URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Aprilie 2017, 00:14

Atac armat în centrul Parisului: Un poliţist ucis, doi agenţi şi o turistă răniţi, atacatorul anihilat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un agent de poliţie a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi grav, în urma unui incident armat care a avut loc pe bulevardul Champs Elysees din Paris, au anunţat autorităţile franceze, care au indicat că atacatorul a fost neutralizat.

Conform Ministerului de Interne, o maşină a oprit în dreptul unui vehicul al poliţiei, iar un individ a deschis focul cu o armă automată spre poliţişti. În schimbul de focuri care a urmat au murit un poliţist şi atacatorul.

Incidentul a avut loc între staţiile de metrou Franklin-Roosevelt and Georges V. Mai multe staţii de metrou din zonă au fost închise. De asemenea, Poliţia a închis o porţiune din bulevardul Champs Elysees.

"O turistă a fost rănită de gloanţe, având răni la un picior", a declarat un oficial din cadrul poliţiei franceze. Oficialul citat nu a dezvăluit naţionalitatea turistei.

Presa francează relatează că atacatorul ar fi deschis focul cu o armă automată în direcţia unei patrule de poliţie. Poliţistul rănit a fost împuşcat în zona capului, relatează Le Parisien. 

De asemenea, presa scrie că atacatorul era cunoscut de serviciile de informații. Imediat după incident, s-au demarat percheziții la domiciliul acestuia. 

Indiciile existente în atacul armat comis joi seară în centrul oraşului Paris sunt de tip "terorist", a declarat preşedintele Franţei, François Hollande, după reuniunea de criză desfăşurată la Palatul Elysée.

După miezul nopţii, ISIS a revendicat atacul din Paris. Potrivit unui site apropiat ISIS, atacatorul era de origine belgiană.

În Franţa este în vigoare starea de urgenţă în urma unei serii de atentate islamiste soldate în ultimii doi ani cu 238 de morţi. 50.000 de poliţişti sunt în alertă în toată ţara, în vederea alegerilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Allahu lovește din nou
Ați vrut multiculturalism ,un stat laic acum îl aveți bucurațiva de el aseară probabil viitorul președinte al Franței cel puțin din sondaje spunea un lucru foarte clar de în anii​ ce vor urma acest lucru adică atentatele vor fi un lucru cotidian adică tre să se obișnuiască cu aceste lucruri mergi pe strada liniștit stai la o cafea pe terasă și ajungi sita ,ciur sau dece nu plăcintă da nu din aia cu mere ci altfel de plăcintă mai zicea omul că viitorul presedinte tre sa protejeze in primul rand cetățeni, dar oare cum va face lucrul acesta grea întrebare nu? Poate ascunzanduse adevărul spunând poate că nu e islamist e drogat sau poate bețiv poate a avut o cădere de calciu mai știi ascunsul mizeriei sub preș nu știu dacă reprezintă o soluție .
Postat 21 Aprilie 2017, 08:44 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON