Un concurs ce a asezat ,,inima" Institutului de Cardiologie din Timisoara. Tenii si eprubete.

Joi, 29 Ianuarie 2015

Daca sistemul medical timisorean ar fi o rama mare, fiecare dintre compartimentele anelidei hirudinee ar putea functiona cu inimioara sa proprie, in egalitate cu celelalte, iar o sectionare a animalului nu ar duce la moartea sa. Dar povestea sta altfel - in acest oras din vestul tarii, cautat (inca) pentru serviciile sale medicale, unele sectoare […]
The post Un concurs ce a asezat ,,inima" Institutului de Cardiologie din Timisoara. Tenii si eprubete. appeared first on Presa Oradea.
 Daca sistemul medical timisorean ar fi o rama mare, fiecare dintre compartimentele anelidei hirudinee ar putea functiona cu inimioara sa proprie, in egalitate cu celelalte, iar o sectionare a animalului nu ar duce la moartea sa. Dar povestea sta altfel - in acest oras din vestul tarii, cautat (inca) pentru serviciile sale medicale, unele sectoare stau mai bine decat altele sau sunt mai cu ,,success de scena" decat altele. Iar sectorul care era chiar inima povestii avea, de o vreme, de suferit, in lipsa de director medical. A fost un concurs (in fapt, mai multe), exista director acum. Directoare, chiar. Sa vedem cum se vede noutatea, acum, vorbind despre Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara.
Alina Lupu, cea care a ajuns director medical in toata povestea asta, e medic de laborator si cadru didactic la UMF, la Parazitologie. Si... femeie, sa nu uitam. Adica unul dintre cele mai importante institute de medicina a primit un director medical femeie, dintr-o specialitate ne-spectaculoasa. Ma intreb daca Timisoara va avea de castigat din asta sau nu. Pentru ca, haideti sa nu ne ascundem dupa deget, in mafia sanitara din Romania trebuie sa intri cu levierul lustruit, altfel nu faci fata. Oare cum va fi viitorul, cu aceasta doamna-locotenent ce a ajuns la postul de sef de garnizoana?…
Cum era treaba aia din armata? Functia bate gradul sau invers? Om vedea. Personal, intr-un oras in care se incetatenise, cu UMF-ul nostru cu tot (ticalosit in grad major), ca pleci la Cluj pentru oncologie si la Szeghed sa nasti, o sa fie interesant de Institutul nostru "de inimi" isi va lepada, asa, paloarea din obraji sau va ramane la hematurie... Treaba cu medicina de laborator nu pare deloc spectaculoasa, nu cere halat croit cu buzunare largi, pentru spaga, ca multele domenii chirurgicale, nu vine cu... scena la purtator, de specialitate cu priza la public, la pacient... Eu zic ca asta e bine pentru Institut, sa aiba director cu halat strans pe corp. Si scurt. Si tocuri. Dati cu pietre, na. Dar ma bucur cand o femeie are sansa sa arate ca poate!
Prima data m-am intersectat cu dr. Alina Lupu pe undeva printre borcanele cu tenii si oxiuri ale Parazitologiei. Aproape ma asteptam sa o vad tarsind sacul cu linte amestecata cu fasole dupa ea, sau ce probe or mai fi avut Cenusaresele din copilaria noastra...
Avea halat scurt. Si corp de atleta. Micuta, iute, frumoasa si mai ales cu acel gen de frumusete ingrijita, unde dai stropul tau de personalitate celor pe care ti le-a pus in brate mama natura. Cu arginturi ce se potrivesc intre ele frumos, cu pastelul fardurilor chiar cat traba. Si cu inca ceva, ce, pentru mine, asa cum ma uit la ea s-o decodez, e mai important decat o mie de colane sau diplome universitare: cu o capacitate – ce te face sa surazi – de a nu se ascunde cand e suparata si de a rade clar atunci cand e bine ceva. Imi plac oamenii care nu-si ascund supararea. Care isi "baga picioarele" cu toti muschii fetei, ca un ursulet ud, fara teama de riduri sau de ipostaze dezavantajante ale fetei, atunci cand doare, atunci cand ceva e stricat.

