URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Decembrie 2016, 07:01

Cu patru probleme de lot, CSM CSU Oradea joacă marţi seară în Turcia, cu Pinar Karsiyaka, în Basketball Champions League

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea surprinzătoare din campionat de la Galaţi, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au luat drumul Turciei, acolo unde, marţi seară, vor susţine următorul meci din acest sezon.

Roş-albaştrii s-au deplasat la Izmir, acolo unde vor disputa jocul contând pentru etapa a 8-a, prima a returului, din Grupa B a Basketball Champions League, în compania formaţiei Pinar Karsiyaka.

La jumătatea fazei grupelor, CSM CSU Oradea ocupă locul VI, la egalitate de puncte însă cu echipele situate pe locurile 4, 5 şi 7.

Elevii antrenorului Cristian Achim au un bilanţ general în Grupa B de 3 victorii şi 4 înfrângeri, în timp ce cei de Pinar Karsiyaka au 4-3 la general şi se situează pe locul al 3-lea.

Meciul cu Pinar Karsiyaka este programat cu începere de la ora 19:00, urmând a fi transmis în direct de  DigiSport.

În tur, la Oradea, echipa turcă s-a impus cu scorul de 69-56.

Misiunea campioanei României în confruntarea din Turcia se anunţă foarte dificilă, tehnicianul Cristian Achim având o serie de probleme de lot. După ce în jocul de la Galaţi nu i-a putut utiliza pe Muhamed Pasalic, Sean Barnette şi Titus Nicoară, în  acel meci s-a accidentat şi Amdrei Mandache, iar în aceste condiţii, delegaţia CSM-ului la Izmir, pentru meciul cu Pinar Karsiyaka, cuprinde doar nouă jucători disponibili.

Este vorba despre Branko Mirkovic, Cătălin Petrişor, Martin Zeno, Bobe Nicolescu, Rareş Paşca, Sergiu Pop, Uros Lucic, Bogdan Ţîbîrnă şi Sean Denison. După cum informează site-ul oficial al clubului orădean, "alături de echipă, în această deplasare, este şi Andrei Mandache, însă mâna sa a fost imobilizată".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON