Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a primit vineri, 21 iulie, vizita unui grup de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, participanți la Tabăra de vară „Prietenii bibliotecii”, organizată de Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”.

Echipajele Detașamentului 1 Oradea s-au mobilizat pentru această misiune deosebită, pregătind pentru cei mici o serie de activități menite a le releva aspecte din viața și activitatea pompierilor militari bihoreni și a-i familiariza cu măsurile de prevenire a diverselor situații de urgență și cu modul de comportare adecvat în cazul producerii acestora. Astfel, copiii au învățat cum să preîntâmpine producerea unui incendiu și cum să se salveze în cazul izbucnirii acestuia, cum să evite pericolul de a se îneca, ce trebuie să facă în cazul descoperirii munițiilor neexplodate etc., pompierii militari antrenându-i pe copii în discuţii şi activităţi cu caracter educativ, stimulându-i astfel să concluzioneze ei înşişi asupra pericolelor la care s-ar expune prin nerespectarea regulilor preventive specifice situaţiilor de urgenţă, analizate într-o manieră adaptată vârstei lor. De asemenea, pompierii militari le-au vorbit celor mici despre misiunile desfășurate și le-au prezentat autospecialele de stingere, de descarcerare, de salvare de la înălțime, de transport victime multiple, echipamentele și accesoriile utilizate pe timpul intervențiilor la diferite tipuri de situații de urgență, exemplificâdu-le totodată practic modul de întrebuințare a acestora. Copiii au asistat la exerciții demonstrative de salvare de la înălțime a unei persoane rănite, de utilizare a unor echipamente din dotarea autospecialei de descarcerare și de stingere a incendiilor, în acesta din urmă fiind implicați direct și cei mici, prin refularea apei la țintă.  

La finalul vizitei, întrucât „prietenilor bibliotecii” le face plăcere să citească, pompierii le-au dăruit broșuri, flyere și pliante aferente campaniilor „RISC. Siguranța nu este un joc de noroc” și „Nu tremur la cutremur” pentru a-și consolida cunoștințele asimilate pe parcursul acestei activități.