URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2018, 18:55

Un orădean şi câinele său, la campionatul de Mondioring din Franţa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionul orădean de la mondioring, Alexandru Bondar, a început pregătirile pentru noul sezon competiţional încă din prima zi a noului an. Împreună cu fratele lui, Emil Bondar, cei doi au început antrenamentele în cadrul Clubului Nord de Dresaj canin din Oradea, cu frumoasele patrupede din rasă ciobănesc belgian malinois ale canisei Braveheart Oradinum.

Între 5 şi 7 ianuarie a avut loc în Laleu prima etapa de Campionat Mondioring al Franţei, la Basse-Normandia, unde împreună cu cel mai tânăr câine al sau, Makila, a participat la un test de aptitudini sociale, brevet de Mondioring şi Mondioring categoria 1, dar şi cu Camil, o femelă de 4 ani, cu care a concurat la categoria a 2-a. Deşi s-a aflat două zile pe drum, Alexandru a realizat cea mai mare performanţă a unui român la acest tip de sport canin.

La doar un an şi 7 zile, femela ciobănesc belgian malinois Makila a obţinut şi premiul special pentru cel mai tânăr câine din concurs, trecând cu brio testul de aptitudini sociale şi adjudecându-şi brevetul de Mondioring şi Mondioring categoria 1. De menţionat că în cele trei zile cât a durat competiţia, Alexandru împreună cu cele două femele au participat la patru examene.

Scopul Mondioringului este de a evidenţia aptitudinile câinelui, calitatea pregătirii sale şi, în special, moştenirea genetică a acestuia. În esenţă, este vorba de trei grupe de exerciţii: exerciţii de subordonare, exerciţii de săritură, exerciţii de muşcătură. 

Pentru fiecare grupă, ordinea exerciţiilor se stabileşte la începutul fiecărei competiţii prin tragere la sorţi şi va fi aceeaşi pentru toţi concurenţii. Pentru a fi accesibil unei game cât mai mari de pasionaţi, Mondioringul are trei niveluri de dificultate şi anume: categora I (cea mai uşoară), categoria a II-a (medie) şi categoria a III-a (cea mai grea şi râvnită categorie).

Reamintim că anul 2017 a fost unul excelent pentru Alexandru Bondar, care a obţinut o serie de performanţe remarcabile. Astfel, în prima lună a anului trecut, el a câştigat campionatul Greciei pentru Ciobăneşti Belgieni, cu faimoasa şi cunoscută Dilara. Apoi, în luna martie, la selecţia echipei naţionale a triumfat, cu Camil, la Mondioring, categoria I, cu un rezultat excepţional - maximul de punctaj 200 de puncte din 200. Tot în martie în Grecia, la Salonic, Alex a urcat pe podium la categoria a III-a cu Dilara, unde a obţinut premiul I.

În 30 aprilie 2017, în Germania, la Campionatul Mondial al Ciobăneştilor Belgieni FMBB, orădeanul a obţinut locul III mondial la Mondioring categoria a III-a, tot cu Dilara (eveniment la care au participat cei mai buni conductori şi câini din lume). Rezultatul din Germania, de la Halle an der Saale, reprezintă cea mai mare performanţă şi cea mai valoroasă medalie din domeniul canin românesc din toate timpurile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON