PASTORUL Turcas, la 75 de ani

Miercuri, 04 Martie 2015

Isus Cristos a fost un fraier, dupa unii. Putea sa-si tina gura, sa faca minuni pe sest, sa fie discret, sa ia un ou, o capra, la troc, si sa prinda, poate, trei ture de cate 33, fara sa afle gustul crucii. Dar istoria (macar a religiilor) s-ar fi scris altfel. Si preotul greco-catolic Gheorghe […]
The post PASTORUL Turcas, la 75 de ani appeared first on Presa Oradea.
 Isus Cristos a fost un fraier, dupa unii. Putea sa-si tina gura, sa faca minuni pe sest, sa fie discret, sa ia un ou, o capra, la troc, si sa prinda, poate, trei ture de cate 33, fara sa afle gustul crucii. Dar istoria (macar a religiilor) s-ar fi scris altfel. Si preotul greco-catolic Gheorghe Turcas putea sa taca, sa ia gaina, sa dea jumatea de porc episcopului, din cand in cand, si sa traiasca bine, la ortodocsi. Dar n-a tacut, atunci cand se putea face dreptatea celor napastuiti - greco-catolicii. Azi face 75 de ani. Si are-un fel aparte de-a se uita si-n sus, si-n jos, de la care ar putea invata multi.
Am scris despre parintele Turcas aici, cum a fost cu legaturile cu greco-catolicii, in clandestinitate, cum a trecut cu biserica-idee la uniti, dupa revolutie, cum a luat timp pana s-a ajuns si la biserica-cladire, cum fiul lui, azi primar la Simleului, Septimiu Turcas, si-a pus pirostiile pe cap, cu sotia, sub cerul liber, pentru ca istoria inca nu ingaduia, in unele locuri, in anii aceia, sa fie dreptate decat direct sub soare… Ar fi putut sa taca, sa ramana la ortodocsi. A ales cerul liber, pana s-a invrednicit de un nou acoperis pentru enoriasii sai…

Am scris si despre cum a fost vandut Securitatii, de catre colegii sai, preoti ortodocsi - unul dintre ei este chiar protopop al Oradiei, preotul Dorel Rusu, al carui scris a fost RECUNOSCUT de catre colegii sai din documentele pe care le-am prezentat, fotografiate in dosarul parintelui Turcas, in care se vedea pentru ce era de infierat "Pastorul". De catre… alti pastori… Au trecut aproape doi ani de cand am publicat aceste lucruri - s-a deranjat cineva din mlastina ortodoxa a spune ceva despre turnatoriile din randul lor? Deloc.

Am sunat azi la purtatorul de cuvant al Eparhiei Ortodoxe de Oradea, preotul Cristian Rus, platit pentru a-l ascunde pe episcop presei si pentru a indesa opacitatea comunicarii in eparhie. Desigur, nu mi-a raspuns. Poate si pentru ca protopopul Dorel Rusu e tatal sau. (Om cu care am putut comunica, totusi, in epoca). Am sunat si la episcop, Sofronie Drincec, care, in marinimia sa, m-a scutit de un atac de cord, pe care mai mult ca sigur l-as fi avut, de mi-ar fi raspuns la telefon - cum nici patriarhului nu-i raspunde uneori.

Pe patriarh nu l-am sunat, avand o vaga senzatie ca nu are nici acolo sens sa-ntreb de dreptati si alte mizilicuri d-astea. Dar am schimbat cateva cuvinte cu purtatorul de cuvant al mitropolitului Laurentiu Streza, in barca lui sarind episcopul Drincec cand i s-a urat cu mitropolitul Andreicut. Parintele Constantin Necula, in ciuda faptului ca e unul dintre marii duhovnici actuali (ca sa nu-l confundam cu talibanii trecuti) ai ortodoxiei, nu are apasari a raspunde ziaristilor asadar am intrebat cum e cu o eparhie unde s-a dovedit ca protopopul a fost informator al Securitatii. Parintele ne-a spus ca "nu exista prevederi ale legii privind aceste cazuri si ramane la latitudinea arhiereului, ce dispune legat de angajari si restul".

Acuma, ce e drept, pana realitatea ajunge la episcopul Drincec, prin abur de vin sfintit si iz de mancare cu colesterolul imbobocit, trece mult timp - fiind mai important a se praznui numiri si hramuri ce tin de ce-are lumea prin pantaloni, pe unde e buzunarelul cu recomandarea protopopeasca. Nu mai departe decat in weekend, primadona eparhiei si-a praznuit cei 8 ani de tocare a Bihorului, urmand dupa cei 8 ani de maruntire a eparhiei din Ungaria, facand apropiatii, dusi cu ghiulea de picior sa-l aplaude, sa remarce ca, la 16 ani, un individ deja raspunde penal pentru cele pe care le guverneaza.

Pe dealul pe care greco-catolicii il urca in Drumul Crucii, primaverile, iar romano-catolicii isi aveau loc de inchinaciune, la birtul unde, daca dai o cola, afli meniul tuturor pertecerilor popesti, Drincec se aniversa cu trufandale in farfurie, duminica trecuta, in timp ce preoteii fortati sa-l suporte, ore, in catedrala, si apoi sa-i inghita "cinstea", primeau, la randul lor, zarzavaturile de post. In continuare la pufuletii de Selgros primiti de Craciun, cand au venit sa depuna la picioarele divei sticla de Dom Perignon.
N-am aflat de la grijuliul, cu aniversarile proprii, episcop Drincec de are vreun mesaj pentru parintele Turcas, la implinirea varstei de 75 de ani, desi oamenii asteapta, la praguri, putina curatire a aerului din jurul lor… Poate nu conteaza. Poate nimic din mizeriile trecutului nu conteaza pentru cei mai multi dintre ortodocsii cu functii, fiind, mai toti, prinsi intre ei, ca intr-o masa aluvionara pietrificata, de pacat, de turnatorii, de vanzari.

Raman ochii parintelui Turcas, care au un fel de obida cand se uita in jos, de parca nimic, pe lume, in afara de rugaciune, n-ar avea sens. De parca dreptatea nu e niciodata un bun pentru farfuria saracului, a lovitului, a damnatului social. "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura." Parintele Turcas are, la cei 75 de ani ai lui, un fel de a se uita in jos, sau la tine, ingust, cumva trist, si te gandesti la toate relele pe care le-a strans pe umar, si care nu se pot deserta asa de simplu, pentru ca… pentru multe, ca cele de mai sus.

Dar parintele Turcas a invatat si sa priveasca in sus, si sa spuna si altora ce vede el pe-acolo, in zecile de ani de cand a fost preot nu pentru ziua salariului ci pentru a le arata lumina, pe care-o vede el, si altora. Din casa lui plina cu flori, din Simleu, in care sta sub privegrerea unei farime de sfant, din antimisul episcopului oradean Virgil Bercea, are unul dintre cele mai frumoase feluri de a privi in sus pe care le-am vazut la un preot. Si ce mai conteaza ca dreptatea poate nu va fi niciodata a ta, de tot, aici, jos, cand… in schimb… ai iubire?…

La putin timp dupa ce am pus poze, stranse in ani, cu parintele Turcas, pe Facebook, sute si sute de like-uri au aratat pretuirea celor carora le e drag. Fara sa vina adusi cu japca, fara sa li se indese gura cu patrunjel aniversar. Colegu' Drincec, asta e dragoste de parinte, nu de popa, stiti?…
Ramona Balutescu
The post PASTORUL Turcas, la 75 de ani appeared first on Presa Oradea.



Sursa: OradeaPress    Citeste mai departe »

Comentarii: