cu toate detaliile pe care le are de ridicat de la cate un costum. Nimeni nu se uita urat la noi ca incurcam locul cu forfota noastra.
    De altfel, noi, cei ,,ai Roxanei", nu prea incurcam. In stanga mea, un barbat inalt, de o frumusete aparte, aproape lipit de peretele opus usii Roxanei, din dorinta de a nu incurca. Nu e din lumea asta, a nonsalantilor vanatori de autografe, nu e nici stanjenit de lumea asta - apoi il vad langa Roxana, si e clar din ce lume e: din lumea lor. E Vincent, logodnicul Roxanei, si, din ce mi-a povestit despre ei, lumea lor e asa frumoasa si aparte, ca-i poti invidia. La modul bun. O armonie ce s-a cladit bine, fara sa fie nevoie sa le bata amandurora reflectoarele-n cap. Le-a ajuns sufletul.

    Vincent intra, raman doar eu cu celalalt barbat inalt al ambasadei noastre mici. Devia inca nu a iesit, grupul ei se agita, freamata, toti ii pandesc in picioare usa, toti au aerul ca asteapta o prada, din care vor sa rupa ceva. Cumva, ma amuz. Cumva, ma revolt. Oare oamenii acestia realizeaza ca Mariella Devia nu a cantat singura si ca a fost acompaniata magistral de Roxana noastra? As fi vrut sa vad mai multa lume si aici, la cativa metri, la usa aceasta. Si ma asez pe bancheta de aici, infoindu-ma-n sal, ca o Rosa Parks pe scaunul ei de autobuz. E mica mea greva. E micul meu semn de exclamare. Stiu sigur ca maine (maine – candva), usa Roxanei va fi din ce in ce mai asaltata.
    Si barbatul de langa mine stie. Mi-e clar lucrul asta. E de aici. Din lumea aceasta. A coridoarelor artistilor, a luminilor si umbrelor lor, a birourilor unde se iau deciziile. Se simte. Dinspre mainile frumoase si nervoase ce par sa fi intalnit pianul, dinspre mersul nerabdator si impetuos de pe acel coridor - un mers de cal pur sange ce trece printre… sa spunem doar… alti cai… atunci cand o saluta scurt pe Devia, cand Devia iese. Ceilalti, toti, se strang ciorchine in jurul sopranei, flori, fotografii, replici admirative, retragere cu surle si fanfare. Fac  si eu o poza, de departe, cu cei care o pozeaza.

    Apoi, abia apoi, in linistea ramasa, ma ridic si fotografiez un manunchi de chei ce atarna de undeva, pe coridor, langa noi. Il vad pe Charles ca rade. Ii spun: ,,Ce vrei, sunt ziarist! Ma atrag detaliile" - si rad si eu, complice, din mica greva in care am fost alaturi. Aproba: ,,La Fenice are multe detalii aparte, doar sa le vezi". Schimbam alte cateva cuvinte, intr-o pasta de amabilitate si asteptare. Atunci nu stiam, e Charles Fabius, cel care a facut regia secunda la ,,Norma", multi ar adauga aici treaba cu colaborarea lui cu Robert Wilson sau proiectele lui de la Guggenheim New York, sau… altele. Eu spun doar ce era atunci, in momentul acela, fara carti de vizita la iveala: uite un om langa care gestul artistic gaseste loc sa se intample, langa care pot creste nestingherit paduri de sunet, de gest, de culoare. Aparte om.
    Sfarsit de spectacol
    Se termina si forfota celor care ajuta scena. Pleaca si peruca Adalgisei, prilej sa schimb o replica si cu Osvaldo, cel care i-o ia. Cu un chip pe care n-o sa-l uit repede, hair-stilistul mi se loveste de retina, mie, cea fara memorie vizuala – e simplu sa descifrezi ecuatia lui de om-artist, specificul vine abia dupa asta, pornind de la asta, cu delicatete, cu pretiozitate interesanta. Ii zambesc cald - ,,te stiu de o mie de ani – i-as spune – as vrea sa te-ntreb de urmatoarea mie de ani, ce va veni". Cate intreteseri de personalitati aparte, de abordari aparte ale artei, ale luminii, ale jocului cu ea. O bucatica de timp in zona cabinelor din La Fenice, ganduri cat pentru o lume intreaga.
    Vorbesc scurt cu Roxana, imi agat ochii in stropul de lumina ce vine din pietricica de la lantisorul ei, pe care il vazusem, cu ochi cercetator, din timpul aplauzelor - mezzosoprana imi va spune, zilele urmatoare, ca nu a fost o problema cu Kara Walker a intra pe scena cu mici ,,efecte personale" si ca, in multe, regizoarea a oferit libertate artistilor. De asemenea, ca e vorba de un dar de suflet din partea parintilor ei. Mereu, din ochi frumosi, Roxana ajunge la ochi si mai frumosi, cand vorbeste despre parintii ei, despre familia ei. Dar si asta aveam sa aflu mai tarziu. Acum trebuie sa stabilim unde ne vom intalni, pentru restul.
    O intreb de are vreun loc favorit in Venetia, dar totul e inca pe zbarnaiala in jur, pe des-facere, pe graba, a mai aparut cineva care o asteapta, un cuplu din Japonia, prieteni ai ei, asa ca o intreb de pot lansa eu o idee. Accepta, ii spun cu jumatate de gura de Cimitirul San Michele - e putin ciudat sa inviti pe cineva pe care nu cunosti, inca, la un cimitir, cand n-ai mult timp sa explici ce e cu cimitirul ala si de ce te-ai gandit ca ar fi un loc bun. Dar Roxana accepta, oferindu-mi incredere la alegere. Urmeaza sa ne intalnim intr-un alt loc care mi-e drag, si despre care care simtisem mereu ca va veni momentul cand sa fie parte dintr-un scenariu deosebit din tot ce am de facut in Venetia: piata dintre Spitalul Civil, intrarea principala, si Biserica Giovanni e Paolo. Si de aici urmeaza sa vedem, impreuna, cine e Roxana Constantinescu, omul.

    Plec in noapte. Cu intrebari, cu asteptari, cu frisoane. ,,Norma" inca nu s-a terminat. In statia de vaporetto de la Giglio, de unde astept un 1 spre casa, doua doamne in varsta diseca spectacolul. Am alta parere decat a lor, dar tac. Ies spre apa, cat mai departe de ele, la marginea pontonului de pe Canal Grande, dar nu e de liniste: din dreapta, de pe acoperisul Guggenheim-ului de Venetia, vine muzica stridenta, e un chef, e genul de sunete pe care nu le vrei acum.
    Nu e noapte pentru somn, iau N-ul spre Lido, imi ascult gandurile asteptand sa apara soarele, pe plaja, jongland cu intrebari si decizii. E prima data, in cele trei luni de cand stau aici, ca prind rasaritul soarelui in Lido. Si abia cand soarele de - inca - august e destul de sus, dincolo de linia orizontului, de nave, de pasari si de micimi, se termina ,,Norma" si pot sa vin acasa si sa fie loc pentru restul, pentru tot.
    *
    Nu cred in voce ca instrument neutru. Nu cred in voce nelegata de personalitatea celui care o foloseste. Nu ma intereseaza. Este alegerea mea. Am ALES sa ascult si mai ales sa scriu despre voci ale unor oameni cu caracter. Roxana Constantinescu este un astfel de om. Cred. Asa o dezghioc eu, din suma de lucruri pe care le simt pana acum, pe care le-am citit despre ea, pe care le-am primit, cerand pareri in lumea vocilor. Este o voce cu suflet.
    Oamenii buni si frumosi cred ca vin din doi snopi mari. Ai celor luminosi, care au trait asezat si care rasfrang cu generozitate ceea ce au primit. Si ceilalti, care, lovindu-se de rautatea celor din jur si de nefericirile lor sau ale altora, au procesat substanta aceasta si au faurit din ea lumina.
    Roxana pare un om luminos prin definitie, de la radacina. Eu nu sunt deloc asa - va fi interesant de vazut de vom putea gasi un numitor comun pentru ce va urma. Pentru ca astfel de interviu nu este o oglinda ci un pact - uneori lupta - intre doua persoane. O laminare de otel.
    O vizita la Stravinsky si Diaghilev
    Dar lucrurile isi gasesc repede o matca fireasca. Ne intalnim acolo, langa spital si biserica, pregatesc cadrul primelor poze exact pentru a prinde si felul in care se unesc cele doua cladiri - dupa ce ma iau la harta cu un gondolier deranjat de concurenta, in locul unde-si facea veacul. Apoi mergem frumos sa luam vaporul spre cimitir.

    Trecem pe langa statuia lui Dante si a lui Vergiliu, intr-o barca, a lui Frangulyan, aflata intre spital si cimitir. O ador. Ma bucur sa o impart cu Roxana. Dar mai e ceva. Cand ajungem in zona destinata copiilor, cea veche, artista imi spune ca e prima data cand intra intr-un cimitir fara sa aiba o treaba anume, personala, acolo. Asa ca, pe langa poarta si curtea de care aveam nevoie pentru cateva poze, devin un ghid al ideii de spatiu cultural care este, uneori, un cimitir. Il gasim pe Doppler, intram la sala rar dibuita de turisti a urnelor funerare, trecem pe la Stravinsky, Diaghilev si Karl Filtsch. Pe la Brodsky, apoi. Doar pe Ezra Pound nu il gasesc – ca de obicei, in ultimele dati…
    Ne ataca tantarii tigru. Fugim in partea cealalta a insulei, la poarta din metal dantelarit, de unde privesti spre Venetia. Aici am deslusit, candva, intelesul cuvantului ,,serenitate". In afara de sora mea, Roxana e singura cu care am ajuns sa impart poarta asta. Ma bucur ca i-am facut-o cadou.

