La cererea unui mare număr de cititori (referendum neconstituţional - chestiune la modă în România de astăzi), revenim cu o completare a articolului publicat în urmă cu o săptămână, spre a vorbi despre câteva cazuri concrete de "muşte" care se miră că nu sunt preţuite la adevărata valoare, pentru virtuţi pe care doar ele însele le-au remarcat. Haideţi s-o luăm de la politică (este ştiut că la politică şi la fotbal se pricepe toată lumea). Există unii lideri (din opoziţie, dar nu numai) care cred că ei şi numai ei sunt chiar structura politică pe care o reprezintă, înainte de ei… "nu era nimica", iar toţi cei care au venit din convingere în rândurile structurii pe care vremelnic o conduc n-au decât să se dea înainte sau înapoi, de cea sau de hăis, după cum luminăţiile lor vor. Ajungem şi la fotbal. Am fost şi noi pe stadion la meciul Stelei. Ne-am îngrozit când am văzut pe toate posturile naţionale de televiziune ce luptă pentru bilete este la Oradea. Mai ceva ca "la ouă" pe timpuri (nu ale lui Năstase, pe atunci, când auzeai vorbindu-se despre Cornu, nu te gândeai automat la "comuna cu girofar", unde se află celebra fermă care a generat plusvaloarea din care a răsărit celebrul palat de pe strada Zambaccian). Ne-a venit inima la loc pe stadion, văzând câteva sute (poate chiar peste o mie) de scaune libere, ne-am adus aminte atuncea de cel care stă acum la FC Oradea pe scaunul pe care au stat odinioară Emeric Jenei, Cristian Gaţu sau regretatul Horia Cozma (în vremea regretatului Petre Blajovici). Dânsul ne-a impresionat în dese rânduri, văzându-l la televizor, atât de "tânăr şi neliniştit", cât de bine gestionează el situaţiile inedite la cârma clubului. (Marinarii sunt la modă acum, e un fel de a spune "la modă", în condiţiile în care flota ţării este mai redusă decât a celebrului "amiral de baltă" pe care vitregia vremurilor l-a făcut mai mare şi peste Oradea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când, de altfel, a fost de acord cu trimiterea în lagărele de exterminare naziste a zeci de mii de orădeni). Am mai văzut şi-n alte locuri "muşte". În urmă cu câţiva ani am remarcat una şi în presa locală (între timp, a luat proporţii, la propriu şi la figurat), făcând din proprie iniţiativă demersuri la autoritatea competentă pentru a sancţiona drastic o formaţiune politică, pe care doar el şi… numai el, în calitate de "ochi veşnic treaz al conştiinţei obşteşti", a depistat-o, încălcând principiile unei competiţii loiale vizavi de celelalte structuri cu care se afla în competiţie electorală. Nici Biroul Electoral (câtă superficialitate!) n-a observat că domnul cu nume de căpetenie legionară avea dreptate, asfel că şi el a rămas nerăsplătit pentru deosebit de ascuţitul său spirit civic. Exemple ar mai fi. Mai este acest nemuritor "simbol al Revoluţiei", care mai nou se vrea ba lăcătuş, ba antrenor de fotbal (se zice că ar avea pile la CFR Cluj-Napoca), ba scriitor (vezi "Asediul Timişoarei" - capodoperă a spiritului său de misionar bisericesc, apărută, bineînţeles, în premieră la… Budapesta), dar cel mai mult şi mai mult se vrea europarlamentar. Mai sunt şi revoluţionarii dârji din Oradea care au luptat cu bărbăţie pentru înlăturarea tiraniei chiar aici, în Oradea. Pe lângă recunoştinţa noastră veşnică, aceştia au primit şi locuri de casă într-unul din cartierele rezidenţiale ale oraşului. Doar nu-i "de colea" să te lupţi cu ditamai Dictatura!