Bine, recunosc, mai e ceva - dupa studiile de dinainte de Jurnalistica am invatat sa ma simt bine printre eprubete si scule mari si uruitoare, ce pun pariu pe diverse substante, leganate si amestecate, pentru sanatatea ta. Putini oameni de dinafara de medicina realizeaza ca laboratorul, asa de putin spectaculos, la prima strigare, e garantul fara de care solistica gen chirurgie nu ar putea baleta la fel de usor. Marile razboaie se dau si in eprubete. Iar atunci cand ai invatat soapta lor, s-ar putea sa ai chiar mai mult spatiu pe hard, decat altii, pentru a ajuta si munca acelor colegi ai tai ce-s mai aproape de pacient.
Asadar o vad cum zambeste si se incrunta printre tenii. Stabilim un limbaj comun, cum chestii gen "redie" si "miracidium" nu-mi sint straine. E putin ciudat sa castigi primul pas din simpatia cuiva vorbind despre stadiile de evolutie din tineretea trematodelor, de platelminti (viermii lati), dar, pentru asta, vesnic laudat fie numele profesorului meu de biologie Doru Cotuna si fericit locul unde mai exista si oameni ca el! Dr Alina Lupu e si ea cadru didactic dar rezolva rapid doleantele de moment ale studentilor de langa ea si revenim la viermii nostri, la cunoscutii nostri, la Institut.
Si continuam povestea, asa cum rugasem, acolo, afara, la Cardiologie, printre sticlutele ei unde se amesteca fragmente de viata ca ceva, undeva mai la etaj, sa fie bine si sa dea oamenilor ani in plus. Sap, intre timp, si in pozele ei de Facebook, diversificam discutia ajungand la cai, la familie, la prajiturii si bijuterele. Dar si cand e sa facem treaba, facem. Si asa se contureaza interviul de mai jos.
Spre perfectiune
- Lumea s-a obisnuit sa vada, ca directori de spitale, in primul rand medici iar nu economisti. Vorbesc de managerul general. S-a mai schimbat perceptia. Se va schimba si in ce priveste functia de director medical, unde "moda" e sa vedem daca nu barbati atunci macar doctori din specialitati mai "de scena"? Sunteti medic de laborator - nu tu chirurg, nu tu cardiolog, nu tu macar contact direct cu pacientul, cu plicul lui.
- Cred ca, in primul rand, lumea este obisnuita sa vada barbati in aceste functii, de manager si de director medical. Femeile pot fi conducatori extraordinari. Istoria a dovedit-o in repetate randuri. Nu incerc sa ma alatur acestor femei minunate, dar stiu ca pot sa fac lucruri bune pentru Institut. De aceea m-am hotarat sa ma inscriu la concurs A fi medic de laborator si director medical este, din punctul meu de vedere, un avantaj: pot sa imi dedic timpul in intregime activitatii de director medical. Este destul de usor sa te ,,rupi" de activitatea din laborator, sa te dedici altei activitati pentru o perioada, si sa te intorci la munca de laborator.

