Aflat în centrul unui scandal monstru, transplantul de organe continuă să funcționeze. Au trecut puțin peste două săptămâni din 2018 și deja Oradea are un donator. Familia unei femei de 72 de ani, care nu a mai putut fi salvată, a ales să salveze alte vieți, donând ficatul, rinichii și corneea.

 

Pentru dezastrul din transplantul românesc sunt câțiva vinovați de care trebuie să se ocupe organele competente. Nici familiile, sau cei care aleg înainte să moară să își doneze organele, și nici miile de oameni de pe liste care așteaptă în prag de moarte un organ, nu au nicio vină. La fel ca o parte dintre medicii care își fac cinstit treaba sacrificând nopți și nervi pentru ca organele să ajungă de la donatori la receptori, nu au nicio vină. Asupra tuturor însă planează un val de suspiciune care otrăvește bunele intenții. Și totuși, în acest mediu încărcat există oameni care aleg să facă binele suprem și să transforme suferința lor în speranță și viață pentru alții, în fapt, niște străini.

Ultimul exemplu de acest fel s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă când la Spitalul Județean au fost prelevate primele organe din 2018. Este vorba despre o femei de 72 de ani din mediul rural care fusese internată duminica trecută și suferise o puternică hemoragie cerebrală.

„Familia a fost de acord să doneze ficat, rinichi și cornee. Au venit echipe din București conduse de dr. Vasile Lungu, Cluj, conduse de dr. Dan Enache, echipa anestezică, condusă de dr. Ştefan Pataki, fiind asigurată de Oradea. Operația a început la ora 0.00 și s-a finalizat la ora 4.00 dimineața. Familia a dorit să fie salvate alte vieți umane, având în vedere numărul mic de donatori din România”, a spus dr. Carmen Pantiș, coordonatoarea programului de transplant din Bihor, pentru Crișana.

În 2017, Oradea a avut 8 donatori dintr-un total de 64 în toată țara. Prelevarea de la Spitalul Județean este prima din Transilvania, până la această oră mai fiind făcute două recoltări în București și una la Moinești.