Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit semnale din partea agenţilor economici (şi nu numai) că membri ai unor asociaţii neguvernamentale au efectuat controale şi au încasat bani la unele societăţi comerciale. Potrivit OG 21/1992, privind protecţia consumatorilor şi Legii 296/2004, privind codul consumului, asociaţiile neguvernamentale de protecţie a consumatorilor nu au drept de a efectua acţiuni de control la agenţii economici şi nici de a încheia documente de control, mai mult, nu au drept de a încasa sau confisca sume cu titlu de amenzi, ci au rolul de a iniţia acţiuni de informare şi consiliere a consumatorilor privind produsele şi serviciile periculoase şi neconforme existente pe piaţă. Totodată, oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor au primit sesizări potrivit cărora persoane care nu şi-au prezentat legitimaţia au pretins că sunt în acţiuni de control în calitate de "colaboratori ai OPC". Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă agenţilor economici ca, înaintea desfăşurării unei acţiuni de verificare, să solicite organelor de control documentele oficiale, pentru a preîntâmpina repetarea unor situaţii prin care persoane neautorizate urmăresc obţinerea de foloase necuvenite. În consecinţă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor precizează că inspectorii instituţiei, aflaţi în acţiuni de control, trebuie să prezinte agentului economic următoarele documente: legitimaţia vizată, ordinul de deplasare în control. Tododată, inspectorii au obligaţia de a consemna în Registrul unic de control al societăţii scopul acţiunii de verificare, iar elementele de identificare ale instituţiei trebuie să se regăsească pe procesul verbal de constatare a contravenţiei Şi încă un aspect: inspectorii OJPC nu au drept de a încasa în numerar contravaloarea amenzii!