Cand spun "pentru o perioada" ma refer la faptul ca aceasta functie de director medical este delimitata pe 3 ani. Ce se va intampla peste trei ani depinde de cat de multumita voi fi de rezultatele mele in acesti ani de directorat, pentru ca sunt destul de exigenta cu mine si ma autoevaluez la ,,sutime" . Asa am fost crescuta si educata.
- Cine sunteti? In afara de faptul ca, acum, sunteti si director medical al Institutului de Cardiologie din Timisoara, adica o institutie - cheie in medicina timisoreana. Care este povestea dumneavoastra, compusa din puncte relevante?
- Cine sunt? O femeie obisnuita. Sunt din Pitesti. Am absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie ,,Victor Babes" din Timisoara, au urmat apoi etapele de medic rezident de medicina de laborator, medic specialist, medic primar, doctor in medicina, cadru universitar asociat in UMF Timisoara, disciplina de Parazitologie. Cam asta e evolutia mea, in mare. O evolutie clasica a oricarui absolvent de medicina.
In ultimul an de rezidentiat m-am angajat ca medic de laborator in IBCVT si, de atunci, am condus Laboratorul de Analize Medicale. A fost greu, mai ales in primul an. Veneam de pe bancile scolii si m-am trezit conducand un laborator. Stiam ce inseamna munca de laborator, dar habar nu aveam ce trebuie sa fac ca sef de laborator. Am invatat din mers si, cel mai important, l-am avut alaturi pe sotul meu, care m-a sprijinit si m-a invatat pas cu pas ce sa fac. Si, cel mai important, dincolo de calitatea muncii din laborator, este faptul ca am creat o echipa. Sunt oameni deosebiti si profesionisti. Sunt o norocoasa.

Povestea cu orele pe care le predau la facultate este destul de draguta. In general, oamenii din jurul tau iti influenteaza destinul, asa cred eu. Andreea mea este pasionata de cai si face calarie, sarituri peste obstacole. Am incercat din rasputeri sa o fac saase razgandeasca. Este un sport greu si riscant. Dar pasiunea ei a fost mai puternica si a invins toate incercarile mele de a o face sa renunte. Adevarul e ca este o ,,minune pe cal". Dar calaria presupune un efort financiar sustinut. Asa ca m-am dus sa predau la facultate ore de parazitologie. Culmea este ca imi place enorm sa lucrez cu studentii si am avut rezultate frumoase, in ciuda faptului ca Parazitologia nu e chiar materia cea mai importanta sau cea mai frumoasa din anul doi.
- Spuneti-ne mai mult despre familia dumneavoastra - de multe ori lucrurile curg bine la servici de vin avand o familie asezata in spate.
- Familia este cea mai mare realizare a mea. Cea mai mare! Este rezultatul ,,muncii" in doi, apoi in trei si acum in patru. Am doi copii, un baiat si o fetita si, impreuna cu sotul meu, ei sunt ,,lupii mei". De fiecare data cand ii privesc , stiu ca sunt o privilegiata a sortii. Ovidiu este student la Universitatea Poiltehnica Timisoara, Facultatea de Automatizari si Calculatoare, anul doi. Andreea este eleva in clasa a XI-a la Colegiul Banatean Timisoara, matematica-informatica, si va merge pe urmele fratelui ei.

Sunt doi copii minunati! Si cel mai important: se inteleg extraordinar de bine. Am defectele mele, dar, cand ii privesc, stiu sigur ca aici am atins perfectiunea. La noi cina este cel mai important moment al zilei: suntem impreuna, fiecare povesteste ce a facut peste zi sau ne aducem aminte tot soiul de intamplari hazlii si radem in hohote. Este momentul in care noi, lupii cei mari, ne incarcam bateriile. Prietenii spun ca suntem mai tari decat ,,familia Bundy" .
- Mi-ar placea sa aud ceva poetic, frumos, despre munca de laborator. Ceva cu coarda sensibila - ca de numar de eprubete si de plata reactivilor e plina lumea...
- Noi, oamenii de laborator, suntem cei ,,din umbra". Pacientii nu ne vad, multi dintre ei nu stiu ca existam. Imi aduc aminte repilca mamei mele atunci cand am sunat-o sa ii spun ca am ales ,,medicina de laborator", cand s-a facut repartitia pe tara a celor care am concurat le examenul de rezidentiat: ,,Bravo, mama!… Ce inseamna asta?". Nu este, asa cum ati spus, o ,,specialitate de scena", dar mie personal mi-a oferit posibilitatea de a ma ocupa de familia mea si sa evoluez profesional.

