*Închisoare de la 6 luni la 1 an pentru angajatorii care stabilesc salariaţilor cu contract individual de muncă lefuri sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat. * Neîncheierea contractelor individuale de muncă pentru persoanele care desfăşoară activităţi salarizate se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală. Potrivit modificărilor aduse Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, angajatorii sunt obligaţi să depună la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind încheierea, executarea, suspendarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora, precum şi, lunar, dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora. Noile prevederi stabilesc că angajatorii trebuie să prezinte lunar, la Inspectoratul teritorial de muncă, dovezile de calculare a drepturilor salariale, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata acestora, cât şi carnetele de muncă ale salariaţilor, la încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, în vederea certificării înscrierilor efectuate. Pentru prestarea serviciilor de mai sus, inspectoratele teritoriale de muncă percep un comision, stabilit după cum urmează: 0,75% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le păstrează şi le completează carnetele de muncă; 0,25% din fondul lunar de salarii, angajatorilor cărora le prestează serviciile de verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia. Angajatorii au obligaţia să calculeze comisionul şi să depună, lunar, la inspectoratul teritorial de muncă, o declaraţie fiscală privind stabilirea comisionului. Plata comisionului şi depunerea declaraţiei se vor efectua până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care este datorat. Nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei RON la 6.000 lei RON. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an, sau cu amendă penală, fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru angajaţii cu contracte individuale de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi infracţiunea constând în refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate, potrivit legii. De asemenea, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, utilizează persoane care desfăşoară activităţi salarizate, fără respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează încheierea contractului individual de muncă. Răspunderea penală revine, după caz, directorului, directorului executiv, administratorului, reprezentantului legal al angajatorului-persoană juridică, respectiv altei persoane împuternicite de către angajatorul-persoană juridică, angajatorului-persoană fizică ori reprezentantului legal sau altei persoane împuternicite de către angajatorul-persoană-fizică. Noi măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă