Consilierii judeţeni PRM continuă să acorde cartonaşul roşu conducerii judeţului, care nu înţelege să asigure transparenţă în modul de distribuire a banilor publici. În cei doi ani care s-au scurs de la alegeri, direcţia impusă de preşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru, a fost una care nu are nimic de-a face cu principiile democraţiei. Cei doi membri PRM au caracterizat atitudinea conducerii CJ Bihor faţă de modul în care se asigură accesul consilierilor la informaţii ca fiind despotică, "dictatura" instituită de preşedintele Kiss aducând grave atingeri modului democratic în care ar trebui să se desfăşoare procesul legislativ. Astfel, conducerea CJ Bihor este acuzată de modul abuziv în care proiectele de hotărâri de mare importanţă pentru comunitate sunt puse pe masa aleşilor cu doar câteva minute înainte de şedinţă. Şi acesta este un caz fericit, de cele mai multe ori însă consilierii trebuie să se mulţumească să cunoască conţinutul proiectului pe care îl votează doar din lectura stâlcită pe care o face mâna dreaptă a preşedintelui Kiss, Szabo Odon. "Cortina de fier care s-a lăsat peste conducerea CJ Bihor nu poate să aducă decât deservicii cetăţenilor care au dreptul la informare. Suferim de pe urma lipsei de transparenţă, de multe ori aflăm pe căi neoficiale problemele care se vor dezbate în şedinţa CJ. Din păcate, mulţi dintre colegii mei votează legaţi la ochi sau în necunoştinţă de cauză. Grupul de consilieri judeţeni va propune ca de acum proiectele de hotărâri care nu au reuşit să fie studiate să fie amânate", a declarat Felix Cozma. Pentru această atitudine, cei doi consilieri au găsit şi o explicaţie: zidul tăcerii are menirea de a proteja afacerile păguboase pentru bugetul judeţean, în schimb deosebit de profitabile pentru coteria care înconjoară conducerea CJ Bihor. "Cartierul Kiss", o gaură neagră în bugetul judeţean Printre afacerile care au trezit suspiciuni celor doi consilieri judeţeni se numără afacerea "cartierul Kiss". Astfel, conducerea CJ organizează licitaţii doar de ochii lumii, la care participă, în realitate, o singură firmă. Consilierul Felix Cozma şi-a exprimat rezerva cu privire la faptul că firma Benţa Construct care a licitat împreună cu Selina pentru cumpărarea terenurilor din Carea Aradului şi Universităţii avea o intenţie reală să cumpere aceste terenuri. Mai mult, în urma investigaţiilor făcute, numeroase firme imobiliare au precizat că terenul a fost vândut cu mult sub preţul pieţii, cauzându-se o pagubă de câteva miliarde bugetului judeţean. În plus, consilierul Vasile Gârba a mai scos la iveală informaţia că evaluatorii terenului "nu pot fi obligaţi să depună mărturie în instanţă, decât în cazuri excepţionale", fiind exoneraţi de orice răspundere. În ce priveşte caracterul social al viitoarelor locuinţe, aceasta este o simplă iluzie care se pierde în hăţişul de interese economice ale investitorului care are cale liberă spre a vinde apartamentele la preţul pe care îl doreşte. Căpuşele CJ Bihor O altă afacere păguboasă pentru bugetul judeţului este cea care priveşte serviciul de distribuţie a gazului în judeţ. În acest sens, consilierul Cozma a prezentat o vastă documentaţie legată de firma Amarad, o adevărată "căpuşă" a banilor publici. Toate materialele prezentate indicau faptul că această firmă, care s-a bucurat de un puternic lobby din partea vicepreşedintelui CJ Bihor, Ştefan Seremi, a executat lucrări de mântuială pe miliarde de lei proveniţi din bani publici. Nici afacerea cu firma Gavella, căreia îi revine administrarea reţelelor de alimentare cu apă din judeţ, nu pare să fie tocmai curată, la solicitarea firmei contractul a fost reziliat, o mare parte din responsabilităţi căzând în sarcina administraţiilor locale, modalitate prin care firma amintită se sustrage obligaţiilor contractuale iniţial asumate.