Avem o responsabilitate mare: confirmam sau infirmam un diagnostic pus de clinician, oferim date concrete despre eficienta unui tratament. Suntem acolo, in spatele clinicienilor, pentru oameni. Iar despre plata reactivilor… acum la noi in IBCVT chiar se platesc. De cand s-a schimbat managerul lucram la capacitate maxima: am largit paleta de teste si am crescut numarul lor. E bine. Chiar bine.
- Care credeti ca va fi cel mai greu lucru de asezat in spital? Nosocomialele (infectiile intraspitalicesti), lipsa de bani sau orgoliile oamenilor? Vorbiti-ne va rog despre toate aceste aspecte.
- In ordine descrescatoare: nosocomialele, lipsa banilor si apoi orgoliile oamenilor. Asa le vad eu… sau poate asta e ordinea importantei pe care le-o acord eu. Nosocomialele sunt o realitate a oricarui spital din lume, iar noi nu suntem o exceptie. E o batalie continua contra-cronometru. Nosocomialele reprezinta un disconfort pentru pacient, ingrijorare pentru medici, costuri suplimentare care pot dezechilibra bugetul, pentru conducerea unui spital. Banii... prezenta sau absenta lor – nevoia de servicii medicale este nelimitata, iar resursele sunt limitate. Asa e peste tot. Si nu numai in domeniul sanitar. Cred ca e vorba de organizare riguroasa si de stabilirea prioritatilor. E greu... dar ce e usor in viata? Orgoliile oamenilor… sunt omniprezente. Si cu cat functia e mai sus pe scara ierarhica, cu atat orgoliile sunt mai multe si mai mari.
A fi femeie si medic de laborator reprezinta un dezavantaj pentru functia de director medical in Institut. Nu poti fi pe placul tuturor, dar poti sa atragi de partea ta majoritatea, prin ceea ce faci. Ca esti femeie sau barbat, medic de renume mondial sau nu, in final vorbesc rezultatele. Si daca realizarile ating tintele pe care ti le-ai propus, nu mai conteaza cat de mari sunt orgoliile oamenilor cu care lucrezi. De asta le-am si pus pe ultimul loc. Nu am timp sa ma gandesc la ele.
,,Meandrele concretului". Eludate.
- Apropo de punctul de mai sus, cum Dumnezeu de au avut loc atatea framantari pana s-a ajuns la ocuparea postului pe care il detineti? Ne puteti explica de ce a existat o proba anulata, contestatii, razbel?
- Razbel? Putem sa ii spunem si asa… Pe scurt: proba scrisa - test grila, doua variante, celalalt candidat alege pentru amandoi plicul pe care scria "varianta 1", fiecare se ocupa de testul lui – raspunsurile corecte se incercuiau direct pe testul scris. Nici acum nu am inteles, sau am inteles dar nu vreau sa accept, de ce nu am avut tabele separate pe care sa insemnam cu ,, x" raspunsurile corecte. Asa, ca la examenele de la facultate. Inainte cu 20 de minute de a se termina timpul alocat rezolvarii testului, celalalt candidat cere o noua grila, motivand ca a gresit un raspuns. Niciun membru al comisiei nu a verificat grila ce i-a fost data. Nu am avut garantia unui concurs organizat corect, asa ca am depus contestatie pe vicii de procedura si am cerut anularea probei scrise. Am avut castig de cauza.
Urma sa repetam proba scrisa intr-o miercuri. Marti seara s-a primit pe faxul Institutului o decizie a Ministerului Sanatatii prin care ni se cerea sa amanam proba scrisa pana la noi decizii. Cine a sesizat Ministerul?…Eu nu. Saptamana urmatoare a sosit corpul de control al ministrului care a audiat persoanele implicate: manager, presedintele de comisie al concursului, secretarul de comisie, celalalt candidat. Pe mine nu m-au chemat. Probabil ca in contestatia pe care o depusesem explicasem suficient de clar motivele nemultumirii mele. Toata distractia a durat vreo trei zile.
Dupa aproximativ o luna a venit raspunsul ministerului: concursul se anula cu totul si trebuia reluat cu alta comisie, respectand cu strictete regulile. Nu am citit hartia respectiva. Nici nu ma interesa. Decizia lor imi dadea dreptate. Restul era poveste. Asa ca am luat-o de la capat. Alta comisie, alta bibliografie de concurs, si proba scrisa sub forma de subiecte, nu test grila. Mi-am adus aminte atunci de rezidentiatul din 1996 care s-a anulat pe motiv ca s-a copiat. Vedeti, sunt obisnuita sa dau concursuri in reluare :))))). M-am apucat de invatat. In mare materia era aceeasi. Dar una e sa inveti pentru test grila, alta e sa inveti pentru subiecte scrise.

Dimineata la lucru, apoi ore cu studentii, iar in final acasa cu cartile in fata ore in sir, zile la rand. La lucru, fetele imi preluau sarcini din mers, acasa, lupii mei isi imparteau treburile – daca nu as fi avut sustinerea lor, nu as fi reusit. A venit si ziua ,,Z". Eram trei concurenti. Ceilalti doi s-au retras inainte de a intra la proba scrisa. Asa ca ceea ce se anuntase ca un concurs in trei, devenea, conform legii, un examen de una singura.
- Care sunt schimbarile (sau, poftim, imbunatatirile) pe care le-ati putut face deja pentru spital (spun "putut" si nu "facut", simplu, la modul voit, pentru ca nu orice se doreste se si realizeaza, simplu).
- Ce am schimbat? In o luna si ceva, si printre sarbatori, nu multe. O sa le impart in doua: ce se vede si ce nu se vede. Acum avem la poarta spitalului oameni in uniforma. Ei sunt primul contact al pacientului cu spitalul. Sunt prima litera de pe cartea noastra de vizita. Nu a fost chiar simplu: a trebuit sa demonstrez managerului ca, per an, cheltuiala cu firma de paza este mai mica decat salariile portarilor. Oricum, din sase portari, mai aveam doar doi.
Ce nu se vede... m-am intalnit cu asistentele sefe si cu medicul epidemiolog. Fiecare sectie are problemele ei si fetele astea le stiu cel mai bine. Am gasit impreuna solutii si am stabilit ce trebuie facut pentru a eficientiza activitatea. Ne vom intalni din nou sa vedem cat am reusit sa facem din tot ce ne-am propus cu elanul si entuziasmul care caracterizeaza orice inceput. Oricum, sunt femei extraordinare. O sa va spun si ce nu am reusit inca: sa pun in miscare biroul administrativ. Asta va fi una din provocarile acestei functii. Ei traiesc de ani de zile cu convingerea ca sunt subordonati strict doar managerului si directorului financiar-contabil.
- Ce proiecte pe termen scurt si mediu aveti - prin ce ne veti face sa auzim de Cardiologie mai des? De bine - va rog.
- Despre Cardiologie deja putem vorbi de bine. Actualul manager, prof.dr, Sorin Pescariu, a reusit sa faca un lucru extraordinar: pacientul internat in Institutul nostru beneficiaza de ce e al lui de drept, adica asistenta medicala performanta si GRATUITA. Trebuie mentionat ca reperele medicale folosite in tratarea pacientului cardiovascular sunt scumpe. Ma refer la stenturi farmacologic active, valve cardiace… iar pacientul le primeste gratuit. Asta e ceea ce se vede. Sper ca, acum, in ,,Romania lucrului bine facut", vom fi lasati sa ne ducem la indeplinire mandatul, indiferent de culoarea politica, a noastra sau a celor de la Bucuresti. Vreau sa cred cu disperare ca am abandonat metoda "pleaca ai vostri, vin ai nostri!" Acum sa revenim la proiecte.

