Agricultura ecologică (similară cu agricultura organică sau biologică) este definită ca "abordarea unui sistem de management al producţiei care promovează dezvoltarea sănătoasă a agroecosistemelor, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului". Rolul acestui sistem de agricultură este de a produce hrană mult mai curată, în deplină corelaţie cu protejarea mediului, şi de a contribui la creşterea activităţii economice, având o influenţă majoră şi la sporirea dezvoltării spaţiului rural. Despre acest subiect, inclusiv implementarea agriculturii ecologice în judeţul nostru, discutăm cu doamna ing. Maria Bocşe, consilier superior în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. Strategii şi obiective - Pentru început, doresc să menţionez că unul dintre capitolele importante ale Politicii Agricole Comune este rezervat agriculturii ecologice, iar România, ca membră a Uniunii Europene, nu poate ignora, dimpotrivă, implementarea agriculturii ecologice, întrucât dispune de condiţii optime pentru promovarea unei asemenea agriculturi. - Care sunt argumentele în acest sens? - Pe de o parte, avem soluri fertile şi productive, iar pe de altă parte, chimizarea şi tehnologizarea nu au atins nivelurile din ţările puternic industrializate, agricultura românească tradiţională se bazează pe utilizarea de tehnologii curate şi există posibilitatea delimitării perimetrelor ecologice nepoluate unde să se aplice practicile agriculturii ecologice. Pe un asemenea fond, cererea de produse ecologice este în creştere pe piaţa internaţională, ceea ce face ca agricultura ecologică să devină o sursă de ocupare a populaţiei, o forţă de muncă, din mediul rural, de revitalizare a spaţiului rural, implcit a creşterii activităţii economice. - În domeniul agriculturii ecologice (biologice), ce strategii, ce obiective sunt? - Pe plan naţional, de pildă, creşterea, în 2007, la 170.000 de hectare a suprafeţelor cultivate după modelul de producţie ecologică, creşterea unei pieţe interne de produse ecologice, plasarea agriculturii ecologice în centrul agriculturii româneşti, ca un motor al dezvoltării durabile. În Bihor, 40 de operatori economici - Care este situaţia în judeţul Bihor privind agricultura ecologică? - Bihorul este unul dintre primele judeţe cu suprafeţe şi culturi înregistrate în agricultura ecologică. Până acum sunt 40 de operatori, pe următoarea structură: cultură mare şi legume - aproape 580 de hectare, livezi - 4,16 hectare, plantaţii de mure, zmeură şi afine - 1,5 hectare, taurine - 150 capete, porcine - 149, păsări - 242, familii de albine - 1334. - De ce este nevoie de această înregistrare? - Este o procedură obligatorie, însemnând luarea în evidenţă, dar, important, cei înregistraţi, pe baza unei fişe, document disponibil de la DADR Bihor, intră în reţeaua de control şi de certificare a produselor ecologice obţinute. Certificarea se face de către organele de inspecţie şi certificare private. Fără asemenea atestate nu eşti autorizat, recunoscut, nu poţi valorifica produsele pe piaţă, nu poţi beneficia de sprijin financiar. - Există un termen de înregistrare? - Da, anual, până la data de 1 iunie. Operatorii economici bihoreni care practică agricultura ecologică sunt organizaţi în asociaţii sau fac parte din organizaţii profesionale cu caracter ecologic, în judeţ existând două filiale - la Sălard şi la Oradea - ale organizaţiilor "Bioterra", respectiv "Agroecologia". - Cum este sprijinită financiar agricultura ecologică? - Prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) este prevăzută acordarea de plăţi compensatorii anuale, pe o perioadă de minumum 5 ani, pe anumite criterii. Detaliile, pentru cei interesaţi, pot fi discutate, dar acum nu e spaţiu suficient pentru această temă, la Departamentul de Dezvoltare Rurală al DADR Bihor care acordă consiliere. - Vă mulţumesc şi vom reveni, cu alt prilej, asupra modalităţilor de finanţare