    Bine, sa impart cu Roxana, e una – dar si cu un nou roi de tantari-tigru, care ne fac sa jucam tontoroiul, aici, si care ne scurteaza sesiunea foto, e cam mult. Ii promit invitatei mele ca, spre iesire, curtea franciscanilor e doar cu piatra, si, sper, acolo nu vor mai veni felinele alea zburatoare dupa noi. N-avem noroc dar, printre picaturi, prindem si cateva poze bune, si cateva replici pentru interviu, si… si inca ceva. Ceva esential, care se leaga uneori, rar, cred, eu, intre oameni. Crestem un inceput de prietenie. Din cum suntem, din ce vedem ca important in viata. Dar materialul este despre ea. Important e, doar, in aliniatul acesta, ca omul cu care am pornit la drum pentru un interviu a deschis usile si pentru o amicitie.
    Cu Roxana Constantinescu, treaba asta vine firesc. Probabil tine de intuitia care o ajuta sa isi gaseasca acea curgere lina pe scena. Si ma trezesc, cu surprindere, de cateva ori, ca rad in hohote, cu toate cele pe care le discutam, chiar daca strabatem un cimitir. Ma straduiesc sa nu o mai fac, din respect pentru loc. Dar Roxana ma face sa uit, ca o apa rece si proaspata, ca o apa vie. Sarim de la una la alta, de la scena la small talk, de la monumentele din jur la glume de fete cucuiete. Parca ne stim de-o viata. Nu e meritul meu - e al ei. Eu o ghidam doar prin cimitir - ea,  prin toata povestea asta, de dincolo de interviu, - spre a cunoaste un om nou. Participativ, nu aseptic.

    Cu toata frumusetea din jur, si istoria, si lumina, si linistea, fugim din San Michele. Urcam intr-un alt vapor, spre Fondamente Nove, si facem dreapta - chiar daca mai demult stateam in Canareggio, cand veneam la Venetia, la un minut de locul unde locuieste Roxana acum, nu stiam decat cateva drumuri din sestier, asa ca acum e timpul ca mezzosoprana sa aduca ,,Venetia ei" in ecuatie. E frumoasa Venetia ei. Primesc cadou o biserica noua, pe care n-o stiam deloc, si nici nu banuiam ca exista acolo unde era, un pod aparte, asemanator cu Podul Diavolului din Torcello si, pentru scris, o cafenea unde aflu ca exista pe lume si shakerato. E bun shakeratto. Cafea, bucatele de gheata. Se pare ca, intr-adevar, cum avea, sa aflu mai tarziu, Roxana dibuieste toate cafenelele placute si care stiu sa-ti ofere soare. Si vin si intrebarile.
    Cum s-a cladit acest rol
    – Ce ar trebui sa se intample sa refuzi un rol?
    – Vorbim despre un rol care in mod normal face parte din repertoriul meu? Atunci motivul refuzului ar fi un concept regizoral absurd, care contravine muzicii si firului dramatic. Apreciez montarile moderne, dar nu sunt o sustinatoare a ridicolului si extravagantelor pe scena, doar din dorinta de a fi ,,altfel". Imi plac provocarile, rolurile de compozitie, cred ca este important sa te transpui, sa te lasi liber, sa iti uiti identitatea pe scena, sa devii acel personaj.
    – Ce inseamna comunicarea pentru tine?
    – Cand vorbim despre opera, cred ca valoarea este aceeasi pentru muzica si cuvant. Evident, cunoastem toti expresia ,,prima la musica, poi le parole". Dar emotiile, culorile, sunt transmise prin sinceritatea cuvantului si respectul sacru al partiturii vocale. De curand, cineva mi-a zis ca sunt ,,una voce con anima". Cred cu tarie ca, atunci cand canti cu sufletul, ti se aude sufletul. Pentru mine, comunicarea e primordiala... Nu ma simt niciodata singura. Imi place sa daruiesc, sa ma daruiesc si daca publicul paraseste teatrul cu o oarecare nostalgie, cu ganduri, cu inima plina, atunci ceva a fost bine.
    – Cum vezi raul din lumea voastra?
    – Eu, de raul asta despre care se vorbeste, care cu siguranta exista, inca nu m-am lovit. Sigur ca este o lume a competitiei, cu totii ne dorim sa cantam in teatre importante, roluri mari, dar, in vanatoarea de contracte, artistul ar trebui sa fie menajat, responsabilitatea revenind agentilor. Eu am incredere in cei care ma reprezinta, inteleg ca lucrez intr-un univers subiectiv, unde gusturile directorilor, regizorilor, dirijorilor sunt individuale, si ma concentrez pe rolurile mele, pe studiu. Iata, intr-o productie de ,,Cosi fan tutte" se cauta o Dorabella blonda; nu, nu era vorba despre culoarea parului – s-ar fi rezolvat usor cu o peruca – ci de tipologia unei fete blonde. I am a proud brunette. Si am aceasta calitate, cred, de a accepta faptul ca suntem diferiti, ca placi sau nu placi, important este ca eu cu mine sa fiu multumita. Si sunt multumita de alegerile facute, de faptul ca acum cinci ani am inceput o cariera de ,,liber-profesionista" unde pot dedica timp studiului, pot selecta anumite oferte si pot pasi pe scenele teatrelor din intreaga lume.

    – Cum te apropii de un rol?
     – Uite, haide sa vorbim despre Adalgisa. Am debutat rolul in Zürich. Dar tot procesul de cunoastere, de apropiere fata de rol, a inceput cu libretul. Cu povestea. Cine este, de unde vine, ce varsta are, ce experiente... totul, regasesti in text. In plus, este asa de detaliat descrisa de catre celelalte personaje: Norma, Pollione. Imposibil sa nu o vezi. Am studiat rolul impreuna cu profesoara si totodata mentorul meu, Ileana Cotrubas, m-a ajutat sa inteleg nu doar aspectul psihologic, dar si abordarea stilistica, sa descopar o paleta de culori vocale care sa o picteze pe Adalgisa prin prisma personalitatii mele.
     – Cum a fost experienta construirii rolului aici la Venetia?
    – Scurta. Perioada de repetitii a fost de o saptamana. Dar eu facusem parte din distributia premierei, unde am lucrat o luna alaturi de oameni inspirati si generosi. Singura surpriza, de aceasta data, a fost ca faimosul duet ,,Mira, o Norma" care se canta transpus cand Adalgisa este o mezzosoprana, urma sa se faca in original.
     – S-a mai intamplat.
    – Da, dar de obicei informatia ajunge cu mult timp inainte. Este o cu totul alta tesatura vocala, asadar impune o alta abordare tehnica, si timpul este valoros. In plus, racisem. Rau. O traheita, cosmarul cantaretilor. Nu ocoleam gandul unei eventuale anulari, pentru ca nu e un rol pe care sa-l pacalesti. Dar puterea mintii face minuni.
    – Cu cine te-ai sfatuit?
    – Cu doamna Cotrubas, cu medicul foniatru, cu familia. Medicul era sigur de refacere, pana la premiera, dar a trebuit sa tac in timpul repetitiilor. Eram ca un pestisor, pe scena. Miscare da, voce nu. Dirijorul Daniele Callegari a cantat in locul meu. Mi-a spus: ,,Pentru mine esti o descoperire, nu vreau sa te pierd". Sustinerea lui a fost decisiva. Si in spectacol – am cantat.

    – Ai vazut alte spectacole aici, la La Fenice, inainte de a ajunge sa lucrezi pentru Norma?
    – Nu. Am intrat pentru prima data in teatru cand am audiat pentru rolul Adalgisa, acum doi ani. Si imi amintesc foarte bine emotia resimtita cand am pasit pe scena si am constientizat pasii mei pe urmele unor pasi de aur. Tremur. Este unul dintre cele mai frumoase teatre din lume.
    – Te-a primit cineva vreodata prost pentru ca esti din Romania?
    – Nu. Muzica nu are cetatenie. In plus, cred cu tarie ca cei din jur sunt oglinda ta. Reaua-vointa m-a ocolit pana acum.
    – Ai pornit de la Corul de Copii Radio. Cum s-a intamplat trecerea spre a fi solista?
    – Cantand. Cantand in cor, de la varsta de cinci ani. Doi ani mai tarziu eram solista si am crescut alaturi de acest ansamblu fantastic, care mi-a oferit o bogatie sufleteasca de nedescris. Canto-ul clasic, mai tarziu, a fost o alegere fireasca. In plus, copil fiind, imi placeau rochiile cu crinolina. Le-am purtat mai tarziu.
    Despre trecut prezent si viitor, cu mult optimism
    – Cum a fost cu percutia?
    – Ne-am placut reciproc, dar ca dragoste pasagera. Glumesc. Intotdeauna am stiut ca voiam sa cant. Insa nu era suficient. Voiam sa studiez solfegiu, istoria muzicii etc. Asadar, la sfatul doamnei Eugenia Vacarescu Necula, dirijoarea Corului de Copii, ai mei m-au inscris la Liceul de Muzica George Enescu. Aveam 11 ani. Optiunile de instrument erau ceva mai limitate: instrumente de suflat, percutie, chitara, contrabas. Am ales percutia, iar mai tarziu mi-a ajutat enorm! Am regasit aici, la Venetia, in dirijorul Daniele Callegari, un coleg de percutie. Amandoi cu diplome.
    – Partenerul tau nu e din lumea artelor, nu canta. Cum e cuplul vostru?
    – E armonios. E complex. Nu stiu daca o relatie cu un muzician m-ar implini. Am nevoie de acest echilibru care vine din partea unui om care apreciaza arta, dar care ma imbogateste tocmai pentru ca are o cariera diferita. Facem parte din doua lumi diverse, viata noastra nu e monocroma, dar ne regasim in aceleasi pasiuni, interese. Eu pe scena traiesc, ard, ma arunc cu tot ce am, dar apoi trag dupa mine usa teatrului si acasa am linistea, intimitatea unei vieti normale.
    – Tot aud treaba asta cu tineretea. Canti de ani buni – nu te deranjeaza, cumva?
    – E un compliment. Cat timp inveti, esti tanar. Artistul este intr-un permanent studiu, in permanenta formare. As vrea sa fiu descrisa ca tanara tot timpul vietii. Inseamna ca si sufletul e unde trebuie.