In primul rand, trebuie sa gasim solutii sa refacem numarul personalului sanitar. Acum suntem aproape de limita inferioara. Asistentii, infirmierele au plecat in cautarea unui post mai bine platit. Unii au reusit, altii s-au intors. Sunt posturi blocate. Si, cu toate astea, calitatea actului medical este superioara. Pentru ca oamenii din Institut sunt cu totii niste profesionisti. Apoi... accesarea de fonduri europene pentru dotarea spitalului. Aparatura de care dispunem acum este de inalta performanta, dar va veni momentul in care va trebui inlocuita. Toti asteptam bani de la minister. Toate spitalele cer fonduri pentru dotare acestui Minister al Sanatatii. Si ministerul cui sa dea primul? Si cat sa dea la fiecare? Iar UE asteapta sa ii cerem, e dispusa sa ne dea aceste fonduri in anumite conditii. Nu va fi usor, stiu asta. Sectia de cardiologie are nevoie de renovare. O sa incercam sa obtinem fonduri. Chirurgia si ATI-ul sunt renovate integral. Acum s-a terminat de renovat si fostul sediu al Unitatii Coronariene. Vedeti, lucrurile se misca. Cu siguranta, mai incet decat ne dorim noi, dar se produc schimbari. Mergem catre ceva mai bun si asta e cel mai important. Iti da puterea sa vrei sa faci mai mult si mai bine.
- Poate nu e o intrebare cu care sa se termine un interviu dar... nu ne pasa, nu-i asa? Cine va va sapa cel mai mult, domnuca draga? Si cat va conta?
- Cu siguranta ca ma va sapa cineva, ca doar la asta ne pricem noi cel mai bine! Nu imi pasa. Nu vreau sa imi irosesc energia si viata cu astfel de persoane. Si apoi... unde ar mai fi suspansul functiei de director medical daca nu m-ar sapa nimeni ? Sunt lucruri care vin la pachet cu aceasta functie, un fel de superoferta: orgoliile unora, sapaturile altora, orele tarzii la care ajungi acasa, durerile de cap, timpul care zboara prea repede si tu nu apuci sa faci tot ce ti-ai propus… dar stiam toate astea in momentul in care m-am hotarat sa ma inscriu la concurs. Peste trei ani, cand voi trage linia, importante vor fi rezultatele ! Si pentru mine , si, mai ales, pentru cei care ma sapa!
*
Cam asta e treaba. Cu un om care nu spunea una cat celelalte halate erau langa el, apoi alta, intre mai putini ochi. Care vorbeste despre echipa si nu cu jumatate de gura. Care a bifat un concurs in care inca n-am prins toate ciudateniile intamplate, si am renuntat deocamdata sa mai scormonesc malul, dupa setul de dume pe care deja l-am auzit. Imi vine sa bat Institutul pe umar, cand ies de la interviu: – Hai, ma, ca cred ca esti pe maini bune...

Nu stiu de am reusit sa scot tigrul din pisicuta frumoasa pe care o banuiesc toti, la prima vedere, din aceasta femeie-director. Dar am eu asa o banuiala, privind mana ei mica, uscativa si cu inele de bun gust: ca stie sa dea cu pumnu-n masa, daca e nevoie. Si inca ceva - o invidiez, acum, pentru o chestie ce cred ca va contribui al dracului de mult la linistea sufleteasca a doamnei din fata mea. Frunzarind pozele familiei sale am dat mereu de fete deschise, surazatoare si care se vede ca se bucura sa fie impreuna, peste tot. Mama, tatal, cei doi copii rupti ca doua bucatele din ei - fata din mama si baiatul din tata. Si mult simt al umorului. Care e al dracului de important, cand ai, atunci cand iesi din cadrul familiei tale, de imblanzit un mastodont. Succes, doctor Lupu!
Ramona Balutescu
 
The post Un concurs ce a asezat ,,inima" Institutului de Cardiologie din Timisoara. Tenii si eprubete. appeared first on Presa Oradea.



Sursa: OradeaPress    Citeste mai departe »

Comentarii: