Pentru a putea gândi corect şi eficient la problemele unui bolnav, un medic ar trebui să nu aibă niciun alt gând, să-i stea capul doar la patul bolnavului. În loc să se gândească ce medicament este mai eficient în cazul dat, el trebuie să-şi piardă timpul socotind care pilulă cât costă şi cu care se încadrează în...

Acestea nu vin de la medici, dragi cititori, acestea sunt impuse de iubiţii aleşi politici şi impuşi spre a dirija sistemul sanitar despre care ştiu cam ceea ce ştie Gâgă despre fotbal. Medicii au şi ei vinile lor. Una dintre ele este cea a societăţii în general. Nu sunt în stare, exact ca larga societate, să-şi aleagă liderii potriviţi care să-i reprezinte, să vorbească în numele lor, să limpezească şi să impună punctele de vedere. Este jenantă, în aceste zile "de dezbateri", lipsa de reacţie, de ieşire la microfon sau în presă a celor care stau sau vor să stea în fruntea medicinei. Papioane sterile cu găinaţ pe bombeu. În acest context a fost posibil să apară ceva ce nu a visat nici cel mai sinistru stalinist: Instituţia Delaţiunii pe Dealul cu Bacili. Din ce gaură a istoriei a putut ieşi o idee atât de negândit perversă? Turnaţi fraţilor, turnaţi, iar când deliraţi, sau dacă sunteţi psihopaţi, aveţi pe cine să urinaţi, în cine să aruncaţi cu pietre, ori dacă sunteţi ticăloşi şi aveţi pică pe cineva, puneţi 3 - 4 "caractere" să scrie, să scrie, să citească presa... N-a visat Kafka niciodată că arhanghelii absurdului vor călări pe dealurile Oradiei.
Apropo... Societăţile normale au alte metode. Îi premiază pe cei care merită, începând discursul cu "dragii noştri", pentru a-i antrena în competiţie pe toţi. Toate societăţile normale din toate timpurile. Dar aceia sunt normali. Noi... Noi îi fugărim "pe care vă prind vă... tai capul", începând discursul cu "derbedeilor... ruşine..."

În lumea normală nu există cutia ruşinii în care scuipă cine vrea pe cine are pică. Idealul stalinismului era ca toată lumea să toarne pe toată lumea, dacă e posibil, fiecare "supus" să se toarne pe el însuşi. Instituţia Delaţiunii de pe Dealul cu Bacili este unică în istoria mondială a medicinei. "Somnul raţiunii naşte monştri". Sunt în stare să înţeleagă aceste lucruri încrâncenaţii şi stupizii cruciaţi antimedicali?