    – Spune-mi despre parintii tai, cei de la care ai firul de lumina pe care-l porti mereu la gat.
    – Din ziua in care am primit lantisorul asta, nu m-am despartit de el. E felul meu de a-i simti pe ai mei aproape atunci cand nu sunt in sala. Parintii si sora mea – sunt dragostea aceea mare, neconditionata, sunt echilibrul meu sufletesc. Am pasit impreuna in viata, avand intotdeauna sustinerea lor, iubirea absoluta. Suntem foarte apropiati, ne telefonam aproape zilnic, vin sa vada spectacole…  Familia este totul pentru mine. Stiu cat de multe sacrificii au facut, de-a lungul vietii, pentru viitorul meu si al surorii mele, si, atunci cand sunt in sala, la spectacol, cant doar pentru ei, ca mai apoi sa ii imbratisez la cabina si sa le vad zambetele, mandria…
    De la pisica neagra la terasa in soare
    – Cum te apropii de locurile, de orasele unde ai diversele productii?
    – Totul incepe cu detaliile de logistica. Daca perioada este lunga – gasirea unui apartament care sa imi placa, sa aiba terasa si sa fie in apropierea teatrului. E important sa ai o ,,acasa" in saptamanile respective – hotelul nu e o varianta. Apoi, in timpul liber, descopar orasul. Intai ca o turista disciplinata, cu lista obiectivelor turistice in mana – mai tarziu ma ratacesc cu o placere nebuna si doar ,,google maps" ma mai aduce la adresa. In plus, ador cafenelele. Si, cum spune partenerul meu – ar trebui sa fac un blog al cafenelelor in soare, pentru ca, in toate orasele pe care le vizitez, gasesc doua – trei terase insorite, in functie de ce parte a zilei e, si, sperand ca e vreme buna, le frecventez cu regularitate. Ce poate fi mai minunat decat cafeaua, o carte, muzica si soare?! Compania si ciocolataa. Dar, in rest… imbatabil!
    – Ce amintiri aduci, de regula, cu tine?
    – Obiecte de decoratiuni interioare, bijuterii artizanale, condimente, tot felul. Aici, in Venetia, am cumparat o lampa. Decoram apartamentul din Paris si i-am gasit deja un loc.  In plus, cumpar  un magnet din fiecare oras vizitat. O geografie a sufletului. Si a frigiderului. Ha, ha!
    – Ce e neobisnuit la tine?
    – Neobisnuit… nu stiu. Dar sunt superstitioasa. Sunt cateva lucruri de care nu ma despart niciodata. Uite: martisor  de la parinti, pietre de ametist din Israel; incerc  nu ma intorc din drum, sa nu vad pisica neagra taindu-mi strada, nu fluier in casa – chestii de-astea.

    – Din ,,acasa la parinti" ai ajuns la ,,acasa la Paris" – cum e?
    – Iubirea, bat-o vina. Dar am fost  ,,acasa la Viena", unde am sora, prieteni, oameni dragi.
    – Ce te face sa plangi?
    – Dorul.  Si, uneori, singuratatea. Asta e pretul. Da, sunt norocoasa pentru ca fac ceea ce imi place, imi traiesc pasiunea, dar reversul acestei fericiri este permanenta calatorie in lume, cand cei dragi nu iti pot fi tot timpul aproape. Si asta ma intristeaza. Uneori, pana la lacrimi. Singuratatea te obliga sa te cunosti, sa te asculti, dar, la sfarsitul zilei, vrei, poate, o imbratisare… si trebuie ta te multumesti cu una virtuala. Plang la filme. Si plang deseori cand vad batrani singuri, neajutorati. Mi se face dor de mamaia mea, care statea cu noi. Si care ne-a parasit prea devreme…
    *
    Cam asta este partea oficiala din prima intalnire a noastra, de bantuiala prin Venetia si imprejurimi. La urmatoarea, pornim din acelasi loc, mergem la Biserica San Francesco della Vigna, la Capela Sagredo, apoi, acolo, pe coridoare cotite, spre locuri cu tablouri de o mare valoare, unde nici nu stiu niciodata de avem voie sa fim. Si spre curtile interioare cu pietre funerare pe jos, care ne numara pasii. Cel pe care il rugam sa ne faca o fotografie impreuna e un chinez pe care eu il mai intalnisem intamplator, prin oras. Roxana il saluta in limba lui, jovial. Acesta se uita la ea, nedumerit. Cantareata ii explica: in urma cu o luna tocmai fusese in turneu in tara lui.
    Ne mai intalnim cu niste cunostinte, in oras, dam chiar si de gondolierul cu care ne luaseram in vorba cu cateva zile inainte - Roxana pare un magnet pentru oameni. Si pentru toti are cate un zambet, cate o vorba asezata si buna. Si mai trec cateva spectacole venetiene si, deja in tari diferite aflandu-ne, mai vin cateva intrebari, ce au crescut in timp.
    Succes, prietenii, intamplari
    – Ce prieteni ai? Ai oameni pe care sa ii poti suna la patru dimineata?
    – Da. Am prieteni din copilarie, cu care am crescut; din facultate; de mai tarziu. Si stiu ca sunt acolo tot timpul, zi si noapte.
    – Cum o sa fie cand o sa ajungi si mai mare in topul mondial?
    – Ar trebui sa fie la fel. Nu inteleg de ce succesul schimba unii oameni. Da, se limiteaza timpul fizic, exista mai multe ,,obligatii", dar generozitatea si respectul pentru cei de langa tine, seriozitatea pentru studiu, valorile morale ar trebui sa ramana la fel. Diva secolului XX este ,,the girl next door", si mie imi place. Pentru ca am intalnit multi artisti mari – si multi de o modestie si naturalete deosebite.
    – Spune-mi ce intamplari ciudate ai avut, legat de scena.
    – Oooh, sunt multe. De exemplu, la Opera din Viena, in ,,Flautul Fermecat" era un moment in care trebuia sa astept sub scena, si sa deschid o ,,usa" din podea, pe un anumit cuvant cheie. Dar nimeni nu imi spusese ca va fi fum, pentru un mai mare efect. Eu, asteptand intrarea, in genunchi sub scena, vad tot fumul asta. M-am speriat si am plecat in marsul piticului spre margine. Ca, mai apoi, regizorul de scena sa imi spuna ca e totul ok si, din fericire, m-am intors la locul ,,incendiului" la timp. Altadata, tot la Viena, in ,,Povestirile lui Hoffmann" (regia semnata Andrei Serban), nu am vazut un perete din sticla si, cum alergam pe scena, a fost o lovitura din plin – fara accidente. In ,,Romeo et Juliette", mi-am adus bicicleta personala pentru o plimbare pe scena, in timp ce cantam aria lui Stephano. Iar, de curand, la Budapesta, am ramas blocata in toaleta. Restul colegilor – pe scena. Am batut usa, am strigat – nimic. Dar aveam, la costum, o sabie. Am folosit-o sa ma ,,eliberez". Peripetii de tot felul.
    – Ce tine de tine, la un rol?
    – Intelegerea si cunoasterea posibilitatilor vocale, fizice. Incerc sa recunosc cand un rol nu mi se potriveste, cand e prea devreme, cand e prea ,,la limita". Ca muzician trebuie sa te asculti mereu, pentru ca, cine esti azi, nu ai fost ieri, si nu vei fi maine.

