Cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă ,,Iris” Ştei au găzduit, în perioada 6-9 mai, turneul de tenis de câmp dotat cu Cupa ,,Frutti Fresh’’, ediţia a VII-a, în organizarea CS TC ,,Iris” Ştei, al cărui preşedinte este Călin Bara.

Turneul, de categoria I, s-a disputat în cadrul calendarului competiţional al Federaţiei Române de Tenis (FRT) şi a reunit la start tenismeni din București, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Târgu Jiu, Alba Iulia, Sibiu, Zalău, Șimleu Silvaniei, Reșița, Baia Mare, Oradea, Salonta și Ștei. Meciurile s-au disputat la categoriile de vârstă 10, 12, şi 14 ani, atât la fete, cât şi la băieţi, turneul fiind supervizat, din partea FRT, de Elek Benedek, din Căpâlnița, județul Harghita, arbitru internaţional. La acest puternic turneu pentru echipa gazdă, antrenată de Călin Bara, au concurat Andreea Barna, Alexandru Petriş, Maria Carina Haidu, Andrei Guler, dar și debutanții la o competiție oficială, Iulian Sere, Cătălin Laza, Teofan Hoza-Pastor și Mihai Coș. Toţi au fost încurajaţi de părinţi, bunici, rude, prieteni, dar şi de ing. Iulian Balaj şi ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul oraşului Ştei, mari iubitori, dar și susținători ai sportului. În urma unor meciuri deosebit de spectaculoase, podiumul, care a fost „invadat” de bihoreni, a arătat astfel:

Categoria 10 ani fete

1. Andreea Barna, CS TC „Iris” Ștei

2. Alessandra Sabău-Merce, CSM Oradea

3. Nora Mitreagerocz, CS Winners TC Cluj

4. Patricia Popa, CS Metalul Salonta

Categoria 10 ani băieţi

1. Iiustin Cuc, CSM Oradea

2. Vlad Guler Cosma, CSM Oradea

3. Harris Kopanyi, CS Metalul Salonta

4. Cătălin Alex Laza, CS TC „Iris” Ștei

Categoria 12 ani fete

1. Anamaria Coroiu, CSM Oradea

2. Georgiana Cezara But, CSM Zalău

3. Samira Bouanane, CSM Oradea

4. Maya Cherecheș, CSM Oradea

Categoria 12 ani băieţi

1. Tudor Geambașu, CS Metalul Salonta

2. Tudor Batin, CS Sănătatea Oradea

3. Matei Todoran, CS Harnut Radu TC Cluj

4. Marian Vlad, CS Voința Oradea

Categoria 14 ani fete

1. Alexandra Zsiros, CS Metalul Salonta

2. Vanesza Patricia Zsiros, CS Metalul Salonta

3. Raluca Ioana Haș, CS Voința Oradea

4. Maria Carina Haidu, CS TC „Iris” Ștei

Categoria 14 ani băieţi

1. Andrei Cuceu, CS TC Baia Mare

2. Adrian Ionuț Gal, CS Sănătatea Oradea

3. Bogdan Szabo, CS Protenis Șimleu Silvaniei

4. Șerban Răzvan Sime, CSM Oradea

Premiile acordate au constat în cupe, medalii, materiale sportive şi produse alimentare, turneul fiind sponsorizat de Primăria şi Consiliul Local Ştei, prin implicarea ing. Iulian Balaj şi ec. Marius Cioară, primarul respectiv viceprimarul oraşului Ştei, dar şi a unor sponsori cu mare greutate: European Food & Drinks. CS Tenis Club „Iris” Ştei a avut un rol consistent în organizarea şi desfăşurarea acestui reuşit turneu de la poalele Munților Apuseni.