Stadion: Luceafărul din Sînmartin

Teren: excelent

Spectatori: aproximativ 600

A marcat: Carabela 73

Luceafărul: Goia - Balea, Fl. Ilie, Hlinca, I. Ban - Nogo (75 Al. Sorian), Bedea (78 D. Costea) - C. Roșu, Țegle, Balla (67 Cr. Cigan) - Arnăutu.

Antrenor: Florin Farcaș

Juventus: Stoian - Beța, Morariu, Wallace, V. Dima - Fl. Cazan (87 Nica), V. Bărbulescu, L. Băjenaru (77 A. Ilin), Carabela - Călințaru (46 M. Mihăescu), V. Buhăescu.

Antrenor: Daniel Oprița

Cartonașe galbene: Fl. Ilie 70, Hlinca 90+4 / Wallace 31, Buhăescu 48, Bărbulescu 55

Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureș) - Iulian Szekely și Petrică Câmpeanu (ambii din Cluj-Napoca), rezervă Nicolae Dragoș Lunca (Cluj-Napoca)

Observatori FRF: Dan Jiga (Bistrița) și Adrian Lucaci (Arad).

 

Perioada neagră pe care o traversează echipa bihoreană a continuat și în partida cu Juventus București. Astfel, la capătul unui joc pe care l-au controlat în cea mai mare parte, „luceferii” s-au văzut învinși de o formație care a înscris la singura ocazie avută.

După cum se știe, în fotbal, treaba antrenorului este să își facă echipa să ajungă în preajma porții, iar de acolo este datoria jucătorilor să finalizeze. Din nefericire, Luceafărul Oradea păcătuiește exact la acest capitol. Ajunge foarte ușor în preajma porții dar irosește cu seninătate ocaziile de gol, fie din cauza lipsei de concentrare, fie, mai grav, din cauza lipsei de valoare. După acest scenariu s-a desfășurat și duelul cu Juventus București, un meci care a fost dominat cu autoritate de bihoreni. Din păcate, luciditatea la finalizare a lipsit cu desăvârșire iar fotbalul te pedepsește pentru asta. Oaspeții au înscris la singurul șut pe spațiul porții și s-au întors în Capitală cu toate cele trei puncte.

Primă repriză dominată cap-coadă

Orădenii au început „tare” partida. Chiar în minutul 2 Arnăutu a șutat periculos de la 20 de metri dar balonul a trecut puțin pe lângă poartă. Cinci minute mai târziu, după un corner „bătut” de Balea, Roșu a trimis bine cu capul dar un fundaș a respins din fața porții. Aproape după același scenariu s-a desfășurat faza din minutul 24 atunci când Ban a centrat de pe dreapta. Același Roșu s-a aflat la finalizare, dar lovitura lui de cap a fost repsinsă de un fundaș advers, tot cu capul. Până la pauză, „luceferii” au mai avut patru oportunități de a marca dar, pe rând, șuturile trimise de Țegle în minutele 26 și 44 dar și cele ale lui Arnăutu (32) și Bedea (45), fie au fost respinse de portarul bucureștenilor, fie au trecut puțin pe lângă poartă.

Au marcat la singura fază de poartă

În repriza a doua, jocul s-a disputat după același scenariu. În minutul 53, reluarea cu capul a lui Florin Ilie a fost respinsă de un adversar aflat pe linia porții. Două minute mai târziu, portarul bucureștenilor s-a evidențiat din nou la șutul excelent trimis de Balla de la 16 metri la colțul lung. În minutul 56, „capul” lui Roșu a fost repsins din fața porții de Carabela. În minutul 61 a fost rândul lui Nogo să rateze deschiderea scorului, lovitura sa puternică de cap din 5 metri ocolind cadrul porții. A venit minutul 73 când, la o fază care nu anunța nimic, oaspeții au reușit să înscrie. Cazan a trecut ușor de Ban pe partea dreaptă, a centrat în gura porții de unde Carabela a finalizat cu latul profitând de indecizia fundașilor centrali ai Luceafărului. Golul primit a fost ca un șoc pentru bihoreni care nu și-au mai revenit în ciuda modificărilor făcute de Florin Farcaș. Așa s-a scris istoria celui de-al treilea eșec consecutiv al formației orădene. În etapa următoare, sâmbătă de la ora 11.00, Luceafărul va evolua în deplasare cu Olimpia Satu Mare.