     – Cum a fost colaborarea cu Kara Walker?
    – Libera. Ca o piesa de jazz, unde improvizatia mi-a apartinut. ,,Norma" a fost prima productie a Karei, o artista deosebit de talentata, care a venit cu o scenografie, decoruri, costume de mare frumusete si delicatete, si care a lasat cantaretii sa se insereze natural in acest spatiu estetic. Eu am propus, ea a primit, si perioada de lucru a fost tare placuta.
    – Ti se pare justificat cum spun artistii, despre cineva cu care s-au intersectat, la un spectacol pentru care au lucrat impreuna, ,,prietenii mei"?
    – Sigur ca se formeaza amicitii, pentru ca petreci o perioada suficient de lunga incat sa ajungi sa iti cunosti colegii – deseori timpul liber este in aceeasi formula, iar lumea asta e o lume mica. Exista un filon al familiaritatii. Prietenia, insa, este un lucru profund, dar amici dragi, intre colegi, am multi. Si, deseori, exista placerea revederii cu oameni cu care ai colaborat deja.
    – Scuza talentul lipsa de caracter?
    – Definitv, nu.
     – Cum te simti la Paris, dupa toate problemele din ultima vreme? E oaza mea de liniste. In viata cotidiana a parizianului, in viata mea, nu s-a schimbat nimic. Turistii sunt ceva mai reticenti. Dar aceste episoade dramatice nu ar trebui sa umbreasca normalitatea – mergem inainte. Noi locuim intr-un cartier calm, verde, ne plimbam, iesim la expozitii, la concerte, la restaurante, dar, cel mai bine, dupa atat de multe zboruri, apartamente, teatre… este acasa.
    – Ai gasit deja un loc lampii din Venetia?
    – E inca infasurata in plasticul cu bule, nu am avut timp. Dar curand. Ii fac o poza si ti-o trimit.
    Si cam asa se termina partea cu interviul. Cu multe apasari legat de ce, poate, ar mai fi fost de intrebat. Cu ce ar mai fi fost de spus, pentru anii viitori, pe langa de vocea aceasta atata de frumoasa, care ni se desfasoara de pe marile scene ale lumii. Si parca orice as spune, de incheiere, ar fi ca un sfarsit retezat, al unui lucru ce merge mai departe sub ochii nostri, uneori prin complicitatea noastra, dornica sa fie parte din confirmarea unui alt mare nume de cantaret de opera din Romania, care-si cladeste recunoasterea mondiala oficiala.

    Candva, nu mult de acum, pentru Roxana va fi ,,Carmen", in care asteapta toata lumea sa o vada. Vor fi alte roluri mari. Alte mari scene ale lumii, dupa care ii vom bate cu aceeasi bucurie la usa cabinei, pentru felicitari. Probabil important e ca vom avea si speranta ca ne va deschide cu aceeasi larghete sufleteasca a comunicarii, indiferent de va fi salutata in romana, engleza, italiana, olandeza sau chineza. Aici e batalia cea mare. Roxana Constantinescu va deveni tot mai mult ,,diva", cuvantul despre care spune ca ii da urticarie, prin voce si dupa ,,cotatia" pentru marile scene ale lumii. Dar, daca va ramane aceeasi crenguta de alun, frumoasa si buna, sufleteste, pe care am cunoscut-o langa scena venetiana, ,,the girl next door", suntem toti castigati.
    Ramona Balutescu
    Credit foto: Michele Crosera (La Fenice), Ramona Balutescu
    The post ,,Una voce con anima" - Roxana Constantinescu appeared first on Presa Oradea.
    [...]Citeste mai departe
    Sursa: OradeaPress
  • Sambata are loc traditionalul concurs de atelaje la Osorhei


    [2016-09-21]
     Intrat intr-un cadru traditional, concursul de atelaje de la Osorhei se va desfasura sambata, 24 septembrie, de la ora 11:00.



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Sambata are loc traditionalul concurs de atelaje la Osorhei
    Sursa: Bihon.ro
  • Surpriza (sau nu?): Hotelul din Cetatea Oradea a intrat pe mana lui Jean Podila de la President (FOTO)


    [2016-09-15]
    Extrem de implicat in promovarea Referendumului din 2015 pentru fuziunea cu comuna Sanmartin si un principal ,,soldat" in lupta pentru promovarea turistica a municipiului resedinta de judet si a imprejurimilor, omul de afaceri Jean Podila a intrat si in Cetatea Oradea. Hotelul din monumentul istoric recent renovat va fi administrat de firma acestuia, Pod Serv […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • A doua zi de scalda: Aquapak-ul oradean si-a atins capacitatea maxima in jurul orei 15!


    [2016-09-11]
    Cea de-a doua zi in care s-a deschis publicului a adus si mai multi clienti pentru aquaparkul oradean. Complexul Nymphaea si-a atins capacitatea maxima putin dupa ora 15, dupa ce au intrat 1800 de persoane. Aproximativ 50 de oameni au ramas pe dinafara si asteapta sa intre. Unii au trebuit sa stea la coada aproape o ora! [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Caruta lovita de masina: Opt victime, intr-un accident produs in comuna Cherechiu. Un copil a murit


    [2016-09-10]
    Opt persoane, dintre care cinci minori, au fost ranite vineri seara, in urma unui accident produs pe un drum comunal din localitatea bihoreana Targusor, comuna Cherechiu, la intrare dinspre Valea lui Mihai. Un copil a intrat in stop cardio respirator, iar medicii SMURD nu au reusit sa il salveze.  [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Caruta lovita de masina: Opt victime, intr-un accident produs in Cherechiu. Un copil a murit!


    [2016-09-10]
    Opt persoane, dintre care cinci minori, au fost ranite vineri seara, in urma unui accident produs pe un drum comunal din localitatea bihoreana Targusor, comuna Cherechiu, la intrare dinspre Valea lui Mihai. Un copil a intrat in stop cardio respirator, iar medicii SMURD nu au reusit sa il salveze.  [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Consilierii oradeni ai UDMR, mandatati de Cseke sa lungeasca lista cladirilor centrale care vor fi reabilitate


    [2016-09-09]
    Noul sef al UDMR Bihor, deputatul Cseke Attila, si-a intrat in paine. Acesta a anuntat ca i-a ,,mandatat" pe cei patru consilieri municipali din partidul sau sa propuna extinderea listei cladirilor din centrul Oradiei ce urmeaza sa fie reabilitate, adaugand ca UDMR a imbunatatit si proiectul de lege al PNL care face posibila finantarea lucrarilor cu contributia administratiilor locale in proportie de 50%. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • UPDATE: Seful Politiei Bihor, chestorul Liviu Popa, implicat intr-un accident de circulatie


    [2016-09-06]
    Seful Inspectoratului de Politie al judetului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat, luni, intr-un accident de circulatie pe centura municipiului Brasov. Ofiterul, aflat in drum spre Bucuresti, a intrat pe contrasens, in depasirea unui TIR, unde a lovit o alta masina. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Seful Politiei Bihor, chestorul Liviu Popa, implicat intr-un accident de circulatie


    [2016-09-05]
    Seful Inspectoratului de Politie al judetului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat, luni, intr-un accident de circulatie pe centura municipiului Brasov. Ofiterul, aflat in drum spre Bucuresti, a intrat pe contrasens, in depasirea unui TIR, unde a lovit o alta masina. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Ai sejur platit la Mareea? Ghinion: firma intrat in insolventa, iar clientii sunt orientati spre asigurator


    [2016-09-04]
    A doua mare firma de turism (dupa Genius Travel), in doar o luna de zile, care isi anunta finalul este Mareea. ,,Incepand cu data de 04.09.2016 nu vom mai putea onora nici una dintre rezervarile confirmate. Pentru recuperarea sumelor datorate de catre Mareea, va rugam sa va adresati asiguratorului societatii si sa faceti demersurile necesare […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • ,,Tractorista" accidentata pe un drum judetean din Bihor


    [2016-08-29]
    O tanara si un barbat au avut nevoie de ajutor medical in urma unui accident petrecut sambata, 27 august, in cursul diminetii, pe drumul judetean 767/C, langa Luncasprie. Femeia calatorea intr-un tractor, utilajul fiind izbit din fata de un autoturism al carui sofer a intrat pe contrasens. Potrivit Politiei Rutiere, soferul neglijent este un barbat […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Pasajele subterane de la Crisul si de la Gara intra in renovare (FOTO)


    [2016-08-22]
    Pasajul pietonal subteran din apropierea magazinului Crisul a intrat, luni, in lucru. Muncitorii firmei Drumuri Orasenesti vor reface pavajul, vor placa peretii si vor repara scarile. Lucrari similare vor face muncitorii si la pasajul de la Gara. Pentru ca pietonii sa le poata folosi, in pasaje vor fi amenajate culoare de trecere. [...]Citeste mai departe
    Sursa: eBihoreanul
  • Bihorul sub asediul ploilor si vijeliilor


    [2016-08-22]
    Dupa o noapte in care pamantul Bihorului a fost deja udat din belsug de ploi torentiale, luni (22 august) a intrat in vigoare avertizarea meteo emisa de specialisti. De la ora 9, intreaga tara a inceput sa se afle in situatii in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata. ,,Vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com
  • Un sofer de BMW ignora culoarea semaforului


    [2016-08-16]
     Bihon.ro a intrat in posesia unei filmari din traficul oradean in care este surprins un sofer in timp ce ignora in totalitate culoarea semaforului. 



    Citeste articolul complet pe Bihon.ro [...]Citeste mai departe
    Un sofer de BMW ignora culoarea semaforului
    Sursa: Bihon.ro
  • Tanar salvat de la inec in langa str. Splaiul Crisanei


    [2016-08-16]
    Crisul Repede aproape ca a mai inghitit un scaldator nu foarte responsabil. Duminica, 14 august, dupa ora 22, ISU ,,Crisana" a intrat in alerta in urma unui apel venit prin 112, persoana care a sunat precizand ca cineva era in pericol de a se ineca in raul din Oradea, pe raza strazii Splaiul Crisanei. Dupa […] [...]Citeste mai departe
    Sursa: StiriOradea.com